sâmbătă, decembrie 18, 2010
pentru Romania...
duminică, decembrie 12, 2010
Povara...
joi, noiembrie 18, 2010
"poveste nesfarsitoare... "
Ma refer aici la articolele in care este acuzata, combatuta, aratata cu degetul, atitudinea antisemita...
Cred ca cei mai agresivi, mai plini de ura si mai daunatori normalitatii sociale, sunt asa zisii acuzatori ai antisemitismului. Spun asta in contextul in care a acuza sau a blama o intreaga natiune sau un intreg popor, este o actiune pe care o descalific din start. Putem observa consecintele antisemitismului, la fel si pe cele ale condamnarii sale: sunt aceleasi!
Adica unii, sub pretextul apartenentei la un popor sau o religie, sustin ca vecinul evreu este un nemernic. Altii il apara pe speculantul profitor, pe interlopul nemernic, pentru ca este evreu.
Unii sustin ca evreii sunt victime si au fost intotdeauna victime. Altii ii considera calai si au fost intotdeauna calai.
Am observat insa ca nimeni nu loveste, nu condamna ticalosia, santajul, furtul, crima, traficul cu arme sau carne vie, exploatarea la sange a oamenilor sau a pamantului...
Moralistii sunt ocupati sa apere sau sa sustina semitismul, adica daca esti evreu esti inocent. Extremistii incearca sa acopere cu numele de evreu orice culpa reala sau imaginara, daca esti evreu esti vinovat.
Miscarea s-a amplificat in curentele nationaliste, de unde isi trage de fapt radacinile: germanofil, hungarofil, anglofil - germanofob, hungarofob, anglofob.
Sau ii bagam pe toti la gramada, sau ii scoatem pe toti la gramada. Ma intreb, nu putem fi putin mai selectivi?
Ticalosul este ticalos indiferent de nationalitate, religie sau apartenenta politica. Scursura este scursura...
Ciudat, regasim aceeasi inversunare in atacarea si demolarea unor curente sociale: comunism, capitalism etc. Cum poti condamna creatia unui popor fara a-l condamna si pe el? Imposibil!! Popoarele au construit, ridicand printre ideologii de circumstanta, piatra si lemnul pana la eternitatea cuvantului, iar cuvantul pana la eternitatea tacerii.
Au sadit gradini si cimitire, au sapat fantani si au cautat spre stele, au scris papirusuri si au insemnat harti. Daca insa acest demers s-a aflat sub semnul zodiacal al comunismului sau imperialismului, ghinion: totul este sters si pus de cronicari harnici sub semnul nimicului, in functie de interesul conjunctural de putere. De ce, ma intreb, se condamna comunismul???
Raspuns: pentru ca el a reprezentat cea mai neagra perioada...etc. Complet fals!! Criminalii, tortionarii si scursurile sociale, au reprezentat cea mai neagra fila a istoriei noastre sau a altor popoare, dupa caz.
Ce diferenta exista intre aceia care au propovaduit egalitarismul, dar l-au aplicat pentru a-i face pe ceilalti egali in a-i sluji pe ei, cativa profitori ai unui cutremur social si cei care propovaduiesc competitia dar o aplica sub stindardul lacomiei, invingatorul fiind cel care suge mai eficient seva celorlalti...
luni, noiembrie 08, 2010
jaf de trandafiri...
sâmbătă, octombrie 09, 2010
Retrospectiva
Scopul a fost intotdeauna acelasi, de a pune in balanta eforturile si castigurile, de a aprecia din perspectiva personala justetea drumului pe care ma aflu.
Am parasit de mai bine de trei luni sistemul medical romanesc, ghidat de dorinta de a munci intr-un mediu civilizat, cu reguli stricte si clare, in care a face performanta sa fie un de la sine inteles...
Intr-adevar, sistemul medical britanic este plin de reguli, protocoale, guideline-uri extrem de stricte. Am inteles ca a face performanta inseamna a urma cat mai strict - dincolo de limita absurdului, daca se poate -, protocolul!! Este frustrant sa discuti in protocoale, sa uiti de pacient in favoarea unui protocol, oricat de bine gandit ar fi fost el la un moment dat.
sâmbătă, august 21, 2010
Medicina de urgenta, in limba engleza...
