sâmbătă, decembrie 27, 2014

Inca o "prostie" I...


Daca fiecare poveste are un inceput de ce nu ar avea fiecare inceput o poveste?
Citeam intr-una dintre cartile scrise in anturajul lui Osho o anecdota: Un taran il vede pe Iisus alergand pe un camp privind din cand in cand peste umar. “De cine fugi, invatatorule?”. Acesta ii raspunde grabit: “Ma urmareste un prost!”. “Pai de ce nu il vindeci de prostia lui?” mai intreaba taranul; iar Iisus ii raspunde fara a se opri din fuga: “pentru ca un prost nu crede…”.
Cu un vag sentiment de relevare a unei realitati descriptive, am incercat sa clarific termenul de “prostie” in cadrul unui grup de formare in psihoterapie. Mi s-a spus atunci ca “noi nu facem judecati de valoare”. Astazi incerc sa-mi raspund prin observarea experientelor personale, nu neaparat marcate de obiectivitate, dar indiscutabil directe – cat si prin raportarea la exemplele oferite de clasici…

Ion Creanga bate la poarta prostiei omenesti cu suficient umor pentru a o intredeschide si a arunca o privire inauntru. Dar oare sunt cei trei care baga soarele in casa cu oala, care arunca nucile in pod cu furca sau trag vaca in podul surii pentru a-i da fan, sunt ei niste prosti? Putin probabil, intrucat dupa stradanii repetate neincununate de vreun rezultat notabil, ajung sa il asculte pe calatorul care le ofera sfatul sau. Sfatul acestuia, urmat de punerea in practica, duce la rezultatele mult asteptate: soarele intra singur dupa ce peretele este gaurit, nucile sunt duse in pod cu oala, iar fanul este aruncat la vaca si nu invers! Oamenii ii multumesc, iar calatorul decide sa se intoarca acasa la ai lui.

Sunt aceste exemple altceva decat monumente de ignoranta? Cred ca nu. Oamenii si-au ignorat propriile experiente, dar au fost deschisi sfatului altuia, doar-doar vor ajunge la un rezultat! De multe ori ignoram evidenta, ne ignoram unul pe celalalt, ne ignoram pe noi insine. Intr-o lume pe care nu o mai percepem ca fiind a noastra, unde nu ne mai simtim acasa, inoranta poate fi un semn de boala, dar de prostie in nici un caz!
Intalnim in fiecare zi persoane neinstruite, cu o cultura superficiala, intalnim credulitatea, naivitatea, precaritatea educatiei, disfunctii ale perceptiei si, in egala masura, smecheria, stagnarea in clisee, obedienta comoditatii sau comoditatea obedientei... Dar suntem oare indreptatiti sa-l numim “prost” pe detinatorul si intaiul beneficiar al sus-numitelor “calitati”?

Reintorcandu-ma la anecdota cu Iisus, sesizez o contradictie experientiala: “prostul nu crede”. Nu am intalnit persoane care sa nu creada in nimic, dar prosti am intalnit o gramada! Atunci, in ce cred prostii? Fiecare dintre noi crede in ceva: stiinta, religie, invataturi, teze filosofice etc. “A crede” este un act cognitiv si de fiecare data cand am fost contrazis, am observat ca se face confuzie cu termenul de “incredere”. Credinta este o concluzie. Increderea este un sentiment care se apreciaza  in functie de profunzimea sa.
Credinta, pentru a se construi, are nevoie de argumente, explicatii si acceptare, toate cu scopul de a sili mintea noastra intrebatoare sa depuna armele. Abia atunci cand intelectul a depus armele – sperantele, espectantele si acceptarea luand locul speculatiilor - ajungem sa credem. Desi este o functie aparent exclusiv cognitiva, “credinta” a fost mult ridicata in slavi de biserica, amestecandu-se sau suprapunandu-se in multe situatii cu “increderea”, pe care a diluat-o, imprumutandu-i insa forta.

Elementul de finete care imbogateste aceasta functie/trasatura psihica numita credinta este acceptarea. Se cunosc multiple cazuri de fanatism, de impingere a credintei pana la certitudinea realitatii, care in opinia detinatorilor ei trebuie impusa si celorlalti…  Acceptarea a fost inlocuita de convingere, iar fenomenul credintei a devenit pura cognitie. Acceptarea confera conceptului de credinta dinamism, miscare, curgere. Acceptarea permite intalnirea noastra cu noul, necunoscutul si astfel nasterea unui nou sir de intrebari, raspunsuri, speculatii si concluzii, pana la instalarea unei directii de consens. Nu totul este acceptat, nu totul este inteles. Deci credem…
 “A fi convins”  este un element indispensabil pentru orice fanatic. Va plac insistentele diversilor propovaduitori care va bat la usa cu o Biblie sau o revista de profil in mana si nu mai puteti scapa de ei?  Ei incearca sa va convinga! Nu va place? Daca veti ajunge sa fiti convinsi de ceva, va veti comporta la fel! Nu veti mai crede, nu veti mai cauta,… veti sti! Cu cat esti convins de mai multe lucruri, vei stii mai multe lucruri. Pentru multi, astfel de persoane vor parea erudite, debordand de intelectualitate: cei mai multi sunt doar fanatici imbracati in sobrietatea onorabilitatiilor de conjunctura.
Exista o expresie populara: “unde-i scoala multa este si prostie multa”, cu variantele: “unde-i minte multa e si prostie multa” sau “unde-i carte, si prostie”. Desigur, daca scoala ar fi un ghid inspre cunoastere si nu un dresor al cunoasterii, lucrurile ar sta cu totul altfel…

