joi, ianuarie 31, 2013

si noi??

Plimbandu-ma prin viata Romaniei, vad umbre care ne siluiesc viata si lumini. Atat de putine si firave aceste lumini; atat de putine...

Vad armate de prosti si imbecili gudurandu-se la picioarele celor care le calca pe gat: justitie, biserica, administratie... Protejate o data in plus de un raport MCV al Comisiei Europene a carei grija fata de libertatea de exprimare confera hoardelor de tembeli sentimentul securizant ca nimeni si nimic nu-i va tulbura.

Ce bine se simt pupand moaste si icoane, ce bine se simt ingrasand cu munca lor pantecele prelatilor leganati in limuzine comode, ce bine se simt lasand acoperite adevarul si frumusetea christica sub patrafire nespalate, inecand poezia religiei sub pragmatismul cersetoriei practicate cu apa, cu busuiocul, cu mirul sau crucea.


Nu m-am temut niciodata de Dumnezeu si nici de judecata Lui. Am crezut intotdeauna in dragostea Lui. Ma tem insa de "justitie", de aceia care intangibili si inamovibili impart in sila oricarei rigori profesionale, condamnari dupa bunul plac. M-am temut de cel care se substituie divinitatii si care sub scutul indicatiilor pretioase ale Comisiei Europene nu mai poate fi nici criticat si nici expus opiniei publice... Asupra sa exprimandu-se doar opinia oficiala pe care  slugile se grabesc sa o accepte pentru a-si reconfirma statutul si somnul...


Am vazut armate de "specialisti" care, savant si expert, ne pun in statistici nivelul de trai, sperantele si PIB-ul.
Pentru ca totul poate incapea in statistici, chiar si cei pe spatele carora apasa acestea, ca un stigmat al continuitatii saraciei si promiscuitatii. Si asta am mai vazut: sub o spoiala "tehnica", cu un ambalaj pseudostiintific, orice rahat se poate mesteca de catre prostii prostiti care vor mai cere o portie, vor mai implora o portie care statistic va aparea ca o majorare la indexare... Taxe, vise si sperante se pun laolalta. Pentru ca si visele se taxeaza.

Am vazut armate de experti, agenti, oameni ai legii integri si plini de tupeu, incapabili de vreun produs propriu, incapabili de a se darui propriului efort dar concluzionand superiori ca toate acestea apartin fraierilor traitori, viermilor si ciumpalacilor pe care daca nu calci sau scuipi, nu esti indeajuns de smecher. Si este o concurenta teribila in smecherie, toti se lupta pentru pole position...

Am vazut armate de aratatori cu degetul: catre medici, catre profesori, catre tarani si orice alta tinta fluturata de propaganda oficiala, dar atat de putini pumni stransi pentru dreptul de a trai demn. Armate de buze tuguiate spre dosuri oficiale si atat de putine guri eliberandu-si vericalitatea in spatii de idei si opinii.

Armatele si-au pierdut loialitatea. Se supun strategiilor in lumea in care idealurile au fost inlocuite de target-uri. Luptatorii au fost inlocuiti de slugi. Cata frunza si cata iarba se intinde covorul slugilor intre apus si rasarit.

Taceti! Sa speram ca maine va fi mai bine, ca ne va ajuta Dumnezeu! Sa stam cu teama, sa stam cu frica si Dumnezeu ne va mantui...

Nu, nu ne va mantui! Dumnezeu a eliberat sclavii si robii. Isus a vorbit vamesilor si prostituatelor pentru a-i elibera intrucat doar de la inaltimea libertatii omul are acces la divinitate, la dragoste, la dimensiunea aceea a omului intersectata de zbor si stele. Doar liber, omul devine judecabil, estimabil in raport cu spiritul lumii, al universului. Slugile nu pot decat sa dispara, slugile nu pot aspira la demnitatea confruntarii. Ea este destinata celor care se ridica. Doar lor, indiferent daca sunt tarani care sfideaza de la inaltimea staturii interioare procurorii cu biblia pe capota sau arhitecti de spectacole, aparent "Degeaba".

Nu, slugile nu vor stapani pamantul.
Armatele de slugi  incovoiate libidinos de spate nu vor primi lumina.
Si asta in virtutea legii universale care condamna la neant tot ceea ce nu se ridica si nu se deschide.
Iar imbecilitatea slugilor este ermetica si securizata. Securizata prin organisme internationale, prin pozitii oficiale, prin parlamente si biserici, propovaduitoare ale dreptului inalienabil la somn, la uitare si la nimic...

Plimbandu-te prin Romania poti vedea lumini si umbre.
Plimbandu-te prin Romania, te poti intalni...


miercuri, ianuarie 16, 2013

BOR si filmul

Dupa ce am auzit critici si laude la adresa filmului "Dupa dealuri", manat de curiozitate, am vizionat filmul domnului Mungiu. Am ramas usor dezamagit: pai asa sta treaba la noi! Nimic iesit din comun, nimic calomniator, nimic socant. Doar rezultatul firesc al unor intentii bune in fond, dar puse in practica cu primitivism si inapoiere, specifice Bisericii Ortodoxe Romane.

Se stie ca la nivel de scoala si inalta instructie prin scoala, BOR-ul a ramas putin in urma altor culte.

Articolul aparut astazi insa, "Preotul Staniloaie: sa te lasi INCINERAT echivaleaza cu o nesocotire a Bisericii si a CRESTINISMULUI" m-a iritat in fibra mea de fiinta cugetatoare, care nu-si foloseste capul doar pentru acoperirea gatului.

Dincolo de dogma si de lacomia preotilor care ar lega credinciosii de ritualurile aducatoare de bani si pe lumea cealalta, dincolo de clisee gen "asa a lasat Dumnezeu", ma ingrozeste nivelul de cultura stiintifica (undeva pe la zero) al domnului Staniloaie, preluat ca un exemplu de gandire teologica al zilelor noastre...

Este incredibil cum venerabilul Staniloaie vedea incinerarea cu totul altceva decat descompunerea cadavrului sub influenta organismelor pluri si unicelulare. De ce particulele obtinute prin ardere sunt inferioare particulelor rezultate din digestia viermilor la randul lor digerati de alte organisme, ramane un mister pentru cititor.
De ce se bate apa in piua despre ce a continut trupul in timpul vietii, ca a fost casa sufletului si alte asemenea, nu stiu. Orice ar fi fost trupul in timpul vietii, el a fost! NU mai este dupa moarte!
De ce este importanta mentinerea "impresiei ca cel mort a plecat numai" si nu constientizarea disparitiei sale materiale dincolo de orice "impresie", ei, asta m-a pus putin pe ganduri...
Cat despre platitudinile de genul cat de frumos a fost corpul, dragul de el, astfel incat trebuie sa fie cinstit si dupa moarte (iar cinstirea inseamna sa-l dai la viermi), nu le mai comentez.

Totusi, apare o fraza care m-a luminat: "Trupul acesta omenesc se bucură de atâta cinstire în ochii lui Dumnezeu, încât Fiul Său Şi l-a făcut trup propriu şi stă cu el în vecii vecilor pe tronul dumnezeiesc."

Este esenta argumentatiei lui Staniloaie care, desi a fost facuta acum 73 de ani, este considerata actuala de catre Patriarhie. Cu alte cuvinte, Isus sta la dreapta Tatalui in trupul pe care l-a avut pe pamant. S-a ridicat la cer cu trupul si asta ne asteapta, probabil, si pe noi dupa judecata de apoi.


Deci ceea ce sta in mijlocul temeiului religios ortodox nu este altceva decat credinta ca dupa judecata de apoi ne vom reintrupa in trupul detinut in viata pamanteasca. Si atunci, cum sa arzi ceea ce iti va folosi mai tarziu? Ceea ce Dumnezeu va refolosi la judecata de apoi?

Deci, daca este incinerat sau daca il papa viermii pe trup, cum va mai fi acesta folosit de creator la judecata? Ei, adevarul este ca descompunerea sub actiunea viermilor, bacteriilor si mucegaiurilor se face lent, iar distrugerea iremediabila a corpului nu este atat de evidenta ca in cazul incinerarii. In esenta este acelasi lucru dar, totusi, NU ESTE ATAT DE EVIDENTA! 

Cel mai important pilon in edificiul ortodoxiei il reprezinta un nonsens, o stupiditate si un cretinism de care se tine cu dintii: invierea la judecata de apoi se va face si cu intruparea in corpul avut pe pamant.


Asa ca orice distrugere nu a trupului, ci a ILUZIEI ca acest trup va fi din nou locuit de cel ce a plecat, este condamnata aspru, in maniera radicala a Evului Mediu: "Încheind, ne exprimăm credinţa fermă că de aici înainte nu se vor mai întâmpla cazuri ca acestea. (...) Suntem siguri că într-o bună zi, nu prea depărtată, vom citi în Monitorul Oficial decretul de desfiinţare a crematoriului, cuptor de trupuri omeneşti şi loc de sfidare a credinţei româneşti. Cine vrea să se ardă s-o facă acasă la el, cu uşile zăvorâte. Sufletul poporului nostru n-are nevoie de asemenea spectacole".


As incheia la randul meu astfel: nici poporul roman nu are nevoie de simulacre de credinta, de falsi preoti si false biserici. De fapt, nici un popor nu are nevoie de asa ceva!

Pana cand vom ajunge ca noi, oamenii simpli, sa refuzam hotomanii si spagarii care pretind ca sunt purtatori ai vreunui adevar maret care nu rezista insa la cel mai firav argument logic sau de bun simt, cat timp le vom da girul administrarii fenomenului religios, viata noastra se va derula promiscuu si repetitiv... "dupa dealuri".

marți, ianuarie 15, 2013

Contemporani cu istoria

Se intampla sa fim contemporani cu o serie de factori ( fenomene, forte, manifestari,) modelatoari ai zilei de maine. Putini dintre acestia insa se vor "iscali" istoric, ramanand in constiinta generatiilor viitoare.
Patrunderea in constiinta colectiva tine de factori diversi care se muleaza pe  valoarea intrinseca a fenomenelor de care ne vom amintii ca fiind contributori la cresterea noastra spirituala, mult mai mult decat pe propaganda intereselor de moment.

Incercand sa privesc dincolo de moment, remarc un grup de oameni remarcabili pe care generic i-as numi "realizatorii de televiziune ai Antenei 3". Chiar daca afirmatia de mai sus poate parea bombastica, pupincurista, etc., mi-o asum fara jena. Oameni ca Victor Ciutacu, Mircea Badea, Radu Tudor, Dana Grecu, Oana Stancu, Adrian Ursu, Mihai Gadea, Oreste Teodorescu, etc fara pretentia de a detine monopolul adevarului absolut, au impus dezbaterilor un nivel de luciditate de care ne vom aminti cu dor in anii care vor urma...

Desigur, firesc ar fi sa perseveram in abordarea lucida a faptelor si evenimentelor, astfel incat demersul lor sa se incadreze intr-un firesc al dezvoltarii media, fara nimic spectaculos in sine.
Din pacate nu sunt semne in aceasta directie, iar luciditatea a devenit cel mai mare dusman al trusturilor media. O spun remarcand efortul lor singular si totodata dispretuit de factorii de forta care tind sa ne monopolizeze existenta. Deocamdata, setea de analiza lucida a spectatorilor influenteaza pozitiv reitingul si se suprapune convergent cu interesele publicitare ale unor mari corporatii. Deocamdata.

Dincolo de "adevarat" sau "fals", emisiunile difuzate de Antena 3 contin o invitatie la dialog intr-o maniera transanta, pertinenta. Se lasa farafastlacurile la o parte, falsa pudibonderie. Se ataca, se musca, se aduc argumente, nu se insulta logica sau bunul simt. Nu se arunca la gunoi atributele cognitive ale disputelor in favoarea isteriei, a spectacolului fad, lipsit de fond. Se readuc valorile nationale in prim plan fara ostentatie si dincolo de negot.

Cand se discuta cu argumente si se comenteaza logic pe subiect, telespectatorului i se ofera o platforma de discutie prin care si el, telespectatorul este ridicat. Nu disputa ne macina veacul ci deturnarea ei spre nimic.
Nu lupta ne neaga ci lipsa de substanta a scopului ei.

Ma uit cu admiratie la cei cativa care in mijlocul celui mai infect amalgam intre propaganda si manipulare ne-au adus in atentie luarea de pozitie ca un alt fel de a fi, unul vertical.
Nu, ei nu detin adevarul absolut. Pot fi criticati, gresesc uman iar uneori realizeaza audiente record.
Au ridicat dezbaterea publica la nivelul pe care sa ne regasim si propriile opinii; iar asta ne face contemporani cu istoria si cu cei care o scriu prin ei insisi...

La multi ani, Antena 3!


joi, ianuarie 10, 2013

Razboiul lumilor

Evenimentele ultimelor zile mi-au readus in atentie esenta conflictului din noi si implicit din societatea care ne contine...

Oamenii s-au impartit in tabere pe care le-au pus sub semnul ideologiei, filozofiei si mai ales al religiilor.
Si asta este fals. Igrozitor de fals.
Realul conflict se perpetueaza intre cei puternici si cei care ar vrea sa le fie asemenea...
In cresterea individului, puterea reprezinta o incununare a eforturilor sale de crestere, de constructie, de influentare a lumii. Puterea rezultata din maretia omului este impresionanta, marcheaza epoca iar privitorilor sau contemporanilor le ofera un reper in calatoria spre ei insisi.

Exista insa si "trisorii" sau impotentii care isi doresc puterea ca forma si nu ca expresie a continutului lor. Isi doresc un ambalaj care sa-i situeze in varful piramidei decizionale, desi nu au forta interioara de a lua decizii, de a hotari in primul rand pentru ei, cu atat mai putin pentru ceilalti.

Norocul acestora din urma vine insa din...exterior! Sunt gata sa fie slugile imbecile si anencefale ale oricui dispune de forta, in schimbul puterii pe care sa si-o manifeste asupra celor din jur. Tortionari perfecti, dictatori tampi, agramati si hahaiti, sub bagheta unei forte care li se impune, accepta vasalitatea neconditionata in schimbul surogatului de putere care hraneste golul spiritual prin suferinta nefericitilor pe care calca.

Tocmai din aceasta pozitionare a celor doua tabere, ideologia, politicul sau religia sunt o falsa delimitare.
Chiar si in cazul comunismului sau al bisericii, care si-au impus nonvalorile pentru a domina lumea, treptat s-a produs si se produce o asanare, o promovare a celor care pot gasi solutii, care pot lua decizii in situatii limita, o promovare pe care o impune evolutia insasi. Inainte de prabusirea unei oranduiri sociale sau a unui curent religios vom gasi oameni promotori ai valorilor perene, promotori ai constructiei materiale si ideatice care vor ridica suficient constiinta publica la inaltimea la care ridicolul, penibilul sau nonsensul dogmatic sa devina evidente. Intre acesti constructori si detractorii lor, intre oamenii care isi manifesta puterea constructiei lor interioare si epavele ambalate in pretentii, intre acestia conflictul este ireconciliabil....

Exemplele sunt numereoase. Chiar daca unii au ridicat piramide, ceilalti ii vor acuza de... paganism, reducandu-i la statutul de dusmani ai lumii. Unii au ridicat natiuni, dar vor fi redusi la statutul de aventurieri.
Altii si-au ridicat natia si devin peste noapte xenofobi sau antisemiti.
Poeti si sculptori devin "slugi comuniste", pictori si scriitori devin mistificatori ai adevarului suprem detinut, desigur, de promotorii cultului moastelor si al frecarii portofelului de racla.

