Oameni bolnavi si sisteme sanatoase...

Studiul si cercetarea civilizatiei contemporane pot fi captivante. Plictisitoare pentru cei superficiali sau pentru mediocri. Pentru cei care s-au straduit intreaga lor viata sa nu inteleaga nimic.

...si scriu aceasta pentru a descuraja din start specimenele mai sus amintite sa-mi citeasca postarea, chiar si accidental...

Bancurile cu nebuni, erau ceva obisnuit in anii '8o. Nebunii erau si sunt priviti in Romania ca niste ciudati loviti de soarta (Doamne fereste de asa ceva!!!), ca niste comici involuntari daca nu sunt violenti; iar daca sunt violenti, devin "ceva" , o greseala a naturii de care trebuia sa uitam cu ajutorul ospiciilor si sanatoriilor de specialitate.

Societatea romaneasca arhaica s-a pozitionat fata de "nebuni", adica fata de oamenii cu probleme psihice din sanul comunitatii, intr-o maniera compasiva sau mai degraba compatimitoare, miloasa si foarte rar spre deloc, batjocoritoare.

"Nebunii" insa s-au schimbat, facand necesara si o schimbare de atitudine din partea noastra si in primul rand, identificarea lor si identificarea noastra...

Urmarind emisiunea "Sinteza zilei" din 13 martie, mi-a atras atentia utilizarea repetata a termenului "sistem", intr-un context in care invitatul emisiunii, prim-ministrul Romaniei incerca sa atraga atentia asupra deficientelor sistemului si nu asupra unor persoane din sistem.

Poate nu intamplator aceasta m-a dus cu gandul la societatea occidentala din toate statele democratice, unde sistemele sunt extrem de importante, cu reguli foarte stricte si etichete distincte, dar mai ales sunt prioritare individului... Desi indivizii compun societatea si orice sistem creat de societate, totusi, sistemele sunt mult mai pretuite si respectate decat cei care le compun. Balanta intre "musuroi" si "furnica" este puternic dezechilibrata in favoarea musuroiului. De ce situatia ca atare este aberanta? Poate pentru ca noi, oamenii, nu suntem furnici!

Tendinta de a fi redusi la statutul de furnici apartine tuturor regimurilor politice dictatoriale, dar si sistemelor autoritare care transforma statul de drept intr-o papusa trasa de sfori...

Nu intentionez sa vorbesc despre papusarul dibaci care se afla in spatele sistemelor, ci despre climatul psihic pe care il presupune importanta crescanda a sistemelor, in dauna individului.

Si astfel ne intoarcem la nebunie sau cel putin la unele forme ale ei...

Daca ne uitam in fisele pacientilor cu patologie psihiatrica vom observa abundenta diagnosticelor de genul "tulburare anxioasa" sau "tulburare depresiva bipolara". Nu doar in tara noastra diagnosticele de anxietate si depresie sunt covarsitoare. Cu alte cuvinte, marea majoritate a bolnavilor psihici sunt speriati si/sau tristi...

Intrebarea fireasca ar fi: ce s-a intamplt cu istericii, cu narcisicii sau cu pacientii borderline?

Raspunsul este destul de simplu: ei sunt pe strada! De fapt, unii dintre ei sunt si in spitale, dar diagnosticele psihiatrice altele decat anxietate sau depresie sunt evitate, pentru a nu leza interesele sistemelor sociale. In ce fel? Am sa ma explic.

Intreaga economie mondiala se bazeaza pe consumerism. Consumerismul se bazeaza pe imagine. Imaginea lipsita de continut se numeste isterie: iti schimbi masina pentru ca a aparut alt model si nu pentru ca nu mai functioneaza, iti schimbi hainele in functie de ceea ce apare nou si nu pentru ca ar fi prea vechi si roase. Adica facem extrem de mult pentru imagine: mancam intr-un anumit restaurant, purtam haine la moda, atragem atentia prin masina sau casa pe care le posedam si incercam in general sa ne pastram in centrul atentiei, implicit sa ne pastram o anumita imagine pierzand legatura cu necesitatile proprii, cu noi insine.

