Invinsi si invingatori...

In ultimele zile, fervoarea cu care s-a comentat despre posibilitatea unui nou razboi mondial dar si aprecierile pe marginea celor desfasurate in ultimul secol, m-au facut sa reflectez la pozitia invingatorului si a invinsului intr-un razboi...

Despre glorificarea invingatorilor si denigrarea invinsilor mi-a ajuns pana peste cap!

Cu o imbecilitate "istorica" interpretam fiecare succes militar ca pe un corolar de virtuti care au valoarea argumentului final in dezbaterile de la colt de strada si pana in holurile Academiei!

Ca sa elimin orice confuzie, as face o precizare: exista lupte si razboaie! O lupta poate fi individuala sau colectiva, un razboi poate fi doar colectiv si niciodata el nu rezulta din vointa individuala cumulata a participantilor! Razboiul este rezultatul manipularii/constrangerii vointelor individuale catre un numitor comun de actiune. In lupta avem cruzime dar si onoare, ura dar si respect fata de adversar. In razboi avem doar cinism si crima. Si tocmai faptul ca soldatii au reusit sa impuna conflictelor de razboi caracteristicile unei lupte, impunand astfel limitele distrugerii, anihilarii, a facut tot mai atractiva inlocuirea lor cu drone - ratiunile nu au fost nicidecum umanitare...

Referindu-ma in continuare la RAZBOI, incerc enuntarea unui principiu general valabil, dar negat de toti: intr-un razboi, cel mai rau, castiga! Intotdeauna razboaiele au fost castigate de cei lipsiti de scrupule, de cei "mai mici", cei care nu au respectat reguluile unei lupte, cei pentru care onoarea si respectul fata de adversar au fost doar vorbe in vant!

Aceasta nu ii face pe invinsi sfinti sau posesori de nobile idealuri... Ii face ceea ce sunt: perdanti intr-o competitie a ororilor...

sursa foto: http://www.boston.com/bigpicture/2009/08/hiroshima_64_years_ago.html

Numai scursurile pomadate care calculau avantajele unui raid de noapte sau efectul terorii disparitiei unui oras intreg in urma unui bombardament, numai astfel de personaje au castigat razboaiele desfasurate pe fata batranei planete...

Este foarte simplu: cel care nu se impiedica in numarul victimelor (nici din tabara lui nici din a celorlalti) poate continua efortul de razboi pana la capat. Numai criminalii desavarsiti pot ucide indiferent de consecinte si de numarul victimelor. Numai asasinii patologici pot continua lupta indiferent de capacitatea de raspuns a adversarului.

Germania a pierdut primul razboi mondial pentru ca oponentii au fost mai cruzi, britanicii trimitandu-si soldatii in misiuni complet stupide a caror consecinte dramatice i-au ingrozit chiar si pe inamici!

Germania a pierdut si al doilea razboi mondial, in fata unui inamic care i-a pulverizat orasele pline de civili pe de-o parte, dar si in fata unui inamic care isi impusca soldatii din spate daca refuzau sa atace liniile germane....

Tara care a dat identitatea filozofica a Europei, care a dat muzica lui Beethoven, Bach, Mozart, a avut iluzia ca poate excela si in rolul de invingator intr-un razboi! Si dincolo de stupiditatea ideii, sa mai si persisti....

Revenind, succesul americanilor, britanicilor dar si rusilor a fost impaunat cu toate acele calitati care probabil au fost apanajul unor acte individuale, dar care au adus victoria tocmai prin absenta din atitudinea generala: curajul, luciditatea, sacrificiul... Ca sa castigi un razboi trebuie sa trimiti pe altii la lupta, adica sa fi las! Sa produci pagube imense in randul civililor, ceea ce numai curaj nu se cheama iar luciditatea, atunci cand s-a manifestat, a produs fenomene de pactizare a soldatiilor intre linii, intreruperea spontana a atacului sau impuscarea unor comandanti...

Teroarea, tradarea, asasinatele in masa, calculul cinic al "cheltuielilor de razboi" in care oamenii sunt doar cifre, dar si lasitatea, minciuna si propaganda ieftina sunt trasaturile de care trebuie sa se tina seama pentru castigarea unui razboi. Competitia va fi castigata intotdeauna de campionul/campionii acestor "virtuti"!

sursa foto: http://www.iniziativalaica.it/?p=8171

Urmeaza apoi, rescrierea istoriei din perspectiva invingatorului... Mai are sens sa argumentez si de ce este nevoie de aceasta rescriere?.... Cred ca involuntar, asta am facut pana acum....

La Multi Ani, Romania!

Pentru mine, mai mult ca oricand, astazi este ziua cand imi aduc aminte de Tudor Gheorghe sau Tiberiu Olah, de Ciprian Porumbescu sau Enescu.

