pentru Romania...

Ascultam Edith Piaf, Laura Fabian, Maria Tanase... Aceeasi tara, aceeasi lume... Lumea celor care mai cred in daruire, in cantec, in zestre, in suflet... in ploaie si dans, in zapezi calde si lacrimi inghetate... in omenesc.

Dalida si Alain Delon, Aura Urziceanu si Aurelian Andeescu... Belafonte si Nana Mouskouri, ...flori si cuvinte, ploi de septembrie... il ascultam pe Gilbert Becaud si tandra sa "Nathalie", o ascultam pe Angela Ciochina cu "Trenul imblanzit"....

Am inteles pentru totdeauna, intr-o fractiune de secunda am simtit valoarea eternitatii, testamentul celor care construind au trecut, luptand s-au odihnit: lumea aceasta va muri/ lumea noastra inca nu s-a nascut!

Lumea dinlauntrul nostru inca tasneste asemeni izvoarelor reci, taioase strabatand cremenea.., nerecunoscute, ingradite. Ceea ce ne inconjoara, artificiul unei lumi care a uitat sa se schimbe din lacomie si lene, din adormire si nepasare, urmeaza sa moara in raceala proaspata a vietii refuzate atata timp...

Celor ce mai cred in pamantul numit Romania, celor care mai canta limba unui popor amestecat crescut pe pamantul numit Romania, celor care obosesc pentru ziua de maine ce va rasari deasupra pamantului numit Romania, le spun ca noaptea este mai adanca inainte de rasarit si iarna mai rece inaintea primei zile de primavara...

Le spun ca inca mai avem ceva de spus, ca inca nu putem sa inchidem ochii, inca nu a venit vremea mortii sufletului nostru... In echilibrul vietii si mortii, in balanta naturala a nimicului si preaplinului poate ca avem un moment de cadere, de uitare de sine.... Dar nu acesta este sfarsitul, tacand asfixiati de manele si politicieni, de coafuri si pomezi, de promisiuni electorale si smecheri de cartier,...

Nu putem pleca de pe scena blamandu-ne istoria sau pe cei care si-au ingenunchiat viata in fata ei, nu putem pleca autocritic, condamnandu-ne la nefiinta. Putem pleca infranti, dar nu autocritic manipulati de cei care nu sunt capabili sa ne infranga....

Ajutati de pretutindeni, de toti aceia care au dat lumii si au jertfit lumii, de toti aceia care au construit si au cucerit pentru un motiv ramas necunoscut, cum necunoscuta este esenta noastra, ajutati de tot ceea ce creste, avem a ne continua calatoria, constructia, visul... Avem a ne ridica fruntile si inimile catre cerul pe care l-am spalat cu privirile noastre si care ne-a acoperit in ratacirile noastre. Avem a spala murdaria lacoma pe care cei lacomi si-au facut-o imn... Sa spalam ochii nostri si ai celor care pacaliti de prea mult timp, si-au facut din loterie o speranta....

Am renuntat la prea multe... La cinste, la onestitate, la inteligenta si dragoste sub pretextul nerentabilitatii. Am renuntat la noi de prea multe ori, sub pretextul comoditatii...

Am acceptat modele nefunctionale prea destul. Am inchis ochii prea mult timp... Celor care mai cred in suferinta si cantecul numit Romania, celor care mai SUNT, le spun: lumea aceasta va muri/lumea noastra nu s-a nascut inca... Un an nou va incepe... Un an nou se va naste... Mai avem o sansa....sa incepem!

" N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi,

surâd numai acei care suspină,

de n-ai fi râs, n-ai fi ştiut să gemi,

de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai

cu mâna ta n-ai unge răni străine,

n-ai jindui după un colţ de rai,

de n-ai purta un strop de iad în tine.

Şi nu te-nalţi în slăvi dacă nu cazi

cu fruntea grea în pulberea amară,

iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,

e c-ai murit în lacrima de-aseară."

Radu Gyr - Antiteze

Povara...

Departe de Romania, sub apasarea dorului de casa..., zilele au un numitor comun, monoton, acela al indepartarii. Orice cuvant, cantec, stire din Romania, devine un mesager pe care il primesc cu o deschidere totala.

Si totusi, astazi cand am reauzit un colind traditional cantat de Hrusca, am simtit ceva ripostand in adancul meu, am simtit revolta. M-am simtit din nou in fata a ceea ce m-a alungat de acasa, luandu-mi PATRIA... Am simtit drama, a mea si a noastra... Am cautat in urma, am privit prezentul, m-am privit pe mine, apoi am scris...

De-a lungul si de-a latul istoriei, intreaga noastra drama poate fi cuprinsa intr-o singura lupta, indreptata impotriva unui dusman general si ascuns, acoperit de cuvantul "mediocritate"... In fata lumii, in fata existentei, omul poate fi sau se poate preface ca este. Omul poate iubi sau se poate preface, poate uri sau se poate preface, poate fi fericit sau se poate preface...

Deciziile prin care ne indepartam de ceea ce santem - si suntem ceea ce simtim ,- ne fac apatici, plictisiti, tradatori si sclavi ai rutinei, raportati perpetuu la ea, ca la un punct invariabil de referinta.

Sentimentele ne definesc, ne dau consistenta dar sentimentalismul - pentru ca asta inseamna mediocritatea - sentimentalismul ne dilueaza, ne ucide fiinta sub praful fardului ieftin, sub masca de circumstanta... Tot ce inseamna arta, se afla sub semnul sentimentului si al adevarului, pentru ca adevarul este cel mai puternic sentiment. Nu poti zbura cu aripi false si nu poti iubi cu zambete si replici de ocazie. Poti plange sau poti rade, poti fi extatic sau trist dar nu indiferent, pentru ca sentimentalismul este apanajul indiferentului, al incapabilului de a se lasa sa simta, este dulcegaria celui care nu poate fi miere dar nici fiere... este cucoana care te toscaie din buze in dreptul urechii in loc de sarut, este zambetul din reclamele la pasta de dinti, este seriozitatea bisnitarului la costum, aerul de siguranta al politicianului in spatele cordonului de bodyguarzi...

Sentimentalismul este umoarea celui mort, acoperind cu mirosul ei pestilential ochii copiilor si visele lor, hotararea parintilor si demnitatea batranilor. Sentimentalism inseamna manele, telenovele, "Rapirea din serai" pe peretele bucatariei bunicilor. S-a insinuat dintotdeauna in mintea oamenilor, cu iluzia comfortului, a satisfactiei pe jumatate, a copiei care se poate substitui originalului.

L-am ascultat pe Hrusca si m-a durut. Am ascultat-o pe Maria Tanase si am plans. Nu e o chestiune de gust. E daruirea lui a fi in ceea ce faci. Calea de mijloc este locul in care extremele se intrepatrund si nu golul dintre ele... Sentimentalism, indiferenta, mediocritate - o trista trinitate, o cruce pe care ne-am rastignit istoria, o povara pe care am impartit-o nedrept copiilor nostri... Lume, lume...

"poveste nesfarsitoare... "

In ultimele zile, osardia cu care revista "Historia" a publicat materiale continand critici la adresa unor personalitati din sfera politicului, artelor, mi-a readus un gust amar in memoria olfactiva; acela al hapurilor pe care eram silit sa le inghit cand eram copil, care dincolo de calitatea lor curativa indoielnica, insemnau totodata constrangere,autoritate si o gramada de efecte secundare...

Ma refer aici la articolele in care este acuzata, combatuta, aratata cu degetul, atitudinea antisemita...

Cred ca cei mai agresivi, mai plini de ura si mai daunatori normalitatii sociale, sunt asa zisii acuzatori ai antisemitismului. Spun asta in contextul in care a acuza sau a blama o intreaga natiune sau un intreg popor, este o actiune pe care o descalific din start. Putem observa consecintele antisemitismului, la fel si pe cele ale condamnarii sale: sunt aceleasi!

Adica unii, sub pretextul apartenentei la un popor sau o religie, sustin ca vecinul evreu este un nemernic. Altii il apara pe speculantul profitor, pe interlopul nemernic, pentru ca este evreu.

Unii sustin ca evreii sunt victime si au fost intotdeauna victime. Altii ii considera calai si au fost intotdeauna calai.

Am observat insa ca nimeni nu loveste, nu condamna ticalosia, santajul, furtul, crima, traficul cu arme sau carne vie, exploatarea la sange a oamenilor sau a pamantului...

Moralistii sunt ocupati sa apere sau sa sustina semitismul, adica daca esti evreu esti inocent. Extremistii incearca sa acopere cu numele de evreu orice culpa reala sau imaginara, daca esti evreu esti vinovat.

Miscarea s-a amplificat in curentele nationaliste, de unde isi trage de fapt radacinile: germanofil, hungarofil, anglofil - germanofob, hungarofob, anglofob.

Sau ii bagam pe toti la gramada, sau ii scoatem pe toti la gramada. Ma intreb, nu putem fi putin mai selectivi?

Ticalosul este ticalos indiferent de nationalitate, religie sau apartenenta politica. Scursura este scursura...

Ciudat, regasim aceeasi inversunare in atacarea si demolarea unor curente sociale: comunism, capitalism etc. Cum poti condamna creatia unui popor fara a-l condamna si pe el? Imposibil!! Popoarele au construit, ridicand printre ideologii de circumstanta, piatra si lemnul pana la eternitatea cuvantului, iar cuvantul pana la eternitatea tacerii.

Au sadit gradini si cimitire, au sapat fantani si au cautat spre stele, au scris papirusuri si au insemnat harti. Daca insa acest demers s-a aflat sub semnul zodiacal al comunismului sau imperialismului, ghinion: totul este sters si pus de cronicari harnici sub semnul nimicului, in functie de interesul conjunctural de putere. De ce, ma intreb, se condamna comunismul???

Raspuns: pentru ca el a reprezentat cea mai neagra perioada...etc. Complet fals!! Criminalii, tortionarii si scursurile sociale, au reprezentat cea mai neagra fila a istoriei noastre sau a altor popoare, dupa caz.

Ce diferenta exista intre aceia care au propovaduit egalitarismul, dar l-au aplicat pentru a-i face pe ceilalti egali in a-i sluji pe ei, cativa profitori ai unui cutremur social si cei care propovaduiesc competitia dar o aplica sub stindardul lacomiei, invingatorul fiind cel care suge mai eficient seva celorlalti...

Suna moral, justitiar: sa condamnam comunismul, sa condamnam nazismul, sa condamnam capitalismul, adica toate formele de guvernare cunoscute pana in prezent! Toate au gresit, trebuie demolat totul cu sarg si consecventa! Dar Oamenii, ei, Oamenii, unde sunt? Ei au construit sosele, biserici, ziduri si metereze, scoli si apeducte, cazarmi si lagare. Ei au plans si au iubit, ei au strans si au risipit, ajungand la o agoniseala de spirit pe care au si incercat sa o transmita mai departe... Oamenii au incercat sa ridice, stramb sau drept, au incercat sa cante fals sau angelic... ei unde sunt??

Sunt sub ruinele imperiilor si structurilor pe care ne grabim sa le condamnam, sub ruinele ideologiilor pe care le stergem cu radiera istoriei din patrimoniul umanitatii. Acolo sunt Oamenii, striviti sub uitarea impusa... inntr-un incarcerant inconstient colectiv Istoria actuala se incearca a fi o colectie de etichete, un vraf de dosare, in care dupa semnul plus sau minus pus pe coperta, Oamenii sa dea din coada la deschiderea lor sau sa-si acopere urechile vinovati.

Am invatat privind in jur, ca Oamenii trebuie ingropati adanc, condamnati repetitiv, pentru a face loc scursurilor, dejectiilor care nu pot construi nimic, nu pot vindeca sau iubi! Dar pot judeca, pot pune la zid, la zidul pe care l-au ridicat altii - ei nefiind in stare -, moralisti istorici, moralisti religiosi, moralisti sociali, moralisti de salon si de scena!

Pentru a fi mai eficienti, ei au nevoie de analisti, care sa le serveasca materia prima... Acestia analizeaza realitatea!!! Adica ceea ce nu poate fi decat trait, ei analizeaza!!! Confunda si suprapun procesului de prelucrare a datelor pe acela al trunchierii si manipularii ascultatorului!!! Analistul iti explica de ce mori de foame, in ce conjunctura ai ajuns sa crapi, iar moralistul te convinge ca bunastarea ta trecuta este condamnabila, iar saracia crunta este virtute!!

Analistul poate fi istoric, sociolog, psiholog...

Moralistul poate fi politician, preot, sau "formator de opinie".

Pe orice drum am apuca, mai devreme sau mai tarziu, se va dovedi o imensa greseala, va trebui sters totul (adica confiscat...), iar pacatosul pus la plata. Totusi, parca lipseste ceva:" nobila victima"!

Adica indiferent ce ti se ia si cat, pentru a inghiti pumnul indesat in gura, pentru a apleca spinarea sub forma de virgula, trebuie folosita o forta de apasare corespunzatoare: vinovatia!

Asa ca analistii vor analiza, moralistii vor acuza, iar "nobila victima" se va arata! In fata "evidentei", ce mai putem face? Ne punem cenusa in cap, (daca nu ne-au luat-o si pe aia) si incepem cainta, adica ungerea curului gras al "victimei nobile" cu grasime...Nu, nu este o vulgaritate, este o uzanta. Peste putin timp, procesul de umilire al Omului va fi demascat, in sensul ca Omul a gresit dosul pe care trebuia sa-l unga... "Victima nobila" se schimba, si istoria se repeta.

Cel care a facut plecaciuni germanului in uniforma neagra cu zvastica pupandu-i cizmele lacuite, acuzat de saracirea celorlalti, se va intoarce sub biciul moralei eliberatoare si a analizei acide si se va prosterna in fata camatarului evreu ale carui neamuri necunoscute din gropile comune, devin martori neputinciosi la confirmarea statutului sau de "victima nobila".

Rasfoiti "Historia" si nu numai... o colectie de "nobile victime", moralisti si analisti curg dintre pagini...

Eu intreb retoric si poate a pustiu: Oamenii, ei unde sunt? Unde sunt mamele obosite, tatii flamanzi si copiii desculti... omenirea noastra uitata de omenie, unde este? Unde sunt casele de chirpici si rasetele de prin curti, horele si bascalia, unde sunt? Unde este istoria trecutului nostru, si in care tabere potrivnice a fost incarcerata din dorinta incatusarii Omului, ultimul soldat-copil, in fata trinitatii devoratoare de spirit? - cinism, ura si lacomie, analisti, moralisti si "nobile victime".

Ei, care in jocul tiranic al copilului care creste si nu-si da seama de puterea cu care strange pasarea in pumn, ei care au ranit, au zidit, au iubit si s-au batut cu propriile umbre, ei oameni amestecati prin faptele si credintele lor, prin slabiciunile si puterile lor, ei unde sunt? In care istorie si a cui?

Pana cand nu ne vom aminti de simplitatea trecerii lor, pana nu ne vom inchina simplitatii de a fi, trecutul ne va nega prezentul si prezentul trecutul, intr-o bolnava poveste nesfarsitoare...

jaf de trandafiri...

"Pasarile nu mor niciodata. Ele zboara si nu se mai intorc..." suna citatul din Al. Ivasiuc pe care aproape toti colegii generatiei mele l-au strecurat in "caietul cu amintiri" de la sfarsitul gimnaziului sau al liceului. Citat, care pana acum cateva zile mi s-a parut putin prea romantic, cu un patrunzator gust de sirop.

Ceea ce i-a schimbat gustul, ceea ce i-a dat duritatea si fermitatea unui soclu, au fost schimburile de pareri din ultimele zile, referitoare la viata si creatia omului Adrian Paunescu.

Ma intorc in trecut, la Dabuleni in vara lui 1986: o mare de nisip brazdata de perdele de salcami, intre care adapostite de vanturi se desfasurau livezi de caisi si ciresi, campuri de soia si floarea soarelui, ardei si rosii, mazare si dovleci, rapita si varza, inconjurate de brauri de vita-de-vie. Perii, piersicii, merii si gutuii erau scunzi cu ramurile la indemana culegatorului, porumbul si fasolea erau dese cu roadele inghesuite, tot pentru folosul culegerii lor. Ochiul se bucura la vederea curgerii apelor prin canale pavate, cu salcii pe maluri, in care dis de dimineata taranii aruncau navodul pentru a-l scoate plin de peste...

Copiii spargeau pepeni pentru samanta, nimeni nemaitanand socotela miezului rosu care le colora fata. La fel si noi, adunati intr-o tabara de vara, dadeam cate o mana de ajutor la stransul fructelor si semintelor, dupa ce incheiam programul de informare asupra tehnicilor si procedeelor folosite la statia agricola pilot, de cercetare de la Dabuleni....

Printre arome si culori, seara, in jurul focului de tabara ne adunam pentru un cantec si o poezie. Cantecele Cenaclului Flacara inca mai curgeau intre oameni... nu era absurd sa vorbesti si sa canti despre Romania. Nu era stupid sa vorbesti despre dragoste sau sa reciti o poezie. Nu era absurd sa scrii versuri sau sa razi in versuri si nici sa urmaresti tacut rosul asfintitului.

Si nu stiu daca pragmatismul apasator al nisipului sau un altfel de apasare i-a facut pe acei oameni sa umple fiecare gradina si margine de camp cu trandafiri. Lanuri de trandafiri apasau privirea sub culoare, pana la verdele abrupt al salcamilor sau cenusiul soselei...

Nu vreau sa divaghez... lucrurile acelea nu mai sunt. Oamenii care visau constient si pur s-au imprastiat in toata lumea. Poezia a tacut iar focul de tabara s-a stins. S-a aruncat multimii ideea inutilului constructiei si Romania s-a transformat treptat intr-un santier parasit. Politicienii au oferit iluzia prosperitatii si bancile pe cea a proprietatii. Am cumparat iluzii pe bani grei.... Ne-am umplut buzunarele de etichete si chitante, consumul a devenit sport iar sportul o simpla marfa.

Nu vreau sa scriu despre Paunescu. Nu vreau sa mai vorbesc despre valoare si despre non valoare... cine poate masura?

Nici nu vreau sa cumpar amintiri de la cei care vor citi aceste randuri. Vreau doar sa acopar pustiul gradinilor de trandafiri ce nu mai sunt, a poeziilor care nu se mai canta :"pasarile nu mor niciodata, ele zboara si nu se mai intorc".

As vrea sa aduc o floare ofilita la capataiul generatiei de visatori, care a mai murit putin si semnificativ in aceste zile.

As vrea sa aduc tot atatea lacrimi de cate are nevoie floarea aceasta, sa renasca... dar, nu tine doar de mine; izvorul e in fiecare.

Retrospectiva

Uneori ma opresc brusc si ma uit inapoi... Alteori imi ofer ragaz pentru o retrospectiva in mod planificat, cum ar fi pe parcursul unui weekend.

Scopul a fost intotdeauna acelasi, de a pune in balanta eforturile si castigurile, de a aprecia din perspectiva personala justetea drumului pe care ma aflu.

Am parasit de mai bine de trei luni sistemul medical romanesc, ghidat de dorinta de a munci intr-un mediu civilizat, cu reguli stricte si clare, in care a face performanta sa fie un de la sine inteles...

Intr-adevar, sistemul medical britanic este plin de reguli, protocoale, guideline-uri extrem de stricte. Am inteles ca a face performanta inseamna a urma cat mai strict - dincolo de limita absurdului, daca se poate -, protocolul!! Este frustrant sa discuti in protocoale, sa uiti de pacient in favoarea unui protocol, oricat de bine gandit ar fi fost el la un moment dat.

In plus, protocoalele oricat de complexe, nu pot inlocui inteligenta celor care le utilizeaza. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, nu injur si nu scuip... dar protocoalele medicale au fost gandite pentru a fi un ghid, un ajutor. In prezentarea multora din protocoalele NICE se afirma ca acel protocol nu se substituie gandirii clinice, afirmatie care la vremea ei m-a mobilizat spre a face pasul decisiv spre UK. Realitatea, cel putin in spitalul in care lucrez, este putin altfel....

De exemplu, un pacient de 8o de ani, cu o lombosciatica severa - cu dureri intense in ciuda medicatiei antialgice-, care il impiedica sa paseasca, sa se deplaseze normal si care locuieste singur, este un pacient care trebuie retinut la spital intrunind criteriile de internare . Au fost nevoie de multe ore de negociere cu echipa medicilor internisti, pana cand acest lucru a fost posibil. In general discutiile se poarta la modul: "suntem de acord ca trebuie internat dar sa-l vada mai intai ortopedul, sa fim siguri ca nu e altceva...". Ortopedul vrea un examen CT ca sa fie sigur ca nu e vreo piatra la rinichi, iar radiologul sustine ca este prea aglomerat pentru a face examinarea... sau radiologul este de acord dar nu imediat, ceea ce inseamna ca pacientul va depasi cele 4 ore alocate in sistem pana la luarea unei decizii un privinta sa. Se revine la interne solicitand internarea, invocandu-se si factorul timp. Acestia vor cere din nou sa fie vazut pacientul de un ortoped, iar ortopedul va refuza categoric in lipsa unei examinari CT... Pe durata acestui parcurs stupid, sa mai poate amesteca si medicul consultant din A&E, care sa sustina ca nu are rost sa se faca CT, anuleaza comanda pentru examinare, insistand sa fac trimiterea pentru internare... si totul se reia..., respectandu-se desigur protocolul.

Desigur, cineva ar putea sa se intrebe ce face pacientul, in timpul asta?? Pacientul ia calmante, si asteapta intr-un pat intelegand cu greu ca desi acasa nu poate pleca, inca nu e sigur ca se va interna...

Am intalnit pacienti adusi pentru ca lesina. In cazul persoanelor in varsta, lipotimiile sunt destul de frecvente, si dupa ivestigarea atenta pentru excluderea unor posibile cauze letale, sunt lasati acasa, sub supraveghere. Cu totul altfel arata o persoana de 50 de ani, activa, care lesina de doua ori pe saptamana, cunoscuta cu obstructie partiala de ramura a arterei carotide, si care are programare la medicul specialist peste 3-4 luni... Pana atunci va mai lesina de multe ori, se va antrena la lesinul pe strada si la birou, facand din orice activitate zilnica un sport extrem...

Dar aceste programari la mare distanta, sunt frecvente, astfel incat multe din ceea ce numeam urgenta ginecologica, medicala sau chirurgicala, sunt programate sa fie investigate de medicul specialist peste 2, 3, 4 luni...

Idea ca trebuie sa ma adaptez, ma face mai flexibil, mai suportiv, astfel ca am nevoie sa-mi spuna asistenta de doua ori ca pot si eu sa pregatesc patul pentru pacient, pana sa inteleg ca asta nu face parte din protocol ci din atitudine. Vorbesc cu seful departamentului despre acest aspect, in termeni protocolari iar a treia zi o asistenta imi confunda numele cu al unui medic spaniol care a fost nevoit sa plece dupa multiple conflicte cu asistentele britanice...chiar daca nu a ras nimeni, a fost desigur, doar o gluma...

Asistentele sunt un motiv de uimire si indignare perpetua... Nu completeaza capul de fisa, pentru ca nu au timp. Nu pun canule, nu pregatesc pacientul, nu trimit sange pentru analize, pentru ca nu au timp.Nici ECG-ul nu le prea iese, fie nu au timp fie nu pun bine electrozii... Totusi, in tura de noapte, lucrurile au mers aproape perfect, astfel ca dimineata m-a surprins zambind... : in tura de noapte lucreaza de obicei filipinezi si ...am inteles! Nu, nu vreau sa generalizez: o mica parte din asistentii britanici isi fac foarte bine meseria. La asiatici proportia este inversa!

Totusi, asistentele sunt foarte bine privite... Exista o limita de timp de 4 ore pentru fiecare pacient, patru ore de la inregistrarea pacientului la receptie pana la internarea sau lasarea acasa. Acest timp este o marja de siguranta pentru ca toti pacientii sa fie vazuti in timp util,.. sau asa s-a vrut sa fie la inceput... In conditiile unui numar insuficient de medici si paturi, acest timp este o umilinta in plus, si atat. Daca 20 de pacienti intra in sala de asteptare intr-o jumatate de ora (si asta se intampla des, fiind singurul spital cu sectie de urgente la 500.000 de locuitori la care se adauga si cei care tranziteaza orasul...),ei vor fi inregistrati la receptie cam in acelasi timp, astfel ca primii vor fi luati in primire de medici imediat ce au ajuns, iar ceilalti dupa o ora, doua, sau trei, ramanand doar o ora sau 30 de minute pentru a fi tratati conform protocoalelor in vigoare. Medicii se lupta, majoritatea incercand sa se incadreze in timp, dar sa-si respecte si rigoarea profesionala; daca nu din alte motive, faptul ca o greseala poate atrage retragerea licentei, te face sa fii foarte constiincios.

Aici apare rolul asistentei, asa cum o vad eu: pactizand cu agresorul (a se citi "administrativul"), vor insista pana la abuz, ca medicul sa-si ia decizia. Neavand nici o responsabilitate in acest sens, nu e prea greu sa-l presezi pe altul sa ia o decizie. Pentru respectarea timpului de 4 ore, spitalul incaseaza bani, iar la depasirea lui pierde bani.

In aceasta afacere care nu prea are legatura cu calitatea actului medical, asistentele dau cu biciul, medicii trag enorm (plus asistentii care au gresit nascandu-se in alta tara...) iar pacientii sunt in situatia stupida de a fi primiti in departament pe un scaun, sa li se ia sange pe coridor, iar perfuzia sa li se lege de lampa de perete... Acum un an, am facut un training la "baraca" domnului Arafat, in Targu Mures. Credeam ca inghesuiala, haosul si umilinta medicilor este strict locala, si nu de import; m-am inselat. Este o consecinta care nu tine cont de tara, apartinand viziunii exclusiv financiare asupra sistemului medical, indiferent care ar fi acesta.

Ceea ce este cu adevarat surprinzator este lipsa oricaror critici aduse sistemului medical. Singura afirmatie cu conotatie negativa auzita, a fost: "bad management", care se refera la felul cum a coordonat activitatea medicul de garda ...si cam atat. Concluzia mea este ca fiecare se teme, se teme sa-si piarda slujba, se teme prin educatie si consens. Oamenii se manifesta in functie de protocoalele aprobate, care ajung sa vizeze nu numai viata profesionala ... Imi aduc aminte de Romania lui Ceausescu, in care mergeam toti fericiti spre culmile "Epocii de Aur". Nu lipsa de libertate ne-a scos in strada. Ne-au scos frigul, foamea... Deocamdata, in UK sunt cele mai mari salarii din Europa in domeniul medical, si ...este trist. Incredibil de trist.

Medicina de urgenta, in limba engleza...

Invitatia de a scrie un articol despre experienta in A&E am primit-o ca pe o provocare. Una dintre acele provocari pe care le accepti pentru a te onora pe tine insuti si, deopotriva, pentru ca esti dator.. Incerc sa ma explic si sa raspund totodata...

Observ de la inceput masa-tejghea din mijlocul incaperii. Este centrul de comanda al departamentului A&E (Accident and Emergency), echivalent al departamentului U.P.U. dintr-un spital judetean din Romania... In jurul acesteia orbiteaza 5-6 medici, 8 asistenti medicali dar si personal nemedical, de la asistenta sociala la forte de ordine. Sunt prezentat catorva dintre cei de fata, apoi sunt lasat in grija unui medic intre doua varste, bonom si obosit. Mai tarziu voi afla ca este din Sri Lanka... Undeva in urma au ramas interviul din februarie, alergatura si umilinta din Romania pentru actele doveditoare ale calificarii mele, microstatia ambulantei in care am lucrat pana in luna mai...

Imi vorbeste despre organizarea departamentului, modul de preluare a urgentelor si imi reprosez pentru a cata oara in ultimele 30 de minute, ca nu am exersat mai mult engleza.. Sunt nauc, am un milion de intrebari, ma balbai... Imi zambeste sugerandu-mi sa nu-mi fac griji: timpul le rezolva pe toate. Imi doresc sa il cred.

Medicilor britanici le este imposibil sa inteleaga ce anume imi este strain, ce anume nu inteleg... adica totul: de la fixarea unei canule intravenoase la un test de urina, de la completarea unui formular de analize la prescrierea unei retete cu diclofenac. Totul se face altfel. Pun intrebari, mi se raspunde. Intotdeauna. Din pacate cu alte necunoscute, care aduc noi intrebari. Sunt atat de familiarizati cu propriul sistem si niciodata nevoiti sa se adapteze incat le este imposibil sa estimeze dificultatile incepatorului... Sesizez ca medicii emigranti, arabi, indieni explica mult mai detaliat; au trecut prin aceleasi dificultati, imi explica din pozitia celui care a parcurs deja drumul pe care eu il incep.

Incep sa fiu disperat: dupa doua saptamani nu mi se pare ca as sti prea multe, iar garzile in care voi fi singur in luarea unei decizii nu sunt departe. Le impartasesc temerile mele. Se face un plan de urgenta: in fiecare zi, un medic consultant imi va impartasi din cunostinte, experienta. Dintre toti, medicul din Sri Lanka este un adevarat vrajitor. Un adevarat profesor. Imi pare rau ca nu am cum sa-l recompensez.

Intalnesc un medic roman, cu 6 luni avans fata de mine in aceeasi sectie. La inceput tatonam terenul, incercam sa ne cunoastem. Dupa cateva zile, e decis. Ma ajuta cu tot ce poate: carti, bani, experienta. Compromisul nu caracterizeaza momentele limita, in care trebuie sa te transformi pentru a supravietui. Te dai la o parte sau il ajuti pe celalalt cu tot ce poti. Este DA sau NU. Plin de solicitudine reactioneaza si medicul canadian care face locum. La fel, ceilalti doctori middle grade. Din nou imi spun ca as vrea sa-i recompensez, dar nu am cum.

Intr-o dimineata, o tanara de culoare, studenta in practica, ma intreaba daca sunt de acord sa ma insoteasca la cazuri. Ii vad disperarea in ochi si incuviintez. Ii spun tot ceea ce stiu, chiar daca este putin. La sfarsitul zilei, imi multumeste si pot vedea o unda de incredere in aceiasi ochi. O iau ca pe o victorie personala. Aceeasi intrebare din partea altui coleg, a doua zi. Accept din nou.

Aveam sa inteleg ca acesta este singurul mod de a multumi celor care au facut acelasi lucru pentru mine, singura recompensa, de a da mai departe, respectand legea nescrisa care insoteste formarea profesionala a oricarui doctor. Este, totodata, un test al loialitatii. Inconstient, l-am trecut.

Fac eforturi sa-mi inteleg pacientii, sa nu pierd detaliile. Presiunea pe care o resimt intre umeri si in spatele fruntii e coplesitoare. Uneori, cate un pacient imi multumeste, insistand sa-mi stranga mana dupa ce i-am repus umarul luxat. Este ca o gura de oxigen, ca o conectare la o sursa uriasa. De obicei, se intampla in ultimul moment de epuizare, atunci cand nici eu nu mai dau doi bani pe mine.

Intr-o lume marcata de eficienta, pacientii in varsta sunt o categorie aparte: vor sa fie ascultati, sa li se explice ce se intampla cu ei... au timp. Ma angajez in discutii filozofice de multe ori, descoperind in ei profesorii mei de limba engleza. Demnitatea vietii nu le-a fost furata prin infometare sau neputinta. Sunt batrani, dar nu urati.

Colegul meu roman, imi spune: "...prin ceea ce facem aici, noi reprezentam imaginea romanilor. De noi depinde daca ii ajutam sau nu pe cei care doresc sa vina..".

In acelasi sens, am incercat sa sistematizez intrebarile care pot ghida medicul debutant - ma refer la experienta in UK- in coordonatele departamentului A&E:

1. Care sunt mijloacele de investigare clinica (ECG, Ecografie - bladder scan, microscop oftalmologic etc. ) din cadrul departamentului si cum se folosesc?

2. Care sunt mijloacele de investigare paraclinica din cadrul departamentului (microanalizor gaze arteriale, microanalizor pentru FBC, test sarcina, sumar urina) si cum se folosesc? (pentru primele doua este de obicei nevoie de o parola personala, care e bine sa fie obtinuta din timp).

3. Care sunt mijloacele de investigare clinice si paraclinice din exteriorul departamentului (CT, X-ray, angiografie ecografie) si cum pot fi apelate? (formulare, apelare telefonica anterioara, programari..)

4. Care sunt medicamentele, tratamentele medicamentoase disponibile in cadrul departamentului?

5. Care sunt manoperele efectuate in cadrul departamentului (cateterizare urinara, canulare venoasa, mica chirurgie) si pasii de urmarit in derularea lor?

6. Care sunt cazurile - pacientii care se refera (trimit) sectiilor din spital si care se refera altor spitale? Care este modul de apelare a acestora?

7. Cum se pot accesa rezultatele de laborator si cele imagistice? Dar protocoalele de lucru?(de obicei calculatorul ofera un acces rapid, cu conditia obtinerii din timp a parolelor necesare)

8. Care sunt echipele de interventie in situatii critice (terapie intensiva, echipa de trauma, asistenta sociala, psihiatrie..)?

Poate ca unele intrebari par puerile ... am descoperit insa ca merita puse, pentru ca pot constitui o baza de discutie pe care, ulterior, se va construi mult.

Personal, insist in completarea raspunsurilor, adun date, le ofer mai departe... continuand ceea ce am primit, pentru ca sunt dator, dator sa intretin miscarea in care inceputurile cresc, spre noi inceputuri. Este unul din drumurile spre noi insine, in care intalnirile nu lipsesc...

oameni si fapte...

Primesc un telefon dis-de-dimineata - prea de dimineata.. reporterul pro tv se scuza, se prezinta si imi cere cateva detalii despre fata din Fagaras, gasita carbonizata... Scurtez discutia explicandu-i ca nu sunt in tara si nu am nici un fel de detalii, apoi intru pe site-ul unui ziar pentru a ma dezmetici.

"Fapta abominabila...", "...studenta ucisa cu bestialitate...", "...Victima inca traia cand..." si o serie intreaga de detalii despre o crima petrecuta in Fagaras, intr-o casa de pe strada George Cosbuc... detalii care se amesteca, se pierd printre amintiri... Este o strada frumoasa inca, casele isi pastreaza aerul patriarhal subliniat de stilul brancovenesc, de curtile cu flori din fata... Revin rapid in prezent: comentarii, declaratii oficiale, arestarea criminalului, din nou comentarii. Majoritatea comentariilor apar dupa "enuntarea" pedepsei: "Vinovatul risca pana la 25 ani de inchisoare" ...

Majoritatea comentariilor denota furie, frustrare in fata neputintei de a face dreptate, ura.. Nu vreau sa supralicitez, nu vreau sa pun paie pe foc. Invit la luciditate. Un individ inchis in puscarie, inseamna: mancare pe banii contribuabililor, cazare pe banii acelorasi, asistenta sociala si medicala. Mai sunt si alte persoane in aceasta situatie? Daca da, care?

De exemplu, locatarii azilelor de batrani isi vireaza pensia asezamintelor respective si ei primesc mancare, cazare, asistenta medicala si sociala.. sau ar trebui sa o primeasca. Persoanele cu handicap sau dizabilitati majore primesc un ajutor financiar din care NU-SI pot permite sa-si plateasca cazarea, mancarea si au o minima asistenta sociala si medicala. Pensionarii primesc pensia din care cei norocosi reusesc sa-si plateasca intretinerea, mancarea, impozitele si medicamentele, iar marea majoritate nu. Copiii primesc alocatie, adica o suma minimala care le asigura partial mancarea sau imbracamintea. Nu vreau sa jignesc pe nimeni prin aceasta alaturare, dar este evident ca puscariasii sunt categoria privilegiata dintre toti cei enumerati mai sus.. Iar daca va spune cineva ca da, dar ei nu sunt liberi, am sa-l invit sa-si redefineasca termenul de libertate in cazul varstnicilor pensionari din Romania.... Se poate vedea ca a fi puscarias in Romania este o pozitie sociala cu reale ajantaje fata de alte persoane care, fie s-au nascut fara putinta de a munci si a se intretine, fie au muncit o viata si acum nu se mai pot intretine sau varsta nu le permite sa se intretina singure...

Adica a fi puscarias in Romania este un privilegiu, din punct de vedere material. Nu demult, povesteam cu unul dintre colegii de la ambulanta care isi exprima nemultumirea fata de statutul privilegiat al celor care au fost in puscarii, concluzionand ca cetateanul cu greutate este fostul puscarias, pentru ca el are relatii atat printre alti puscariasi cat si printre oamenii legii, este un fel de "n-are ce pierde", este intimidant si ...are scoala vietii!! (.. este chiar un fel de model...)

Adica a fi un puscarias este un privilegiu si din punct de vedere social!!!

Daca veti apleca urechea la muzica subculturala care a invadat localurile si odata cu ele viata de noapte si zi a romanilor (se "numeste" manele..!!) veti auzi despre "fratele" din puscarie, "dusmanii" care l-au inchis,...ooooh viata mea!!!...si altele.

Adica a fi un puscarias devine un privilegiu cultural !!

Aceste trei privilegii ale scursurilor sociale romanesti devin definitorii pentru reprezentantii clasei politice. Daca partidele aflate la putere au privilegiat primariile unde membrii aceluiasi partid erau in functie, daca diversi "intreprinzatori" au fost iertati de datorii cand partidul pe care il slujeau ajungea la putere este timpul sa ne intrebam pe cine dracu am ales, daca lichelele si jigodiile sunt privilegiate mai ales cand sunt etichetate ca atare? A taiat cineva 25% din mancarea, caldura, fondurile puscariilor?? Ca din salarii au taiat! E timpul sa ne intrebam CINE APROVIZIONEAZA CLASA POLITICA CU CADRE??? CARE ESTE PEPINIERA OAMENILOR POLITICI DIN ROMANIA?? CARE ESTE GHIDUL DE MISCARE AL OAMENILOR POLITICI, LEGEA SAU FARADELEGEA??

Este timpul sa ne intrebam pe cine platim din banii nostri, si asa destul de putini, daca parintii nostri pensionari merita mai putin decat o lichea in arest, daca ne putem permite puscarii de lux si copii analfabeti , o clasa politica inutila cu pretentii princiare, daca ne putem permite tacerea si resemnarea, si dispretul, si sila, atat de costisitoare.. Este timpul sa ne intrebam daca nu am dormit destul ascultand imnul national si sa-l mai ascultam o data!

doua ture de glob..

De o luna de zile, adresa mea contine indiciul UK, viata inseamna acomodare, cuvantul "greu" are conotatii pe care nu le-as fi banuit inainte... Intr-un scurt popas, cand golul de mine ma sufoca, incerc reconectarea la stirile de acasa.

Descopar un articol ciudat, in care presedintele tarii MELE, considera ca fireasca plecarea medicilor si altor specialisti din Romania, ba chiar puncteaza ca pe un obiectiv atins, faptul ca munca in Romania s-a liberalizat, putand astfel sa mergem si sa muncim unde suntem mai bine platiti... adica ce nu face omul pentru niste bistari in plus??

Dincolo de cinismul imbecil, descopar o incercare dibace, de a ocoli intrebarea vizand cauza plecarii atator specialisti. Pentru evitarea unei intrebari care cere un raspuns incomod, e bine sa plusezi cu o afirmatie socanta, ca cea facuta de genialul conducator.

Totusi, am sa pun intrebarea si voi da si raspunsul pe care Basescu le-a evitat cu gratia unui porc sub intuitia satarului. Deci "De ce pleaca romanii - forta de munca calificata - din Romania?

1. Pentru ca nu sunt lasati sa munceasca, traind un sentiment de inutilitate complex.

2. Pentru ca sunt folositi, in cel mai bun caz, sa sustina imbecili si lepre - ca fiica domniei sale -, sa acceada in functii.

3. Pentru ca pe strada sau la munca, sentimentul de insecuritate te insoteste ca o umbra, justitia si politia fiind tot atat de ineficiente ca si programele de guvernare.

4. Pentru ca indiferent de locul de munca, seful sau sefa este un idiot numit pe criterii politice, care se simte amenintat si jignit de toti aceia care fac performanta.

5. Pentru ca le este imposibil sa-si sustina familia - adica sa le asigure copiilor accesul la educatie si o buna pregatire profesionala.

6. Pentru ca sunt satui sa stea in genunchi - a se citi la coada -, in fata unui aparat birocratic si corupt pentru a-si plati taxele, impozitele...

7. Pentru ca nu au bani de concedii, masina si toale. Da, si pentru asta, dar in ultimul rand. Domnul Basescu uita ca nu se pleaca din Romania in masa pentru ca doctorii sau inginerii vor iaht si avion personal, iar Romania nu-si permite sa le ofere atatia bani! Banii sunt importanti si putem vorbi despre ei ca fiind o motivatie suplimentara pentru foarte putini dintre cei care pleaca. Daca ne referim la hrana, imbracaminte, educatie, siguranta, atunci vorbim despre subzistenta. Iar un stat care nu poate sa le ofere nivelul de subzistenta cetatenilor sai care presteaza o munca calificata, nu este un real stat. Este un soi de rahat pe care bazaie un roi de politico-analfabeti.

Intre bani - aia cu care iti cumperi paine, si bani - aia cu care pleci in Maldive, este o mare diferenta, si nu doar de numar. Pentru primii, statul trebuie sa fie garant ca ii vei primi in schimbul contributiei tale sociale. Pentru cei din urma, este o problema individuala daca ii doresti sau nu, daca doresti sa faci un efort in plus pentru ei, sau nu.

