Un gand pentru maine

L-am vazut acum cateva zile pe Radu Tudor in cadrul unei emisiuni la Antena 3, invitat al Danei Grecu. Isi marturisea indignarea si incapacitatea de intelegere in fata fenomenului "cozilor", respectiv fata de imbranceala si calcarea in picioare pe care tot mai multi dintre romani o practica fie pentru tigai, fie pentru mancare dar, in general pentru nimicuri. Radu Tudor era revoltat de "lipsa de demnitate", a tuturor acelora care accepta sa se calce in picioare pentru un os aruncat de chiar cei pe care ii detesta...

Personal subscriu observatiei ca avem de-a face cu pierderea oricarei farame de demnitate, si aceasta postare incearca sa clarifice intr-un fel despre ce pierdere anume ar fi vorba...

Eu nu am invatat la scoala ce inseamna demnitatea si nu cred ca se preda in vreo facultate sau liceu o singura ora legata de continutul acestui termen.

Practic, despre demnitate se vorbeste ca despre un dela sine inteles, desi tine exclusiv de educatie: demnitatea nu este innascuta! Cu demnitatea nu te nasti in sange, cum nu te nasti cu respectul sau consideratia. Demnitatea se invata si ... mai ales se experimenteaza!

In procesul de educare si invatare a noastra in spiritul ideii de demnitate, exersarea acesteia este chiar mai importanta decat definirea teoretica. Intrebarea mea ar fi unde si cand si-au exersat romanii capacitatea de a fi demni? Unde si cand si-au exersat romanii acest mod de a privi viata si de a-i raspunde? si spun romanii pentru ca ceilalti ma intereseaza prea putin.

In perioda comunista in care se tacea de frica "tovarasilor cu ochi albastri", nu cred! In perioada post decembrista in care nesiguranta sociala a devenit din ce in ce mai mare, nu aveau cum! Si atunci, cum ramane cu ... demnitatea?

Cati dintre noi au exerciciul lui a spune "nu" chiar daca aceasta se va solda cu desfacerea contractului de munca?

Cati dintre noi au exercitiul de a spune "da" asumandu-si esecul si reusita deopotriva?

Cati dintre noi au exercitiul respectului fata de ei insisi chiar daca boala, mizeria, saracia le arata dispretul unei lumi intregi?

S-a cultivat "curat constitutional" dispretul fata de lege si nerespectarea legii.

Violenta stradala si agresivitatea inconjuratoare au devenit legile nescrise ale ultimilor ani.

Avem libertatea de exprimare dar ne temem sa iesim pe strada in anumite locuri, dupa anumite ore. Avem libertate de exprimare dar nimeni nu ne apara de consecintele ei, mai exact de reactiile celorlalti fata de aceasta libertate.

Ni s-a aratat ca suntem nefolositori prin somaj si pensionari fortate, prin salarii de mizerie si afirmatii stupefiante care marcau si acopereau cinic disperarea celor care emigrau, sub privilegiul de a pleca unde ne este mai bine...

S-au scris multe tone de maculatura care infiereaza istoria si sub pretextul demitizarii ei, incearca sa reduca esenta nationala la ...nimic!

S-a creat un trend general in care valoarea suprema sunt banii, pozitia suprema este a celui smecher iar femeia de succes este curva, pardon, tarfa profitoare!

Limba romana a fost transformata in jargon, jargonul s-a umplut de colaje anglo-saxone si in final cuvintele si-au pierdut esenta si sensul; civilizatia a devenit sinonima cu smart-phone-ul iar cultura sinonima cu "goagal".

Biserica a transformat religia in ritualuri de frecat portofelul de racla cu moaste si buluceala la sarmale...

Unde si cand ne-am exersat noi demnitatea? Cand si unde am dobandit experienta demnitatii sau cand si unde a fost demnitatea o lectie si o virtute general acceptata?

Cat despre definitia demnitatii, daca ea nu s-a desprins din ceea ce am scris mai sus, nu vad de ce as insista ...

Puterea si bestiile

Reflectam in zilele trecute la celebra sintagma "cine uita trecutul risca sa repete istoria" si incercam sa gasesc un numitor comun al guvernarilor trecute si actuala....

Nimeni nu poate guverna fara popor, adica fara acceptul unei largi majoritati. Cred ca aceasta afirmatie este o acuza pentru multi, incomoda si greu de inghitit in egala masura, ceea ce o va face sa treaca "neobservata".

De exemplu, regimul comunist s-a impus cu forta armelor, dar s-a mentinut cu ajutorul prostilor: in toate clasele sociale, nivelul celor incapabili de performanta, era mai mare decat al celor care formau elita. Punand la conducerea primariilor, politiei, justitiei, invatamantului pe aceia care nu faceau performanata dar isi doreau puterea, au obtinut in cativa ani o majoritate confortabila...