Observ de la inceput masa-tejghea din mijlocul incaperii. Este centrul de comanda al departamentului A&E (Accident and Emergency), echivalent al departamentului U.P.U. dintr-un spital judetean din Romania... In jurul acesteia orbiteaza 5-6 medici, 8 asistenti medicali dar si personal nemedical, de la asistenta sociala la forte de ordine. Sunt prezentat catorva dintre cei de fata, apoi sunt lasat in grija unui medic intre doua varste, bonom si obosit. Mai tarziu voi afla ca este din Sri Lanka... Undeva in urma au ramas interviul din februarie, alergatura si umilinta din Romania pentru actele doveditoare ale calificarii mele, microstatia ambulantei in care am lucrat pana in luna mai...
Imi vorbeste despre organizarea departamentului, modul de preluare a urgentelor si imi reprosez pentru a cata oara in ultimele 30 de minute, ca nu am exersat mai mult engleza.. Sunt nauc, am un milion de intrebari, ma balbai... Imi zambeste sugerandu-mi sa nu-mi fac griji: timpul le rezolva pe toate. Imi doresc sa il cred.Medicilor britanici le este imposibil sa inteleaga ce anume imi este strain, ce anume nu inteleg... adica totul: de la fixarea unei canule intravenoase la un test de urina, de la completarea unui formular de analize la prescrierea unei retete cu diclofenac. Totul se face altfel. Pun intrebari, mi se raspunde. Intotdeauna. Din pacate cu alte necunoscute, care aduc noi intrebari. Sunt atat de familiarizati cu propriul sistem si niciodata nevoiti sa se adapteze incat le este imposibil sa estimeze dificultatile incepatorului... Sesizez ca medicii emigranti, arabi, indieni explica mult mai detaliat; au trecut prin aceleasi dificultati, imi explica din pozitia celui care a parcurs deja drumul pe care eu il incep.
Incep sa fiu disperat: dupa doua saptamani nu mi se pare ca as sti prea multe, iar garzile in care voi fi singur in luarea unei decizii nu sunt departe. Le impartasesc temerile mele. Se face un plan de urgenta: in fiecare zi, un medic consultant imi va impartasi din cunostinte, experienta. Dintre toti, medicul din Sri Lanka este un adevarat vrajitor. Un adevarat profesor. Imi pare rau ca nu am cum sa-l recompensez.
Intalnesc un medic roman, cu 6 luni avans fata de mine in aceeasi sectie. La inceput tatonam terenul, incercam sa ne cunoastem. Dupa cateva zile, e decis. Ma ajuta cu tot ce poate: carti, bani, experienta. Compromisul nu caracterizeaza momentele limita, in care trebuie sa te transformi pentru a supravietui. Te dai la o parte sau il ajuti pe celalalt cu tot ce poti. Este DA sau NU. Plin de solicitudine reactioneaza si medicul canadian care face locum. La fel, ceilalti doctori middle grade. Din nou imi spun ca as vrea sa-i recompensez, dar nu am cum.
Intr-o dimineata, o tanara de culoare, studenta in practica, ma intreaba daca sunt de acord sa ma insoteasca la cazuri. Ii vad disperarea in ochi si incuviintez. Ii spun tot ceea ce stiu, chiar daca este putin. La sfarsitul zilei, imi multumeste si pot vedea o unda de incredere in aceiasi ochi. O iau ca pe o victorie personala. Aceeasi intrebare din partea altui coleg, a doua zi. Accept din nou.
Aveam sa inteleg ca acesta este singurul mod de a multumi celor care au facut acelasi lucru pentru mine, singura recompensa, de a da mai departe, respectand legea nescrisa care insoteste formarea profesionala a oricarui doctor. Este, totodata, un test al loialitatii. Inconstient, l-am trecut.
Fac eforturi sa-mi inteleg pacientii, sa nu pierd detaliile. Presiunea pe care o resimt intre umeri si in spatele fruntii e coplesitoare. Uneori, cate un pacient imi multumeste, insistand sa-mi stranga mana dupa ce i-am repus umarul luxat. Este ca o gura de oxigen, ca o conectare la o sursa uriasa. De obicei, se intampla in ultimul moment de epuizare, atunci cand nici eu nu mai dau doi bani pe mine.
Intr-o lume marcata de eficienta, pacientii in varsta sunt o categorie aparte: vor sa fie ascultati, sa li se explice ce se intampla cu ei... au timp. Ma angajez in discutii filozofice de multe ori, descoperind in ei profesorii mei de limba engleza. Demnitatea vietii nu le-a fost furata prin infometare sau neputinta. Sunt batrani, dar nu urati.
Colegul meu roman, imi spune: "...prin ceea ce facem aici, noi reprezentam imaginea romanilor. De noi depinde daca ii ajutam sau nu pe cei care doresc sa vina..".
In acelasi sens, am incercat sa sistematizez intrebarile care pot ghida medicul debutant - ma refer la experienta in UK- in coordonatele departamentului A&E:
1. Care sunt mijloacele de investigare clinica (ECG, Ecografie - bladder scan, microscop oftalmologic etc. ) din cadrul departamentului si cum se folosesc?
2. Care sunt mijloacele de investigare paraclinica din cadrul departamentului (microanalizor gaze arteriale, microanalizor pentru FBC, test sarcina, sumar urina) si cum se folosesc? (pentru primele doua este de obicei nevoie de o parola personala, care e bine sa fie obtinuta din timp).
3. Care sunt mijloacele de investigare clinice si paraclinice din exteriorul departamentului (CT, X-ray, angiografie ecografie) si cum pot fi apelate? (formulare, apelare telefonica anterioara, programari..)
4. Care sunt medicamentele, tratamentele medicamentoase disponibile in cadrul departamentului?
5. Care sunt manoperele efectuate in cadrul departamentului (cateterizare urinara, canulare venoasa, mica chirurgie) si pasii de urmarit in derularea lor?
6. Care sunt cazurile - pacientii care se refera (trimit) sectiilor din spital si care se refera altor spitale? Care este modul de apelare a acestora?
7. Cum se pot accesa rezultatele de laborator si cele imagistice? Dar protocoalele de lucru?(de obicei calculatorul ofera un acces rapid, cu conditia obtinerii din timp a parolelor necesare)
8. Care sunt echipele de interventie in situatii critice (terapie intensiva, echipa de trauma, asistenta sociala, psihiatrie..)?
Poate ca unele intrebari par puerile ... am descoperit insa ca merita puse, pentru ca pot constitui o baza de discutie pe care, ulterior, se va construi mult.
Personal, insist in completarea raspunsurilor, adun date, le ofer mai departe... continuand ceea ce am primit, pentru ca sunt dator, dator sa intretin miscarea in care inceputurile cresc, spre noi inceputuri. Este unul din drumurile spre noi insine, in care intalnirile nu lipsesc...
sâmbătă, august 14, 2010
oameni si fapte...
marți, august 10, 2010
doua ture de glob..
miercuri, august 04, 2010
prea scump..
marți, iunie 15, 2010
paralele...
duminică, mai 30, 2010
Armele secolului XXI
Cum poti sa faci copii, pe care sa-i mutilezi pentru a-i trimite la cersit? Cum poti sa faci copii pentru a trai din indemnizatia lor? Cum ii poti casatori la 9 ani? Cum poti sa tii un copil, doi, trei in ploaie sau frig pentru a induiosa trecatorii, in vesnicul cersit?
Nu stiu cum, dar se poate. Tiganci cu copii agatati de fuste, murdari si multi: impresioneaza la ambasade, la imigrari, la Bruxelles. Se folosesc de copii pentru a impresiona, pentru a specula emotional. Se folosesc de ei pentru a castiga bani, din alocatii sau cersit. Se folosesc de ei pentru a cuceri...
Ii supun la abuzuri atat de crancene, incat vor dezvolta un comportament antisocial in primii 4 ani de viata. Pactizarea cu agresorul nu este o gaselnita psihologica. Rusii o folosesc pentru a imblanzi lupii. Tiganii, pentru a stapani copiii.
Occidentul dezvolta politica tolerantei. Tiganii dezvolta abuzul natalitatii.
Occidentul impune politic drepturile omului. Tiganii tezaurizeaza drepturi pentru a impune social. Astfel copiii sunt armele, inmultirea necontrolata este privita ca zestre culturala, iar dispretul fata de lege este camuflat de “discriminare etnica”.
Daca intelegem conflictul, putem face ceva. Inca putem invinge, tocmai prin armele lor: copiii.
Urmarind drepturile care le sunt incalcate, urmarind abuzul la care sunt supusi, putem cere, legitim, eliberarea copiilor.
In 1856, in Principatele Romane, au fost dezvoltate legile pentru dezrobirea tiganilor. Acum avem de facut acelasi lucru pentru copiii lor. Avem fata de noi insine responsabilitatea pastrarii drepturilor individuale, ca pe o valoare a tuturor si nu ca pe o slabiciune. Pentru ca atunci cand libertatea devine o slabiciune in perceptia colectiva, dictatura este mai aproape ca niciodata. Avem de aparat si de crescut drepturile si libertatea individuala. Avem de pus in balanta tolerantei si de cantarit intre incalcarea drepturilor copiilor – miilor de copii tigani si fatada antirasista a guvernelor europene.
Avem de privit in fata propria noastra pasivitate fata de abuzul asupra copiilor, mascata de o populista demagogie antirasista. Daca Europa a invatat ceva de la “Cruciada Copiilor” din 1212 pana astazi, este cazul sa o arate. Atunci li s-au dat sabii. Acum sunt pusi sa stea cu mana intinsa. Atunci erau considerati fara de pacat si, ca urmare, trebuia sa invinga. Acum suntem considerati prea slabi pentru a nu ceda in fata lor.
E timpul sa ne hotaram.
E timpul sa fim cu adevarat de partea lor. E timpul pentru “eliberarea copiilor”.
sâmbătă, mai 22, 2010
fara a sti...
duminică, mai 09, 2010
Pe scurt..
duminică, aprilie 04, 2010
sacru si profan...
Este chiar si intuneric, acolo unde nu o putem percepe. Ma intreb astazi, cu ce drept poate cineva sa o confiste?! Cum poate cineva sa o ascunda in spatele cuvintelor: "lumina sfanta"?! Ma intreb ce idiot poate imparti lumina in lumina "ne-sfanta" si "lumina sfanta"? De la "lumina cartii" la "lumina constiintei", am descoperit tot atatea izvoare de lumina. Pana si "lampa lui Ilici" se vroia o sursa de lumina, o pretinsa sursa. Totusi, nimeni nu a indraznit cu exceptia Bisericii Ortodoxe sa clasifice lumina, sa o imparta in sacra si profana.
Sa desparti intregul pretinzand ca doar tu, cleric ortodox ai acces la acea "lumina sfanta", pe care o dai si celorlalti... Cata darnicie!!! Preotii s-au imbulzit sa sfinteasca apa, pe care sa o dea credinciosilor- elementul esential vietii trebuia sa fie sfintit!! Altfel nu e buna, nuuu!! Au sfintit pietrele, lemnele, zidurile, pamantul... Dar nu e suficient: si lumina trebuie sa fie "sfanta"! Altfel nu e buna. Desigur, clericul ortodox nu poate sfinti lumina -din pacate - dar numai el, la Ierusalim, o poate primi si numai el o poate imparti mai departe. Milioane de oameni "primesc lumina sfanta" odata pe an, adica accepta sa nu vada lumina in restul anului, sa o astepte.
Dar lumina e pretutindeni, e TOTUL! Este chiar si intuneric acolo unde nu o putem percepe...