pentru Romania...

Ascultam Edith Piaf, Laura Fabian, Maria Tanase... Aceeasi tara, aceeasi lume... Lumea celor care mai cred in daruire, in cantec, in zestre, in suflet... in ploaie si dans, in zapezi calde si lacrimi inghetate... in omenesc.

Dalida si Alain Delon, Aura Urziceanu si Aurelian Andeescu... Belafonte si Nana Mouskouri, ...flori si cuvinte, ploi de septembrie... il ascultam pe Gilbert Becaud si tandra sa "Nathalie", o ascultam pe Angela Ciochina cu "Trenul imblanzit"....

Am inteles pentru totdeauna, intr-o fractiune de secunda am simtit valoarea eternitatii, testamentul celor care construind au trecut, luptand s-au odihnit: lumea aceasta va muri/ lumea noastra inca nu s-a nascut!

Lumea dinlauntrul nostru inca tasneste asemeni izvoarelor reci, taioase strabatand cremenea.., nerecunoscute, ingradite. Ceea ce ne inconjoara, artificiul unei lumi care a uitat sa se schimbe din lacomie si lene, din adormire si nepasare, urmeaza sa moara in raceala proaspata a vietii refuzate atata timp...

Celor ce mai cred in pamantul numit Romania, celor care mai canta limba unui popor amestecat crescut pe pamantul numit Romania, celor care obosesc pentru ziua de maine ce va rasari deasupra pamantului numit Romania, le spun ca noaptea este mai adanca inainte de rasarit si iarna mai rece inaintea primei zile de primavara...

Le spun ca inca mai avem ceva de spus, ca inca nu putem sa inchidem ochii, inca nu a venit vremea mortii sufletului nostru... In echilibrul vietii si mortii, in balanta naturala a nimicului si preaplinului poate ca avem un moment de cadere, de uitare de sine.... Dar nu acesta este sfarsitul, tacand asfixiati de manele si politicieni, de coafuri si pomezi, de promisiuni electorale si smecheri de cartier,...

Nu putem pleca de pe scena blamandu-ne istoria sau pe cei care si-au ingenunchiat viata in fata ei, nu putem pleca autocritic, condamnandu-ne la nefiinta. Putem pleca infranti, dar nu autocritic manipulati de cei care nu sunt capabili sa ne infranga....

Ajutati de pretutindeni, de toti aceia care au dat lumii si au jertfit lumii, de toti aceia care au construit si au cucerit pentru un motiv ramas necunoscut, cum necunoscuta este esenta noastra, ajutati de tot ceea ce creste, avem a ne continua calatoria, constructia, visul... Avem a ne ridica fruntile si inimile catre cerul pe care l-am spalat cu privirile noastre si care ne-a acoperit in ratacirile noastre. Avem a spala murdaria lacoma pe care cei lacomi si-au facut-o imn... Sa spalam ochii nostri si ai celor care pacaliti de prea mult timp, si-au facut din loterie o speranta....

Am renuntat la prea multe... La cinste, la onestitate, la inteligenta si dragoste sub pretextul nerentabilitatii. Am renuntat la noi de prea multe ori, sub pretextul comoditatii...

Am acceptat modele nefunctionale prea destul. Am inchis ochii prea mult timp... Celor care mai cred in suferinta si cantecul numit Romania, celor care mai SUNT, le spun: lumea aceasta va muri/lumea noastra nu s-a nascut inca... Un an nou va incepe... Un an nou se va naste... Mai avem o sansa....sa incepem!

" N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi,

surâd numai acei care suspină,

de n-ai fi râs, n-ai fi ştiut să gemi,

de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai

cu mâna ta n-ai unge răni străine,

n-ai jindui după un colţ de rai,

de n-ai purta un strop de iad în tine.

Şi nu te-nalţi în slăvi dacă nu cazi

cu fruntea grea în pulberea amară,

iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,

e c-ai murit în lacrima de-aseară."

Radu Gyr - Antiteze