joi, noiembrie 18, 2010

"poveste nesfarsitoare... "

In ultimele zile, osardia cu care revista "Historia" a publicat materiale continand critici la adresa unor personalitati din sfera politicului, artelor, mi-a readus un gust amar in memoria olfactiva; acela al hapurilor pe care eram silit sa le inghit cand eram copil, care dincolo de calitatea lor curativa indoielnica, insemnau totodata constrangere,autoritate si o gramada de efecte secundare...

Ma refer aici la articolele in care este acuzata, combatuta, aratata cu degetul, atitudinea antisemita...

Cred ca cei mai agresivi, mai plini de ura si mai daunatori normalitatii sociale, sunt asa zisii acuzatori ai antisemitismului. Spun asta in contextul in care a acuza sau a blama o intreaga natiune sau un intreg popor, este o actiune pe care o descalific din start. Putem observa consecintele antisemitismului, la fel si pe cele ale condamnarii sale: sunt aceleasi!

Adica unii, sub pretextul apartenentei la un popor sau o religie, sustin ca vecinul evreu este un nemernic. Altii il apara pe speculantul profitor, pe interlopul nemernic, pentru ca este evreu.

Unii sustin ca evreii sunt victime si au fost intotdeauna victime. Altii ii considera calai si au fost intotdeauna calai.

Am observat insa ca nimeni nu loveste, nu condamna ticalosia, santajul, furtul, crima, traficul cu arme sau carne vie, exploatarea la sange a oamenilor sau a pamantului...

Moralistii sunt ocupati sa apere sau sa sustina semitismul, adica daca esti evreu esti inocent. Extremistii incearca sa acopere cu numele de evreu orice culpa reala sau imaginara, daca esti evreu esti vinovat.

Miscarea s-a amplificat in curentele nationaliste, de unde isi trage de fapt radacinile: germanofil, hungarofil, anglofil - germanofob, hungarofob, anglofob.

Sau ii bagam pe toti la gramada, sau ii scoatem pe toti la gramada. Ma intreb, nu putem fi putin mai selectivi?

Ticalosul este ticalos indiferent de nationalitate, religie sau apartenenta politica. Scursura este scursura...

Ciudat, regasim aceeasi inversunare in atacarea si demolarea unor curente sociale: comunism, capitalism etc. Cum poti condamna creatia unui popor fara a-l condamna si pe el? Imposibil!! Popoarele au construit, ridicand printre ideologii de circumstanta, piatra si lemnul pana la eternitatea cuvantului, iar cuvantul pana la eternitatea tacerii.

Au sadit gradini si cimitire, au sapat fantani si au cautat spre stele, au scris papirusuri si au insemnat harti. Daca insa acest demers s-a aflat sub semnul zodiacal al comunismului sau imperialismului, ghinion: totul este sters si pus de cronicari harnici sub semnul nimicului, in functie de interesul conjunctural de putere. De ce, ma intreb, se condamna comunismul???

Raspuns: pentru ca el a reprezentat cea mai neagra perioada...etc. Complet fals!! Criminalii, tortionarii si scursurile sociale, au reprezentat cea mai neagra fila a istoriei noastre sau a altor popoare, dupa caz.

Ce diferenta exista intre aceia care au propovaduit egalitarismul, dar l-au aplicat pentru a-i face pe ceilalti egali in a-i sluji pe ei, cativa profitori ai unui cutremur social si cei care propovaduiesc competitia dar o aplica sub stindardul lacomiei, invingatorul fiind cel care suge mai eficient seva celorlalti...
Suna moral, justitiar: sa condamnam comunismul, sa condamnam nazismul, sa condamnam capitalismul, adica toate formele de guvernare cunoscute pana in prezent! Toate au gresit, trebuie demolat totul cu sarg si consecventa! Dar Oamenii, ei, Oamenii, unde sunt? Ei au construit sosele, biserici, ziduri si metereze, scoli si apeducte, cazarmi si lagare. Ei au plans si au iubit, ei au strans si au risipit, ajungand la o agoniseala de spirit pe care au si incercat sa o transmita mai departe... Oamenii au incercat sa ridice, stramb sau drept, au incercat sa cante fals sau angelic... ei unde sunt??
Sunt sub ruinele imperiilor si structurilor pe care ne grabim sa le condamnam, sub ruinele ideologiilor pe care le stergem cu radiera istoriei din patrimoniul umanitatii. Acolo sunt Oamenii, striviti sub uitarea impusa... inntr-un incarcerant inconstient colectiv Istoria actuala se incearca a fi o colectie de etichete, un vraf de dosare, in care dupa semnul plus sau minus pus pe coperta, Oamenii sa dea din coada la deschiderea lor sau sa-si acopere urechile vinovati.
Am invatat privind in jur, ca Oamenii trebuie ingropati adanc, condamnati repetitiv, pentru a face loc scursurilor, dejectiilor care nu pot construi nimic, nu pot vindeca sau iubi! Dar pot judeca, pot pune la zid, la zidul pe care l-au ridicat altii - ei nefiind in stare -, moralisti istorici, moralisti religiosi, moralisti sociali, moralisti de salon si de scena!
Pentru a fi mai eficienti, ei au nevoie de analisti, care sa le serveasca materia prima... Acestia analizeaza realitatea!!! Adica ceea ce nu poate fi decat trait, ei analizeaza!!! Confunda si suprapun procesului de prelucrare a datelor pe acela al trunchierii si manipularii ascultatorului!!! Analistul iti explica de ce mori de foame, in ce conjunctura ai ajuns sa crapi, iar moralistul te convinge ca bunastarea ta trecuta este condamnabila, iar saracia crunta este virtute!!
Analistul poate fi istoric, sociolog, psiholog...
Moralistul poate fi politician, preot, sau "formator de opinie".
Pe orice drum am apuca, mai devreme sau mai tarziu, se va dovedi o imensa greseala, va trebui sters totul (adica confiscat...), iar pacatosul pus la plata. Totusi, parca lipseste ceva:" nobila victima"!
Adica indiferent ce ti se ia si cat, pentru a inghiti pumnul indesat in gura, pentru a apleca spinarea sub forma de virgula, trebuie folosita o forta de apasare corespunzatoare: vinovatia!
Asa ca analistii vor analiza, moralistii vor acuza, iar "nobila victima" se va arata! In fata "evidentei", ce mai putem face? Ne punem cenusa in cap, (daca nu ne-au luat-o si pe aia) si incepem cainta, adica ungerea curului gras al "victimei nobile" cu grasime...Nu, nu este o vulgaritate, este o uzanta. Peste putin timp, procesul de umilire al Omului va fi demascat, in sensul ca Omul a gresit dosul pe care trebuia sa-l unga... "Victima nobila" se schimba, si istoria se repeta.
Cel care a facut plecaciuni germanului in uniforma neagra cu zvastica pupandu-i cizmele lacuite, acuzat de saracirea celorlalti, se va intoarce sub biciul moralei eliberatoare si a analizei acide si se va prosterna in fata camatarului evreu ale carui neamuri necunoscute din gropile comune, devin martori neputinciosi la confirmarea statutului sau de "victima nobila".
Rasfoiti "Historia" si nu numai... o colectie de "nobile victime", moralisti si analisti curg dintre pagini...
Eu intreb retoric si poate a pustiu: Oamenii, ei unde sunt? Unde sunt mamele obosite, tatii flamanzi si copiii desculti... omenirea noastra uitata de omenie, unde este? Unde sunt casele de chirpici si rasetele de prin curti, horele si bascalia, unde sunt? Unde este istoria trecutului nostru, si in care tabere potrivnice a fost incarcerata din dorinta incatusarii Omului, ultimul soldat-copil, in fata trinitatii devoratoare de spirit? - cinism, ura si lacomie, analisti, moralisti si "nobile victime".
Ei, care in jocul tiranic al copilului care creste si nu-si da seama de puterea cu care strange pasarea in pumn, ei care au ranit, au zidit, au iubit si s-au batut cu propriile umbre, ei oameni amestecati prin faptele si credintele lor, prin slabiciunile si puterile lor, ei unde sunt? In care istorie si a cui?
Pana cand nu ne vom aminti de simplitatea trecerii lor, pana nu ne vom inchina simplitatii de a fi, trecutul ne va nega prezentul si prezentul trecutul, intr-o bolnava poveste nesfarsitoare...

luni, noiembrie 08, 2010

jaf de trandafiri...

"Pasarile nu mor niciodata. Ele zboara si nu se mai intorc..." suna citatul din Al. Ivasiuc pe care aproape toti colegii generatiei mele l-au strecurat in "caietul cu amintiri" de la sfarsitul gimnaziului sau al liceului. Citat, care pana acum cateva zile mi s-a parut putin prea romantic, cu un patrunzator gust de sirop.
Ceea ce i-a schimbat gustul, ceea ce i-a dat duritatea si fermitatea unui soclu, au fost schimburile de pareri din ultimele zile, referitoare la viata si creatia omului Adrian Paunescu.
Ma intorc in trecut, la Dabuleni in vara lui 1986: o mare de nisip brazdata de perdele de salcami, intre care adapostite de vanturi se desfasurau livezi de caisi si ciresi, campuri de soia si floarea soarelui, ardei si rosii, mazare si dovleci, rapita si varza, inconjurate de brauri de vita-de-vie. Perii, piersicii, merii si gutuii erau scunzi cu ramurile la indemana culegatorului, porumbul si fasolea erau dese cu roadele inghesuite, tot pentru folosul culegerii lor. Ochiul se bucura la vederea curgerii apelor prin canale pavate, cu salcii pe maluri, in care dis de dimineata taranii aruncau navodul pentru a-l scoate plin de peste...
Copiii spargeau pepeni pentru samanta, nimeni nemaitanand socotela miezului rosu care le colora fata. La fel si noi, adunati intr-o tabara de vara, dadeam cate o mana de ajutor la stransul fructelor si semintelor, dupa ce incheiam programul de informare asupra tehnicilor si procedeelor folosite la statia agricola pilot, de cercetare de la Dabuleni....
Printre arome si culori, seara, in jurul focului de tabara ne adunam pentru un cantec si o poezie. Cantecele Cenaclului Flacara inca mai curgeau intre oameni... nu era absurd sa vorbesti si sa canti despre Romania. Nu era stupid sa vorbesti despre dragoste sau sa reciti o poezie. Nu era absurd sa scrii versuri sau sa razi in versuri si nici sa urmaresti tacut rosul asfintitului.
Si nu stiu daca pragmatismul apasator al nisipului sau un altfel de apasare i-a facut pe acei oameni sa umple fiecare gradina si margine de camp cu trandafiri. Lanuri de trandafiri apasau privirea sub culoare, pana la verdele abrupt al salcamilor sau cenusiul soselei...
Nu vreau sa divaghez... lucrurile acelea nu mai sunt. Oamenii care visau constient si pur s-au imprastiat in toata lumea. Poezia a tacut iar focul de tabara s-a stins. S-a aruncat multimii ideea inutilului constructiei si Romania s-a transformat treptat intr-un santier parasit. Politicienii au oferit iluzia prosperitatii si bancile pe cea a proprietatii. Am cumparat iluzii pe bani grei.... Ne-am umplut buzunarele de etichete si chitante, consumul a devenit sport iar sportul o simpla marfa.
Nu vreau sa scriu despre Paunescu. Nu vreau sa mai vorbesc despre valoare si despre non valoare... cine poate masura?
Nici nu vreau sa cumpar amintiri de la cei care vor citi aceste randuri. Vreau doar sa acopar pustiul gradinilor de trandafiri ce nu mai sunt, a poeziilor care nu se mai canta :"pasarile nu mor niciodata, ele zboara si nu se mai intorc".
As vrea sa aduc o floare ofilita la capataiul generatiei de visatori, care a mai murit putin si semnificativ in aceste zile.
As vrea sa aduc tot atatea lacrimi de cate are nevoie floarea aceasta, sa renasca... dar, nu tine doar de mine; izvorul e in fiecare.