Astfel, cum sa pui diagnosticul de "isterie" cand isteria este insasi esenta economiei de piata? Cum sa-i spui unui pacient ca aruncarea lucrurilor pe geam, tipetele si urletele care aduna vecinii in fiecare seara in care Mimi se cearta cu Fanel, se numeste isterie? Ar insemna sa punem respectivul diagnostic pentru mai mult de jumatate din emisiunile de divertisment...

Cum sa-i spui omului ca dorinta de a te da in spectacol este fireasca pana cand nu devine un tel in viata? Si cu "Romanii au talent" ce facem? Dar cu spaniolii, italienii, germanii, norvegienii, ungurii care "au talent"? Adica pe toti i-a apucat isteria? Nuuuu, acesta este "entertainment"!

Cum poti sa pui industria de divertisment sub auspiciile unor derapaje psihice? Pai, nu e frumos! Asa ca mai bine scoatem diagnosticul din carte. Este mai simplu!

Societatea contemporana se bazeaza pe multinationale, iar multinationalele pe manageri!

Deoarece intr-o multinationala dispozitiile se dau de sus in jos si orice neregula se raporteaza doar daca ti se da voie, managerul are rolul de a impune dispozitiile indiferent de consecinte!

Astfel directorul corporatist iti va transmite ceea ce ai de facut cu blandete (a se citi raceala) si superioritate, asa cum o faci cu "inferiorii". Directorii trebuie sa fie convinsi de reusita, stralucitori in fiecare situatie, siguri pe ei, convingatori cu subordonatii si indiferent de opinia acestora (a angajatilor) despre ei, sa continue sa fie directori.

Cum oare am putea sa mai vorbim in acest context despre narcisism???

Adica majoritatea managerilor si directorilor din companiile de stat sau private sunt narcisici?

Una dintre caracteristicile tulburarii de personalitate de tip narcisic este si aceea ca nu exista scrupule in aplicarea unei hotarari. Parerea proprie a narcisicului despre sine este atat de buna, incat el nu are ce sa isi reproseze niciodata si, ca atare, scrupulele sunt ceva de neinteles pentru el. Pai, aceasta pare o calitate, mai ales cand ai de concediat persoane deloc vinovate de evolutia internationala a pietelor sau a bursei.

Cum sa pui un diagnostic psihiatric unor persoane care au semnat hartiile de concediere pentru sase dintre angajatii firmei dimineata ("nu sunt bani", "e criza"...), iar seara organizeaza o "intalnire de afaceri" la cel mai scump restaurant, cheltuind dublul salariilor pe o luna al celor sase concediati, in doar doua ore...

Raceala de reptila, viclenia si duplicitatea, ingamfarea, sa fie oare "calitati" de domeniul patologicului? Iar atatia oameni de afaceri sau prim-ministrii sa fie bolnavi?? Cu neputinta! Mai bine sa stergem diagnosticul de tulburare de personalitate narcisica din ghidul de diagnostic; si mai ales sa-l stergem din fisele de examinare periodica. Ca doar nu ne vom sanctiona directorii si managerii pentru ca indeplinesc acele cerinte care ii recomanda pentru functiile pe care le ocupa, nu?

Spre deosebire de colectivitatile secolului trecut, care se bazau pe o ierarhie a valorilor, sistemele actuale se bazeaza pe o ierarhie a prioritatilor. Comportamentul este astazi cel mai important. Oamenii se supun unor ghiduri de comportament care se schimba in functie de locul in care se afla: serviciu, acasa, pe strada etc.

Ceea ce ii vine individului sa faca sau sa gandeasca, ramane un mare necunoscut pentru el. Prizonier al formalismului comportamental, omul contemporan trebuie sa reactioneze la stimuli in conformitate cu ghidurile existentente. Nu reuseste sa simta propriul sau raspuns fata de problemele cu care se confrunta, pentru ca nici nu are un raspuns propriu la ele. Teama de necunoscutul din el, instrainarea de sine insusi, este enorma!

Dar sa spunem ca de la consumul de droguri, la violenta si pana la "dependenta de adrenalina" avem de-a face cu diverse grade de tulburare borderline iar vom supara o gramada de cetateni care au decis "sa fie ei insisi", cum spune si reclama! Iar la intrebarea de ce numai dupa zece beri amestecate cu rom si putina cocaina se pot simti ei insisi, credeti-ma veti primi raspunsuri neasteptat de colorate...

Ramane, deci, stabilit: daca oamenii sufera de ceva, sufera de anxietate (de frica, adica), de depresie ( tristete) si din cand in cand o iau razna cu totul si se cheama ca sunt schizofreni.

Si acum sa ne intoarcem in actualitate...

"Tristii" si "tematorii" nu sunt o problema pentru sistem. Unii se sinucid, ceilalti refuza sa mai iasa din casa, deci sistemul considera ca ei nu sunt o problema si, intrucat faptele lor se rasfrang doar asupra lor insisi, sunt tratati cu foarte multa condescendenta. Schizofrenii ii pot afecta si pe ceilalti la modul violent, de aceea li se asigura cazare in institutii specializate... Ceilalti insa, enumerati mai sus, sunt insusi motorul acestui sistem!

Dizolvarea intimitatii si exhibarea publica (fizica sau intelectuala), "punerea poalelor in cap", au devenit calitatile persoanelor "deschise", "populare", "de societate". De exemplu, acum 20 de ani era o tragedie cand parintii citeau jurnalul propriului copil. Era o incalcare a intimitatii pe care tanarul sau tanara o resimteau intr-un registru negativ. Astazi insa, foarte multe bloguri au ca scop expunerea propriului jurnal. Jurnalul personal (care prin "personal" se autodenunta ca fiind intim...) este expus cititorilor din intreaga blogosfera, care pot afla ce a simtit cutarescu la intalnirea sa cu ixulescu, ce furnicaturi sau apasari a resimtit povestitorul la contactul direct sau indirect cu o alta persoana sau situatie. Si ce, voi fi intrebat, nu e voie sa vorbim despre noi? Ba da, este voie si chiar este bine. Dar intre discutiile purtate in forul intim sau intr-un cabinet de psihoterapie si cele din "agora", ar trebui sa fie o diferenta, asa cum intre blogosfera si "psiho-patosfera" sunt multe diferente...

Autosuficienta, ironia, insolenta si nesimtirea au devenit calitatile multor oameni de afaceri, unor oameni politici si in general au devenit caracteristile detinatorilor de putere...

Astfel si cei care aspira la pozitii de forta in diverse colectivitati sau comunitati si-au insusit "aroganta", "insolenta", "autosuficienta" ca instrumente de lucru pentru atingerea pozitiei dorite.

Abuzul de alcool si toxice, de viteza, de bani, de relatii, abuzul in general a devenit un stil de viata care se poarta... Jonglarea intre tupeu si victimizare, intre agresiune si sentimentalism devine o prezenta consecventa si constanta in discursurile oamenilor politici, interlopilor, "smecherilor naturali" pe care patologia borderline ii mentine intr-un fel de fratie care face audienta televiziunilor prin surprinderea pe care o produce publicului telespectator. Si cum tot ce este aducator de raiting este sfant, putem lua lucrurile ca atare, adica aducatoare de profit...

Fiecare dintre noi avem putin din toate acestea. Unii, chiar mai mult. Este firesc insa sa le pastram in echilibru, este firesc sa ne ridicam intrebari, sa avem indoieli asupra noastra, sa pastram o limita a intimitatii noastre cat si a patrunderii noastre in viata celorlalti. Este firesc sa facem "nebunii", ca si sa ne oprim in a le face.

Putem face teatru daca vrem, dar nu ii putem obliga pe ceilalti sa fie spectatorii nostri.

Putem fi si lideri atata timp cat parerile noastre nu devin adevaruri absolute si nu confundam autosuficienta sau ingamfarea, cu performanta.

Putem trai extrem cat timp o facem lucid, pe cheltuiala si pielea noastra si nu pe a celorlalti.

Si de ce nu, putem functiona intr-un sistem atata timp cat sistemul il vom construi noi insine, in egala masura in care el ne construieste pe noi. Stricta vasalitate, sclavia, nu poate folosi nici unui sistem viu, nici unei societati viabile.

