O poveste despre paradoxuri.
Nu stiu daca ar fi interesanta, dar mi se pare cea mai potrivita poveste in zilele astea...
De fapt sunt mai multe, asa ca am ales una pentru astazi, mai potrivita de Pasti. Le vom povesti si pe celelalte, pe rand...
A fost odata ca niciodata... niste preoti si niste oameni care credeau in ceea ce spuneau preotii lor.
Preotii le spuneau ca intr-un anumit oras, o data pe an vine lumina din cer si aceea este lumina sfanta iar ei, preotii lor sunt singurii preoti indeajuns de drepti, pentru a primi lumina si a o da mai departe.
Religia lor, se dovedea a fi astfel singura adevarata de vreme ce numai ei, credinciosii acelei religii primeau lumina sfanta.
Unii au inceput sa se indoiasca de faptul ca ar fi vreo lumina speciala sau ca ea ar aparea asa, din cer. Altii se incapatanau sa creada in sfintenia acelei lumini si in justetea religiei lor...
Oamenii s-au impartit in doua tabere - asa cum fac ei de obicei - si in fiecare an, de Pasti, discutia era reluata si condimentata cu injuraturi si acuze.
Intr-o buna zi, a aparut la poarta unei televiziuni care transmitea in direct disputa dintre un grup de preoti si un grup de oameni de stiinta - despre lumina sfanta, desigur !- un om nici prea tanar si nici prea batran. Parea putin obosit, asa neras si cu parul lung. Portarul l-a intrebat ce vrea. "Pai eu sunt Isus si am venit inapoi pe pamant, ca sa fiu cu oamenii de Pasti! Daca tot sarbatoresc ei invierea mea, care s-a petrecut tare demult, m-am gandit sa o sarbatorim impreuna, asa ca... am venit!" Nu numai ca a venit, dar a si ramas.
I-au gasit o camera goala cu pereti capitonati sa nu-si poata face rau izbindu-se de pereti si a fost trecut la rubrica " fara rude".
De ascultat nu il asculta nimeni, chiar daca bucataresele il apreciau pentru ca nu se plangea niciodata de marimea portiilor de mancare. La inceput, doctorul il vizita in fiecare saptamana, apoi doar o data pe luna iar dupa ce a vazut ca nimic nu se schimba in comportamentul pacientului sau, chiar mai rar... Si asa au trecut ani.
Intr-o zi insa, a venit o scrisoare, care continea un ordin: spitalul se desfiinta, urmand a fi transformat in azil de batrani. Opinia publica a fost indignata, pacientii scosi pe strada, cadrele medicale disponibilizate!
Omul nostru s-a trezit pe strada, cu cateva zile inainte de Pasti, cu niste haine ciudate pe el si cu o sacosa in mana stanga in care se aflau doua chifle si o conserva de peste.
Nu s-a mai dus la televiziune, dar s-a oprit dupa trei zile de calatorie la o mare manastire, unde oamenii se inghesuiau teribil.
A vrut sa imparta pestele, chiar daca era din conserva. Nimeni insa nu l-a bagat in seama: erau acolo pentru ca se impartea lumina...
Noapte buna!