Astazi este ziua cand imi amintesc mai greu de lipsurile de ieri, de nimicniciile carora le-am inchinat prea mult timp.

Astazi ma gandesc mai mult ca oricand la rezistenta anticomunista din munti si din suflete, la omul care mi-a pus primul atlas in mana, prima carte de istorie, la omul care care imi citea seara despre "Cantecul lui Roland"...

La Nea Marin si Mihai Viteazul, la Aurelian Andreescu, Aurel Vlaicu sau Brancusi, la Ion Antonescu, dar si la toti cei care cu luciditate au poposit pe blogul meu...

La toti acestia ma gandesc, si chiar daca unii nu mai sunt printre noi, ii pot regasi intr-un singur cuvant pe toti, o singura urare ii cuprinde: La Multi Ani Romania!

Piramida rasturnata...

foto: Craig Packer, University of Minnesota

Sintagma "varful piramidei trofice" este atat de folosita incat nu ma mira lipsa de reactie fata de subintelesurile care manipuleaza opinia publica: a fi in varful "piramidei trofice" este de bine, este ceva superior si de dorit, este ceva de invidiat, ceva ce denota superioritate pe toate planurile, este ceva plin de forta, autosuficient (asta este chiar stupid, stiu!) sau pe scurt, the best!

As preciza ca pozitia din varful piramidei cu pricina, nu este o pozitie "de top" decat in ceea ce priveste mancarea, adica cel de pe pozitia respectiva ii poate manca pe ceilalti. Este o anumita conotatie de forta si suprematie fizica in sintagma respectiva, care in lumea animala vine la pachet cu o anumita "responsabilitate" fata de ceilalti, tradusa prin comportamente de grup si individuale prin care se protejeaza un anumit teritoriu si se mentine echilibrul in cadrul aceluiasi teritoriu, care este necesar pentru supravietuirea fiecarei specii...

Desigur, la oameni lucrurile stau putin altfel! Adica ce, te straduiesti sa ajungi in varf ca sa ai grija de ceilalti, si sa ai mai multe griji decat inainte?Pai de ce ne cocotam in varf??? Ideea este ca ceilalti sa aiba grija de noi, sa ne slugareasca, sa umble cu sfiala ca si cum ar fi gresit prin faptul ca s-au nascut, sa munceasca pana la epuizare, sa ne aduca profit si in ultima instanta sa moara in razboaiele stupide pe care pe care "liderii lantului trofic" le-au gandit pentru satisfacerea orgoliului si lacomiei care au depasit demult granitele speciei...

Ce facem cu planeta si cu speciile alaturi de care o impartim, nu mai spun ca se stie foarte bine! Interesant este insa, ce facem cu noi.... Anumite popoare s-au trezit prin conjuncturi istorice dar si eforturi proprii, in pozitii de varf ale piramidei mai sus amintite - care a devenit o piramida politica, adica in postura celui care ii poate domina fizic si chiar anihila pe ceilalti. Responsabilitatea fata de restul semenilor apartinand unor popoare sau rase diferite a fost inlocuita de atitudini aberante, care cuprind exterminarea si exploatarea intr-o combinatie cinica si in egala masura INCONSTIENTA.

De ce inconstienta? Am sa ma explic!

Forta si mobilitatea pe care le presupune pozitia din varful piramidei, sunt mari consumatoare de energie, energie care va fi folosita exclusiv atat pentru controlul celorlalti cat si pentru eficientizarea propriilor eforturi, a propriilor "miscari" in sensul dobandirii de forta suplimentara.

Pentru inteligenta si spiritualitate, pentru efortul de a renunta la tipare si de a accepta noul, nu mai ramane prea mult!

Cu alte cuvinte, a fi in varful structurii politice internationale, nu inseamna defel a fi si in varful "piramidei civilizatiei". Faptul ca un stat are "muschii" foarte mari, o forta de reactie uriasa, nu inseamna ca este si din punct de vedere al civilizatiei la acelasi nivel, nu inseamna ca in actiunile sale exista o motivatie superioara, nu inseamna ca "binele si dreptatea" se afla incorporate in aceste actiuni. Nu inseamna ca daca avem pumnul mai greu si muscatura mai puternica, avem si creierul mai dezvoltat! Natura ne arata ca intotdeauna a fost chiar invers!

Atunci cand alergi si te lupti foarte mult sunt toate sansele ca cei care nu alearga si nici nu lupta, sa dezvolte tehnologii, modele, sa descopere esente si adevaruri, sa viseze, sa fie inspirati intr-un mod care ii face superiori din punct de vedere spiritual oricarui "pradator". Americanii au incercat sa compenseze acest deficit de "creiere" caracteristic statelor dominante, incurajandu-i pe "ganditori" sa emigreze si sa le ofere rezultatele muncii lor in schimbul recunoasterii, banilor si a "visului american". Dar, nici ei nu au reusit sa dezvolte o civilizatie care sa poata tina in balanta imensa forta militara pe care au dezvoltat-o! Si ar fi pur si simplu imposibil sa o faca, pentru ca nu poti merge in acelasi timp pe doua drumuri diferite!

Aceasta ar fi pe scurt drama actuala: incapabili de integrare a spiritualitatii contemporane, puternicii planetei isi impun surogatul de civilizatie pe care nici macar reclama si propaganda intensa nu il pot face altceva decat este: un surogat...

De aceea, precursorii civilizatiilor antice si medievale supara, devin indezirabili in contextul in care produsul acestora depaseste tentatia vulgara a "visului dominatiei universale", a legii fortei pumnului si a muscaturii mai mari.

Chiar daca in piramida globalizarii corporatiile au transformat jocul politic in teatru al absurdului, acesta nu a imprumutat valentele culturale ale "teatrului" ramanand doar cu cele ale "absurdului". Jocul autentic, rolurile autentice devin astfel deranjante, cu atat mai mult cu cat au ramas apanajul statelor slab dezvoltate: curentele religioase au o doza de ridicol - religia consumerismului este ridicola prin esenta; societatile tribale sufera de primitivism - cele "democratice" sufera de ipocrizie si mesianism, asumandu-si razboinice "misiuni eliberatoare"; zestrea spiritual-culturala poate indemna la resemnare - negarea celorlalti si a culturii lor inseamna negarea implicita a prezentului.

Si chiar daca istoria este scrisa de invingatori, sau cu atat mai mult, varianta oficiala a istoriei nu va insemna altceva decat incercarea permanenta de a masca "dizabilitatile" cuceritorului, care intotdeauna este "mai civilizat", are o religie "adevarata", serveste cu onoare si jertfa un ideal universal cum ar fi libertatea, de exemplu si poarta in piept sau pe cap un semn care arata tuturor ca a fost ales de zei sau de Dumnezeu insusi pentru misiunea Lui pe pamant.

Si cum spuneam, natura ne arata ca a fost si este exact invers: cu muschi atat de mari, cu muscatura atat de puternica, nu prea mai ramane loc pentru creier. Cat despre inima......... ultimele studii ale cercetatorilor britanici arata ca inima este un organ care cand nu bate sta, iar din cauza lipsei de fonduri, cercetarile au fost oprite... Vom reveni cu noutati, noapte buna!

foto: http://abortioneers.blogspot.com/2011/01/saluting-our-soldiers.html

Intre doua revolutii...

In timpul revolutiei franceze, a fost lansat sloganul care a devenit motorul evolutiei sociale europene: "libertate, egalitate, fraternitate..." . Nu stiu daca atunci a inceput tavalugul globalizarii sau mult mai tarziu, si poate ca nici nu este foarte important. Cred ca este important insa ca astazi, ne agatam disperati de ideea de "egalitate" care in mod cert le-a corupt pe celelalte doua! De la drepturile omului la isteria legata de discriminare si nationalism, ideea egalitatii ne bantuie imaginatia si poate fara stirea noastra se face vinovata de raspandirea camuflata a celui mai mare flagel pe care l-a cunoscut omenirea: prostia!

Au vorbit multi filosofi despre prostie, dar prea putin s-a vorbit despre ceea ce o hraneste, o creste, facand-o atostapanitoare... Adica, despre egalitate!

Este cat se poate de vizibil ca oamenii au grade diferite de inteligenta, de intelegere si "administrare" a informatiilor pe care le detin sau cu care vin in contact. Atata timp cat nu ne consideram egali intre noi, suspiciunea ca poate nu am inteles totul, ca poate mai este ceva de descoperit, ca poate astazi sunt mai prost decat maine, aceasta suspiciune poate trai si ne poate lasa loc de crestere.

Daca ne consideram egali, atunci nimeni nu poate fi mai inteligent sau mai patrunzator decat celalalt si in final o majoritate covarsitoare va pretinde ca se afla la limita superioara a inteligentei speciei, pentru ca doar acolo comparatiile nu ar mai putea dezavantaja pe nimeni. Aceasta egalitate pe care o clamam, ne impinge spre refuzul evidentei propriilor noastre capacitati si spre asumarea unor roluri care nu ne privesc sau care ne depasesc!

Pentru a ne fortifica "egalitatea" fata de ceilalti, am impanat spatiul social si educational de drepturi: dreptul la munca, dreptul la viata libera, dreptul la libera exprimare, dreptul de a avea o familie, dreptul de a vota si nu in ultimul rand, dreptul la fericire!!! S-a pus semnul egal intre "drepturi" , "dat-uri" si "privilegii", intr-o maniera de-a dreptul vulgara iar consecintele au fost pe masura!

Ne-am instrainat unii de altii si am renuntat la comunicarea directa: punandu-ne fata in fata am fi observat ca suntem atat de diferiti...

Impunerea "egalitatii" ne-a facut agresivi de fiecare data cand am simtit ca suntem mai putin decat ceilalti, compensand prin violenta, minusurile.

Am coborat stacheta calitatii vietii, pentru ca toti sa o poata trece!

Am aruncat dezbaterile publice in derizoriu, pentru ca toti sa ne putem da cu parerea...

In acest climat, buruiana prostiei s-a raspandit si a crescut nestingherita!

Ea, prostia nu reprezinta altceva decat ignorarea evidentei pentru conservarea experientei. Si cam atat! Intrucat experienta devine din ce in ce mai mult intermediata de mijloacele de informare, ne putem face o idee cam cat de ancorati in realitate mai suntem...

Egalitatea s-a impus insa si asupra stagnarii proprii, intr-un tipar. Am putea fi maine mai inteligenti sau mai stupizi decat astazi? Daca da, am avea intrebari asupra justificarilor de azi si a deciziilor pe care le luam. Noi insa incercam sa fim egali cu noi insine dintr-un moment anterior, adica sa stagnam in consecventa - o alta definitie a prostiei, si este monstruos! Cat de apreciata este consecventa, cat de apreciata constanta, cat de blamate contrazicerea si paradoxul! Desigur, daca am accepta inegalitatile proprii cat si consecintele care deriva din acestea, ar insemna implicit sa ne asumam responsabilitatea pentru dinamica personala. Insa aceasta egalitate a noastra cu noi cat si a noastra cu ceilalti ne-a aruncat in stagnare, autosuficienta, blazare si moarte. Si nu exagerez deloc!

Avem multe unelte prin care impunem "egalitatea sanselor" in pofida ierarhiei valorilor. De la legi si regulamente, la ...bani. Cel mai comun mijloc de schimb, a devenit un scop in sine. De ce? Pentru ca avandu-l in cantitati eficiente (dar niciodata suficiente) putem cumpara multe lucruri, dar mai ales putem cumpara egalitatea cu ceilalti: "dreptul la invatamant" este destul de costisitor, "dreptul la libera circulatie" de asemenea si la fel sunt cam toate drepturile scoase la licitatie pe plan international... Deci, daca avem bani, avem si drepturi (adica ne putem bucura de ele...) prin urmare devenim egali cu ceilalti sau, altfel spus, intram in rand cu lumea. Chiar daca "civilizatia financiara" a creat cele mai mari discrepante si diferente sociale, ea este sustinatoarea fidela a ideii de "egalitate", in conditiile in care egalitatea se poate cumpara si ca un facut, cu cat este mai dorita, cu atat este mai costisitoare!

Pe plan politic, prostii se vor manipulati, adica serviti cu o realitate stalcita si interpretata astfel incat sa se potriveasca cu schita sumara sau complexa (unde-i scoala multa, e si prostie multa), din capetele lor, intotdeauna aceeasi. Cei inteligenti, vor sa fie condusi. Prostii, vor sa fie dusi...

De aceea ne repezim sa ne imbracam dupa ultima moda, ne bulucim sa cumparam aceleasi bunuri pe care le-a cumparat si vecinul plus restul cartierului, de aceea ne inregimentam in biserici si partide, in "uniuni" si "multinationale". Suntem atat de egali, incat orice intrebare sau afirmatie care ne provoaca sa intram in conflict cu cel care am fost ieri, ne face agresivi, gata de injurii si razboi.

Omenirea, la nivelul fiecarui individ, se afla in acest moment in fata unei provocari uriase: renuntarea la egalitate in functie de necesitate. Este vorba despre o revolutie interioara, cu ecouri globale. Numai privind inspre noi, spre propriile necesitati ne putem gasi propriile motivatii si cai. Numai renuntand la iluzia egalitatii, putem fructifica diversitatea si numai acceptand inegalitatea intre astazi si ieri, putem renunta la confortul lanced al prostiei... Deocamdata este doar o provocare. Deocamdata...

Biserica vs. Dumnezeu...

