marți, iunie 15, 2010

paralele...

Reverberatia soarelui la acest inceput de iunie este orbitoare.Asemeni traseelor de creasta, pe care orice fotografie iasa supraexpusa.
A plouat enorm fata de verile trecute, iarba este deosebit de verde, padurile la fel. Intre doua ploi sau furtuni, caldura sufocanta grabeste vegetatia sa creasca. Cred ca este una dintre acele veri in care vacantele se transforma in aventuri iar calatoriile in vacante. Totul este dinamic si viu.. desi acesta este un pleonasm.
Intr-o lume parlela, se depun motiuni de cenzura. Se costruiesc scenariile unei saracii suportabile.. Se fac promisiuni si acuzatii ca in orice campanie electorala, se mituiesc oameni, se manipuleaza oameni,...
Daca "viata politica"(acesta este un nonsens), ar fi privita din perspectiva brazdelor de fan, cred ca s-ar putea contura ideea ca suprarealismul s-a nascut la sat. Daca vara lui iunie.2010. ar fi privita politic, s-ar putea spune ca vesnicia ne-a lasat idioti.
Intre natura si politica este o singura legatura: aceea ca se resping. Politicianul este singura specie care poate inghiti o cantitate nelimitata de cacat, fara a-l transforma in altceva. Natura transforma orice balega intr-o frunza cruda, intr-un context viu.
In mod logic, politicianul ar trebui sa fie frate cu natura, oferindu-i materia prima necesara.. dar nu, el demonstreaza inca o calitate rara: aceea de conservare a speciei, astfel incat sub atingerea sa miraculoasa parfumul de iasomie se va reintoarce in damful pestilential al cacatului primordial, care este in fond "elixirul vietii politice"... si "miezul" omului politic.
Deoarece trecutul dovedeste cu prisosinta existenta unor oameni de sorginte gradinari, care au plivit pamantul Romaniei (si al lor...) au pus o samanta de carte sau una de cetate, si l-au ingrasat cu putin sange, vreau sa evit orice confuzie: politicianului autohton contemporan i s-a adaugat scursura autohtona, pentru (de)savarsirea caracterului jegos care este farul calauzitor al omului politic in aceste vremuri tulburi.
Vara lui iunie 2010, vara in care prezentul a devenit paralel cu noi insine. Vara in care deciziile au pendulat intre fiinta si logica, intre spatialitate si absenta.