Lectia care a lipsit 2

 

…dar minciuna, ce este minciuna, mami?

Minciuna este un joc, un joc pe care il joci singur.

Dar cum sa spun singur o minciuna, mami? Pai mai are are rost?

Minciuna nu poate fi decat a ta si de fapt ti-o spui tie. Celalalt are doar rolul de martor al minciunii tale.

Si ce este minciuna?

Un adevar pe care il spui pe jumatate si apoi te intorci cu spatele la el ca sa nu ii vezi cealalta jumatate, este o minciuna.

Si cand spun ca ma duc la lectii si ma duc la joaca, este o minciuna?

Da, pentru ca ai putea sa te joci si la lectii si ai putea sa inveti si prin joaca. Dar tu poti sa alegi sa nu vezi tot ce ai spus si sa nu vezi tot ceea ce faci si atunci crezi ca minti.

Daca nu cred ca mint, atunci nu mint?

Daca nu vrei sa minti nu poti sa o faci. Fiecare om vede lucrurile altfel, ceea ce nu inseamna ca ei mint daca unul spune altceva decat vede celalalt. De aceea am spus ca este un joc pe care il joci singur.

Si cand spun ca am luat 10 si eu am luat 4 este tot o minciuna?

Da. Fiindca doar luand 4 astazi vei putea intelege valoarea lui 10 de maine si luand zece astazi fara sa intelegi aceasta valoare inseamna ca de fapt ai patru.

Mami, este complicat cu minciuna…

Asa e. De aceea este mult mai simplu sa spui adevarul decat sa il incalcesti si sa il descalcesti dintr-o minciuna.

Si cum sa scap de ceva rau si urat fara sa mint?

Este ceva mai urat decat minciuna?

Dar mi-e frica si atunci mint…

Iti mai aduci aminte ce ti-am spus despre frica? Si cu minciuna este la fel. Un copil minte adeseori ca sa scape de frica. Dar odata ce creste, frica il va impiedica sa vada capcana minciunii in care se va ascunde de pericole. Trebuie sa intelegi pericolul. Sa te scalzi in el, sa il lasi sa te invete. Sa lasi viata sa iti explice, iar frica nu va mai avea putere asupra ta. Si nici minciuna.

Dar ingerul pazitor nu ne fereste de pericole? Ca sa ne fereasca si de minciuna…

Ingerul pazitor te ajuta sa infrunti pericolul. Sa stai fata in fata cu el, ca sa poti invata, sa poti intelege. Te tine de mana in fata fiecarui pericol. Daca alegi sa fugi insa, frica te va tine de mana, iar minciuna ti se va asterne inainte.

Mami, nu stiu daca voi putea sa stau totdeauna asa, sa ma uit la pericol, sa nu fug…

Chiar daca alegi sa fugi, sa nu uiti niciodata ca oricand te poti opri si il poti infrunta. Orice om care infrunta astazi pericolul a fugit candva si s-a hotarat sa nu o mai faca. A devenit curajos.

Eu sunt curajos, mami?

Ai fost curajos cand ai venit pe lume, un loc plin de frumuseti dar si de pericole. Ai o viata inainte sa ramai la fel sau sa renunti.

Adica sunt curajos si nu stiu?

Da, puiule. Trebuie sa descoperi tot ce esti tu, de fapt. Despre asta e viata.

 

Lectia care a lipsit...

 

Ce este frica, mami?

Frica este un joc, o pacaleala. Un joc in care ne jucam de-a ascunselea.

Si cine ne urmareste mami?

Ne urmareste pericolul, adica ceva sau cineva care ne poate rani.

Si nu poate?

Poate sa iti raneasca doar umbra, doar corpul.

Si pe mine nu poate?

Nu poate.

Dar de ce ne jucam asa?

Pentru ca atunci cand iti este frica, locul de unde vine pericolul este acolo si locul unde te ascunzi este aici. Acolo devine strain si rece, iar aici devine acasa.

Si tu te joci asa?

Cu timpul inveti ca oriunde esti tu, este acasa. Cu timpul inveti ca siguranta nu exista, dar totusi in permanenta cineva te sustine, te apara. Inveti ca pericolul nu iti vrea raul, ca este doar o lectie, iar apararea nu insemna sa fugi de lectie. Inseamna sa o intelegi, si intelegand-o sa te intelegi pe tine. Pericolul este o poveste infricosatoare care te invata lucruri importante. Iar cand intelegi asta, frica dispare.

Si daca nu dispare?

Inseamna ca inca esti copil, ca nu ai inteles inca.

Si asta e rau?

Cat timp esti cu mami si tati, frica nu iti va face rau. Dar daca te joci de-a frica si cand vei creste si nu vei mai fi cu noi, vor fi unii oameni care sa iti ofere un fals adapost, un adapost capcana. Si fugind de frica, vei calca in capcana minciunii.

Cine sunt oamenii aceia,mami?

Unii care pacaliti de zmei s-au transformat in asupritorii oamenilor. Oameni care te vor incuraja sa iti fie frica, care iti vor folosi frica, dar care te vor minti ca iti vor binele.

 

...Ce este minciuna mami?...

E tarziu acum. Destul pentru astazi.

Totul este Calea...

Omul se indreapta de mii de ani spre varful muntelui, spre punctul constientizarii adevaratei sale esente, a structurii sale energetice fundamentale. Se indreapta buimac, ranit si mai confuz ca oricand.

In istoria sa omului i s-au dat nenumarate poteci, incepute de tot atatia maestri: Buddha, Lao Tsu, Iisus, Mohammed, insa invataturile ecestora au fost schimbate rapid in religii, adica in regulamente si norme. Daca invataturile initiale aveau ca rezultat indreptarea omului spre interior, capacitarea sa catre introspectie si schimbare interioara, religiile oficiale au facut exact inversul, adica indreptarea omului catre exterior, raportarea sa permanenta la un set de reguli si norme pe care sa le urmeze in modelarea lumii. Pentru ca aici este diferenta fundamentala intre Cale si opusul ei: directia de mers. Totul este Calea, doar ca pe aceasta cale se poate merge inspre varful muntelui, sau ne putem indeparta de varful muntelui alunecand tot mai jos inspre baza.

Din cele mai vechi timpuri tinta a fost aceeasi: fericirea. Omul a alergat intr-una catre fericire si ea, fericirea este starea de gratie fireasca a omului. Pierduta candva, a ramas ca un dor care ne cheama neincetat spre a-l implini. Iar pentru atingerea fericirii, a implinirii totale, omului i s-au dat doua cai, in fond o singura cale insa doua directii de mers: pe de-o parte calatoria interioara urmata de alchimia interioara, atingerea acelui nivel de vibratie care sa permita gustarea si scufundarea in lumina, in fericire, in extaz, sau calatoria exterioara urmata de schimbarea lumii inconjuratoare pana cand aceasta devine pe placul nostru.

Este aceeasi cale, doar ca directia de mers este diferita. Cezar, Alexandru Macedon, Carol cel Mare sau Stalin, au mers spre exterior. Au construit imperii, au schimbat lumea dupa chipul si infatisarea lor. Nici unul nu a trait in extaz, nici unul nu s-a scufundat in beatitudine, plus ca ajungerea in astfel de pozitii de forta este destul de limitata datorita concurentei acerbe… Chuang Tzu, Francisc de Assisi, Rumi, au experimentat opusul, au experimentat extazul, gratia. Este o tinta accesibila fiecaruia, lipsita de concurenta. Lumea exterioara se schimba si ea tinand pasul cu schimbarile interioare. Nu este necesara schimbarea lumii, de altfel imposibila, ci doar schimbarea interioara. Restul universului o va urma, adaptandu-si forma si manifestarea launtricului nostru.