Gasesc o legatura de substanta intre a sti si prostie: intr-adevar, cu cat stii mai multe lucruri, cu cat ai mai multe convingeri, cu atat mai mult la depasirea limitelor de siguranta pe care ti le dau acestea, va ramane vizibil doar golul, incapacitatea de prelucrare a noului, rigiditatea.
Pentru ca prostul este rigid. El stie, nu cunoaste. El stie, nu crede. Nu poti sa-l scoti din ale lui, nu accepta argumente si nici nu il intereseaza explicatiile tale. El stie. Tu nu stii!!!
Un proverb chinezesc spune: “Cine nu stie ca nu stie, este un prost, ignora-l. Cine stie ca nu stie, este constient, invata-l. Cine nu stie ca stie, este adormit, trezeste-l. Cine stie ca stie, este un intelept, urmeaza-l.”
Simt ca este foarte mult adevar aici, desi tocmai puneam semnul egal intre a sti si a fi convins! Nu as fi facut-o, daca in ultimii zeci de ani nu ar fi existat o poluare a termenului “a sti”. Acest termen presupune un rezultat la sfarsitul unui demers. Stiu dupa ce “stiintez”, dupa cercetare, cautare, cunoastere. Din pacate, stiinta a devenit un termen cu referire strict tehnica, dar cu aceeasi anvergura ca si cel de religie si ambele lipsite de spiritualitate. Religie sau stiinta? Religie versus stiinta! Secole de-a randul am fost amprentati de acest conflict intretinut artificial, care a dus la mistificarea credintei a stiintei deopotriva. Ambele si-au pierdut componenta acceptiva, devenind doua demersuri strict cognitive. Acesta este si motivul pentru care atat oameni de stiinta, cat si credinciosi ai diverselor culte dau dovada de un fanatism feroce.

Candva, demult, religia si stiinta au fost instrumentele constructiei, ridicand civilizatii si imperii. Acum, imperiul care se construieste le foloseste pe ambele ca si unelte…
In spatele stiintei “oamenilor de stiinta” s-a strecurat convingerea ca ei STIU! In spatele credintei maselor s-a strecurat convingerea ca ei CRED! Iar cele doua tabere nu sunt decat aceeasi imagine in oglinda.
Intorcandu-ne la intelepciunea orientala, “stie” se suprapune ca inteles peste “cunoaste”, iar luand in calcul mutilarea termenului de “stiinta” si implicit al lui “a sti”, aceasta interpretare nu mi se pare departe de adevar.
Proverbul amintit face o trimitere la necesitatea starii de constienta in procesul cunoasterii, dar si in cel de exprimare a ei. Prostul nu stie – nu cunoaste, inteleptul stie – cunoaste. Prostul nu este constient  de nestiinta sa, inteleptul este constient de stiinta sa. Astfel, acel “a sti” al prostului devine o convingere bazata pe nimic, adica pe inconstienta sa. Celalalt “a sti”, al inteleptului, este  cunoastere hranita de luciditatea sa.
Si da, prostul stie, stie perfect cum stau lucrurile. El nu crede, pentru ca acceptarea pe care o presupune credinta l-ar face vulnerabil. Prostul nu cunoaste nemaiavand loc pentru intrebari si indoieli intre atatea convingeri si nici nu cerceteaza, cercetarea devenind un nonsens in prezenta certitudinii ca nu mai are nimic de descoperit. Prostia se exprima hotarat, clar, cu forta si fara argumentatie.

In ultimul timp intalnesc tot mai des politicieni, preoti, profesori si academicieni siguri pe ei, cunoscatori ai binelui si adevarului absolut, refractari la orice critica sau observatie. Presa abunda de articole in care se clameaza cunoasterea atotbiruitoare asupra unor subiecte delicate cum ar fi viata extraterestra, viata de dupa moarte sau viata intima… secretele lui Putin, evolutia climei pe urmatoarea suta de ani sau ce ai voie si ce nu ai voie sa faci in sfanta zi de… ceva. Nici comentariile cititoriilor nu duc lipsa de verdicte universal valabile precum si de imprecatii la adresa nenorocitilor care au o alta parere. Fara a confunda nepriceperea, exagerarea sau deficientele demersului logic cu prostia, indraznesc sa observ ca ea este inconstienta, autosuficienta, atotcunoscatoare si contagioasa.


Iisus avea dreptate sa fuga...  

joi, decembrie 25, 2014

Nu stii ce pierzi!...


De la beletristica la reportaj, de la vocabularul cotidian la dizertatiile stiintifice, sintagma “si-a pierdut cunostinta” ne-a devenit familiara prin uzanta. Dupa ’89, psihologi, medici, lingvisti si filosofi ne-au atras atentia ca sintagma are o constructie nefericita si ne-au recomandat forma “si-a pierdut constienta”. Presa a preluat rapid informatia si cat ai zice “constiinta”, persoanele cazute in strada au devenit perdante a ceva ce nu stiu daca au intalnit vreodata, iar daca s-au intalnit cu acest inefabil numit “constiinta”, ma indoiesc ca in situatia lor tocmai acest element ar fi facut diferenta fata de starea dinamica, de dinaintea incidentului.

Pentru a nu vorbi doar vorbe si atat, indraznesc o analiza asupra termenilor folositi pentru a eticheta un lesin, acea stare a persoanei in care ea nu mai este capabila sa raspunda la stimuli, cu pastrarea insa a functiilor vitale: respiratie si circulatie sangvina.

Orice afirmatie in sensul de a pierde, speculeaza prezumtia de a fi avut acel ceva care mai apoi s-a pierdut. Astfel,“a ne pierde constiinta” este o afirmatie care prezuma ca am fi fost candva detinatorii ei. Chiar daca definitia constiintei este destul de flexibila si definirea ei este departe de a se fi incheiat (DEX :”Forma cea mai înaltă, proprie omului, de reflectare a realităţii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- şi al vieţii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzând senzaţii, percepţii, reprezentări, noţiuni, judecăţi, raţionamente, inclusiv procese afective şi voliţionale” sau “ ca fragment al realitatii cu care ne identificam la un moment dat” si care de fapt ne defineste si nu se lasa definita – in viziunea reprezentantilor psihologiei transpersonale Ken Wilber sau Stanislav Grof), tot nu putem trage concluzia ca ar fi o gogoasa care ne-a scapat din buzunar! Eventual am putea sa pierdem accesul la constiinta, dar nu vad cum am putea diferentia astfel un lesin de o betie crancena…

“Sa ne pierdem constienta” pare o formulare mai fericita si totusi… Asta ar presupune ca persoana in cauza a fost in prealabil constienta! Chiar daca facem abstractie de cei care traiesc sub efectul alcoolului si drogurilor si tot ar ramane dificil de diferentiat o lipotimie, de un somn adanc. Nu mai vorbesc despre toti cei care traiesc in plina reactie: patimasi, isterici, dominati de ura, furie sau cinism, indiferent daca au fost sau nu internati intr-o sectie de psihiatrie! Sa fim propriul observator, tacut, lucid, pe parcursul intregii zile. De cate ori o facem? Si cat “ne tine”? In cea mai mare parte a timpului suntem dominati de automatisme, clisee, preconceptii si prejudecati. Memorarea evenimentelor este posibila doar in stare constienta. Puteti verifica la sfarsitul zilei cat de multe va mai amintiti despre ziua care a trecut si astfel va puteti estima durata starii de constienta. Oricum ar iesi, nu va speriati!

Prima varianta, aceea de “a ne pierde cunostinta” are un ton glumet desprins din interpretarea termenului de “cunostinta” in sens de persoana cunoscuta. Dar totodata folosim termenul de cunostinta in sensul de cunoastere: “nu am stiinta” sau “nu am cunostinta despre aceasta”. Privind acest termen din perspectiva cunoasterii pe care o prezuma, “a pierde cunostinta” ar deveni sinonim cu pierderea capacitatii de cunoastere; si da, intr-un lesin se intampla si acest lucru. In ceea ce priveste sensul de persoana apropiata, oricat ar parea de hilar acesta, se integreaza cel mai bine in situatie: persoana care lesina il pierde pe cel pe care il cunoaste vag, mai mult din descrierile celorlalti si totusi suficient de apropiat pentru ca viata sa nu poata continua fara acesta. Se pierde pe sine insusi, dar cel mai probabil, dupa ce isi va reveni va povesti episodul ca si cum si-ar fi pierdut pentru ceva vreme o cunostinta apropiata – “ nu am mai stiut nimic!” – si nu ar fi departe de adevar!

Stiu ca am vrea sa ne consideram constienti, dar rareori suntem. Am vrea sa avem si “constiinta” in sacosa, dar rareori ne lasam accesati  de mai mult decat de nivelul bazal al acesteia. Si pentru ca mai avem o saptamana pana la inceputul noului an, as face o urare: in anul care vine, sa ne pierdem cunostinta si sa ne recastigam prietenul: pe noi insine.

foto: www.silentlocations.wordpress.com 

La Multi Ani!

joi, decembrie 18, 2014

Despre intuitie…


O intrebare, o trimitere, o parere pot fi provocari pentru gasirea sau descoperirea unei definitii, pentru descrierea unei parti din noi insine.

Ce este intuitia? Nu stiu! Dar atrag atentia ca intrebarea este pusa prost. “Ce este?” sau “de ce?” sunt intrebari cu raspuns infinit adica fara un raspuns util. Orice explicatii stufoase as oferi despre “ce”, mai ramane intotdeauna "ceva", intrucat raspunsul complet ar fi “totul despre acel lucru”. Ce este acel lucru? – Tot ce este el. Ce anume cunoastem despre sau cum ati descrie, ce intelegeti prin, sunt intrebari care ne pot aduce si raspunsuri folositoare.

In privinta intuitiei as preciza ca intelegand prin intuitie o anticipare a unei solutii sau situatii, ea pare un ajutor extrem de util cand logica si rationamentele nu duc nicaieri si, “instinctiv”, cautam solutia exact acolo unde ea se afla.

As defini intuitia ca pe un simt al “solutiilor” sau al “realitatii”, un simt al descoperirii a ceea ce cautam si al anticiparii. Aici se impun unele precizari: intuitia a fost observata si folosita in special de femei, dar nu este un apanaj exclusiv al doamnelor. As spune ca este mai degraba un simt al “femininului”, care se gaseste in proportii diferite atat la femei, cat si la barbati. Daca femininului ii este caracteristica intuitia, masculinului ii este caracteristic rationamentul, ambele metode conducand spre cunoastere.

De unde vine si, mai ales, cum reusim sa beneficiem de intuitie?