Descoperind in presa cateva articole despre practica botezului si urmarile ei, am incercat sentimente si emotii contradictorii fata de preotii angajati in initierea precoce a bebelusilor in tehnica scufundarii fara masca. Cat de imbecila este traditia sau dogma, nu mai vreau sa repet! Biserica in general, iar biserica ortodoxa in special, pune accentul pe suferinta in sensul de a face lucrurile neplacute, dure, urate. Cu cat mai multa suferinta, cu atat mai bine! O astfel de lume devine astfel cat se poate de evident un "iad" in miniatura, deci avem un motiv in plus pentru a ne dori "imparatia cerurilor". Cum spuneam si cu alte ocazii, cu putina manipulare omul isi poate dori orice! Cu putina manipulare poate uita ca tot ce are de facut este sa modeleze aceasta viata pentru a fi fericit...

Dar si mai socante mi s-au parut comentariile sustinatorilor bisericii ortodoxe romane (credeti-ma, nu merita majuscule...). La prima vedere, ei par habotnici. De fapt, sunt perversi!

Isus, a fost un personaj remarcabil atat pentru crestini cat si pentru musulmani. Totusi, Iuda care a fost ales de el printre discipoli, este considerat un tradator. Nimeni nu considera ca numindu-l tradator pe Iuda, ar comite o blasfemie si o anatemizare a intregului grup de apostoli. Nimeni nu considera ca Isus este blamat atunci cand il blamam pe Iuda! Totusi, daca blamam un preot sau un grup de preoti, se numeste ca am blamat biserica si totodata credinta crestina, ca blamul se ridica spre Dumnezeu insusi, astfel incat epitetul de "ateu" urmeaza automat! Blamezi un preot, te ridici impotriva bisericii si impotriva lui Dumnezeu, deci esti ateu!

Intrucat realitatea frizeaza absurdul, revin asupra fundamentalismului ortodox, care, se pare ca se extinde asupra mintilor obosite de grijile de zi cu zi... Pe scurt, un preot este angajatul unei institutii, cu salariu lunar. El este si membrul unei institutii pe care o reprezinta. In ultima instanta, desi ar trebui sa fie o "prima" instanta, el este un credincios... Daca un preot face tampenii, le face din postura de angajat si de reprezentant al unei institutii in teritoriu (la fel este si cu profesorii sau medicii). Daca institutia in sine nu se delimiteaza de actiunile acestuia si nu le penalizeaza, institutia in sine este de asemenea vinovata. Institutia fiind culpabila, va arunca o umbra de indoiala asupra tuturor membrilor ei, carora le gireaza moralitatea, corectitudinea, pozitia. Si cam atat!!!

Nu exista nici o legatura de cauzalitate intre biserica si CREDINTA, intre biserica si RELIGIE!! Chiar daca biserica are arhivele pline cu procese verbale si epistole prin care s-au stabilit dogmele bisericesti, intre biserica si credinta, intre biserica si Dumnezeu nu exista o legatura de cauzalitate!! Ca atare, cei care judeca si condamna actele samavolnice ale unor preoti bine aparati de biserica lor, nu sunt deloc atei sau "necredinciosi". Majoritatea lor sunt doar posesorii unei doze remarcabile de bun simt...

Pentru a fi mai clar, as sublinia importanta si "dimensiunea" temporala a unui adevar: un adevar este etern!!!! Isus a spus ca "...eu sunt calea, adevarul si viata". Daca il credem, inseamna ca ceea ce a spus el este etern nu doar in sensul de a fi valabil DUPA ce el le-a spus, ci in sensul ca au fost valabile dintotdeauna! Cu alte cuvinte, adevarurile spuse de Isus nu sunt precum conservele, valabile de la data... pana la data... Sunt lucruri care au fost valabile dintotdeauna, dar la care noi am ajuns prin intermediul lui, si la un moment dat. Adica nu ADEVARUL este un produs al bisericii, ci biserica este un produs al unui adevar pe care noi oamenii l-am interpretat in felul nostru. Adevarul a fost acolo dintotdeauna, biserica a aparut ulterior. Poate ca preotii sau inalti prelati vor ajunge (deja au ajuns...) sa-l "corecteze" pe Dumnezeu si adevarul sau (sunt atatea versiuni de biblii si atatea interpretari a fiecarei versiuni..). Aceasta insa nu il neaga pe El. Dumnezeu, ca si adevarul sau, reprezinta un etern. Biserica reprezinta doar un produs, cu mai multe sau mai putine impuritati.

Nu exista o legatura cauzala intre biserica si credinta, intre biserica si Dumnezeu. Ca atare, a-l limita si a-i impune lui Dumnezeu limitarile bisericii mi se pare pervers! Daca nu pot sa fac patul cat este omul, ii mai tai din picioare sau din cap, nu? Il mai strunjesc pe cel viu, dupa o forma moarta, ca asa imi iese mie socoteala cu normele institutiei numita biserica. Cel mai crunt mi se pare ca oamenii astia care par habotnici dar care de fapt sunt mult mai rau, vorbesc despre iubire!!! Iubirea insa, care este Dumnezeu (asa a spus Isus, saracul, si i-a fost fatal...), este de asemenea infinita, nu poate fi cuprinsa in forme si sabloane! Da' de unde, ne spun ei!!! Poate fi foarte bine standardizata, exista niste standarde si niste modele de "iubire" care daca nu ni se suprapun, inseamna ca nu iubim! Si daca nu iubim ce trebuie, adica un concept, inseamna ca nu iubim deloc!!! Iar cei care declara ca iubesc conceptul numit "dumnezeu" sau conceptul numit "sfintenie", se considera cu adevarat virtuosi! Dar ei urasc lumea cu tot ce contine ea, si ca atare se considera indreptatiti sa siluiasca si sa amputeze tot ceea ce ating, pentru a face realitatea si lumea sa se confunde cu sablonul din capul lor.

Vedeti, lumea si omul sunt un produs, asa cum si biserica este un produs. Totusi, produsul numit "biserica" se considera deasupra tuturor celorlalte "productii" si, in ultima instanta, neaga chiar si mesajul sau cuvantul divin pentru a se impune, negand astfel creatorul. Parca era un personaj biblic care se revolta impotriva lui Dumnezeu, numit Lucifer... Credeti ca exista vreo asemanare??? Mai multe chiar??

Imi vine des in minte scena cu Isus vorbind si Maria Magdalena la picioarele sale, ascultandu-l in timp ce sora ei o cearta... sau scena in care gloata furioasa e gata sa arunce cu pietre in femeia adultera si Isus le zadarniceste planurile... Ce noroc au avut femeile acelea, ma gandesc, ca acolo a fost Isus si nu un "drept credincios ortodox plin de evlavie" sau vreun "catolic coplesit de importanta apartenentei lui la UNA APOSTOLICA BISERICA"... Mare noroc, credeti-ma!

"Political correctness" sau moralitatea unei crime...

Citeam zilele trecute ca Iranul risca un atac armat din partea S.U.A. si Marii Britanii, deoarece nerespectand anumite rezolutii ONU, a continuat sa-si dezvolte programul nuclear in sensul capacitatii de producere a armelor nucleare...

Mi-am adus aminte despre ceea ce inseamna "political correctness" si despre implicatiile acestui concept si totodata am incercat sa inteleg sensul armelor nucleare intr-o lume in care vorbim in fiecare propozitie despre democratie si valorile ei...

Armele nucleare sunt arme de distrugere in masa, adica le lipseste din fabrica, catarea! Nu tintesti, pentru ca nu ai o tinta precisa, existand o bariera vaga intre atacant si atacat data de o formulare gen "noi si/sau ailalti"... Armele nucleare nu sunt indreptate impotriva unei alte armate sau fixate asupra liniei frontului (care de cele mai multe ori lipseste), ci sunt indreptate asupra oraselor, adica a populatiei civile.

Amintindu-ne tam-tam-ul procesului de la Nurenberg si al crimelor de razboi din fosta Iugoslavie, dar si procesul lui Saddam Hussein sau "portretul" din media al lui Gadaffi, ma intreb cum s-ar putea numi cel care ar detona o arma nucleara asupra unor civili? Desigur, termenul de "criminal de razboi" ar fi un diminutiv, avand in vedere ca el a fost atribuit si unor persoane lipsite de notorietate in domeniu.

Urmatoarea intrebare vine de la sine: cum s-ar putea numi cei care beneficiaza de teroarea nucleara, reprezentata de amenintarea cu extinctia care ar urma in cazul unui atac nuclear?

Raspunsul, oricat am incerca sa-l cosmetizam, ar fi ca ei sunt teroristii speciei umane, ai culturii si civilizatiei pe care specia umana le-a construit in timp, in suferinta, extaz si inspiratie.

Desigur ca unii partizani ai "stralucitoarei democratii occidentale" vor sustine necesitatea armelor nucleare in scop defensiv, ca un garant al pacii. Mai pe romaneste ar suna cam asa: "daca te dai la mine, te extermin, ba!". Foarte frumos si democratic, acestui argument ii lipseste precizarea adevaratului adresant! Exterminarea se refera nu doar la atacator (care cel mai probabil ca va fi si cel mai in masura sa se protejeze de contraofensiva), ci se refera la poporul acestuia! Adica, pe graiul nostru, "daca te dai la mine, iti termin familia, neamurile, rudele si pe toti nefericitii care s-au nascut in partea aia de lume..." Acum, frumusetea argumentului pacii, straluceste in toata splendoarea sa!

Puterile politice care detin arme nucleare - "puterile politice" si nu "tarile" cum se exprima servilitatea presei... - deci, puterile politice detinatoare de arme de distrugere in masa exercita un act de teroare permanent asupra celorlalti, inclusiv asupra celor pe care in ultimii ani ii acuza de terorism. Desigur, amlasarea unei bombe intr-un metrou este un act criminal. Amplasarea unei rachete purtatoare de focoase nucleare insa, nu este! Bombele nucleare sunt setate sa explodeze in aer, la mii de metrii altitudine pentru a avea efect asupra unui teritoriu cat mai extins. Au fost concepute ca sa faca buncarele clasice, inutile... Vedeti vreo amenintare terorista in toata afacerea? Sunt sigur ca nu! Ce nu face omul pentru nitica pace?! Se pare ca mult prea multe, pentru ca intrarea in clubul "puterilor nucleare" nu se face asa, cu una cu doua! Adica nu poti deveni terorist la randul tau prin munca asidua si cercetare sau prin concurs... Trebuie sa ti se dea acceptul din partea celorlalti "puternici", care il poti primi cu conditia respectarii politicii "oficiale", care in momentul de fata este cuprinsa in conceptul "political correctness".

Cat de corect poate fi sa ai dreptul de a tine o lume sub amenintarea exterminarii, cat de corect poate fi ca marii criminali de razboi, cei care tin degetul deasupra butonului nuclear, sa fie judecatorii celorlalti, si cat de corect poate fi ca singurul mod in care sa te faci ascultat este acela de a deveni la randu-ti o amenintare pentru ceilalti, imi este imposibil sa cantaresc. Este aberant sa vorbim despre valorile democratiei cand rezulatul exprimarii ei in relatiile internationale are ca efect foametea, saracia, boala si crima, adica acele constante care guverneaza realitatea de dincolo si de dincoace...

Va trece mult sau poate putin, pana cand vom intelege ca teroarea si crima nu pot fi justificate prin nici un fel de politica oricat de corecta sau incorecta ar aprecia-o unii si ca, presedinti sau ahmadinejahi, sunt jucatori sadici la bursa ilicita a resurselor in care se tranzactioneaza viitorul nostru, al tuturor, pe bani falsi si murdari, chiar daca scrie pe ei: "IN GOD WE TRUST". Si la fel de mult va trece pana cand antisemitismul nu va mai putea fi moneda de schimb pentru antiumanismul in care se tiparesc certificatele de tezaur ale datoriei noastre de a fi slugi sau pana cand bigotismul si fundamentalismul religios nu vor mai acoperi adevarul fiecaruia si al tuturor...

Tezaurul dacic sau mostenirea care obliga...

Cutreierand pe net, rasfoind presa electronica sau aruncand o privire pe diverse postari "de specialitate", imi ridic intrebari si gasesc raspunsuri, fata de ceea ce ne apasa din urma, ne imbogateste prezentul si ne obliga la un anumit viitor... Este vorba despre un tezaur, unic dar parte a tezaurului universal pe care cautatorii de aur l-au ratat sistematic: TEZAURUL DACIC.

Tezaurul asta nu e legenda sau poveste. Nu e piatra sau aur, nu are volum si nici cantitate dar creste impartindu-l cu altii, este inepuizabil dar totusi putand fi imbogatit. Are un nume complex, alcatuit dintr-o radacina comuna si una particulara, pe scurt este chiar Dorul de Eternitate....

Tracii au construit intr-un spatiu vast o cultura milenara, pe care dacii au stilizat-o in ceea ce eu numesc "dor de eternitate". Prin experientele si invatatura lor au structurat aspirational fiinta umana, ca fiind producatoare de valori, hranita de libertate si legata de eternitate prin dorul reintalnirii cu Marele Necunoscut.

Aceasta mostenire apasa pe umerii nostri, a tuturor celor care existand in spatiul geografic amprentat de prezenta lor, avem datoria de a continua sa construim, sa fim liberi si sa nu ne pierdem dorul de intoarcere in ETERN. Asta avem noi si asta nu ni se va putea lua niciodata, oricat de imbecila ar fi camarila falsificatorilor calificati...

Aruncati o privire in revistele de istorie, ascultati polemicile in care istorici de ieri si de azi incearca sa anuleze continuitatea civilizatiei unui popor unic si totusi atat de asemanator prin creatie, marilor constructori! Cum poate sa dispara un popor de sine statator? Nici chiar in America de Nord unde s-au folosit armele de foc si lenjeriile infestate din spitale, nu s-a reusit un complet proces de extinctie. Exterminarea a dat gres, desi inca nu s-a oprit! Civilizatia si cultura amerindienilor a inconjurat globul si chiar daca putini dintre ei mai traiesc, noi nu vom putea spune niciodata cat de mult sau putin ne-am insusit din spiritul inteleptilor razboinici... Ceea ce este cert, este ca el nu s-a pierdut!

Intorcandu-ma la spatiul carpato-danubiano-pontic, "evaporarea" unui popor este una dintre eculubratiile care surprinde prin larga ei raspandire cat si prin persuasiunea celor care o sustin!

Am sa ma explic:

1. dacii sunt infranti dupa lupte indelungate si o parte a teritoriului lor este cucerit

2. Vin colonisti si soldati in teritoriile ocupate care incearca sa se amestece cu autohtonii... probabil la inceput a fost destul de greu, ca nu e usor sa uiti cine ti-a ucis parintii sau fratii...

3. Dupa 160 de ani pleaca administratia si soldatii dar si restul populatiei atat din Dacia cucerita cat si din Dacia libera!!!

4. Vin popoarele migratoare, care gasesc un teren gol, dar bogat. Stau putin, se bat intre ei si pleaca...

5. Dupa cateva sute de ani, vin slavii care gasesc locul gol si mai apoi ungurii, care gasesc Transilvania pustie.

6. Mai trec cateva sute de ani si romanii, aflati intr-un fel de hibernare la sud de Dunare, se hotarasc sa treaca fluviul si sa migreze in Transilvania, dar si in restul teritoriului Romaniei de azi.

7. Bulgarii si ungurii nu au nimic impotriva... Aceasta ar fi teoria roessleriana.

Alta ar fi cea a "stingerii pe loc":

1. dacii sunt infranti dupa lupte grele...

2. Vin colonisti si soldati si se amesteca fericiti cu autohtonii, atat cu cei cuceriti cat si cu cei liberi (din teritoriile necucerite) care nu au nimic impotriva...

3. Dupa 160 de ani, soldatii si administratia pleaca la sud de Dunare, iar populatia pleaca in munti de frica popoarelor migratoare.

4. Stau asa, in munti, cateva sute de ani si uita orice mostenire geto-daca.

5. Se intorc la campie ca popor roman si formeaza cnezate si voievodate.

6. Mai departe stiti...

Amandoua teoriile frizeaza absurdul, prin disparitia continuitatii culturii si civilizatiei dace. Adica totusi, un popor care ridica cetati si temple, care scoate aur prin minerit, care creste animale si are o cultura bine definita a fierului, nu se evapora ca apa din baltoace!

La prima impresie, ar putea parea ca eu sustin si vorbesc aici despre vreo teorie referitoare la formarea poporului roman... Nicidecum! Vorbesc despre continuitatea civilizatiei dace! Poporul roman s-a format prin mecanisme complexe care continua si astazi, la care si-au adus contributia toti cei care au pasit pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Chiar si cei care au venit cu sabia ne-au ajutat sa crestem, infruntandu-i, ca si cei care au venit cu cartea sau comertul...

Repet, me refer la continuitatea civilizatiei dace, la transmiterea unui tezaur inestimabil care nu apartine doar romanilor, sau ungurilor, sau tatarilor din Dobrogea: apartine tuturor deopotriva, in masura in care acestia se pot ridica la nivelul la care un popor devine producator de valori, hranit de libertate si legat prin dor, de eternitate...

Nu limba pe care o vorbim ne imparte in tabere, nu nationalitatea careia ii apartinem ne divide! Acestea sunt granite false pe care politrucii imbecili le cultiva pentru a-si mentine influenta si dominatia asupra celor multi... Nu religia ne desparte si nici traditiile mostenite! Prapastia este intre constructor si demolator, intre producator si parazit, intre politicianul corupt si omul care nu a uitat sa fie liber! Libertatea nu se imputineaza impartasind-o cu altii si nici valorile nu se uratesc unele pe altele prin diversitatea lor; se pun doar mai bine in valoare! Nici dorul de Etern nu poate sa dezbine, indiferent in ce limba si prin ce ritual ii vorbim Dumnezeului in care credem!

In schimb, siluirea si furtul valorilor proprii, aruncarea elementului national AL FIECAREI NATIUNI la cosul de gunoi al globalizarii, al unei globalizari a prostitutiei si nu al accesului la spiritualitate, fatarnicia unei biserici care sub minciuna mesajului divin subjuga dorul de VIU lacomiei vorace... da, acestea sunt umbrele care ne neaga, care ne divid si ne imping unii impotriva celorlalti. Si da, de aceea avem de dus fiecare mai departe, fiecare calcator al acestui pamant, povara si mostenirea tezaurului dacic care ne obliga sa fim noi insine, de fiecare data, pana la capat...

Iar blestemul, pentru ca orice comoara este acoperita de unul, este acela ca putem muri, dar niciodata, niciodata nu vom putea renunta!