Preotii au produs multa confuzie. Administratori ai dogmei, ei nu au urmat directia initiala, ci au urmat calea idolatra a ridicarii in slavi a formelor si normelor. Au ignorant misticii, ascetii si daca le-au preluat invataturile au facut-o trunchiat atat cat sa nu se clatine dogma administrata de ei. Intre a fi blajin si a merge la slujba de duminica, s-a ales slujba. Intre a-ti ierta aproapele si a te spovedi, s-a ales spovedania, intre a trai in iubire sau a respecta normele familiei traditionale, au avut castig de cauza normele.
Omul a fost indreptat catre superficial, catre masti frumoase, catre prefacatorie conjuncturala in numele unui crez. Apoi mastile au fost impuse lumii in numele aceluiasi crez. Autenticul a fost sacrificat prin nefructificare. Doar autenticul propriu poate fi modificat prin intelegerea sa, prin dragoste, prin experimentare; doar el. Restul lucrurilor poate fi amprentat, dar niciodata schimbat. Aceasta se intampla si astazi, cand lasandu-ne de izbeliste dimensiunile interioare, nu vedem monstrii care au crescut acolo, iar cand universul isi adapteaza forma si manifestarea acestora, noua adica, ne simtim extrem de neindreptatiti si tributari acelorasi greseli ne indreptam iar si iar inspre exterior pentru a schimba lumea: revolutii, razboaie, intrigi, conflicte.

Calea este chiar cea pe care pasim. Nu avem alta. Directia de mers face, insa, diferenta intre  a ajunge la tinta si de a ne contopi cu tinta sau de a ne scufunda secol dupa secol in cruzime si moarte. Diferenta, adica liberul arbitru.

Despre casatorie

Ma tin deoparte in disputa care insoteste referendumul asupra definirii casatoriei, dar intrucat am facut unele precizari asupra familiei traditionale intr-o postare mai veche, cred ca se cuvine lamurit aspectul casatoriei dintr-o perspectiva care nu a fost abordata pe nicaieri, in nici un fel. Redefinirea casatoriei ar trebui sa tina cont de rolul ei atat din punct de vedere administrativ, cat si religios sau metafizic. Cei familiarizati cu terminologia religioasa crestina stiu ca se vorbeste despre "taina casatoriei". Ce fel de taina nu ni se spune si nici nu am sa dezvolt subiectul aici, dar ca orice taina, pentru a insemna ceva, ea trebuie sa se desfasoare, sa se intample.
Asemenea incoltirii semintei, sau conceperii vietii in pantecul unei femei, acest lucru trebuie sa se intample.

Nu este nimic spectaculos in plantarea unei seminte. De fapt, in natura se planteaza miliarde de seminte in toate speciile si regnurile in fiecare secunda, insa doar cateva au parte de minunea manifestarii unei noi vieti. Taina este potentiala, dar ramane o simpla potentialitate in lipsa manifestarii ei. Aceasta potentialitate a manifestarii miracolului este posibila doar intre un barbat si o femeie.

Metafizica vorbeste despre intalnirea contrariilor si uniunea acestora intr-un nou care le transforma pe fiecare dintre ele, aducandu-le pe o noua treapta de constienta si numai contrariile pot realiza contopirea in intreg. In redefinirea casatoriei ar trebui sa tinem cont de acest scop ultim al acesteia. Daca suprapunem o notiune administrativa peste una metafizica, cea administrativa trebuie sa se subordoneze scopului metafizic. Daca nu reusim sa luam in colimatorul atentiei noastre acest ultim scop, nu merita sa discutam despre redefiniri si norme. Daca nu ne casatorim in vederea acestui scop ultim si esential nu vad de ce nu am putea-o face si cu piciorul mesei sau cu un desen animat.

In lipsa scopului profund, esential, casatoria ramane doar o intelegere notariala sau "religioasa" adica mediata de un functionar al statului sau unul clerical. Esenta casatoriei a lipsit deseori, fiind inlocuita de obiective mai fizice si palpabile: avere, pozitie sociala, salt in cariera, din disperare sau pentru a putea face sex neingradit. Astfel scopului ultim i s-a substituit mii de scopuri marunte si firesti in particularul lor, dar care au subrezit casatoria pana la aruncare in ridicol. Familia rezultata a devenit un "templu" al frustrarilor si neimplinirilor revarsate in relatie. Nu cred ca miza acestor zile este redefinirea casatoriei, ci este acela de a redescoperi sensul casatoriei si a ne angaja sau re-angaja in el. Stiti de ce nu vorbim despre obtinerea apei doar din hidrogen? Pentru ca nu se poate. Intalnirea hidrogenului cu oxigenul a generat apa si astfel este imposibil - de fapt nici nu ne gandim , sa obtinem acelasi lucru in lipsa unuia dintre cele doua elemente. Din pacate, la intalnirea dintre un barbat si o femeie, taina ne-a ramas ascunsa. Desigur, pot rezulta copii in urma sexului dintre cei doi. Dar copii pot rezulta si in urma intalnirilor intamplatoare sau la betie. Unde este taina aici? Pana nu o vom descoperi, ramanem condamnati la dezbateri sterile despre forme si norme. Daca o vom descoperi insa, niciodata nu se va mai pune problema de a nu-i acorda mediul necesar pentru ca ea sa se intample.
Adevarata lupta nu este acolo unde se numara voturile si atat de usor se pot falsifica rezultatele. Lupta adevarata cu o miza pe masura este inlauntrul nostru, pentru a ne descoperi rostul. Si atunci, nimeni nu ne va putea desparti de adevar, adica de ceea ce am devenit cautandu-l.

Vremea culesului

Un crestin si un taoist m-au ajutat astazi sa culeg via...
Sa multumim Domnului pentru roada bogata de anul acesta! spuse crestinul. Taoistul raspunse: ti-a fost luata vreodata roada aceasta ca sa multumesti acum ca o primesti inapoi?
Nu! raspunse prietenul. Voi crestinii, continua taoistul, sustineti ca nimic nu se pierde ci totul se transforma. Este doar o iluzie ca acum ai primit ceva. A fost acolo dintotdeauna. Asa ca bucura-te cumpatat, caci orice multumire este de prisos...

Crestinul se necaji putin fiindca nu isi gasea replica, fratele intru Tao era atat de surprinzator de fiecare data, apoi spuse:
Sa lasam totusi a zecea parte din roada neculeasa... Ba nu, ia ce iti trebuie, spuse taoistul.
Si atunci pasarile ce se vor face? Intreba crestinul.
Ia ce iti trebuie, repeta taoistul.
CE imi trebuie? repeta crestinul banuind ca in aceasta formulare se ascundea capcana.

Da, ce iti trebuie. Vrei sa iasa mustul bun, asa ca ia ciorchinii inceputi de viespi, ciorchinii mai rari si cu cateva boabe stafidite. Pe cei mai frumosi nu ii lua, ca nu sunt complet copti. vrei sa iti strice mustul? Sa il faca acru? Nu, deci nu iti trebuie. Ia doar ce iti trebuie. Vei vedea la sfarsit daca este a zecea parte din roada, mai mult sau mai putin...

La un moment dat, crestinul observa cum fratele sau taia niste ciorchini perfecti.
Pai ce spuneai mai devreme? Pe aia de ce ii tai, vrei sa strici mustul?
Ii tai, pentru ca au crescut atat de jos... Sunt atatea pisici pe aici, daca pasarile vor veni sa manance, vor deveni prada sigura a acestora. Nu vrem sa le intindem o capcana. Iar daca scapandu-le de moarte, se va strica mustul nu vad asta ca pe o pierdere. Ma gandesc insa ca ii putem pune deoparte, sa ii mancam....

Dupa vreo treizeci de minute in care orice vorba era de prisos, crestinul ii spuse cu un zambet larg: tare ma bucur ca esti aici cu mine! Taoistul ii raspunse: am fost vreodata in alta parte?...

Si mi-am continuat culesul.

Cate putin despre familia traditionala...

La ora actuala, avem doua tabere si un conflict ridicol: apararea familiei traditionale vs. redefinirea casatoriei. Ok. Hai sa dam la o parte mastile si prefacatoria.

In primul rand sa vedem ce insemna familia traditionala. Familia traditionala romaneasca contine vreo trei generatii pe putin. O sumedenie de neamuri, de unchi matusi, veri, nepoti, nepoate, cumnati, fini, nasi, adica pe toti aceia care se inrudesc pe linie de sange si prin aliante de casatorie, plus legaturile religioase de tip botez. Daca mergem in documentele antebelice familia are arbore genealogic si sintagma: "...descendentul unei vechi familii boieresti..." , care arata faptul ca acel tanar provenea dintr-o familie stufoasa ale carei radacini, tulpini si ramuri pastrasera traditia si averea la un loc.
La sat, familia se confunda cu insasi comunitatea sateasca, astfel incat nimeni nu tinea la numele de familie decat pentru delimitarea proprietatilor, dar ca si apelare si adresare foloseau porecle, ceea ce se pastreaza si astazi. Comunitatea sateasca era practic o familie in care oamenii erau impreuna fara a fi atenti, fara a respecta arborele genealogic.
Astazi aparatorii familiei traditionale care apara familia formata din mama si tata, in mod paradoxal apara un construct bolsevic inventat tocmai pentru a distruge familia traditionala.
Sa ma explic.

Mama+tata reprezinta unitatea reproductiva si nicidecum familia.
La alte specii, unitatea reproductiva poate fi formata dintr-un singur individ, insa la oameni ea este formata din doi indivizi de sex opus: femeie si barbat. Aceasta unitate reproductiva sta la baza familiei, intr-adevar, dar nu este familie.

Bolsevicii au redus familia la aceasta definitie tocmai pentru a distruge familia, acea familie extinsa, larga, care se intindea pe mai multe generatii si care era impenetrabila pentru doctrina ateista. In vechea familie, adica familia traditionala, chiar daca tata era ocupat cu munca pana peste cap, chiar daca mama era bolnava sau absenta din varii motive, lipsa lor era suplinita de ceilalti membrii, astfel incat unchii si matusile, bunicii sau buniciile deveneau modele masculine si feminine pentru tinerii in formare. Educatia si mai ales afectiunea nu lipsea din familia extinsa, intrucat copiii cresteau la gramada, si intotdeauna o bunica, matusa sau alta persoana adulta ii dascalea, ii invata si avea grija de problemele care apareau. Aceasta familie, adevarata familie, a fost facuta praf prin disclocarea capacitatii de munca. In epoca industrializarii fortate si a colectivizarii fortate, tinerii si adultii apti de munca au plecat la oras, sa munceasca la fabrica...

Nimeni nu a renuntat la termenul de familie, desi acest termen s-a golit de continut: mama, tata si desigur, copiii. Aceasta este insa doar o unitate reproductiva si produsul ei de conceptie - importanta pentru bolsevicii care aveau nevoie de mana de lucru, de soldati si muncitori.
Aparatorii familiei traditionale nu fac astazi altceva decat sa consfinteasca, mutilarea familiei traditionale, adica asezarea ei si mai solid in niste tipare trunchiate.
Pe de alta parte, legalizarea casatoriei intre persoanele homosexuale nu este decat un pas mai departe pentru distrugerea cadrului educational si de formare al omului. Da, familia traditionala a fost distrusa, dar si in cadrul noii familii reprezentata de unitatea reproductiva, s-a putut acorda o educatie si o transmitere a unor valori (chiar daca cu eforturi uriase!) care astazi nu mai convine arhitectilor sociali. Asa ca se vrea o si mai mare diluare a cadrului educational, o si mai mare relativizare a valorilor transmise.