As face o paranteza. Din punctul meu de vedere, creierul uman este o interfata intre constiinta si corpul material. Daca membrana celulara este o interfata intre corpul energetic si cel material al fiecarei celule, AND-ul este interfata dintre informatie si materie, iar creierul este interfata dintre constiinta si corpul biologic.
Corpul nostru este energetic si deopotriva material. Nu insist asupra acestui aspect care se poate fotografia si vizualiza cu diverse aparate. Interfata dintre cele doua “stari” o consider a fi membrana celulara care separa fizic, dar transmite energia sub forma activarii unor enzime.
 Energia influenteaza membrana celulara influentand diferentele de potential de la nivelul acesteia si va declansa o reactie in lant care, ajungand la nivelul nucleului, va dezvolta un raspuns, adica va fi activata sau va fi inhibata sinteza unei proteine. In functie de calitatea stimulului care a influentat membrana celulara, nucleul va raspunde citind intr-un anumit mod ADN-ul pe care il are la dispozitie. ADN-ul avand rolul de informatie codificata, cred ca acesta este interfata intre informatie si materie.

La nivelul intregului, paleocortexul sau creierul vechi se ocupa cu functia de armonizare, echilibrare si intretinere a functiilor organelor si sistemelor. Dar neocortexul, portiune mai recent dezvoltata din punct de vedere filogenetic, ramane un mister! Cu se se ocupa neocortexul? Ce rol are? - intrucat paleocortexul ar fi suficient pentru supravietuire si perpetuarea speciei, cel putin la prima vedere.

Observand comportamentul mamiferelor, remarc o abilitate deosebita in a gasi sursele de apa sau hrana, fara de care supravietuirea lor nu ar fi posibila. Aceasta abilitate depaseste “raza de actiune” a simtului olfactiv, auditiv sau vizual. Deci, care este acel simt care le directioneaza atat de precis in “directia” supravietuirii? Acest simt pare similar cu cel al intuitiei la om. Sa fie oare acelasi lucru?
Asa cum am redus viteza automobilului pentru ca “stiam ca s-a intamplat ceva dincolo de curba”, asa cum nu plecam de acasa pentru ca sotia “simtea ea, ca trebuie sa vina cineva important pe la noi”, cred ca la fel si in cazul animalelor functioneaza acelasi simt cu rol de orientare, ghidand calul tuaregului la zeci de kilometri de tabara, pana la sursa de apa…

O serie de animale poseda neocortex, ce pare a fi organul tinta sau sursa al acestui simt, caruia eu ii spun intuitie. Cred ca dezvoltarea neocortexului s-a facut tocmai pentru a face loc acestui simt si in mod evident pare un fel de “scurtcircuit” informational: nu o iei pas cu pas, ca mori de foame; nu o iei aleator, ca pana parcurgi toate variantele, mori de sete; pur si simplu te duci acolo!
Aceasta observatie ma conduce la ideea ca informatia la care accedem prin intuitie trebuie captata cumva… “Antena” ar putea fi neocortexul? Animalele de laborator au trait mult si bine cu distructii extinse ale neocortexului, dar numai in conditii artificiale, de laborator! In libertate sau in situatii mai complexe a fost imposibil. Sa fie neocortexul doar un computer si atat? Ma indoiesc, intrucat combinand informatiile primite prin receptorii clasici, oricat de multe ar fi aceste informatii, nu vor conduce catre o decizie! Am nevoie de un reper, pentru a pune in aplicare varianta cea mai apropiata de acel reper si “convingerea” ca acel reper este corect! Sau, altfel spus, avem nevoie de statutul de “asa este”, “asa stau lucrurile” pe care informatia-reper sa-l detina si, mai ales, avem nevoie de acces la ea. Adica, avem nevoie de o interfata.

Toate acestea sugereaza un acces direct la informatia universala sau constiinta. In cazul animalelor acest acces nu pare constientizat si cred ca ele sunt beneficiarele unui dialog cu divinitatea, inconstient si permanent. In cazul oamenilor, constiinta este accesata in rastimpuri, din cand in cand, iar atunci sunt priviti cu neincredere de catre cei din jur (aici doamnele imi vor da dreptate).
Intuitia, ca resimtire a constiintei, ne ghideaza de fiecare data cand o lasam sa o faca, pentru ca daca suntem obisnuiti sa privim pentru a vedea ceva, nu suntem invatati (ba chiar suntem blocati) sa ascultam “vocea” constiintei sau sa acceptam imaginea revelata de aceasta.

Cei care au experimentat manifestarea intuitiei vorbesc despre resimtirea unei “imagini” sau “expuneri” cum ca asa stau lucrurile si nu e loc nici de intrebari, nici de indoieli. Iar daca neocortexul este locul in care captam si integram informatiile pana la nivel de constiinta (inclusiv de la nivel de constiinta), paleocortexul reprezinta un loc in care integram informatiile interne si externe plus deciziile luate la nivel de neocortex. Adica neocortexul poarta povara deciziei, iar paleocortexul pe cea a executiei, care trebuie sa fie perfect sincronizata, fara rateuri.

Aceasta functie a neocortexului apare si mai evidenta daca aruncam o privire la felul in care suntem educati si la rezultatele obtinute. Suntem invatati de mici cu ce trebuie sa facem si ce anume avem de facut in societate sau familie. Ni se predau cunostinte si ni se impune recunoasterea unor repere arbitrare (“pentru ca eu sunt taica-tu si asa spun eu”, “seful are intotdeauna dreptate”, “cei mari stiu mai bine” etc). In felul acesta se construieste un Supraeu (o instanta artificial-absoluta) care ne va servi drept ghid, inlocuind constiinta.

 Accesul la constiinta este si el blocat prin metodele pe care suntem invatati sa le folosim, cum ar fi logica folosita in exces de exemplu sau dependenta de dovezi/ argumente palpabile. Credintele impuse copilului fac acelasi lucru, blocand capacitatea de resimtire a ceea ce este adevarat, valoros pentru el sau chiar inducand un sentiment de vinovatie fata de ceea ce este resimtit ca adevarat si bun pentru el. Entertainment-ul in exces va face imposibila functionarea intuitiei prin suprastimularea si suprasaturarea receptorilor si mai sunt multe altele.