Domnul Basescu nu face diferenta si aflu cu stupoare ca zeci de mii de specialisti au plecat din Romania pentru ca vor sa fie "mai bine" platiti... si nu pentru ca nu "erau" platiti. Nu e vorba aici ca Romania nu-si permite sa-si plateasca medicii, profesorii etc. Nu!! E mult mai grav: in ultimii ani, Romania nu-si mai permite onorarea contractului social cu cei care produc servicii sau bunuri!! Romania nu-si permite sa garanteze drepturile fundamentale ale omului-cetatean !! Adica Romania a iesit sub carma vigilentului conducator, din Europa, navigand spre tarile lumii a treia.

Astfel, acesta postare nu este decat un mod particular de a-mi exprima recunostinta, ca intr-un moment greu, "presedintele Basascu" mi-a reamintit de ce am parasit Romania.....

Si inca ceva... titlul nu are legatura cu postarea, tot asa cum presedintele tuturor romanilor, nu are, din pacate, nici o legatura cu acestia.

prea scump..

Traiesc adaptarea la climatul social al altei tari.

Muncesc si traiesc, respir intr-o suburbie londoneza.

Mananc ceea ce mi se ofera, si uneori inghit greu.

Am plecat din Romania cu un bagaj minim de prejudecati. Aici descopar ca e urias.

Prima impresie: m-am intors in Tirgu Mures, orasul meu natal, asa cum ar fi putut fi daca nu ne-am fi oprit sa crestem la sfarsitul anilor '80.

A doua impresie: oamenii sunt obositi, prosperi si nemotivati.

A treia impresie: limba oficiala este alta, regulamentul social si profesional e altul, oamenii sunt aceiasi de acasa - infatuati sau altruisti, protectivi sau dominatori, abuzivi sau compasivi.

Prejudecatile mele cele mai consistente erau legate de calitatea umana. Lipsa de angajare, de responsabilitate, lipsa de respect fata de omul de langa noi, fie el vecin, coleg de serviciu sau vecin, ignoranta, prostia... le credeam trasaturi exclusiv mioritice.

Am fost dezamagit, diferenta dintre romani si britanici consta in calitatea dresurii.. Iar dresura nu este apanajul inteligentei.

Fara a avea un loc al meu, in punctul de a-mi pierde pana si prejudecatile, observ cat de costisitoare sunt nesimtirea, grosolania si impotenta simtirii. Este nevoie de resursele unui imperiu pentru a le sustine. Stiind cat de saraca este Romania este evident ca primitivismul si ignoranta individuala, isteria si degringolada sociala, amatorismul si versatilitatea politica, nu ni le putem permite. Pentru toate astea este nevoie de multi, foarte multi bani.

Daca nu din alte motive, macar din cel al rentabilitatii, ar trebui sa optam pentru o alta Romanie, pentru un alt fel de a ne construi valorile, pentru un alt fel de a le descoperi.

Suntem prea saraci pentru a trai fara consistenta.

Suntem prea saraci pentru a trai singuri, fara noi insine.

Suntem prea saraci pentru drogul opulentei, iar fumatul e daunator sanatatii...

paralele...

Reverberatia soarelui la acest inceput de iunie este orbitoare.Asemeni traseelor de creasta, pe care orice fotografie iasa supraexpusa.

A plouat enorm fata de verile trecute, iarba este deosebit de verde, padurile la fel. Intre doua ploi sau furtuni, caldura sufocanta grabeste vegetatia sa creasca. Cred ca este una dintre acele veri in care vacantele se transforma in aventuri iar calatoriile in vacante. Totul este dinamic si viu.. desi acesta este un pleonasm.

Intr-o lume parlela, se depun motiuni de cenzura. Se costruiesc scenariile unei saracii suportabile.. Se fac promisiuni si acuzatii ca in orice campanie electorala, se mituiesc oameni, se manipuleaza oameni,...

Daca "viata politica"(acesta este un nonsens), ar fi privita din perspectiva brazdelor de fan, cred ca s-ar putea contura ideea ca suprarealismul s-a nascut la sat. Daca vara lui iunie.2010. ar fi privita politic, s-ar putea spune ca vesnicia ne-a lasat idioti.

Intre natura si politica este o singura legatura: aceea ca se resping. Politicianul este singura specie care poate inghiti o cantitate nelimitata de cacat, fara a-l transforma in altceva. Natura transforma orice balega intr-o frunza cruda, intr-un context viu.

In mod logic, politicianul ar trebui sa fie frate cu natura, oferindu-i materia prima necesara.. dar nu, el demonstreaza inca o calitate rara: aceea de conservare a speciei, astfel incat sub atingerea sa miraculoasa parfumul de iasomie se va reintoarce in damful pestilential al cacatului primordial, care este in fond "elixirul vietii politice"... si "miezul" omului politic.

Deoarece trecutul dovedeste cu prisosinta existenta unor oameni de sorginte gradinari, care au plivit pamantul Romaniei (si al lor...) au pus o samanta de carte sau una de cetate, si l-au ingrasat cu putin sange, vreau sa evit orice confuzie: politicianului autohton contemporan i s-a adaugat scursura autohtona, pentru (de)savarsirea caracterului jegos care este farul calauzitor al omului politic in aceste vremuri tulburi.

Vara lui iunie 2010, vara in care prezentul a devenit paralel cu noi insine. Vara in care deciziile au pendulat intre fiinta si logica, intre spatialitate si absenta.

Armele secolului XXI

Titlul de mai sus descrie si rezuma textul de mai jos. Cu o singura conditie : sa avem curajul de a privi realitatea dintr-o perspectiva noua.

Este vorba despre tigani si despre civilizatia europeana. Despre un razboi pe care suntem pe cale sa-l pierdem, desi l-am putea castiga relativ usor.

Nu in ultimul rand, este vorba despre un pariu facut cu mine insumi, de a intelege si ajuta ceea ce pana ieri am urat.

Iata cateva titluri:

“Locuitorii din Helsinki nu mai sunt socati de cersetorii roomi de pe strada: «Duceti-va inapoi, in Romania!»”

“Doi britanici s-au trezit cu tiganii in sufragerie” – Adevarul, 26-27 mai 2010.

In media din intreaga Europa si din Romania implicit, se vorbeste apasat si retinut in acelasi timp despre tigani. Se fac in stiintari, prezentari de fapte extrem de impersonal, de “profesional”, cu o prudenta care nu caracterizeaza jurnalistii cand e vorba despre alte subiecte cum ar fi viata politicienilor, a actorilor, grevele profesorilor etc.

Europa insasi este retinuta si confuza. In fata tiganilor, Occidentul nu are legi suficiente sau eficiente, devine neputincios si frustrat, acuzand Romania si pe romani: “Ei sunt problema Romaniei, si Romania trebuia sa o rezolve, nu sa o faca problema tuturor...” spunea nu demult un analist politic italian.

Stim ca pana nu demult, tiganii primeau azil politic in Marea Britanie, considerandu-se de catre britanici ca acestia sunt persecutati etnic in Romania.

Romania a fost judecata de multe ori prin prisma faptelor tiganilor cetateni romani, a fost acuzata de rasism, a fost fluierata si penalizata politic. Iar romanii au fost siliti sa inghita votul de blam privind lipsa de toleranta fata de tigani.

Nu vreau sa sustin nici tabara care acuza romanii de intoleranta etnica si nici tabara care-i acuza pe acuzatori. Nu-i sustin nici pe tigani si nici pe cei care ii acuza.

Va propun o alta abordare, printr-o fereastra noua.

Dupa 50 de ani de bunastare, precedati de un indelungat exercitiu social privind drepturile omului, Occidentul straluceste prin toleranta, atitudine constructiva si psiho-filozofie umanista. Exista legi ca parte integranta dintr-o atitudine ecologica, integrationista, care combat violenta fata de animale, fata de om, fata de mediu.

In acest context, putem spune ca in ultimii 50 de ani Occidentul a corectat injustetea de a desconsidera si umili copiii, dar si persoanele cu handicap. Drepturile copilului fac parte din tendinta legalizata de a constitui o societate valida, unitara in sens etic. Occidentul a stralucit inca o data. Toate politicile sociale au incorporat si au tinut cont de “drepturile copilului”. De la “Magna Charta” la “Drepturile copilului” Occidentul a crescut, tiparindu-si propria carte de vizita.

In prezent insa, descoperim o etnie cu o zestre culturala aparte, o etnie care vrea sa supravietuiasca – ca oricare alta, care vrea sa cucereasca – ca oricare alta.

Daca ati urmarit prezentarile lui Bruce Lipton despre “noua biologie” sau daca sunteti cat de cat familiarizati cu cancerul, ma veti intelege: cancerul omoara datorita inmultirii necontrolate a unei celule. Celulele se inmultesc in ritm alert cand trebuie sa vindece o plaga de exemplu, cand trebuie sa inlocuiasca o pierdere de tesut, sa refaca un organ bolnav. Scapata insa de sub control, inmultirea lor va ucide.

Tiganii au inceput de ceva vreme razboiul. Inmultirea necontrolata este o zestre culturala. Copiii sunt armele. Fata in fata cu Occidentul, crescut intre “Magna Charta” si “Drepturile copilului”.

Nu fabulez. Avertizez!

Cum poti sa faci copii, pe care sa-i mutilezi pentru a-i trimite la cersit? Cum poti sa faci copii pentru a trai din indemnizatia lor? Cum ii poti casatori la 9 ani? Cum poti sa tii un copil, doi, trei in ploaie sau frig pentru a induiosa trecatorii, in vesnicul cersit?

Nu stiu cum, dar se poate. Tiganci cu copii agatati de fuste, murdari si multi: impresioneaza la ambasade, la imigrari, la Bruxelles. Se folosesc de copii pentru a impresiona, pentru a specula emotional. Se folosesc de ei pentru a castiga bani, din alocatii sau cersit. Se folosesc de ei pentru a cuceri...

Ii supun la abuzuri atat de crancene, incat vor dezvolta un comportament antisocial in primii 4 ani de viata. Pactizarea cu agresorul nu este o gaselnita psihologica. Rusii o folosesc pentru a imblanzi lupii. Tiganii, pentru a stapani copiii.

Occidentul dezvolta politica tolerantei. Tiganii dezvolta abuzul natalitatii.

Occidentul impune politic drepturile omului. Tiganii tezaurizeaza drepturi pentru a impune social. Astfel copiii sunt armele, inmultirea necontrolata este privita ca zestre culturala, iar dispretul fata de lege este camuflat de “discriminare etnica”.

Daca intelegem conflictul, putem face ceva. Inca putem invinge, tocmai prin armele lor: copiii.

Urmarind drepturile care le sunt incalcate, urmarind abuzul la care sunt supusi, putem cere, legitim, eliberarea copiilor.

In 1856, in Principatele Romane, au fost dezvoltate legile pentru dezrobirea tiganilor. Acum avem de facut acelasi lucru pentru copiii lor. Avem fata de noi insine responsabilitatea pastrarii drepturilor individuale, ca pe o valoare a tuturor si nu ca pe o slabiciune. Pentru ca atunci cand libertatea devine o slabiciune in perceptia colectiva, dictatura este mai aproape ca niciodata. Avem de aparat si de crescut drepturile si libertatea individuala. Avem de pus in balanta tolerantei si de cantarit intre incalcarea drepturilor copiilor – miilor de copii tigani si fatada antirasista a guvernelor europene.

Avem de privit in fata propria noastra pasivitate fata de abuzul asupra copiilor, mascata de o populista demagogie antirasista. Daca Europa a invatat ceva de la “Cruciada Copiilor” din 1212 pana astazi, este cazul sa o arate. Atunci li s-au dat sabii. Acum sunt pusi sa stea cu mana intinsa. Atunci erau considerati fara de pacat si, ca urmare, trebuia sa invinga. Acum suntem considerati prea slabi pentru a nu ceda in fata lor.

E timpul sa ne hotaram.

E timpul sa fim cu adevarat de partea lor. E timpul pentru “eliberarea copiilor”.

fara a sti...

Am vazut un film, demult: "Milarepa". Mi-am adus aminte replica maestrului vrajitor, la rugamintea lui Milarepa de a se razbuna pe rudele sale, folosind magia neagra:"... oamenii aceia merita sa fie pedepsiti... pentru ca nu mai stiu sa faca diferenta dintre bine si rau...".

Mi-am amintit cuvintele maestrului vrajitor, uitandu-ma in jurul meu.

Dupa luni, ani in care am incercat sa radiografiez societatea romaneasca atat cat o pot eu vedea, atat cat pot patrunde, pentru a intelege...

Dupa incercarea nereusita de a raspunde si de a-mi raspunde la intrebarea "de ce vreti sa plecati din Romania?.."

Dupa incercarea nereusita de a ierta..

In ultimii ani s-a vorbit despre lipsa unor politici coerente, despre ineficienta unor sisteme (medical, juridic, legislativ, de invatamant..). Am vorbit despre pauperitate si dictatura religioasa. S-a vorbit despre fenomenul politic si social. Se incearca din rasputeri definirea falimentului national romanesc, ca un cumul de crize: sociala, financiara, morala, politica etc.

Realitatea insa, poate fi extrem de simpla iar raspunsul poate fi cuprins in cateva cuvinte: neputinta de a face diferenta intre bine si rau. Nu ma refer aici la repere religioase sau filozofice.

Ma refer la capacitatea de a percepe un reper, indiferent de natura lui.

Cand o colectivitate, mai mica sau mai mare, isi pierde (sau renunta la..) capacitatea de perceptie a propriilor repere, viata se va conserva impotriva miscarii si o lege fundamentala a vietii este incalcata.

Am auzit despre sinucideri individuale, despre sinucideri rituale colective dar nu si despre sinucideri nationale. Sinuciderea unei natiuni! Chiar daca nu am fi creat nimic altceva ca natiune, aceasta premiera istorica, ne va asigura un loc de frunte in inconstienta colectiva...

Pacat ca nu vom sti niciodata daca e bine sau rau...

Pe scurt..

Intr-o seara goala, mi-a trecut prin cap sa ma uit in oglinda... Mi-am vazut capul mai mic. Mai mic cu 25% . Iluzie?? halucinatie??? sau, hotarare de guvern??? Va trebui sa-mi schimb sapca, ochelarii de soare. Va trebui sa-mi refac pasaportul.. Cred ca am devenit astfel din patriotism, abnegatie si supunere oarba fata de conducatorii acestei natiuni marete, care au anuntat scaderea salariilor cu 25% si a pensiilor cu 15%. Sa ma explic: nivelul de trai al unei tari, se masoara in venitul pe cap de locuitor.Nivelul de trai ne-a fost garantat si promis de catre cei care conduc in glorie si onoare. Pentru a pastra nivelul de bunastare scazand cheltuielile, putem face urmatoarele: scadem numarul de locuitori si pastram venitul pe cap de locuitor, ceea ce se numeste genocid; sau pastram numarul de locuitori dar scadem suprafata capului de locuitor si raportam venitul pe centimetru patrat de cap de locuitor, iar suprafata fiind mai mica, si cheltuielile vor fi mai mici, aceasta numindu-se recesiune. Este o masura usor de aplicat mai ales la cei tineri care au capul mai elastic, si mai greu de aplicat la batrani,..dar forurile conducatoare s-au gandit si la acest aspect fiziologic: pensionarii se vor micsora doar cu 15%!! Multi vor spune ca e imposibil, dar nu e. Dupa douazeci de ani de manele, telenovele si "fata de la pagina 5", capul romanilor s-ar putea restrange si mai mult, dar deocamdata cifra de 25 de procente avansata, este suficienta d.p.d.v. economic,tinind cont si de unele aspecte estetice,.. Ma bucur ca aceasta masura nu va afecta incasarile Bisericii Ortodoxe Romane, intrucat acestia isi culeg taxele dupa numarul de suflete. Ei nu au treaba cu capul si cu cele lumesti. De asemenea nu vor fi afectati copiii, ei avand oricum capul mai mic, si nici persoanele handicapate...Dar asta nu inteleg: daca nu vor fi afectate persoanele cu handicap, cum vom putea face economie la nivel national??? Ce fel de hotarare de guvern e aceasta?? sau iluzie??Halucinatie???

sacru si profan...

Am vazut de curand fotografii alb-negru - ale unui oras care moare. Am vazut si un film cu secvente alb-negru - un film despre caldura de a trai dupa propria inima. Toate astea si multe altele ma fac sa vorbesc despre lumina. Lumina fiecarei zile, fiecarei nopti. Liniile fine sau aspre ale unui obraz cunoscut, poteca desfasurata inainte. Lumina a insemnat adanc fiecare piatra de hotar a experientei noastre umane de la focul din vatra la "Farul de la capatul lumii", de la oglinzile lui Arhimede la sateliti artificiali. Lumina a scaldat civilizatiile Mediteranei dupa ce s-a daruit cunoasterii altora, mai inainte. Lumina inseamna arta, frumosul si binele acestei lumi. Nu e mare lucru,.. e TOTUL.

Este chiar si intuneric, acolo unde nu o putem percepe. Ma intreb astazi, cu ce drept poate cineva sa o confiste?! Cum poate cineva sa o ascunda in spatele cuvintelor: "lumina sfanta"?! Ma intreb ce idiot poate imparti lumina in lumina "ne-sfanta" si "lumina sfanta"? De la "lumina cartii" la "lumina constiintei", am descoperit tot atatea izvoare de lumina. Pana si "lampa lui Ilici" se vroia o sursa de lumina, o pretinsa sursa. Totusi, nimeni nu a indraznit cu exceptia Bisericii Ortodoxe sa clasifice lumina, sa o imparta in sacra si profana.
Sa desparti intregul pretinzand ca doar tu, cleric ortodox ai acces la acea "lumina sfanta", pe care o dai si celorlalti... Cata darnicie!!! Preotii s-au imbulzit sa sfinteasca apa, pe care sa o dea credinciosilor- elementul esential vietii trebuia sa fie sfintit!! Altfel nu e buna, nuuu!! Au sfintit pietrele, lemnele, zidurile, pamantul... Dar nu e suficient: si lumina trebuie sa fie "sfanta"! Altfel nu e buna. Desigur, clericul ortodox nu poate sfinti lumina -din pacate -  dar numai el, la Ierusalim, o poate primi si numai el o poate imparti mai departe. Milioane de oameni "primesc lumina sfanta" odata pe an, adica accepta sa nu vada lumina in restul anului, sa o astepte.
Dar lumina e pretutindeni, e TOTUL! Este chiar si intuneric acolo unde nu o putem percepe...

epilog...

Am vazut tara pustiita, risipindu-se... Am vazut nedreptati mari si gandul intai a fost de a scrie despre fundamente gresite si viata sociala/ individuala construita pe ele..., despre fundamentele principiului religios ortodox si despre inertia noastra nationala, despre perpetuarea mizeriei si cultivarea ei dogmatica... Sa critic, sa acuz. Poate am obosit, poate ar fi prea multe de spus; oricum in locul proiectului initial, mi-a aparut in fata ochilor o suita de situatii unice si totusi repetabile. In ultima zi de tabara, daca astepti putin, poti ramane singur in sala de mese, sau pe un peron golit dintr-o data. Poti ramane singur in cabana, daca decizi sa-ti amani putin plecarea. Te poti trezi singur in sala festiva, dupa festivitatea de incheiere sau la fel de singur in curte scolii, candva dupa ore. Amintiti-va sau experimentati. In viata mea, astfel de momente au fost insotite de putina tristete, melancolie si sentimentul ca fac parte din eternitatea care precede si urmeaza oricarui eveniment. a fost intotdeauna un moment datator de forta...., poate pentru ca aveam timp sa "vreau sa plec mai departe", si nu doar sa-i urmez pe ceilalti. Acum, mai mult ca oricand am ramas ultimii... cei care am ramas. Politicienii gireaza cu viitorul nostru utopii de miliarde, preotii isi imbraca in sutane lacomia si strang taxe, sarlatanii de profesie i-au inlocuit pe profesionisti, indiferent de domeniu... si toti se grabesc spre un target imaginar, ipotetic. Am ramas - cei ce am ramas -, in urma. Putem ramane putin, inainte de a porni mai departe. putem ramane putin pentru a simti ca vrem mai departe, si pentru a alege incotro. Putem fi melancolici, tristi si solitari. Dar nu mult timp, nu pana la pierderea energiei de a mai decide. Campurile pustii, orase prafuite, resturi de fabrici, gari fara ceasuri si fara sali de asteptare. Am ramas singuri. Atat de singuri incat putem schimba istoria, sau putem imbogati arheologia cu exponatul unei natiuni. Nu exista alegere gresita, dar este vorba despre o alegere... Inca, ..avem timp...

Calatoria mea, apune...

Calatoria mea, apune....

In ochiul meu se-aprinde noaptea.

Ajuns e drumul iarasi la-nceputuri,

Ca la inceput este lumina...

Ma-ntorc unde "acolo" e "aicea" ,

Ma pierd cand "niciodata" e acum,

Apun pe drumul tanguirii mele..,

Adorm pe noaptea marginii de drum.

15.11.2009

Gura pacatosului adevar graieste...

Astazi am citit o fraza interesanta : Vaticanul acuză filmul "Avatar" că propune venerarea naturii în locul religiei .

Mi se pare firesc, pozitia Vaticanului este una onesta, exprimata clar: trebuie venerata religia si nu Dumnezeu. Cred ca Dumnezeu s-a aflat intr-un profund conflict de interese cu religia. Daca luam in considerare Vechiul Testament in care Dumnezeu este "... un Dumnezeu gelos" cum se autodescrie, treaba cu venerarea Bisericii nu are cum sa-i convina. Daca il privim pe Dumnezeu ca pancreator, persoana divina alcatuita din trei persoane, iarasi nu prea mai incape "persoana" pofticioasa de venerare adica Biserica... Iar daca il vedem pe Dumnezeu ca si constiinta universala, existent in toate, venerarea naturii devine automat o venerare a divinitatii si nu a Bisericii. Unii ar putea spune ca in titlul de mai sus era vorba despre religie si nu despre biserica.

Biserica este singura institutie - ar trebui sa fie o familie, dar nu este -, care administreaza, construieste, croieste, modeleaza si impune o religie. Intre Biserica si religie nu exista linie de demarcatie. Fara religie, Biserica ar muri iar fara Biserica nici o religie nu ar putea dura in timp. Asa cum bancile nu pot exista fara bani, biserica nu poate exista fara religie.Cu Dumnezeu insa e altceva: fara religie, fara Biserica, Dumnezeu exista. Indiferent de imaginea pe care i-o suprapunem lui Dumnezeu, Dumnezeu se afla dincolo si dincoace de om, precede si postcede umanitatea, pe scurt - universalitatea exista dincolo de religiile noastre inventate si rastalmacite, dincolo de Biserica.

Astfel conflictul biblic dintre bine si rau, imensa tevatura dintre Satana si Dumnezeu sta putin altfel. Sunt false. Singurul conflict este intre Biserica si Dumnezeu. Profetii - inclusiv Isus -, au incercat sa spuna ca omul poate sa se adreseze lui Dumnezeu direct, se poate ruga, poate avea acces la divinitate in singuratate si sinceritate... Aici apare conflictul: profetii ii ocoleau pe preoti, lasau Biserica in urma, deschideau porti fiecarui om catre divin, fara ca acesta sa se mai supuna unui ritual. Astfel apare un conflict major intre Divinitate si biserica: omul care venereaza pe Dumnezeu, nu poate sa venereze in aceeasi masura biserica ca doar biserica nu e Dumnezeu, nu? Este logic. Problemele apar abia acum: daca biserica este pe locul doi, cu ce drept si din ce stiinta poate sa ne spuna ce si cum vrea Dumnezeu sa fie? Daca ii este inferioara lui Dumnezeu, cum poate sa judece si sa condamne, cum poate sa ierte, cum poate sa spuna ce e drept si ce nu, toate acestea fiind atributele divinitatii? Un om conectat la divin, la constiinta, un om ca Isus sau ca Budha, poate vorbi in numele divinitatii, poate fi conectat la divinitate dar o institutie niciodata. Orice institutie este o inventie, nu este naturala, nu este fireasca adica.. "nu este de la Dumnezeu, maica..". Natura poate fi venerata, dragostea poate fi venerata tot ceea ce a fost creat poate fi venerat. Pentru ce sa veneram insa inventiile? Pentru ce sa veneram o institutie care mai si sustine ca serveste Divinitatea? Pentru ce sa venerez robul cand pot venera stapanul?

Daca Vaticanul s-a suparat - am inteles ca si suveranul pontif subscrie la indignarea oficiala - inseamna ca e grav. Inseamna ca suntem in fata posibilitatii de a constientiza rolul bisericii si religiei, de a depasi institutia, de a nu ne mai considera datori la "banca internationala a religiilor". Inseamna ceva legat de libertate... Ceva ce fiecare dintre noi, merita sa desprinda in propriul sau fel...