Un prieten a lansat o provocare intr-un grup de discutii: sa
vina fiecare cu idei pentru a scrie un basm romanesc, fantastic, urias,
neimaginat inca.
Acesta este raspunsul meu, o idee de basm, putin romanesc si
putin universal. Sa-i dam drumul!
Intre doua lumi, s-a nascut o lume. Intre doua spatii vaste
s-a nascut urma atingerii lor. Oamenii nu stiau ca sunt si ei urme ale
atingerii celor doua lumi, dar aveau sa afle intr-un mod care le va schimba
destinul, facandu-l astfel unic.
Lumea supraconstienta era viata insasi, clocotitoare si
plina de lumina. Puternica, atotstapanitoare. Cine sau ce ar putea fi asemenea
vietii nemuritoare, asemeni clocotului ei mai intens decat miezul oricarei
stele in fiecare secunda a sa? Nimeni. Nimic. Dar Nimicul a devenit martorul
vietii. Lumina si bucuria vietii, radiatiile bucuriei si plinatatii ei s-au
raspandit departe in Nimic, umpland-ul astfel cu experienta ei. Dar cum Nimicul
avea din ce in ce mai multa experienta, istorii, umbre a ceea ce a fost candva
existent, si in acelasi timp era atat de tacut, el a inceput sa se numeasca
Inconstient.
Lumea supraconstienta atingea lumea inconstienta cu gingasia
si forta. Din gingasie si forta s-a format cea de a treia lume, lumea materiala
aflata intre ele. De fapt, aceasta a treia lume exista doar pentru noi,
oamenii. Doar noi am vazut atingerea celor doua lumi, sub forma de materie.
Pentru ele este doar o continua poveste de dragoste…
Astfel, sufletele vii plonjau in apa inconstientului, care
lua forme de copaci, pasari, fluturi, oameni. Oamenii erau foarte delicati si
vulnerabili: semanau cu fluturii si putin cu florile. Dar erau fericiti precum
copiii in zilele cu soare..
Tot ce faceau oamenii, intreaga lor experienta, se revarsa
in inconstient la un loc cu experienta atator mii si mii de civilizatii demult
apuse, de pe tot atatea planete. Se revarsau precum raurile in mare si
vibratiile plantelor, animalelor, pietrelor… Si aceasta trecere imbogatea
Inconstientul facandu-l tot mai intelept. Iar intoarcerea sufletelor care experimentasera
atatea noi si noi feluri de a fi imbogateau Supraconstientul cu viata, tot mai
delicata si mai felurita. Astfel sufletele imbogatite si rafinate, au inceput
sa se deosebeasca de cele simple, trimise prima data in marea intalnire. Si au
inceput sa se numeasca spirite. Mai mici sau mai mari, mai iscusite sau mai
natange, spiritele isi puteau relua calatoria spre intalnirea cu lumea
inconstienta de cate ori doreau insotind cate-un suflet incepator. Prin
stralucirea lor atrageau in lumea oamenilor comori nestiute din inconstient,
tot mai adanci, mai vechi, mai pline de taine, pana cand si-au reintalnit si
propriile aduceri aminte. Atinse de propria memorie, aceste spirite au devenit
un intreg, adunand cele doua lumi - supraconstienta si inconstienta - la un loc
in fiinta lor.
Unul dintre ele, imbatat de frumusetea dobandita, s-a uitat
spre lumea supraconstienta si i-a spus: “Tu esti doar o parte. Eu sunt intregul
si ar trebui sa mi te supui!” S-a uitat spre lumea inconstienta si i-a spus:
“Tu esti doar o umbra, ar trebui sa mi te inchini!” Alte spirite, care isi
gasisera si ele memoria, s-au ingrozit: sa infrunti Viata? Sa infrunti Moartea?
O parte din acest espirite l-au urmat pe razvratit. O parte insa, s-au pus in
slujba celor doua lumi pentru a le ocroti intalnirea si a le veghea dragostea.
Oamenii s-au trezit si ei impartiti in tabere. Se spunea ca
spiritele cele mari incepusera un razboi cumplit…
Dar Fat-Frumos, nascut intr-o cetate de piatra la malul
Marii celei Negre, se hotari sa puna capat razboiului. Prea multa durere curgea
pe pamantul oamenilor, prea multa suferinta insotea oamenii de cand erau prunci
pana ce-i ingarbovea batranetea! Porni deci catre cetatea inteleptilor, acolo
unde marele Eridan strapunge muntii facandu-si loc catre campiile manoase.
Acestia demult il asteptau! I-au deschis mii si mii de carti vechi din
bibliotecile lor. L-au invatat filosofie si istorie, matematicile cele
inselatoare si arta magiei. L-au invatat sa citeasca in stele si sa gaseasca
apa. Apoi intr-o zi, inteleptii ii spusera: “Astazi trebuie sa pleci.” “Si
razboiul? Nu ma ajutati sa sfarsesc acest razboi cumplit?” intreba Fat-Frumos
nedumerit. Te-am invatat tot ce stim noi. Stii multe, poate prea multe… Daca
vrei ajutor, porneste catre Inteleptii Albi din Muntii de Aur.
Si Fat-Frumos porni la drum. Greu a fost sa ajunga acolo!
Dar tainele invatate i-au fost de ajutor. Nu o data stiinta deprinsa i-a salvat
viata. Apoi, intr-o zi, ajunse la Scaunul Inteleptilor din Muntii de Aur. “Te
ajutam si noi cu ce putem! Pentru razboi, ai nevoie de arme!” Acestia ii
aratara de unde sa scoata aur, fier, argint si alte metale fara de care stiinta
nu isi poate savarsi magia. Apoi il invatara sa construiasca arme mai puternice
decat vazuse vreodata omenirea.
Multi ani a trudit Fat-Frumos acolo, in munti, pana ce
armele cele puternice au fost gata. Fat-Frumos le-a prins la brau si la povata
Inteleptilor, porni mai departe spre luncile raurilor unde se intindeau livezi
nesfarsite, turme de oi rasfirate pe pasuni, iar vazduhul plin de pasari si
albine. Barbatii erau inalti si aveau privirea curata. Femeile ii imbracau cu
haine inflorate si se bucurau de dragostea lor. Nimeni nu se plictisea si nici
nu obosea. Ce dulce uitare, fericirea!...
Inteleptul care traia de peste 2000 de ani in mijlocul acestor oameni,
il primi pe Fat-Frumos si-i spuse: “Stai aici, peste un an te voi ajuta.” Trecu
un an, iar Fat-Frumos intalni o femeie frumoasa, de care prinse drag. Isi ridica
o casa, isi facu un rost. Iar la sfarsitul anului se duse la Intelept. Acesta
ii spuse: “Prea te grabesti, nu au intrat zilele in sac! Sa vii la anul, pe
vremea asta. ”
Trecu si-al doilea an. Soata lui Fat-Frumos nascu o fata
balaie, de ii crestea inima lui tata-sau cand o vedea! Isi asezara si
gospodaria dupa obiceiul locului, iar pe unde calcau, cresteau flori in
urma-le.
Si se duse Fat-Frumos la Intelept cu inima grea, ca iar il amana! Acesta
ii spuse: “Sa vii maine, ca astazi prea sunt obosit!”. Dar Fat-Frumos nu mai
putu rabda! “Astept de doi ani sa-mi vorbesti! Intre timp, mi-am luat nevasta,
mi-am facut gospodarie, am un copil si pe mine m-am facut taran. In lume
razboiul continua, oamenii mor, vietuitoarele sufera. De ce nu ma ajuti?”
Inteleptul ii sopti asemenea teiului inflorit “Afara canta pasari, poamele se
coc, copiii se joaca. Unde e razboiul de care-mi vorbesti? Razboiul este in
tine, si daca nu vei pleca, vei pustii acest loc cu arsita setei tale. Vei
pleca singur la razboiul care te asteapta. Tu nu apartii acestui loc. Locul
asta e viu si pasnic. Tu esti incrancenat si absent. Du-te!”
A plecat
Fat-Frumos cu inima umbrita de ceea ce lasa in urma: soata si fetita lui si
oamenii ce-l invatasera a doini si hori. Si mult a mers Fat-Frumos, fara sa
stie incotro. In voia drumului si-a firii. Intre cer si pamant mergea. Intre
mare si munti mergea. Intre noapte si zi mergea.
In cea de-a
saptea zi, vazu osti ce-mpresurasera o cetate de piatra si dupa cum se vedea,
aparatorii imputinati si slabiti nu mai puteau tine mult timp piept dusmanilor.
Privind mai bine, vazu ca era chiar cetatea copilariei sale, atat de aproape de
Marea cea Mare! Isi lua armele in maini si vazu in fata ochilor toata stiinta
ce-I facuse mintea puternica asemenea armelor. Iar amintindu-si de dragostea
ce-l astepta departe, se simti strabatut de un vifor mai puternic decat toate
furtunile marii la un loc. S-ar fi aruncat in lupta indata, dar avantul i se
franse cand de jur imprejurul sau vazu un covor de margarete. Cand crescusera?
Pe unde sa le ocoleasca? Ori sa le calce
in picioare incercand sa-si izbaveasca cetatea? Ce mai conteaza un lan de
margarete, cand atatia oameni murisera? Dar oare nu asta era samanta razboiului
pe care-l vroia oprit: impartirea oamenilor intre cei importanti si cei care nu
conteaza? Fat-Frumos ingenunche in lanul cu margarete si planse: isi planse
slabiciunea, nehotararea, moartea credintelor sale si a idealurilor inalte.
Si stand
astfel, langa el aparu Inteleptul ce-l amanase doi ani si-o zi pentru a vorbi
cu el. Acesta ii spuse: “Ai invatat tainele stiintelor vechi si noi. Ti-ai
imputernicit mintea. Ai invatat tainele lucrurilor ce pot fi arme sau podoabe
de pret. Ti-ai imputernicit trupul. Ai invatat ca nerabdarea unei zile iti
poate lua doi ani de asteptare. Ti-ai intarit inima.”
“Asa o fi”,
spuse Fat-Frumos. “Dar acum totul s-a sfarsit, idealurile mele s-au surpat.”
Inteleptul continua “Singurul care s-a sfarsit este razboiul
din tine. Esti, in sfarsit, infrant! Esti in genunchi. Priveste!”
Ridicandu-si
ochii, Fat-Frumos vazu cetatea inconjurata de multimi de oameni. Nu erau insa
osti, erau tarani si negustori, amestecandu-se in veselia unei zile de
iarmaroc. Piatra caselor stralucea sub soare, pe fundalul de smaragd al Marii
celei Negre.
Fat-Frumos se arunca la picioarele Inteleptului cu o
infinita gratitudine! Acesta insa ii spuse: “Nu mie, multumeste margaretelor pe
care nu ai indraznit sa calci! Le-ai auzit ruga, desi erai gata de lupta. Ai fost atent inlauntrul si inafara ta, desi sangele iti clocotea in vene. ”
De
acolo, Fat-Frumos se ridica si merse sa-si revada parintii, sa le sarute dreapta.
In scurta vreme, isi aduse soata si fiica acolo, in cetatea de la marginea
marii, unde mai traiesc fericiti si astazi, daca n- or fi murit...
Iar daca au
murit, inseamna ca s-au intors in Viata insasi si doar povestea lor a ramas in
filele acestei carti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu