De la beletristica la reportaj, de la vocabularul cotidian
la dizertatiile stiintifice, sintagma “si-a pierdut cunostinta” ne-a devenit
familiara prin uzanta. Dupa ’89, psihologi, medici, lingvisti si filosofi ne-au
atras atentia ca sintagma are o constructie nefericita si ne-au recomandat
forma “si-a pierdut constienta”. Presa a preluat rapid informatia si cat ai
zice “constiinta”, persoanele cazute in strada au devenit perdante a ceva ce nu
stiu daca au intalnit vreodata, iar daca s-au intalnit cu acest inefabil numit
“constiinta”, ma indoiesc ca in situatia lor tocmai acest element ar fi facut
diferenta fata de starea dinamica, de dinaintea incidentului.
Pentru a nu vorbi doar vorbe si atat, indraznesc o analiza
asupra termenilor folositi pentru a eticheta un lesin, acea stare a persoanei
in care ea nu mai este capabila sa raspunda la stimuli, cu pastrarea insa a
functiilor vitale: respiratie si circulatie sangvina.
Orice afirmatie in sensul de a pierde, speculeaza prezumtia
de a fi avut acel ceva care mai apoi s-a pierdut. Astfel,“a ne pierde
constiinta” este o afirmatie care prezuma ca am fi fost candva detinatorii ei. Chiar
daca definitia constiintei este destul de flexibila si definirea ei este
departe de a se fi incheiat (DEX :”Forma cea
mai înaltă, proprie omului, de reflectare a realităţii obiective, produs al
materiei superior organizate -creierul uman- şi al vieţii sociale. ♦ Ansamblu
de procese psihice variate, complexe, cuprinzând senzaţii, percepţii,
reprezentări, noţiuni, judecăţi, raţionamente, inclusiv procese afective şi
voliţionale” sau “ ca fragment al realitatii cu care ne identificam la un
moment dat” si care de fapt ne defineste si nu se lasa definita – in viziunea reprezentantilor
psihologiei transpersonale Ken Wilber sau Stanislav Grof), tot nu putem
trage concluzia ca ar fi o gogoasa care ne-a scapat din buzunar! Eventual am
putea sa pierdem accesul la constiinta, dar nu vad cum am putea diferentia
astfel un lesin de o betie crancena…
“Sa ne pierdem constienta” pare o formulare mai fericita si
totusi… Asta ar presupune ca persoana in cauza a fost in prealabil constienta!
Chiar daca facem abstractie de cei care traiesc sub efectul alcoolului si
drogurilor si tot ar ramane dificil de diferentiat o lipotimie, de un somn
adanc. Nu mai vorbesc despre toti cei care traiesc in plina reactie: patimasi,
isterici, dominati de ura, furie sau cinism, indiferent daca au fost sau nu
internati intr-o sectie de psihiatrie! Sa fim propriul observator, tacut,
lucid, pe parcursul intregii zile. De cate ori o facem? Si cat “ne tine”? In
cea mai mare parte a timpului suntem dominati de automatisme, clisee,
preconceptii si prejudecati. Memorarea evenimentelor este posibila doar in
stare constienta. Puteti verifica la sfarsitul zilei cat de multe va mai
amintiti despre ziua care a trecut si astfel va puteti estima durata starii de
constienta. Oricum ar iesi, nu va speriati!
Prima varianta, aceea de “a ne pierde cunostinta” are un ton
glumet desprins din interpretarea termenului de “cunostinta” in sens de
persoana cunoscuta. Dar totodata folosim termenul de cunostinta in sensul de
cunoastere: “nu am stiinta” sau “nu am cunostinta despre aceasta”. Privind
acest termen din perspectiva cunoasterii pe care o prezuma, “a pierde
cunostinta” ar deveni sinonim cu pierderea capacitatii de cunoastere; si da,
intr-un lesin se intampla si acest lucru. In ceea ce priveste sensul de
persoana apropiata, oricat ar parea de hilar acesta, se integreaza cel mai bine
in situatie: persoana care lesina il pierde pe cel pe care il cunoaste vag, mai
mult din descrierile celorlalti si totusi suficient de apropiat pentru ca viata
sa nu poata continua fara acesta. Se pierde pe sine insusi, dar cel mai
probabil, dupa ce isi va reveni va povesti episodul ca si cum si-ar fi pierdut
pentru ceva vreme o cunostinta apropiata – “ nu am mai stiut nimic!” – si nu ar
fi departe de adevar!
Stiu ca am vrea sa ne consideram constienti, dar rareori
suntem. Am vrea sa avem si “constiinta” in sacosa, dar rareori ne lasam
accesati de mai mult decat de nivelul
bazal al acesteia. Si pentru ca mai avem o saptamana pana la inceputul noului
an, as face o urare: in anul care vine, sa ne pierdem cunostinta si sa ne
recastigam prietenul: pe noi insine.
foto: www.silentlocations.wordpress.com
La Multi Ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu