Retrospectiva

Uneori ma opresc brusc si ma uit inapoi... Alteori imi ofer ragaz pentru o retrospectiva in mod planificat, cum ar fi pe parcursul unui weekend.

Scopul a fost intotdeauna acelasi, de a pune in balanta eforturile si castigurile, de a aprecia din perspectiva personala justetea drumului pe care ma aflu.

Am parasit de mai bine de trei luni sistemul medical romanesc, ghidat de dorinta de a munci intr-un mediu civilizat, cu reguli stricte si clare, in care a face performanta sa fie un de la sine inteles...

Intr-adevar, sistemul medical britanic este plin de reguli, protocoale, guideline-uri extrem de stricte. Am inteles ca a face performanta inseamna a urma cat mai strict - dincolo de limita absurdului, daca se poate -, protocolul!! Este frustrant sa discuti in protocoale, sa uiti de pacient in favoarea unui protocol, oricat de bine gandit ar fi fost el la un moment dat.

In plus, protocoalele oricat de complexe, nu pot inlocui inteligenta celor care le utilizeaza. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, nu injur si nu scuip... dar protocoalele medicale au fost gandite pentru a fi un ghid, un ajutor. In prezentarea multora din protocoalele NICE se afirma ca acel protocol nu se substituie gandirii clinice, afirmatie care la vremea ei m-a mobilizat spre a face pasul decisiv spre UK. Realitatea, cel putin in spitalul in care lucrez, este putin altfel....

De exemplu, un pacient de 8o de ani, cu o lombosciatica severa - cu dureri intense in ciuda medicatiei antialgice-, care il impiedica sa paseasca, sa se deplaseze normal si care locuieste singur, este un pacient care trebuie retinut la spital intrunind criteriile de internare . Au fost nevoie de multe ore de negociere cu echipa medicilor internisti, pana cand acest lucru a fost posibil. In general discutiile se poarta la modul: "suntem de acord ca trebuie internat dar sa-l vada mai intai ortopedul, sa fim siguri ca nu e altceva...". Ortopedul vrea un examen CT ca sa fie sigur ca nu e vreo piatra la rinichi, iar radiologul sustine ca este prea aglomerat pentru a face examinarea... sau radiologul este de acord dar nu imediat, ceea ce inseamna ca pacientul va depasi cele 4 ore alocate in sistem pana la luarea unei decizii un privinta sa. Se revine la interne solicitand internarea, invocandu-se si factorul timp. Acestia vor cere din nou sa fie vazut pacientul de un ortoped, iar ortopedul va refuza categoric in lipsa unei examinari CT... Pe durata acestui parcurs stupid, sa mai poate amesteca si medicul consultant din A&E, care sa sustina ca nu are rost sa se faca CT, anuleaza comanda pentru examinare, insistand sa fac trimiterea pentru internare... si totul se reia..., respectandu-se desigur protocolul.

Desigur, cineva ar putea sa se intrebe ce face pacientul, in timpul asta?? Pacientul ia calmante, si asteapta intr-un pat intelegand cu greu ca desi acasa nu poate pleca, inca nu e sigur ca se va interna...

Am intalnit pacienti adusi pentru ca lesina. In cazul persoanelor in varsta, lipotimiile sunt destul de frecvente, si dupa ivestigarea atenta pentru excluderea unor posibile cauze letale, sunt lasati acasa, sub supraveghere. Cu totul altfel arata o persoana de 50 de ani, activa, care lesina de doua ori pe saptamana, cunoscuta cu obstructie partiala de ramura a arterei carotide, si care are programare la medicul specialist peste 3-4 luni... Pana atunci va mai lesina de multe ori, se va antrena la lesinul pe strada si la birou, facand din orice activitate zilnica un sport extrem...

Dar aceste programari la mare distanta, sunt frecvente, astfel incat multe din ceea ce numeam urgenta ginecologica, medicala sau chirurgicala, sunt programate sa fie investigate de medicul specialist peste 2, 3, 4 luni...

Idea ca trebuie sa ma adaptez, ma face mai flexibil, mai suportiv, astfel ca am nevoie sa-mi spuna asistenta de doua ori ca pot si eu sa pregatesc patul pentru pacient, pana sa inteleg ca asta nu face parte din protocol ci din atitudine. Vorbesc cu seful departamentului despre acest aspect, in termeni protocolari iar a treia zi o asistenta imi confunda numele cu al unui medic spaniol care a fost nevoit sa plece dupa multiple conflicte cu asistentele britanice...chiar daca nu a ras nimeni, a fost desigur, doar o gluma...

Asistentele sunt un motiv de uimire si indignare perpetua... Nu completeaza capul de fisa, pentru ca nu au timp. Nu pun canule, nu pregatesc pacientul, nu trimit sange pentru analize, pentru ca nu au timp.Nici ECG-ul nu le prea iese, fie nu au timp fie nu pun bine electrozii... Totusi, in tura de noapte, lucrurile au mers aproape perfect, astfel ca dimineata m-a surprins zambind... : in tura de noapte lucreaza de obicei filipinezi si ...am inteles! Nu, nu vreau sa generalizez: o mica parte din asistentii britanici isi fac foarte bine meseria. La asiatici proportia este inversa!

Totusi, asistentele sunt foarte bine privite... Exista o limita de timp de 4 ore pentru fiecare pacient, patru ore de la inregistrarea pacientului la receptie pana la internarea sau lasarea acasa. Acest timp este o marja de siguranta pentru ca toti pacientii sa fie vazuti in timp util,.. sau asa s-a vrut sa fie la inceput... In conditiile unui numar insuficient de medici si paturi, acest timp este o umilinta in plus, si atat. Daca 20 de pacienti intra in sala de asteptare intr-o jumatate de ora (si asta se intampla des, fiind singurul spital cu sectie de urgente la 500.000 de locuitori la care se adauga si cei care tranziteaza orasul...),ei vor fi inregistrati la receptie cam in acelasi timp, astfel ca primii vor fi luati in primire de medici imediat ce au ajuns, iar ceilalti dupa o ora, doua, sau trei, ramanand doar o ora sau 30 de minute pentru a fi tratati conform protocoalelor in vigoare. Medicii se lupta, majoritatea incercand sa se incadreze in timp, dar sa-si respecte si rigoarea profesionala; daca nu din alte motive, faptul ca o greseala poate atrage retragerea licentei, te face sa fii foarte constiincios.

Aici apare rolul asistentei, asa cum o vad eu: pactizand cu agresorul (a se citi "administrativul"), vor insista pana la abuz, ca medicul sa-si ia decizia. Neavand nici o responsabilitate in acest sens, nu e prea greu sa-l presezi pe altul sa ia o decizie. Pentru respectarea timpului de 4 ore, spitalul incaseaza bani, iar la depasirea lui pierde bani.

In aceasta afacere care nu prea are legatura cu calitatea actului medical, asistentele dau cu biciul, medicii trag enorm (plus asistentii care au gresit nascandu-se in alta tara...) iar pacientii sunt in situatia stupida de a fi primiti in departament pe un scaun, sa li se ia sange pe coridor, iar perfuzia sa li se lege de lampa de perete... Acum un an, am facut un training la "baraca" domnului Arafat, in Targu Mures. Credeam ca inghesuiala, haosul si umilinta medicilor este strict locala, si nu de import; m-am inselat. Este o consecinta care nu tine cont de tara, apartinand viziunii exclusiv financiare asupra sistemului medical, indiferent care ar fi acesta.

Ceea ce este cu adevarat surprinzator este lipsa oricaror critici aduse sistemului medical. Singura afirmatie cu conotatie negativa auzita, a fost: "bad management", care se refera la felul cum a coordonat activitatea medicul de garda ...si cam atat. Concluzia mea este ca fiecare se teme, se teme sa-si piarda slujba, se teme prin educatie si consens. Oamenii se manifesta in functie de protocoalele aprobate, care ajung sa vizeze nu numai viata profesionala ... Imi aduc aminte de Romania lui Ceausescu, in care mergeam toti fericiti spre culmile "Epocii de Aur". Nu lipsa de libertate ne-a scos in strada. Ne-au scos frigul, foamea... Deocamdata, in UK sunt cele mai mari salarii din Europa in domeniul medical, si ...este trist. Incredibil de trist.

Medicina de urgenta, in limba engleza...

Invitatia de a scrie un articol despre experienta in A&E am primit-o ca pe o provocare. Una dintre acele provocari pe care le accepti pentru a te onora pe tine insuti si, deopotriva, pentru ca esti dator.. Incerc sa ma explic si sa raspund totodata...

Observ de la inceput masa-tejghea din mijlocul incaperii. Este centrul de comanda al departamentului A&E (Accident and Emergency), echivalent al departamentului U.P.U. dintr-un spital judetean din Romania... In jurul acesteia orbiteaza 5-6 medici, 8 asistenti medicali dar si personal nemedical, de la asistenta sociala la forte de ordine. Sunt prezentat catorva dintre cei de fata, apoi sunt lasat in grija unui medic intre doua varste, bonom si obosit. Mai tarziu voi afla ca este din Sri Lanka... Undeva in urma au ramas interviul din februarie, alergatura si umilinta din Romania pentru actele doveditoare ale calificarii mele, microstatia ambulantei in care am lucrat pana in luna mai...

Imi vorbeste despre organizarea departamentului, modul de preluare a urgentelor si imi reprosez pentru a cata oara in ultimele 30 de minute, ca nu am exersat mai mult engleza.. Sunt nauc, am un milion de intrebari, ma balbai... Imi zambeste sugerandu-mi sa nu-mi fac griji: timpul le rezolva pe toate. Imi doresc sa il cred.

Medicilor britanici le este imposibil sa inteleaga ce anume imi este strain, ce anume nu inteleg... adica totul: de la fixarea unei canule intravenoase la un test de urina, de la completarea unui formular de analize la prescrierea unei retete cu diclofenac. Totul se face altfel. Pun intrebari, mi se raspunde. Intotdeauna. Din pacate cu alte necunoscute, care aduc noi intrebari. Sunt atat de familiarizati cu propriul sistem si niciodata nevoiti sa se adapteze incat le este imposibil sa estimeze dificultatile incepatorului... Sesizez ca medicii emigranti, arabi, indieni explica mult mai detaliat; au trecut prin aceleasi dificultati, imi explica din pozitia celui care a parcurs deja drumul pe care eu il incep.

Incep sa fiu disperat: dupa doua saptamani nu mi se pare ca as sti prea multe, iar garzile in care voi fi singur in luarea unei decizii nu sunt departe. Le impartasesc temerile mele. Se face un plan de urgenta: in fiecare zi, un medic consultant imi va impartasi din cunostinte, experienta. Dintre toti, medicul din Sri Lanka este un adevarat vrajitor. Un adevarat profesor. Imi pare rau ca nu am cum sa-l recompensez.

Intalnesc un medic roman, cu 6 luni avans fata de mine in aceeasi sectie. La inceput tatonam terenul, incercam sa ne cunoastem. Dupa cateva zile, e decis. Ma ajuta cu tot ce poate: carti, bani, experienta. Compromisul nu caracterizeaza momentele limita, in care trebuie sa te transformi pentru a supravietui. Te dai la o parte sau il ajuti pe celalalt cu tot ce poti. Este DA sau NU. Plin de solicitudine reactioneaza si medicul canadian care face locum. La fel, ceilalti doctori middle grade. Din nou imi spun ca as vrea sa-i recompensez, dar nu am cum.

Intr-o dimineata, o tanara de culoare, studenta in practica, ma intreaba daca sunt de acord sa ma insoteasca la cazuri. Ii vad disperarea in ochi si incuviintez. Ii spun tot ceea ce stiu, chiar daca este putin. La sfarsitul zilei, imi multumeste si pot vedea o unda de incredere in aceiasi ochi. O iau ca pe o victorie personala. Aceeasi intrebare din partea altui coleg, a doua zi. Accept din nou.

Aveam sa inteleg ca acesta este singurul mod de a multumi celor care au facut acelasi lucru pentru mine, singura recompensa, de a da mai departe, respectand legea nescrisa care insoteste formarea profesionala a oricarui doctor. Este, totodata, un test al loialitatii. Inconstient, l-am trecut.

Fac eforturi sa-mi inteleg pacientii, sa nu pierd detaliile. Presiunea pe care o resimt intre umeri si in spatele fruntii e coplesitoare. Uneori, cate un pacient imi multumeste, insistand sa-mi stranga mana dupa ce i-am repus umarul luxat. Este ca o gura de oxigen, ca o conectare la o sursa uriasa. De obicei, se intampla in ultimul moment de epuizare, atunci cand nici eu nu mai dau doi bani pe mine.

Intr-o lume marcata de eficienta, pacientii in varsta sunt o categorie aparte: vor sa fie ascultati, sa li se explice ce se intampla cu ei... au timp. Ma angajez in discutii filozofice de multe ori, descoperind in ei profesorii mei de limba engleza. Demnitatea vietii nu le-a fost furata prin infometare sau neputinta. Sunt batrani, dar nu urati.

Colegul meu roman, imi spune: "...prin ceea ce facem aici, noi reprezentam imaginea romanilor. De noi depinde daca ii ajutam sau nu pe cei care doresc sa vina..".

In acelasi sens, am incercat sa sistematizez intrebarile care pot ghida medicul debutant - ma refer la experienta in UK- in coordonatele departamentului A&E:

1. Care sunt mijloacele de investigare clinica (ECG, Ecografie - bladder scan, microscop oftalmologic etc. ) din cadrul departamentului si cum se folosesc?

2. Care sunt mijloacele de investigare paraclinica din cadrul departamentului (microanalizor gaze arteriale, microanalizor pentru FBC, test sarcina, sumar urina) si cum se folosesc? (pentru primele doua este de obicei nevoie de o parola personala, care e bine sa fie obtinuta din timp).

3. Care sunt mijloacele de investigare clinice si paraclinice din exteriorul departamentului (CT, X-ray, angiografie ecografie) si cum pot fi apelate? (formulare, apelare telefonica anterioara, programari..)

4. Care sunt medicamentele, tratamentele medicamentoase disponibile in cadrul departamentului?

5. Care sunt manoperele efectuate in cadrul departamentului (cateterizare urinara, canulare venoasa, mica chirurgie) si pasii de urmarit in derularea lor?

6. Care sunt cazurile - pacientii care se refera (trimit) sectiilor din spital si care se refera altor spitale? Care este modul de apelare a acestora?

7. Cum se pot accesa rezultatele de laborator si cele imagistice? Dar protocoalele de lucru?(de obicei calculatorul ofera un acces rapid, cu conditia obtinerii din timp a parolelor necesare)

8. Care sunt echipele de interventie in situatii critice (terapie intensiva, echipa de trauma, asistenta sociala, psihiatrie..)?

Poate ca unele intrebari par puerile ... am descoperit insa ca merita puse, pentru ca pot constitui o baza de discutie pe care, ulterior, se va construi mult.

Personal, insist in completarea raspunsurilor, adun date, le ofer mai departe... continuand ceea ce am primit, pentru ca sunt dator, dator sa intretin miscarea in care inceputurile cresc, spre noi inceputuri. Este unul din drumurile spre noi insine, in care intalnirile nu lipsesc...

oameni si fapte...

Primesc un telefon dis-de-dimineata - prea de dimineata.. reporterul pro tv se scuza, se prezinta si imi cere cateva detalii despre fata din Fagaras, gasita carbonizata... Scurtez discutia explicandu-i ca nu sunt in tara si nu am nici un fel de detalii, apoi intru pe site-ul unui ziar pentru a ma dezmetici.

"Fapta abominabila...", "...studenta ucisa cu bestialitate...", "...Victima inca traia cand..." si o serie intreaga de detalii despre o crima petrecuta in Fagaras, intr-o casa de pe strada George Cosbuc... detalii care se amesteca, se pierd printre amintiri... Este o strada frumoasa inca, casele isi pastreaza aerul patriarhal subliniat de stilul brancovenesc, de curtile cu flori din fata... Revin rapid in prezent: comentarii, declaratii oficiale, arestarea criminalului, din nou comentarii. Majoritatea comentariilor apar dupa "enuntarea" pedepsei: "Vinovatul risca pana la 25 ani de inchisoare" ...

Majoritatea comentariilor denota furie, frustrare in fata neputintei de a face dreptate, ura.. Nu vreau sa supralicitez, nu vreau sa pun paie pe foc. Invit la luciditate. Un individ inchis in puscarie, inseamna: mancare pe banii contribuabililor, cazare pe banii acelorasi, asistenta sociala si medicala. Mai sunt si alte persoane in aceasta situatie? Daca da, care?

De exemplu, locatarii azilelor de batrani isi vireaza pensia asezamintelor respective si ei primesc mancare, cazare, asistenta medicala si sociala.. sau ar trebui sa o primeasca. Persoanele cu handicap sau dizabilitati majore primesc un ajutor financiar din care NU-SI pot permite sa-si plateasca cazarea, mancarea si au o minima asistenta sociala si medicala. Pensionarii primesc pensia din care cei norocosi reusesc sa-si plateasca intretinerea, mancarea, impozitele si medicamentele, iar marea majoritate nu. Copiii primesc alocatie, adica o suma minimala care le asigura partial mancarea sau imbracamintea. Nu vreau sa jignesc pe nimeni prin aceasta alaturare, dar este evident ca puscariasii sunt categoria privilegiata dintre toti cei enumerati mai sus.. Iar daca va spune cineva ca da, dar ei nu sunt liberi, am sa-l invit sa-si redefineasca termenul de libertate in cazul varstnicilor pensionari din Romania.... Se poate vedea ca a fi puscarias in Romania este o pozitie sociala cu reale ajantaje fata de alte persoane care, fie s-au nascut fara putinta de a munci si a se intretine, fie au muncit o viata si acum nu se mai pot intretine sau varsta nu le permite sa se intretina singure...

Adica a fi puscarias in Romania este un privilegiu, din punct de vedere material. Nu demult, povesteam cu unul dintre colegii de la ambulanta care isi exprima nemultumirea fata de statutul privilegiat al celor care au fost in puscarii, concluzionand ca cetateanul cu greutate este fostul puscarias, pentru ca el are relatii atat printre alti puscariasi cat si printre oamenii legii, este un fel de "n-are ce pierde", este intimidant si ...are scoala vietii!! (.. este chiar un fel de model...)

Adica a fi un puscarias este un privilegiu si din punct de vedere social!!!

Daca veti apleca urechea la muzica subculturala care a invadat localurile si odata cu ele viata de noapte si zi a romanilor (se "numeste" manele..!!) veti auzi despre "fratele" din puscarie, "dusmanii" care l-au inchis,...ooooh viata mea!!!...si altele.

Adica a fi un puscarias devine un privilegiu cultural !!

Aceste trei privilegii ale scursurilor sociale romanesti devin definitorii pentru reprezentantii clasei politice. Daca partidele aflate la putere au privilegiat primariile unde membrii aceluiasi partid erau in functie, daca diversi "intreprinzatori" au fost iertati de datorii cand partidul pe care il slujeau ajungea la putere este timpul sa ne intrebam pe cine dracu am ales, daca lichelele si jigodiile sunt privilegiate mai ales cand sunt etichetate ca atare? A taiat cineva 25% din mancarea, caldura, fondurile puscariilor?? Ca din salarii au taiat! E timpul sa ne intrebam CINE APROVIZIONEAZA CLASA POLITICA CU CADRE??? CARE ESTE PEPINIERA OAMENILOR POLITICI DIN ROMANIA?? CARE ESTE GHIDUL DE MISCARE AL OAMENILOR POLITICI, LEGEA SAU FARADELEGEA??

Este timpul sa ne intrebam pe cine platim din banii nostri, si asa destul de putini, daca parintii nostri pensionari merita mai putin decat o lichea in arest, daca ne putem permite puscarii de lux si copii analfabeti , o clasa politica inutila cu pretentii princiare, daca ne putem permite tacerea si resemnarea, si dispretul, si sila, atat de costisitoare.. Este timpul sa ne intrebam daca nu am dormit destul ascultand imnul national si sa-l mai ascultam o data!

doua ture de glob..

De o luna de zile, adresa mea contine indiciul UK, viata inseamna acomodare, cuvantul "greu" are conotatii pe care nu le-as fi banuit inainte... Intr-un scurt popas, cand golul de mine ma sufoca, incerc reconectarea la stirile de acasa.

Descopar un articol ciudat, in care presedintele tarii MELE, considera ca fireasca plecarea medicilor si altor specialisti din Romania, ba chiar puncteaza ca pe un obiectiv atins, faptul ca munca in Romania s-a liberalizat, putand astfel sa mergem si sa muncim unde suntem mai bine platiti... adica ce nu face omul pentru niste bistari in plus??

Dincolo de cinismul imbecil, descopar o incercare dibace, de a ocoli intrebarea vizand cauza plecarii atator specialisti. Pentru evitarea unei intrebari care cere un raspuns incomod, e bine sa plusezi cu o afirmatie socanta, ca cea facuta de genialul conducator.

Totusi, am sa pun intrebarea si voi da si raspunsul pe care Basescu le-a evitat cu gratia unui porc sub intuitia satarului. Deci "De ce pleaca romanii - forta de munca calificata - din Romania?

1. Pentru ca nu sunt lasati sa munceasca, traind un sentiment de inutilitate complex.

2. Pentru ca sunt folositi, in cel mai bun caz, sa sustina imbecili si lepre - ca fiica domniei sale -, sa acceada in functii.

3. Pentru ca pe strada sau la munca, sentimentul de insecuritate te insoteste ca o umbra, justitia si politia fiind tot atat de ineficiente ca si programele de guvernare.

4. Pentru ca indiferent de locul de munca, seful sau sefa este un idiot numit pe criterii politice, care se simte amenintat si jignit de toti aceia care fac performanta.

5. Pentru ca le este imposibil sa-si sustina familia - adica sa le asigure copiilor accesul la educatie si o buna pregatire profesionala.

6. Pentru ca sunt satui sa stea in genunchi - a se citi la coada -, in fata unui aparat birocratic si corupt pentru a-si plati taxele, impozitele...

7. Pentru ca nu au bani de concedii, masina si toale. Da, si pentru asta, dar in ultimul rand. Domnul Basescu uita ca nu se pleaca din Romania in masa pentru ca doctorii sau inginerii vor iaht si avion personal, iar Romania nu-si permite sa le ofere atatia bani! Banii sunt importanti si putem vorbi despre ei ca fiind o motivatie suplimentara pentru foarte putini dintre cei care pleaca. Daca ne referim la hrana, imbracaminte, educatie, siguranta, atunci vorbim despre subzistenta. Iar un stat care nu poate sa le ofere nivelul de subzistenta cetatenilor sai care presteaza o munca calificata, nu este un real stat. Este un soi de rahat pe care bazaie un roi de politico-analfabeti.

Intre bani - aia cu care iti cumperi paine, si bani - aia cu care pleci in Maldive, este o mare diferenta, si nu doar de numar. Pentru primii, statul trebuie sa fie garant ca ii vei primi in schimbul contributiei tale sociale. Pentru cei din urma, este o problema individuala daca ii doresti sau nu, daca doresti sa faci un efort in plus pentru ei, sau nu.

Domnul Basescu nu face diferenta si aflu cu stupoare ca zeci de mii de specialisti au plecat din Romania pentru ca vor sa fie "mai bine" platiti... si nu pentru ca nu "erau" platiti. Nu e vorba aici ca Romania nu-si permite sa-si plateasca medicii, profesorii etc. Nu!! E mult mai grav: in ultimii ani, Romania nu-si mai permite onorarea contractului social cu cei care produc servicii sau bunuri!! Romania nu-si permite sa garanteze drepturile fundamentale ale omului-cetatean !! Adica Romania a iesit sub carma vigilentului conducator, din Europa, navigand spre tarile lumii a treia.

Astfel, acesta postare nu este decat un mod particular de a-mi exprima recunostinta, ca intr-un moment greu, "presedintele Basascu" mi-a reamintit de ce am parasit Romania.....

Si inca ceva... titlul nu are legatura cu postarea, tot asa cum presedintele tuturor romanilor, nu are, din pacate, nici o legatura cu acestia.

prea scump..

Traiesc adaptarea la climatul social al altei tari.

Muncesc si traiesc, respir intr-o suburbie londoneza.

Mananc ceea ce mi se ofera, si uneori inghit greu.

Am plecat din Romania cu un bagaj minim de prejudecati. Aici descopar ca e urias.

Prima impresie: m-am intors in Tirgu Mures, orasul meu natal, asa cum ar fi putut fi daca nu ne-am fi oprit sa crestem la sfarsitul anilor '80.

A doua impresie: oamenii sunt obositi, prosperi si nemotivati.

A treia impresie: limba oficiala este alta, regulamentul social si profesional e altul, oamenii sunt aceiasi de acasa - infatuati sau altruisti, protectivi sau dominatori, abuzivi sau compasivi.

Prejudecatile mele cele mai consistente erau legate de calitatea umana. Lipsa de angajare, de responsabilitate, lipsa de respect fata de omul de langa noi, fie el vecin, coleg de serviciu sau vecin, ignoranta, prostia... le credeam trasaturi exclusiv mioritice.

Am fost dezamagit, diferenta dintre romani si britanici consta in calitatea dresurii.. Iar dresura nu este apanajul inteligentei.

Fara a avea un loc al meu, in punctul de a-mi pierde pana si prejudecatile, observ cat de costisitoare sunt nesimtirea, grosolania si impotenta simtirii. Este nevoie de resursele unui imperiu pentru a le sustine. Stiind cat de saraca este Romania este evident ca primitivismul si ignoranta individuala, isteria si degringolada sociala, amatorismul si versatilitatea politica, nu ni le putem permite. Pentru toate astea este nevoie de multi, foarte multi bani.

Daca nu din alte motive, macar din cel al rentabilitatii, ar trebui sa optam pentru o alta Romanie, pentru un alt fel de a ne construi valorile, pentru un alt fel de a le descoperi.

Suntem prea saraci pentru a trai fara consistenta.

Suntem prea saraci pentru a trai singuri, fara noi insine.

Suntem prea saraci pentru drogul opulentei, iar fumatul e daunator sanatatii...

paralele...

Reverberatia soarelui la acest inceput de iunie este orbitoare.Asemeni traseelor de creasta, pe care orice fotografie iasa supraexpusa.

A plouat enorm fata de verile trecute, iarba este deosebit de verde, padurile la fel. Intre doua ploi sau furtuni, caldura sufocanta grabeste vegetatia sa creasca. Cred ca este una dintre acele veri in care vacantele se transforma in aventuri iar calatoriile in vacante. Totul este dinamic si viu.. desi acesta este un pleonasm.

Intr-o lume parlela, se depun motiuni de cenzura. Se costruiesc scenariile unei saracii suportabile.. Se fac promisiuni si acuzatii ca in orice campanie electorala, se mituiesc oameni, se manipuleaza oameni,...

Daca "viata politica"(acesta este un nonsens), ar fi privita din perspectiva brazdelor de fan, cred ca s-ar putea contura ideea ca suprarealismul s-a nascut la sat. Daca vara lui iunie.2010. ar fi privita politic, s-ar putea spune ca vesnicia ne-a lasat idioti.

Intre natura si politica este o singura legatura: aceea ca se resping. Politicianul este singura specie care poate inghiti o cantitate nelimitata de cacat, fara a-l transforma in altceva. Natura transforma orice balega intr-o frunza cruda, intr-un context viu.

In mod logic, politicianul ar trebui sa fie frate cu natura, oferindu-i materia prima necesara.. dar nu, el demonstreaza inca o calitate rara: aceea de conservare a speciei, astfel incat sub atingerea sa miraculoasa parfumul de iasomie se va reintoarce in damful pestilential al cacatului primordial, care este in fond "elixirul vietii politice"... si "miezul" omului politic.

Deoarece trecutul dovedeste cu prisosinta existenta unor oameni de sorginte gradinari, care au plivit pamantul Romaniei (si al lor...) au pus o samanta de carte sau una de cetate, si l-au ingrasat cu putin sange, vreau sa evit orice confuzie: politicianului autohton contemporan i s-a adaugat scursura autohtona, pentru (de)savarsirea caracterului jegos care este farul calauzitor al omului politic in aceste vremuri tulburi.

Vara lui iunie 2010, vara in care prezentul a devenit paralel cu noi insine. Vara in care deciziile au pendulat intre fiinta si logica, intre spatialitate si absenta.

Armele secolului XXI

Titlul de mai sus descrie si rezuma textul de mai jos. Cu o singura conditie : sa avem curajul de a privi realitatea dintr-o perspectiva noua.

Este vorba despre tigani si despre civilizatia europeana. Despre un razboi pe care suntem pe cale sa-l pierdem, desi l-am putea castiga relativ usor.

Nu in ultimul rand, este vorba despre un pariu facut cu mine insumi, de a intelege si ajuta ceea ce pana ieri am urat.

Iata cateva titluri:

“Locuitorii din Helsinki nu mai sunt socati de cersetorii roomi de pe strada: «Duceti-va inapoi, in Romania!»”

“Doi britanici s-au trezit cu tiganii in sufragerie” – Adevarul, 26-27 mai 2010.

In media din intreaga Europa si din Romania implicit, se vorbeste apasat si retinut in acelasi timp despre tigani. Se fac in stiintari, prezentari de fapte extrem de impersonal, de “profesional”, cu o prudenta care nu caracterizeaza jurnalistii cand e vorba despre alte subiecte cum ar fi viata politicienilor, a actorilor, grevele profesorilor etc.

Europa insasi este retinuta si confuza. In fata tiganilor, Occidentul nu are legi suficiente sau eficiente, devine neputincios si frustrat, acuzand Romania si pe romani: “Ei sunt problema Romaniei, si Romania trebuia sa o rezolve, nu sa o faca problema tuturor...” spunea nu demult un analist politic italian.

Stim ca pana nu demult, tiganii primeau azil politic in Marea Britanie, considerandu-se de catre britanici ca acestia sunt persecutati etnic in Romania.

Romania a fost judecata de multe ori prin prisma faptelor tiganilor cetateni romani, a fost acuzata de rasism, a fost fluierata si penalizata politic. Iar romanii au fost siliti sa inghita votul de blam privind lipsa de toleranta fata de tigani.

Nu vreau sa sustin nici tabara care acuza romanii de intoleranta etnica si nici tabara care-i acuza pe acuzatori. Nu-i sustin nici pe tigani si nici pe cei care ii acuza.

Va propun o alta abordare, printr-o fereastra noua.

Dupa 50 de ani de bunastare, precedati de un indelungat exercitiu social privind drepturile omului, Occidentul straluceste prin toleranta, atitudine constructiva si psiho-filozofie umanista. Exista legi ca parte integranta dintr-o atitudine ecologica, integrationista, care combat violenta fata de animale, fata de om, fata de mediu.

In acest context, putem spune ca in ultimii 50 de ani Occidentul a corectat injustetea de a desconsidera si umili copiii, dar si persoanele cu handicap. Drepturile copilului fac parte din tendinta legalizata de a constitui o societate valida, unitara in sens etic. Occidentul a stralucit inca o data. Toate politicile sociale au incorporat si au tinut cont de “drepturile copilului”. De la “Magna Charta” la “Drepturile copilului” Occidentul a crescut, tiparindu-si propria carte de vizita.

In prezent insa, descoperim o etnie cu o zestre culturala aparte, o etnie care vrea sa supravietuiasca – ca oricare alta, care vrea sa cucereasca – ca oricare alta.

Daca ati urmarit prezentarile lui Bruce Lipton despre “noua biologie” sau daca sunteti cat de cat familiarizati cu cancerul, ma veti intelege: cancerul omoara datorita inmultirii necontrolate a unei celule. Celulele se inmultesc in ritm alert cand trebuie sa vindece o plaga de exemplu, cand trebuie sa inlocuiasca o pierdere de tesut, sa refaca un organ bolnav. Scapata insa de sub control, inmultirea lor va ucide.

Tiganii au inceput de ceva vreme razboiul. Inmultirea necontrolata este o zestre culturala. Copiii sunt armele. Fata in fata cu Occidentul, crescut intre “Magna Charta” si “Drepturile copilului”.

Nu fabulez. Avertizez!

Cum poti sa faci copii, pe care sa-i mutilezi pentru a-i trimite la cersit? Cum poti sa faci copii pentru a trai din indemnizatia lor? Cum ii poti casatori la 9 ani? Cum poti sa tii un copil, doi, trei in ploaie sau frig pentru a induiosa trecatorii, in vesnicul cersit?

Nu stiu cum, dar se poate. Tiganci cu copii agatati de fuste, murdari si multi: impresioneaza la ambasade, la imigrari, la Bruxelles. Se folosesc de copii pentru a impresiona, pentru a specula emotional. Se folosesc de ei pentru a castiga bani, din alocatii sau cersit. Se folosesc de ei pentru a cuceri...

Ii supun la abuzuri atat de crancene, incat vor dezvolta un comportament antisocial in primii 4 ani de viata. Pactizarea cu agresorul nu este o gaselnita psihologica. Rusii o folosesc pentru a imblanzi lupii. Tiganii, pentru a stapani copiii.

Occidentul dezvolta politica tolerantei. Tiganii dezvolta abuzul natalitatii.

Occidentul impune politic drepturile omului. Tiganii tezaurizeaza drepturi pentru a impune social. Astfel copiii sunt armele, inmultirea necontrolata este privita ca zestre culturala, iar dispretul fata de lege este camuflat de “discriminare etnica”.

Daca intelegem conflictul, putem face ceva. Inca putem invinge, tocmai prin armele lor: copiii.

Urmarind drepturile care le sunt incalcate, urmarind abuzul la care sunt supusi, putem cere, legitim, eliberarea copiilor.

In 1856, in Principatele Romane, au fost dezvoltate legile pentru dezrobirea tiganilor. Acum avem de facut acelasi lucru pentru copiii lor. Avem fata de noi insine responsabilitatea pastrarii drepturilor individuale, ca pe o valoare a tuturor si nu ca pe o slabiciune. Pentru ca atunci cand libertatea devine o slabiciune in perceptia colectiva, dictatura este mai aproape ca niciodata. Avem de aparat si de crescut drepturile si libertatea individuala. Avem de pus in balanta tolerantei si de cantarit intre incalcarea drepturilor copiilor – miilor de copii tigani si fatada antirasista a guvernelor europene.

Avem de privit in fata propria noastra pasivitate fata de abuzul asupra copiilor, mascata de o populista demagogie antirasista. Daca Europa a invatat ceva de la “Cruciada Copiilor” din 1212 pana astazi, este cazul sa o arate. Atunci li s-au dat sabii. Acum sunt pusi sa stea cu mana intinsa. Atunci erau considerati fara de pacat si, ca urmare, trebuia sa invinga. Acum suntem considerati prea slabi pentru a nu ceda in fata lor.

E timpul sa ne hotaram.

E timpul sa fim cu adevarat de partea lor. E timpul pentru “eliberarea copiilor”.