Conflictul vine din perioade scufundate in negura timpului, fiind preistoric, iar astazi mai mult ca oricand, el se radicalizeaza: constructori versus detractori, sentimente versus sentimentalisme, creatori versus lichele, constiinte versus oportunisti.


Omenirea este negata in cresterea ei dar sunt valorizate obedienta, conformismul si somnul luciditatii. Iar noi avem sa ne decidem inevitabil tabara, pentru ca toate astea se petrec mai ales acum, facandu-ne contemporani cu absenta, libertatea, si  cu ceea ce ne convine mai putin. Cu lasitatea.


P.S. In galeria exemplelor se inscrie si prestatia lui Cristian Tudor Popescu care a scuipat mestesugit pe opera si personalitatea lui Sergiu Nicolaescu, care intamplator tocmai murise. Daca orice critica este oportuna cat timp se refera la un om in viata (doar criticam omul, nu??) ea isi pierde orice justificare si sens dupa disparitia adresantului. Ceea ce ramane sunt productiile raposatului, ceea ce a lasat scris sau filmat. Critica unei opere se bazeaza pe alte elemente si reguli decat demersul editorialistic prin care ne "infundam" adversarul si ne pozitionam favorabil pe noi insine. Personajul CTP a facut acelasi lucru cu Nichita Stanescu despre care afirma ca Nu cred ca N.S. era strabatut de vreun sentiment, cel putin cand scria".
Fara comentarii...

vineri, ianuarie 04, 2013




Am aflat de moartea lui Sergiu Nicolaescu si am zambit. "A scapat de aici" mi-am spus. A fost primul lucru care mi-a venit in minte si asta pentru ca fiind contemporan cu dansul am trait alaturi de el ca si de alti mari constructori care s-au stins.

Criticile si laudele fata de opera domniei sale le-am adresat pe vremea cand traia, atat in forul meu interior cat si intre prieteni. Acum imi venea in minte repetitiv aceasi propozitie: "a scapat de aici".

Nu aveam idee insa cat de inarcat de sens avea sa se dovedeasca acest gand, incepand chiar cu ziua disparitiei maestrului.

A devenit prin sargul unor comentatori inepti fost securist sau tradator, oricum personaj obscur devreme ce si-a dorit sa fie incinerat calcand peste dogmele Bisericii nimanui si a nimic, amenintat cu darea in judecata pentru drepturile de autor ale penibilului Covaci, si insultator pentru opinia publica prin apelul la decenta al familiei: adica sa stea el asa cu sicriul inchis cand gloata vroia sa se holbeze??? Pai cum sa-si permita un asa afront?? Ea, gloata, a ajuns sa fie indignata ca nu s-a putut inghesui pe langa cosciug trebuind sa intre in ordine la Cercul Militar... Adica sa astepte ea, gloata, si apoi sa fie privata de spectacolul belitului de ochi? Unii au concluzionat ca raposatul merita o "inmormantare  crestineasca" indiferent de ultimele dorinte ale acestuia, altii i-au pus la stalpul infamiei sotia suspectata ca abia asteapta sa-i toace averea, ca nu l-a iubit dar l-a luat din interes ceea ce explica sustragerea din fata unei confruntari cu posibili urmasi...

Chiar daca pentru multi Sergiu Nicolaescu a murit, pentru mine, el doar a scapat de aici...


P.S.   Pentru cei care vor avea vreo nedumerire asupra sintagmei" Bisericii nimanui si a nimic", cred ca cine da bilete de intrare  in constiinta poporului roman, in mod sigur are nevoie de abonament la institutiile ce vegheaza sanatatea mentala a celor care le trec pragul: "Pentru a pastra renumele lui Sergiu Nicolaescu in constiinta poporului roman in majoritate ortodox, Arhiepiscopia Bucurestilor a facut apel catre familia marelui regizor sa-l inmormanteze crestineste ..."

miercuri, ianuarie 02, 2013

Unde timp nu e, nimic nu e...

Teoria socului cultural in explicarea disparitiei aztecilor mi-a parut extrem de plauzibila: aztecii erau convinsi ca ei apartin pamantului. Spaniolii convinsi ca pamantul le poate apartine; l-au cumparat pe margele colorate in timp ce bastinasii erau siguri ca nu au vandut de fapt nimic, pacalindu-i pe cei veniti de peste mari.
In virtutea dreptului de proprietate insa pe care invadatorii l-au obtinut, acestia au trecut la exterminarea localnicilor...

Ciudat este ca acelasi mecanism de schimb functioneaza si astazi. Daca cineva ar spune ca doreste sa cumpere timpul, ceilalti i-ar recomanda calduros un consult psihiatric. Totusi, in plin curent consumerist oamenilor li se cumpara timpul cu hartii... sau chiar mai putin, cu bani electronici pe care pentru a-i returna avem a ne petrece restul vietii muncind pe plantatii. Ni se ofera entertainment in diverse forme, noi il platim cu propriul nostru timp pe care il dam la schimb.

Se poate deci, cumpara timpul? Aparent da! Timpul ca si concept este intangibil asemeni oricarui concept: nu poti cumpara libertate, nu poti cumpara pace sau echilibru. Extrase toate acestea din sfera conceptelor, devin manifestari ale fiintei umane pe care le poti manipula, conditiona sau incatusa in manifestare.

Toate acestea imi treceau prin minte urmand observatia ca ceea ce ne lipseste este... un plan!
In publicatiile stiintifice ale anilor '80-'90 puteam gasi o abundenta de curente, de strategii, de proiecte care sa ne pregateasca accesul la un viitor mai bun: automobile electrice, surse alternative de energie care fiind inepuizabile deveneau si foarte accesibile-ieftine, materiale de constructie ieftine si reciclabile, eradicarea unor boli, etc.

Intorcandu-ne in prezent am putea fi surprinsi de viata de rahat pe care o traim, de  rezultatele negative obtinute dupa atata zbucium si cercetare, dar mai ales surprinsi de inaplicarea rezultatelor obtinute pe taramul cercetarii stintifice.

Am aflat ca suntem in cautarea de noi zacaminte de petrol si gaze naturale, ca vom folosi mult mai mult carbune in anii care vor urma(!?!), ca vom suferi din ce in ce mai mult de foame dar mai ales de sete, ca desalinizarea apei de mare ramane o metoda foarte costisitoare (proiectele ieftine fiind blocate pentru a nu dezechilibra piata...), ca populatia bolnava de cancer creste exponential iar la zborurile cosmice cu echipaj uman s-a renuntat... Aaaa, si ca vanzarile de autoturisme pe benzina au scazut mult, ceea ce inseamna recesiune, iar varsta de pensionare a crescut catre 67 de ani...

Si atunci, unde este planul nostru? Strategia noastra? Catre ce vrem sau catre ce am planui sa ne indreptam?
Decat sa CONSTRUIM un viitor preferam sa imbecilizam specia cu scenarii stupide despre sfarsitul lumii, sa ne ocupam si bruma de timp ramasa cu drogul sfarsitului iminent a tot si toate. La urma urmei ce scuza mai buna am putea avea pentru inertia in care balteste spiritul creator de ceva vreme incoace??

In lipsa viitorului, cu un trecut de care ne amintim din ce in ce mai precar de ce ne-ar mai interesa prezentul?
Timpul prezent nu poate avea sens decat in prezenta celorlalte dimensiuni perceptive ale sale: trecut si viitor.


Se poate deci, cumpara timpul? Cu imaginea unei intregi generatii care cand nu isi "valorifica" eforturile la locul de munca, se disociaza de ea insasi in fata ecranelor extraplate  iar cand nu vaneaza target-uri corporatiste se face manga prin cluburi, cu aceasta imagine in fata ochilor as spune ca el, timpul, nu se poate cumpara, dar totusi se poate vinde, chiar foarte ieftin...