Cand in cetate oamenii se intrebau tot mai des cine are puterea de a le hotari destinul, daca pietrele zidurilor ii apara de propria lor libertate sau ii consacra libertatii, cand toate astea se ridicau din praful timpului, pelerinul gandi ca e momentul sa plece.
Drumul sau se intindea prin desert. Pleca pe jos, infasurat in mantia aspra din par de camila calcand cu sandalele tocite nisipul uitarii si calauzirii. In anul acela, calatoria sa se petrecea sub semnul apei.
Trecu de dunele singuratatii spre platoul ultimului popas. Simtea trupul uscandu-i-se. Nu simtea nici soarele, nici caldura si nici racoarea noptii, doar trupul sau il simtea tot mai subtire, pulsand sub mantia din par de camila ca vana unui izvor nenascut. La capatul platoului de piatra gasi un paianjen si trai solitudinea... Langa o radacina dezgropata, trai reflexia mortii. Iar pe piatra ultimului popas cazu din inima sa o lacrima si se intoarse in cetate pentru ca anul acela crestea sub semnul apei.
Cand oamenii din cetate se ridicara impotriva tiranului pentru taxele prea mari care le apasau negotul si lacomia, pelerinul hotari sa plece din nou. Anul acela era sub semnul focului. Astfel drumul sau se intindea printre muntii cei mari. Acolo, langa un izvor, isi facu popas, iar visul sau fu amar. Pleca a doua zi ajungand in mijlocul zilei la padurile de jneapan si acolo iluzia vietii sale se ascunse in povestea verde care il inconjura. Nu zabovi decat o clipa. Cu inima zvacnind se indrepta spre varful Muntelui Albastru. Acolo, noaptea il ninse cu stele reci. Astepta pana cand ochii i se aprinsera de la lumina lor, isi privi sufletul stins si se intoarse, intrucat anul acela crestea sub semnul focului.
Cand oamenii din cetate sarbatoreau caderea tiranului si incepura sa darame zidurile de piatra si lemn intinzandu-si gradinile de flori pana departe, departe de negotul cu aur si argint, pelerinul pleca in cautarea semnului acelui an. Drumul sau se intindea pe apa sarata a ultimei mari. La malul marii vazu un pescar si in coliba lui trai bucuria unei ciorbe de peste. Ar fi plecat mai departe dar nu mai era nici flamand si nici insetat, iar privind in sufletul sau o vazu pe fata pescarului scaldandu-se in toata simplitatea ei si a iubirii lor....
Iar pelerinul nu se mai intoarse si nu mai cauta semne pentru ca anul acela era sub semnul pelerinului.....
septembrie 2007