Vasalitatea ramane visul istoric al unor cercuri restranse care inca mai incearca sa o impuna. Ramane visul unor oameni care au crescut mai incet decat ceilalti semeni ai lor, dar au acumulat foarte multe lucruri care le ofera accesul la forta bruta... Suficienta pentru a teroriza dar insuficienta pentru a evolua.

Viata ne ofera necontenit lectii. Trebuie sa fim doar lucizi pentru a le intelege. Uneori, ele pot imbraca forma emisiunilor televizate cum a fost si "Sinteza zilei"... in 13 ale lui Marte...

Sau viata de zi cu zi, pur si simplu.

Cand sarbatorile se repeta

Reclamele pertinente, care "ating" sunt din ce in ce mai multe... Intr-o perioada de criza economica si financiara, pare destul de curios nu atat asaltul publicitar cat puzderia de noi masini, bunuri, servicii, care se inghesuie in pauzele publicitare spre constientul (si mai ales subconstientul... ) nostru!

Nu pot sa nu remarc continutul acestor spoturi publicitare sau obiectul lor: bunuri pe care le aveam intr-o alta forma si acum 30-20 de ani!!! Nimic nou in esenta dar nou in ambalaj! Cu cateva exceptii, reclamele vizeaza piata auto, telefoniei mobile, imobiliara sau a ofertelor de turism.

Daca in urma cu 20 de ani o familie din cinci (sau din zece?) isi permitea un autoturism Audi, acum se incearca biciuirea dorintei fiecarui salariat sau nesalariat de a avea un Audi! Dar despre BMW, ce spuneti? Pai nu ar fi grozav sa avem toti BMW? Nu, ca unora nu le place tractiunea pe spate! Dar a aparut BMW 4x4!!! Deci, ne putem dori si lupta in acelasi timp pentru a avea un produs de calitate!

Ceea ce ma surprinde insa, este ca in toata avalansa de oferte nu gasesc nimic nou, conceptual nou! Am ramas sa ardem benzina si motorina (o facem de aproape o suta de ani...), ne inghesuim in aceleasi coridoare de transport (nu ne mai inghesuim in autobuz, ne inghesuim pe autostrada sau drumuri nationale...), ne hranim cu aceleasi vise despre a avea maine ceea ce vecinul are astazi...

Unii aveau in anii '30 vila cu piscina. Acum vrem toti vila cu piscina si suntem tot mai multi cu vila si piscina. Dezideratul omenirii pare a fi vila si piscina pentru fiecare locuitor al planetei... Faptul ca odata cu cresterea numarului de posesori de vile cu piscina se observa cresterea numarului celor afectati de foamete, pare doar o coincidenta nefericita...

Criza energetica si ecologica ne lasa reci, suprapopularea si criza alimentara parca se petrec pe alta planeta... Unde sunt tehnologiile pe care le proiectam in anii '70-'80? Unde este energia ieftina si disponibila pentru care nu am mai avea nevoie de conflicte? Sau ea ramane un deziderat indepartat tocmai pentru a mai putea justifica agresivitatea militara si politica ?? Unde sunt statiile de desalinizare ecologice ale caror proiecte (Henri Coanda a proiectat asa ceva prin anii '60) au ramas insa "neinteresante" pentru investitori??

Saltul pentru care omenirea se pregatea de ceva vreme, nu a mai avut loc si in plus se bate apa in piua despre preturile carburantilor si perspectivele pietei de produse petroliere pentru urmatorii nu stiu cati zeci de ani... Saltul calitativ a fost inlocuit de cresterea cantitativa si epuizarea resurselor. Calitatea mai poate sa astepte...

In anul 2012, mai folosim combustibili fosili si visam la un bolid pe patru roti care sa atinga suta de kilometrii in cat mai putine secunde. In anul 2012 apa a devenit o problema, padurile se taie pentru mobila iar aurul si nu numai, se exploateaza prin decopertare si tratare chimica, adica prin transformarea solului si subsolului in steril toxic.

Invatamantul s-a superficializat prin hiperspecializare: in lipsa viziunii de ansamblu, profesionistii se transforma in "furnici muncitoare". Cei care au "vazut" altfel bunastarea omenirii si a planetei implicit, au devenit dusmanii celor care au impresia ca protejand resursele ar ramane fara a 4-a generatie de smartphone, adica fara un indiciu clar al nivelului de trai elevat!