“Ce este” intutia? Nu stiu. Dar este pacat sa renuntam la ea, doar pentru ca cineva, candva, a pus sub semnul intrebarii tot ceea ce tine de noi si pe noi in acelasi timp.

Cum as descrie-o? Imperfect, dupa cum se poate vedea in incercarea de mai sus.


Ce anume cunoastem despre intuitie? Va doresc spor la treaba! 

duminică, decembrie 07, 2014

Lectia de fizica - unitati de masura



Masura pietrei nu e vesnicia…
Masura apei nu e picatura
Culegi masura lumii in secunda
In care miezul ei a impietrit,
Cand  picatura naste apa
Iar piatra trece in nisip.
Astfel masura apei nu e picatura,
Care e doar fluidul miez al ei.
Cum nici masura pietrei nu e vesnicia

Ci curgerea topirii ei…

duminică, noiembrie 30, 2014

Patria


Patria este un termen extrem de folosit si, cred eu, extrem de putin inteles…
In primul rand, patria este nu doar locul in care se naste cineva, ci acel mediu in care primim caldura, placere, bucurie si pe care il suprapunem unui spatiu geografic pe care il “atingem” nemijlocit prin propriile simturi. Elemente care ne bucura si care se integreaza in spatiu si timp. Patria nu se educa, nu se invata. Patria se simte. Ca urmare, se dezvolta un atasament puternic fata de acest bun care devine in timp o valoare.

Cea mai frecventa eroare consta in suprapunerea acestei valori peste notiunea de “tara” sau de “natiune”. Daca “tara” este un simplu termen geografic-administrativ asupra caruia nu voi insista, “natiunea” este un concept educat, cultivat si asimilat procesului de individuare. Altfel spus, extrapolarea procesului de individuare la nivelul  spatiului de valori, idei, obiceiuri, traditii colective ale celor care le impartasesc, duce la formarea identitatii nationale si al numitorului comun: “natiunea”. Patria este o valoare, atat de intim conectata la dragoste, bucurie, incat a vorbi despre “iubirea de patrie” devine un pleonasm. Patria tine de cunoasterea nemijlocita si, implicit, inocenta. Patria nu poate fi luata si nici impartita. Doar traita si impartasita.

Trairea unei relatii cu suportul initial bazata pe frica, angoasa, ura, face imposibila creionarea conceptului de patrie. Este pagubos sa condamnam pe cineva pentru ca este “fara patrie”. Este doar o victima…
Termenul de “natiune” are si el o conexiune foarte puternica cu cel de “patrie”. Orice constructie cognitiva, educata nu are sens in absenta elementului afectiv. De aici si incercarea – initial a educatorilor, ulterior individuala – de a gasi radacinile istorice, lingvistice, traditionale care au facut posibila aparitia “patriei”; si gasirea elementelor prezente de cultura, civilizatie, care permit mentinerea vie a “patriei”. Demersul ne este cunoscut cel putin unora dintre noi sub numele de “patriotism”. As spune ca “sentimentul patriei” isi imprumuta caldura conceptului de “natiune” la fel cum sentimentul dragostei isi imprumuta caldura etapei numita adolescenta.

Spuneam la inceput ca este vorba despre un atasament intre posesorul conceptului de “patrie” si conceptul in sine. Ruperea acestuia este extrem de dureroasa. Este firesc sa ne desprindem de parinti, de casa parinteasca, dar niciodata nu va fi usor daca acel loc reprezinta un ceva valoros pentru noi. Depasirea sentimentului de apartenenta la o natiune - al atasamentului si identificarea cu lumea, reprezinta o maturizare imposibil de a fi fortata! Fortarea, ca orice abuz, duce la abrutizare si reactii de aparare. Observarea si intelegerea a ceea ce suntem si a ceea ce sunt cei din jurul nostru, un larg proces de acceptare si delicat de depasire a limitelor ego-ului, ne poate insa conduce inspre aceasta. Afirmatia lui Socrate:  “Eu nu sunt cetatean al Atenei, sunt cetatean al lumii” oricat de frumoasa este, nu poate fi impusa cu forta sau indusa manipulativ.
Depasirea adolescentei se poate face doar prin trairea si intelegerea ei. Maturizarea poate fi o consecinta, dar niciodata precedata de un ordin, iar manipularea societatii sub pretextul maturizarii ei nu poate servi decat intereselor de putere si control, ele insele fiind o dovada a nivelului celor care manipuleaza…
Ma intreb, oare, o vom vedea vreodata?


joi, noiembrie 20, 2014

apus



partinitor si singur
s-a rasculat apusul din mine...
florile sunt aceleasi,
urmele lupilor la fel. 
ultimele zile le-am inchinat calatorului
din tine,
celui ce va face greseala de a ma urma 
neincrezator in moartea increzatoare-n el.
lui ii daruiesc amintirile diminetii
si urmele lupilor,
la fel.
pentru apusul tau 
si partinitoarea ta singuratate.  

vulpile



vulpile trec prin tufisuri, 
gonesc prin hatisuri uscate,
se-ascund de fantoma calare 
ce-n urma-le toarna culoare.

in tonuri stridente sau calme 
capcanele reci le-mpresoara,
le musca de urme, de blana, 
de frunzele care se sfarma.
le-aduna sub vant si sub foame 
le-ascute privirea si goana
prin tufe, hatisuri uscate 
adulmeca toamna...

duminică, noiembrie 16, 2014

"...ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!"

Am vazut multe intr-o campanie electorala mai nebuna decat nebunia....
Dupa ce tembelismele fara numar au atentat grav la relativul discernamant al electoratului si al meu, astazi merita sa le dedic o pagina pe blog si ceva din timpul relativ pe care il petrec printre concetatenii mei... cu atat mai mult cu cat nu am votat si nici nu sunt partizanul vreunei tabere.

Propaganda a produs perle, a produs diamante de 25 de carate si e pacat sa dam "ignore" la asa ceva!
Le voi aminti pe cele mai suculente si care au influentat mai mult pe preacredulii votanti.

1. "Cine voteaza Ponta, voteaza comunismul si pe comunisti. In spatele sau se afla Uniunea Sovietica!"

Ponta a facut tot ce a putut cu Rosia Montana in favoarea celor de la Gabriel Resources, a semnat tot ce i s-a cerut in legatura cu gazele de sist, a festelit licitatia de la Oltchim fentandu-i pe rusi (cu ajutorul lui Diaconescu Dan), rusi care, ca raspuns, au blocat activitatile celor "cateva" combinate metalurgice detinute in Romania si le-au vandut la fier vechi.
Ponta a privatizat cam tot ce a cerut FMI, a pus manageri privati acolo unde i s-a cerut, a numit procurorii lui Basescu in posturi cheie, iar dupa ce Obama i-a felicitat pe moldoveni si pe musiu Leanca afirmand ca "Moldova este o tara extrem de curajoasa", dupa ce UE a declarat ca trebuie accelerat procesul de aderare al Moldovei si atat SUA cat si UE sustin dreptul moldovenilor la autodeterminare - in dauna legaturilor economice cu Rusia si a influentei acesteia, domnul Ponta afirma la randul sau, ca unirea cu Moldova devine o prioritate si ca trebuie sa-i sprijinim pe fratii nostri cu tot ce putem, iar pentru inceput, cu gazoductul de la Ungheni, pentru a nu mai fi acestia dependenti energetic de... Rusia.
Ca sa tragi concluzia ca in spatele lui Ponta ar sta UNIUNEA SOVIETICA iar Ponta insusi este comunist (de cand a fi lichea este sinonim cu comunismul???) din cele insirate mai sus, presupun ca trebuie sa fii foarte inteligent, iar eu nu sunt...

2. "Votati Ponta care si-a respectat cuvantul de a rasturna regimul Basescu, iar prin votul vostru aceasta se va intampla pe 16 noiembrie". 
Si eu care credeam ca lui Basescu ii expira mandatul si de aia nu va mai fi presedinte!
Clar, dupa coabitarea cu Basescu in toate privintele, plus distrugerea USL si grija ca Basescu sa-si incheie linistit mandatul, domnul Ponta si-a respectat angajamentul luat in urma cu ceva ani de a lupta impotriva sistemului basist. Si i-a reusit de minune...

3. "Vrem o tara ca afara..."
Asta e foarte frumos, mai ales ca tarile din Europa Occidentala s-au construit asa dragut in multe secole, sugand resursele umane si materiale ale altor state mai mititele (ca Romania, de exemplu) sau beneficiind de o finantare uriasa... A propos, de unde si cum va fi finantat acest program de reconstructie a economiei, agriculturii, invatamantului, cercetarii, sanatatii, administratiei etc.?

4."Romania lucrului bine facut" 
Cu cine, domnule Iohannis? Lasandu-i deoparte pe Berceanu, Videanu, Blaga, in fiecare judet sunt bannere in care un borfas local de la vreo primarie sau consiliu judetean isi afirma sustinerea pentru candidatul ACL. Aceiasi care au facut KO economia locala strangand averi uriase peste noapte. Acestor indivizi soiosi, ce anume le-ati promis si ce interes ar avea, daca nu unul financiar, pentru a va sustine, domnule Iohannis?

5. "Votez Ponta" in direct la Antena 3 mai multe personalitati ale vietii artistice isi manifesta optiunea de vot influentand implicit si electoratul belitor de ochi la TV.... Nu comentez odele si scursuroseniile emise de oameni care totusi au fost la scoala, dar nu pot trece peste intentia declarata a lui Tudor Gheorghe de a-l vota pe Victor Ponta!
Tudor Gheorghe este un nationalist declarat si exprimat in cantecele domniei sale. De nenumarate ori s-a declarat scarbit de marasmul tarii, de precaritatea educatiei, de oportunismul politicienilor si profund nemultumit de nepromovarea valorilor nationale...
Cum, deci, un nationalist inspirat de marii carturari interbelici se poate gandi (cu voce tare, ca sa mai faca si prozelitism) sa voteze pe unul care vinde bogatiile tarii pe nimic, distruge economia prin privatizari dezastroase in acelasi trend cu predecesorii sai (Iliescu, Nastase) si mai si numeste in popria echipa guvernamentala "genii" precum Pricopie, la invatamant, pentru care Romulus si Remus au fost alaptati de o... vulpe! sau Ioan Rus, cel care a dat "lovitura de gratie" la referendumul de acum doi ani. In acelasi timp, domnul Ponta il exclude pe Mircea Diaconu care face "greseala" sa demareze un proiect de punere in valoare a Sarmizegetusei Regia si ingroapa proiectul din fasa!
Ce dracu, nene Tudore, chiar asa???

Toate acestea si multe altele ne-au tarat in dispute inutile, in partizanate murdare, dar mai ales intr-o sterila dezbatere pro sau contra. M-am intrebat cum a fost posibil ca oameni cu mai multe clase decat trenul, sa se lase antrenati intr-un circ atat de ieftin si atat de pagubos. Am o singura explicatie: compromisul. Compromisul facut atunci cand am tacut, desi multe unitati industriale sau agricole se inchideau sub ochii nostri si tot atatea locuri de munca dispareau. Compromisul de a tacea cand statul aplica legi sau ordonante cu efect retroactiv impunandu-ne plati si taxe suplimentare. Compromisul de a nu urla in fata Ministerului Invatamantului pentru religia obligatorie in scoli, pentru desfiintarea scolilor de meserii, pentru lipsa banilor necesari intretinerii salilor de clasa, pentru programa silnica facuta de idioti cu materiale idioate. Compromisuri pentru a accepta sponsorizari si cadouri conditionate pentru a mai aparea o data pe sticla, pentru a ti se publica o carte, pentru a primi o slujba...

Toata propaganda pestilentiala care a curs pe net si prin ecranele televizoarelor de doua saptamani incoace are acelasi izvor, indiferent de directia de scurgere! Compromisul. Compromisul pe care il facem fiecare dintre noi la locul de munca, acasa, pe strada, cu care ne-am obisnuit si pe care l-am hranit, prefacandu-ne ca nu vedem cum creste.
Si a crescut! Este urias si sta cu degetul indreptat acuzator inspre noi: ne arunca in fata vina pentru felul in care traim de fiecare data cand refuzam sa-l hranim; de fiecare data cand refuzam sa facem inca un compromis: "tu l-ai votat, acum de ce comentezi?" sau "daca nu ai fost la vot, ciocu' mic!" sau "daca nu-ti place, pleaca!... ", "ati ales sa plecati din tara, acum cu ce drept va mai dati cu parerea?".
Compromisul s-a infiltrat in viata noastra ca o axioma inclus in regula de trei simpla: daca pentru ceva marunt e nevoie sa facem compromisuri, pentru ceva maret trebuie facut un compromis mare!
In fond, nu e nevoie si nu, nu trebuie... Dar numai asa prin "politica pasilor marunti" oameni de la care asteptam mult au ajuns la o uluitoare mutilare a demnitatii lor.

Si, de fiecare data cand vrem sa renuntam la el, la compromisul de a fi cuminte, desi ne vine sa urlam, de a munci mai departe desi nu am primit salariu de 2 luni, de a asculta spasiti un inspector financiar care abuzeaza de functie, de a vorbi atunci cand ni se impune tacerea, de fiecare data el, COMPROMISUL, ne arunca in fata propria lasitate din care s-a nascut si ne infrange: "ne meritam soarta", "noi suntem de vina..". Iar capul se pleaca din nou...

Pana cand mai, oameni buni, pana cand?!

marți, noiembrie 11, 2014

De la stanga la dreapta sau... neantul credintei

Astazi lumea mea interioara s-a mistuit, s-a prabusit, s-a "hurluit" - intr-un cuvant, s-a dus pe sula!

Aflu la ceas de seara pe cand luminile se aprind si gainile incep a motai intru duh, aflu deci ca intreaga mea copilarie s-a desfasurat sub semnul ereziei! Bomba, soc si groaza! Semnul crucii se face de la stanga spre dreapta aflu de la preotii Visarion, Agathon si Ilarion Ciobuta.

 foto: Facebook via Sorin Moldovan 

De ce au acelasi nume, nu stiu! Or fi frati sau casatoriti, mai bine sa nu ma gandesc ca erezia, simt eu, iar imi da tarcoale...
Revenind, cei "trei in unul" (Doamne iarta-ma!) ne spun ca firesc este sa ne inchinam de la stanga la dreapta dupa cum si votam sau invers, ma rog... Deci eu, in copilaria mea eretica facand invers, pacatuiam si eram asemenea "maleahilor care se inchina pe invers, la ispita Satanei!". Cuprins de groaza am cautat sprijin la amintirile legate de parinti, nasi, preoti din parohia pe care o frecventam si TOTI, dar TOTI, isi faceau cruce in acelasi fel eretic, de la dreapta spre stanga!

Simtind cum mi se face rece in spate, caut cu infrigurare in "Lumea credintei" unde parintele Leontie ne explica pe scurt cum se face cruce in Biserica Ortodoxa. Citez: "Degetele împreunate ating mai întâi fruntea – pentru a sfinti mintea – apoi buricul – pentru a sfinti simturile, apoi umarul drept si umarul stâng – pentru a sfinti puterea trupului."
Deci si parintele Leontie este cuprins de erezie se pare, alaturi de multi altii care spun acelasi lucru sau inchinarea o fi altceva decat facutul semnului crucii...
Coplesit si distrus in fata neantului spiritual ce parea sa ma inghita, realizez ce anume doreau sa ne transmita cei trei "parinti": ca daca o cere candidatul, si inchinarea se face altfel decat pana acum sau altfel spus semnul crucii se poate face de la dreapta la stanga sau de la stanga la dreapta, in functie de candidatul caruia ii dai votul, de dreapta sau de stanga, dupa cum este!
Sau privind din perspectiva propagandistului, pardon, preotului, adica vazut din fata, dreapta devine stanga si stanga devine dreapta asemeni imaginii in oglinda! Asta trebuie sa fie! Probabil asa se explica si exercitiul votarii ce se desfasoara in manastire, ca oamenii obisnuiti cu inchinarea de la dreapta la stanga sa nu puna stampila aiurea si in obisnuinta propriei perspective sa nu cada in pacat...

La toate s-au gandit, ca niste adevarati pastori de turma, ca doar ea, turma, are de votat!

As adauga "asa sa le ajute Dumnezeu!", da' nu stiu de ce, suna a blestem...






luni, noiembrie 10, 2014

Trece timpul...

Acum doi ani imi manifestam admiratia fara rezerve fata de echipa de la Antena 3, iar motivele le-am insirat in postul din 15 ianuarie 2013...

Sincer, nu credeam ca cineva se poate incolona intru indiferenta intr-o maniera atat de categorica si in atat de scurt timp precum realizatorii de emisiuni de la aceeasi televiziune...

Nu acuz si nu blamez pe nimeni pentru opiniile personale, nu judec pe nimeni dupa pastrarea balantei intre adevar si minciuna sau bine si rau, ca nu sunt Dumnezeu.

Ceea ce ma dezgusta insa, este ignorarea faptelor, oamenilor, evenimentelor. Dupa ignorarea celor care se bateau cu jandarmii la Pungesti, dupa ignorarea celor care demonstrau pentru Rosia Montana (adica impotriva distrugerii ei) a venit randul celor iesiti pentru dreptul de a vota si pentru a-l sustine pe Iohannis, sa fie ignorati. Nu sunt partizan cu Iohannis, nici cuPonta si nici macar cu efervescenta clamare a dreptului de a vota ceea ce propun altii (aceiasi in ultimii 25 de ani....), dar nici nu este permisa ignorarea unor miscari sociale, ignorarea exprimarii si manifestarii unor oameni care sunt parte ai acestui popor si acestei natii.

Nu partizanatul ucide media si nici opiniile personale ale celor ce lucreaza in cadrul ei, ci ignorarea faptelor, a fenomenelor, dezicandu-se astfel de statutul de observator si preluandu-l pe cel de sluga.

Acum aproape doi ani, le doream celor de la Antena 3 "La multi ani". Astazi, regret ca au fost atat de putini...

vineri, noiembrie 07, 2014

Intre limite

foto: http://vreaupresedinte.gandul.info/news/cozi-de-sute-de-oameni-la-sectiile-de-votare-diaspora-si-studentii-asteapta-ore-intregi-sa-voteze-13485720

Am fost observator la circul primului tur al alegerilor prezidentiale... Observator, intrucat nu am votat, ramanand credincios crezului care m-a ghidat in ultimii ani: sa nu ma prostituez de dragul confortului imaginar de a face parte dintr-o tabara sau alta.

Daca as merge la vot, daca mi-as pune intrebarea ce anume ar trebui sa se intample pentru a merge la vot, raspunsul ar fi destul de simplu: ar trebui sa-mi spuna cineva avizat (cunoscator) ce anume contine contractul semnat de Romania la intrarea in UE si, de asemenea, cine este stapanul BNR...

Atata timp cat spatiul de manevra al economiei Romaniei este extrem de limitat si directia ei este trasata evident descendent, a opta intre un politician sau altul care evident ca sunt marionete ale realilor decidenti, aceasta optiune care mi se baga sub nas la 5 ani, este cel putin obositoare, daca nu chiar idioata.

Aproape totul a fost concesionat, vandut, "privatizat" intr-un trend constant al ultimilor 25 de ani.
Acum poate fi ales si Jesus ca lucrurile nu au cum sa se schimbe, mai ales cand toti candidatii isi manifesta exuberanta idioata de a continua "integrarea noastra europeana"!

Ma doare imbecilitatea celor care considera ca Romania este scindata dupa preferintele electoratului, intre Ardeal si restul tarii si ma scoate din pepeni ticalosia cu care se confunda preferintele de stil ale ardelenilor, moldovenilor, muntenilor, cu valorile comune pe care le impartasim...
Da, ardelenilor le place fatada de seriozitate la fel de mult cum celorlalti le place fatada de "descurcaret". Limba, obiceiurile, arhitectura folclorica sunt aceleasi, iar saracia displace tuturor!

La alegerile parlamentare am refuzat sa votez si mi-am atras criticile (ca sa ma exprim elegant) unora si altora. Astazi aceiasi votanti ai USL-ului de odinioara se inghesuie la vot si cer cu tarie sa voteze, ca doar este dreptul lor constitutional! Curat constitutional si ineficient, as adauga... sunt aceiasi care au votat "Cheia", care au votat "alianta DA", care au votat "Trandafirul"....

Sunt uitate tradarile, divorturile si amantlacurile partidelor care s-au imperecheat intre ele intr-o orgie puturoasa si jilava. Este uitat faptul ca fara sustinere politica nici un candidat nu ar mai valora ceva (sintagma "i s-a retras sprijinul politic" va spune ceva?), este uitat esecul de un sfert de veac al "clasei politice". Cineva (nu stim cine) a numit niste candidati, noi zbang, hat, zvarrr cu votul! "Dintre doua rele, sa alegem raul cel mai mic..."uitand ca votul reprezinta increderea in acea persoana si nu resemnarea in fata fatalitatii; iar daca nu ai in cine sa ai incredere, atunci nu te increzi...

Ca am fost vanduti, am inteles demult... Dar sa ma inghesui din cinci in cinci ani (sau din patru in patru) doar ca sa dau legitimitate imposturii si mediocritatii, este prea mult!
Initial am vrut sa-mi intitulez postarea "votu' si prostu'", dar as fi gresit. Nu am de ce sa jignesc pe nimeni pentru ca refuza sa se desprinda de o speranta, credinta, iluzie.. Daca aceasta iluzie ii ajuta sa se mentina pe linia de plutire, sa nu o ia razna, este bine ca o au! 
Si asta pentru ca schimbarile vin atunci cand suntem pregatiti pentru ele...