Desi avem doua tabere, cei pro familie traditionala care apara de fapt unitatea reproductiva si cei care vor sa dizolve aceasta unitate prin largirea cadrului casatoriei, conflictul dintre aceste tabere nu este menit decat a ne abate atentia de la reala rezolvare a problemelor, de la reala familie. Reala familie, adica familia comunitara, in care traim impreuna cu defecte, lipsuri, neputinte, dar si cu virtuti, pasiuni, talent, religiozitate, respect si dragoste, aceasta familie este cea pe care nici unii si nici ceilalti nu vor sa o vedem. Este familia in care regulile stricte si dogmele de orice fel sunt inlocuite de respect, dragoste si acceptare. Este familia in care ambitiile personale se articuleaza cu interesul comunitatii, iar scopul colectiv se modeleaza permanent, functie de aportul individual. Comunitatile agricole, comunitatile verzi, ne arata ca aceasta familie chiar functioneaza. Nu ne mai putem intoarce la familia traditionala, loviturile pe care aceasta le-a primit si mai ales depasirea prejudecatiilor care respectau linia de sange si averea ca si numitor comun al familiei nu ne mai permit aceasta, dar ne putem indrepta catre familia comunitara in care legaturile afective si spirituale creaza acel cadru de "liber schimb", de cooperare, de intrajutorare si mai ales de intelegere.

Doar in acest fel, viitorul ne va apartine noua si nu guvernelor care ne conduc. Poate chiar si prezentul, cine stie?...

Ghid prin dictatura...

Gandirea de tip nazist, adica dictatura dogmatica o putem recunoaste dupa cateva coordonate.


1 "toti trebuie sa" - dictatura dogmatica este blocata in sabloane si acestea trebuie sa li se impuna cu forta fireste, tuturor.


2. "cei care nu se conformeaza trebuie pedepsiti" - cea mai mare crima in dictatura dogmatica este incalcarea sablonului dupa care este gandita societatea.


3. "de vina sunt cei care ies din tipar pentru ca tiparul, sablonul nu functioneaza. Fie ca sunt de alta religie, de alta natie, burghezi, intelectuali sau ... nevaccinati, ei sunt de vina pentru nefunctionarea sistemului ideal.


4. "trebuie implementat cat mai repede, de la nastere daca se poate..." gandirea dogmatica este infricosata ca in timpul scurt pe care un om il petrece liber, fara ca ea sa se impuna, se vor produce cresteri ale omului care vor face imposibila implementarea ei. Intuitiv are dreptate, deoarece ea este atat de falsa incat si un minut petrecut in libertate, in naturalete, il va face pe om sa o respinga.


5. "majoritatea ne sustine..." - gandirea dogmatica se sprijina pe cei mai primitivi oameni aflati pe cel mai rudimentar nivel de gandire umana. De aceea se va sprijini pe paturile needucate, ahtiate dupa parvenire si exercitare a fortei asupra celorlalti.


6. "avem dovezi ca" - in planul dezbaterii, gandirea dogmatica se va sprijini pe cele mai schiloade si primitive argumente, adica pe dovezi. Orice lucru exista pentru ca il imaginam, il proiectam, il construim si dupa ce el moare raman divezile existentei sale. Gandirea dogmatica se va baza pe acestea din urma pentru orice argumentare. Pentru ea conteaza urmele lasate si nu viata in sine, tocmai pentru ca este aidoma urmelor: moarta, seaca. Gandirea dogmatica a imbracat multiple haine: haina religioasa, haina colonialismului, a nazismului si a comunismului si mai sunt si altele, dar in esenta ramane pe aceleasi coordonate. Sper din tot sufletul sa renuntam la ea, fiindca miroase groaznic. Pur si simplu, pute.