Aparatorii dialogului au devenit dusmanii purtatorilor de idei prefabricate pentru care insa nu au argumente. Aparatorii sentimentelor au devenit dusmanii consumatorilor circului sentimental mediatic, pentru ca sentimentul autentic exclude profitul neconditionat... Aparatorii spiritualitatii au devenit dusmanii inchinatorilor la moaste si icoane, ai prestatorilor de duminica de program religios.

Omul a devenit dusmanul multor oameni, din ce in ce mai multor oameni. Omul a devenit o singularitate evidenta pe care multimea o detesta. Institutiile il detesta. Politicienii il detesta. Biserica il condamna...

Ma ingrozesc la gandul ca se apropie sarbatoarea Pastelui si va curge din nou sangele mieilor sacrificati. Iar aparatorii lor vor fi imediat identificati cu dusmanii traditiilor neamului... Pentru ca asta se intampla: se identifica tot ceea ce ne-ar putea ridica sau inalta cu dusmanul confortului, civilizatiei, al noului in general.

Iar gloata se identifica cu specia..

A facut-o intotdeauna. Si vine Pastele. Si vine degeaba...

Construind...

omul a oprit materia din curgerea ei,

in sticla.

iar curgerea timpului,

in portelan.

Spatiul l-a oprit in statui…

Si pentru ca miscarea trebuia reinventata

a inceput sa cante…

Estul Salbatic si amintiri din copilarie

Am savurat la vremea copilariei cartile diversilor autori despre Vestul Salbatic, despre ridicarea si disparitia oraselor de frontiera peste noapte, despre calea ferata...

Unul dintre aspectele comice- numitor comun al stampelor epocii, il reprezentau cei cativa escroci care profitau de naivitatea colonistilor si care de obicei sfarseau unsi cu smoala si tavaliti prin pene.

Acei escroci isi castigau painea intr-un mod ingenios, lucrand in echipa. De exemplu, cel care parea mai convingator, striga in gura mare ca vinde o lotiune magica pentru orice chelie: doar doua picaturi si parul va creste la loc. Venea si proba practica: "un necunoscut" din public posesor al unei chelii lucioase, se lasa "tratat" cu lotiunea care facea o spuma abundenta pe capul voluntarului. Era rugat sa astepte, timp in care publicul era captivat de jonglerii, muzica sau topaielile unei maimute nostime. Apoi voluntarul cel chelios, era chemat in fata oamenilor si i se stergea capul de spuma si...miracol! Parul era crescut de un centimetru si mai bine! Oamenii se buluceau si cumparau lotiunea vrajita, fara sa se gandeasca la faptul ca "voluntarul" avea un frate geaman cu care facuse schimb in cele cateva minute de neatentie ale publicului avid de nou. De asemenea, ambii se cunosteau destul de bine cu vanzatorul carismatic de potiuni si licori magice.

In termenii de astazi, acei oameni erau niste "tepari" chiar daca ei sustineau ca au o afacere cinstita. Am spus mai sus cum se termina de regula povestea, daca intarziau prea mult intr-un oras sau daca erau recunoscuti de cineva din public...

Revenind in zilele noastre, se observa ca modelul primitiv de a escroca naivii, s-a perfectionat destul de mult. Un personaj cu carisma, vinde iluzii referitoare la nivelul de trai, dezvoltare economica, modernizarea statului si are legitimatie de ...politician.

Apoi vin baietii cu scamatoria "cresterii parului pe capul chel" si sub o perdea de fum agitatie si hartii, incaseaza banii din buzunarele noastre, ca plata pentru punerea in practica a promisiunilor politicienilor de cariera. Intre ei, intre politicieni si "baietii destepti" exista ceva semnat, numit contract astfel incat sa nu se poata trage in piept intre ei. Intre ei si noi exista semnat un alt fel de contract, prin care se asigura ca noi vom plati intotdeauna iar ei nu vor raspunde niciodata. Mecanismul de escrocare s-a generalizat si a ajuns la o distilare maxima a valentelor sale in sfera institutiilor statului.

Cum o sfarseau baietii aceia din Vestul Salbatic, o stim: tavaliti in fulgi si catran. Cum o vor sfarsi baietii acestia din "democratia originala" vom vedea. Am insa o veste proasta: oamenii si-au pierdut demult umorul fata de escroci, si mai mult de o funie nu stiu daca isi vor permite... Dar cred ca nici oamenii responsabili care ne guverneaza, nu se asteapta la mai mult sau la mai putin...

Cand neputinta se-ncordeaza!

Am inceput sa imbatranesc din ziua in care am simtit ca apartin unui curent care se stinge. La scurt timp dupa '89, am inteles ca in Romania constructiile sunt desuete iar "a construi" este in antiteza cu puterea care se instalase confiscand o revolutie si musamalizand o lovitura de stat.

Nu am inteles prea bine atunci despre ce fel de putere era vorba si cum anume as fi putut sa o descriu. Ea, "noua putere" si-a facut treaba din ce in ce mai bine, astfel incat a ajuns in ultimii 2-3 ani la o apoteotica incoronare a tuturor virtutilor sale de dupa '89 incoace: NEPUTINTA!

Nu este vorba si nu a fost niciodata, despre partidele politice. Nu este vorba despre doctrine sau filozofii economice. Clasa politica propulsata dupa lovitura de stat din acel insangerat decembrie, si-a dovedit aptitudinile cu ocazia fiecarei catastrofe naturale sau economice: populatia a fost lasata la voia intamplarii... Probabil s-a contat pe rezistenta milenara a acestui popor care nu s-a lasat sters cu una cu doua de pe harta!

De fiecare data, aceasta politica a dat rezultate: oamenii au iesit din inundatii sau zapezi, alunecari de teren sau derapaje economice, si au mers mai departe scrasnind din dinti, unii luptand cu un sistem inexistent prin actiune dar omniprezent prin blocarea posibilitatilor de dezvoltare,sau si-au continuat vietile in alte tari in care le-a fost recunoscuta munca si nimic altceva...

Repet, nu este vorba despre partide sau despre politica. Este o clasa intreaga de "smecheri naturali" (pentru a cita din clasici in viata) pe care ii caracterizeaza NEPUTINTA de a construi, impotenta structurala de a administra orice: o fabrica, un minister, o tara.

Ultimele zile, in care imaginile sinistratilor in zapada au ajuns in casele tuturor, sunt si zilele in care tupeul si agresivitatea impotentilor de la putere si din putere, s-au revarsat asupra noastra. Nimic nu intrece spectacolul pe care un neputincios ordinar ( a se citi "scursura neputincioasa") devine agresiv si tupeist, sarind la gatul celor pe care ar trebui cel putin teoretic sa-i serveasca: primul ministru al Romaniei, Mihai Razvan Ungureanu, ii ia la rost pe sinistratii pe care institutiile statului nu au reusit sa-i ajute (s-au le-au oferit un ajutor minimal) ca nu ies sa dea cu lopata la zapada... Primul ministru ii ia la rost pe oamenii pe care nu a putut sa ii ajute, ii face "lenesi". Nu isi cere scuze pentru impotenta institutiilor statului, pentru impotenta guvernului pe care il conduce "cu toata responsabilitatea".

Nu ii minte macar, ca se vor lua masuri... Le sare la gat, ii jigneste de frica de a nu fi atacat: neputinciosul ii scuipa pe cei care ar putea sa indrepte acuzator degetul catre domnia sa autosuficienta.

Neputinta jegoasa, care ne ingenuncheaza in mandria noastra de popor traitor al acestei tari, neputinta murdara care descopera masuri economice prin penalizarea celor care muncesc sau care au muncit, care se razbuna pe mamele care isi cresc copiii dar si pe bonavii care au "tupeul" sa ceara o minima asistenta medicala, neputinta asta devine puternica in a destructura o societate in toate paturile care o compun, lasand-o la cheremul jucatorilor externi.

Aceasta neputinta care ne guverneaza, ne-a facut un rau de care vom deveni constienti in timp, un rau imens: a deschis usa pentru orice traficant nenorocit, pentru orice speculant ordinar sau corporatie slinoasa, pentru oricine va face ceva, indiferent de pretul pe care il vor cere.

Dupa toata mascarada autostrazilor neconstruite, oricine le va construi la un pret dublu chiar fata de cel actual, va fi privit ca unul care a facut ceva pentru Romania. Pentru cine va deschide o mina plina de cianuri distrugand un intreg ecosistem, daca va da si vreo 300-500 de locuri de munca, se va spune: "macar astia au facut ceva.."

Suntem mai vulnerabili decat niciodata in a accepta orice sarlatan care sa ne vanda noua, propria noastra tara. Acest rau, care va creste din scursurile neputincioase de azi, este mult mai mare decat furia naturii, pentru ca este insidios si insinuant, iar noi mai deschisi ca niciodata sa-l acceptam... Cu toata colectia de neputinciosi care ne-au guvernat si ne guverneaza, nevoia de eroi, de oameni care "fac ceva", este enorma. Discernamantul in fata setei de rezultate, va fi diminuat sau chiar abolit...

Sau poate nu, poate vom fi treji, poate luciditatea noastra nu va ceda in fata iluziilor si a celor care ni le vand... Poate...

O stare de fapt

Astazi am urmarit discursul presedintelui Basescu, intamplator poate si al Romaniei...

Ideea centrala pe care am vazut-o rasucita pe toate partile dar mai ales fluturata ca un stindard pe care nu il putem abandona, era integrarea, mentinerea si realinierea la structurile si interesele Uniunii Europene.

Exprimata clar, era necesitatea sustinerii intereselor europene care primeaza celor nationale. Mi-e greata sa redau vreun citat, insa ideea era ca nu interesul national primeaza, ci unul european!

Exprimat clar si repetat era faptul ca Romania nu isi poate permite sa nu-si onoreze promisiunile si angajamentele.

Stop! Aici resimt un abuz asupra inteligentilor si prostilor din Romania, asupra muncitorilor sau asistatilor sociali, asupra copiilor sau pensionarilor. Adica Romania, care exista ca stat national - zice Constitutia, nu isi poate permite sa nu-si onoreze niste angajamente (cine si in ce forma a semnat acele angajamente, nu mai comentez). Dar interesul pe care avem sa-l sustinem nu este cel national, ci acel european - comunitar.

Interesul national a trecut pe un plan secund, dar natiunea al carei interes este ignorat se inhama la sustinerea intereselor unei comunitati de state care ne-au aratat pana acum ca stiu foarte bine sa-si sustina interesele nationale, fiecare in parte, cu tot riscul destabilizarii Uniunii Europene.

Ma intreb cum ar parea ca cetatenilor unui oras sa le spuna primarul ca interesele lor sunt secundare si mai importante sunt cele ale judetului. Prefectul sa le spuna ca interesele judetului lor sunt secundare si mai importante sunt cele ale tarii. Acum si ale tarii sunt secundare, dar mai importante sunt ale unei uniuni de state.

Am si eu o problema: un rationament simplu imi arata ca interesele globale sunt mai importante decat ale uniunilor statale, si probabil interesele galaxiei sunt mai importante decat ale locuitorilor planetei Pamant. Totusi, asa, probabilistic vorbind, vor fi si interesele mele, ale vecinului meu, ale noastre ca persoane, prioritare vreodata? Pentru ca ma doare fix in cot de interesele unor entitati abstracte, indiferent cum le numim: unitatile sau grupurile administrative nu au interese si nu au avut niciodata!!

Singurii care au interese sunt oamenii, iar daca tot ne inhamam cu nepoti cu tot la sustinerea intereselor cuiva, macar sa ne dea onoratul presedinte si cateva nume, ca sa stim pe cine sa pomenim in rugaciunile de seara si dimineata; daca tot sustinem pe cineva cu interese cu tot, macar sa o facem in cunostinta de cauza.

Altfel spus, nimeni nu ne-a mai aratat pana acum ca noi nu contam, decat ca supusi sau argati in slujba intereselor cuiva care se acopera de conceptul numit Uniunea Europeana. Pentru ca repet, nu exista aliante, uniuni, asociatii care sa aiba interese... Doar oamenii au, si in ecuatia de fata daca interesele sunt obscure si poate neclare, beneficiarii lor sunt o mare necunoscuta!

Ni s-a spus ca trebuie sa ne acceptam rolul de slujbas, de iobag, de servitor. A spus asta, presedintele Romaniei, romanilor.

Iar daca cineva ar putea sa intoarca si celalalt obraz, cu siguranta nu sunt eu acela...

Un gand pentru maine

L-am vazut acum cateva zile pe Radu Tudor in cadrul unei emisiuni la Antena 3, invitat al Danei Grecu. Isi marturisea indignarea si incapacitatea de intelegere in fata fenomenului "cozilor", respectiv fata de imbranceala si calcarea in picioare pe care tot mai multi dintre romani o practica fie pentru tigai, fie pentru mancare dar, in general pentru nimicuri. Radu Tudor era revoltat de "lipsa de demnitate", a tuturor acelora care accepta sa se calce in picioare pentru un os aruncat de chiar cei pe care ii detesta...

Personal subscriu observatiei ca avem de-a face cu pierderea oricarei farame de demnitate, si aceasta postare incearca sa clarifice intr-un fel despre ce pierdere anume ar fi vorba...

Eu nu am invatat la scoala ce inseamna demnitatea si nu cred ca se preda in vreo facultate sau liceu o singura ora legata de continutul acestui termen.

Practic, despre demnitate se vorbeste ca despre un dela sine inteles, desi tine exclusiv de educatie: demnitatea nu este innascuta! Cu demnitatea nu te nasti in sange, cum nu te nasti cu respectul sau consideratia. Demnitatea se invata si ... mai ales se experimenteaza!

In procesul de educare si invatare a noastra in spiritul ideii de demnitate, exersarea acesteia este chiar mai importanta decat definirea teoretica. Intrebarea mea ar fi unde si cand si-au exersat romanii capacitatea de a fi demni? Unde si cand si-au exersat romanii acest mod de a privi viata si de a-i raspunde? si spun romanii pentru ca ceilalti ma intereseaza prea putin.

In perioda comunista in care se tacea de frica "tovarasilor cu ochi albastri", nu cred! In perioada post decembrista in care nesiguranta sociala a devenit din ce in ce mai mare, nu aveau cum! Si atunci, cum ramane cu ... demnitatea?

Cati dintre noi au exerciciul lui a spune "nu" chiar daca aceasta se va solda cu desfacerea contractului de munca?

Cati dintre noi au exercitiul de a spune "da" asumandu-si esecul si reusita deopotriva?

Cati dintre noi au exercitiul respectului fata de ei insisi chiar daca boala, mizeria, saracia le arata dispretul unei lumi intregi?

S-a cultivat "curat constitutional" dispretul fata de lege si nerespectarea legii.

Violenta stradala si agresivitatea inconjuratoare au devenit legile nescrise ale ultimilor ani.

Avem libertatea de exprimare dar ne temem sa iesim pe strada in anumite locuri, dupa anumite ore. Avem libertate de exprimare dar nimeni nu ne apara de consecintele ei, mai exact de reactiile celorlalti fata de aceasta libertate.

Ni s-a aratat ca suntem nefolositori prin somaj si pensionari fortate, prin salarii de mizerie si afirmatii stupefiante care marcau si acopereau cinic disperarea celor care emigrau, sub privilegiul de a pleca unde ne este mai bine...

S-au scris multe tone de maculatura care infiereaza istoria si sub pretextul demitizarii ei, incearca sa reduca esenta nationala la ...nimic!

S-a creat un trend general in care valoarea suprema sunt banii, pozitia suprema este a celui smecher iar femeia de succes este curva, pardon, tarfa profitoare!

Limba romana a fost transformata in jargon, jargonul s-a umplut de colaje anglo-saxone si in final cuvintele si-au pierdut esenta si sensul; civilizatia a devenit sinonima cu smart-phone-ul iar cultura sinonima cu "goagal".

Biserica a transformat religia in ritualuri de frecat portofelul de racla cu moaste si buluceala la sarmale...

Unde si cand ne-am exersat noi demnitatea? Cand si unde am dobandit experienta demnitatii sau cand si unde a fost demnitatea o lectie si o virtute general acceptata?

Cat despre definitia demnitatii, daca ea nu s-a desprins din ceea ce am scris mai sus, nu vad de ce as insista ...