Astazi se intampla acelasi lucru, doar ca numitorul comun il reprezinta hotii! In orice epoca, in fiecare patura sociala au existat si exista hoti: unii fura bani, altii titluri si diplome, altii privilegii sau imagine...

Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca schimbarea "cadrelor" la coducerea unor institutii in functie de apartenenta la un anumit partid, avea acest unic scop: selectarea unei clase omogene de hoti care

sa accepte autoritatea si ierarhia impuse de aceasta indeletnicire veche, dar nicidecum nobila.

Abia cand devii un hot devotat furtului, un hot "total" poti sa ignori valori gen ideologie, familie, educatie, patriotism, umanism, care devin astfel colaterale si treptat absente. Aceasta majoritate a hotilor de bani, resurse, diplome, imagine, dar mai ales a hotilor de functii, creeaza fundatia, majoritatea sustinatoare a puterii actuale si implicit a actualei guvernari.

De ce momentul actual reprezinta un maxim al declinului civilizatiei europene, am sa punctez pe scurt:

1. Omul are doar doua posibilitati de dinamica: evolutie sau involutie

2. tot ce inseamna involutie, a fost descris si discutat in teze si lucrari mai mult sau mai putin filosofice: imoralitate, coruptie, crima, hotie, perversiune etc.

3. un singur element le confera celor de mai sus caracterul pestilential al involutiei: hotia.

4. hotia, ca actiune de confiscare a bunurilor, drepturilor, libertatilor sau daturilor celorlalti, devine elementul care transforma lupta in razboi, duelul in asasinat, pentru ca fura victoria.

Devine elementul care transforma arta in kitch, educatia in oportunism, forta in violenta, pentru ca nimic nu este prea mult si niciodata destul pentru ocuparea locului intai, care ar fi altfel inaccesibil...

Hotia transforma compasiunea in exercitiu de imagine, dragostea in pornografie si creativitatea in "moda", pentru ca numai prin "rentabilizare", valorile celorlalti pot fi furate si astfel insusite...

Acum cateva sute de ani, biserica s-a impus prin forta armelor, apoi credinciosii au asigurat majoritatea comfortabila mentinerii puterii.

Regalitatea s-a impus tot prin forta armelor si o vreme s-a folosit de aceiasi credinciosi care vedeau regele ca pe un trimis al lui Dumnezeu pe pamant... Apoi majoritatea necesara sustinerii monarhiei a fost data de cei improprietariti sau detinatori de proprietati pentru care monarhia garanta...

Comunistii s-au impus prin forta armelor, dar si-au construit edificiul puterii pe spatele saracilor, flamanzilor, incapabililor...

Puterea de azi s-a impus prin forta armelor, dar si-a construit o majoritate confortabila din hoti ordinari sau extra-ordinari - a se citi gainari si oameni de afaceri.

Se poate observa ca intre Evul Mediu si perioada contemporana, majoritatea de sustinere a puterii difera destul de mult, in sensul in care daca acum cateva secole din aceasta majoritate exista posibilitatea desprinderii unor grupuri de dizidenta care sa aibe pareri diferite despre ideea/principiul comun (de exemplu pareri diferite despre fenomenul religios sau ideologic sau economic), astazi aceasta majoritate este mult mai omogena, cu posibilitati mult mai reduse de fisurare: HOTIA este o internationala in care membrii nu trebuie sa semneze adeziuni sau sa poarte carnete de partid; ei doar se straduiesc sa fie...

In aceste conditii, in care directia politico-ideologica si implicit majoritatea de sustinere a ei au devenit principalul indicator al involutiei omului si umanitatii, imi pun intrebarea daca descoperirile noastre, daca cuceririle noastre si sacrificiile noastre merita continuate, daca merita sau daca putem sa mergem inainte fara crezul ca schimbarea noastra, devine ultima sansa a umanitatii in fiecare dintre noi si, implicit, ultima lupta...

Invinsi si invingatori...

In ultimele zile, fervoarea cu care s-a comentat despre posibilitatea unui nou razboi mondial dar si aprecierile pe marginea celor desfasurate in ultimul secol, m-au facut sa reflectez la pozitia invingatorului si a invinsului intr-un razboi...

Despre glorificarea invingatorilor si denigrarea invinsilor mi-a ajuns pana peste cap!

Cu o imbecilitate "istorica" interpretam fiecare succes militar ca pe un corolar de virtuti care au valoarea argumentului final in dezbaterile de la colt de strada si pana in holurile Academiei!

Ca sa elimin orice confuzie, as face o precizare: exista lupte si razboaie! O lupta poate fi individuala sau colectiva, un razboi poate fi doar colectiv si niciodata el nu rezulta din vointa individuala cumulata a participantilor! Razboiul este rezultatul manipularii/constrangerii vointelor individuale catre un numitor comun de actiune. In lupta avem cruzime dar si onoare, ura dar si respect fata de adversar. In razboi avem doar cinism si crima. Si tocmai faptul ca soldatii au reusit sa impuna conflictelor de razboi caracteristicile unei lupte, impunand astfel limitele distrugerii, anihilarii, a facut tot mai atractiva inlocuirea lor cu drone - ratiunile nu au fost nicidecum umanitare...

Referindu-ma in continuare la RAZBOI, incerc enuntarea unui principiu general valabil, dar negat de toti: intr-un razboi, cel mai rau, castiga! Intotdeauna razboaiele au fost castigate de cei lipsiti de scrupule, de cei "mai mici", cei care nu au respectat reguluile unei lupte, cei pentru care onoarea si respectul fata de adversar au fost doar vorbe in vant!

Aceasta nu ii face pe invinsi sfinti sau posesori de nobile idealuri... Ii face ceea ce sunt: perdanti intr-o competitie a ororilor...

sursa foto: http://www.boston.com/bigpicture/2009/08/hiroshima_64_years_ago.html

Numai scursurile pomadate care calculau avantajele unui raid de noapte sau efectul terorii disparitiei unui oras intreg in urma unui bombardament, numai astfel de personaje au castigat razboaiele desfasurate pe fata batranei planete...

Este foarte simplu: cel care nu se impiedica in numarul victimelor (nici din tabara lui nici din a celorlalti) poate continua efortul de razboi pana la capat. Numai criminalii desavarsiti pot ucide indiferent de consecinte si de numarul victimelor. Numai asasinii patologici pot continua lupta indiferent de capacitatea de raspuns a adversarului.

Germania a pierdut primul razboi mondial pentru ca oponentii au fost mai cruzi, britanicii trimitandu-si soldatii in misiuni complet stupide a caror consecinte dramatice i-au ingrozit chiar si pe inamici!

Germania a pierdut si al doilea razboi mondial, in fata unui inamic care i-a pulverizat orasele pline de civili pe de-o parte, dar si in fata unui inamic care isi impusca soldatii din spate daca refuzau sa atace liniile germane....

Tara care a dat identitatea filozofica a Europei, care a dat muzica lui Beethoven, Bach, Mozart, a avut iluzia ca poate excela si in rolul de invingator intr-un razboi! Si dincolo de stupiditatea ideii, sa mai si persisti....

Revenind, succesul americanilor, britanicilor dar si rusilor a fost impaunat cu toate acele calitati care probabil au fost apanajul unor acte individuale, dar care au adus victoria tocmai prin absenta din atitudinea generala: curajul, luciditatea, sacrificiul... Ca sa castigi un razboi trebuie sa trimiti pe altii la lupta, adica sa fi las! Sa produci pagube imense in randul civililor, ceea ce numai curaj nu se cheama iar luciditatea, atunci cand s-a manifestat, a produs fenomene de pactizare a soldatiilor intre linii, intreruperea spontana a atacului sau impuscarea unor comandanti...

Teroarea, tradarea, asasinatele in masa, calculul cinic al "cheltuielilor de razboi" in care oamenii sunt doar cifre, dar si lasitatea, minciuna si propaganda ieftina sunt trasaturile de care trebuie sa se tina seama pentru castigarea unui razboi. Competitia va fi castigata intotdeauna de campionul/campionii acestor "virtuti"!

sursa foto: http://www.iniziativalaica.it/?p=8171

Urmeaza apoi, rescrierea istoriei din perspectiva invingatorului... Mai are sens sa argumentez si de ce este nevoie de aceasta rescriere?.... Cred ca involuntar, asta am facut pana acum....

La Multi Ani, Romania!

Pentru mine, mai mult ca oricand, astazi este ziua cand imi aduc aminte de Tudor Gheorghe sau Tiberiu Olah, de Ciprian Porumbescu sau Enescu.

Astazi este ziua cand imi amintesc mai greu de lipsurile de ieri, de nimicniciile carora le-am inchinat prea mult timp.

Astazi ma gandesc mai mult ca oricand la rezistenta anticomunista din munti si din suflete, la omul care mi-a pus primul atlas in mana, prima carte de istorie, la omul care care imi citea seara despre "Cantecul lui Roland"...

La Nea Marin si Mihai Viteazul, la Aurelian Andreescu, Aurel Vlaicu sau Brancusi, la Ion Antonescu, dar si la toti cei care cu luciditate au poposit pe blogul meu...

La toti acestia ma gandesc, si chiar daca unii nu mai sunt printre noi, ii pot regasi intr-un singur cuvant pe toti, o singura urare ii cuprinde: La Multi Ani Romania!