Observ de la inceput masa-tejghea din mijlocul incaperii. Este centrul de comanda al departamentului A&E (Accident and Emergency), echivalent al departamentului U.P.U. dintr-un spital judetean din Romania... In jurul acesteia orbiteaza 5-6 medici, 8 asistenti medicali dar si personal nemedical, de la asistenta sociala la forte de ordine. Sunt prezentat catorva dintre cei de fata, apoi sunt lasat in grija unui medic intre doua varste, bonom si obosit. Mai tarziu voi afla ca este din Sri Lanka... Undeva in urma au ramas interviul din februarie, alergatura si umilinta din Romania pentru actele doveditoare ale calificarii mele, microstatia ambulantei in care am lucrat pana in luna mai...
Imi vorbeste despre organizarea departamentului, modul de preluare a urgentelor si imi reprosez pentru a cata oara in ultimele 30 de minute, ca nu am exersat mai mult engleza.. Sunt nauc, am un milion de intrebari, ma balbai... Imi zambeste sugerandu-mi sa nu-mi fac griji: timpul le rezolva pe toate. Imi doresc sa il cred.Medicilor britanici le este imposibil sa inteleaga ce anume imi este strain, ce anume nu inteleg... adica totul: de la fixarea unei canule intravenoase la un test de urina, de la completarea unui formular de analize la prescrierea unei retete cu diclofenac. Totul se face altfel. Pun intrebari, mi se raspunde. Intotdeauna. Din pacate cu alte necunoscute, care aduc noi intrebari. Sunt atat de familiarizati cu propriul sistem si niciodata nevoiti sa se adapteze incat le este imposibil sa estimeze dificultatile incepatorului... Sesizez ca medicii emigranti, arabi, indieni explica mult mai detaliat; au trecut prin aceleasi dificultati, imi explica din pozitia celui care a parcurs deja drumul pe care eu il incep.
Incep sa fiu disperat: dupa doua saptamani nu mi se pare ca as sti prea multe, iar garzile in care voi fi singur in luarea unei decizii nu sunt departe. Le impartasesc temerile mele. Se face un plan de urgenta: in fiecare zi, un medic consultant imi va impartasi din cunostinte, experienta. Dintre toti, medicul din Sri Lanka este un adevarat vrajitor. Un adevarat profesor. Imi pare rau ca nu am cum sa-l recompensez.
Intalnesc un medic roman, cu 6 luni avans fata de mine in aceeasi sectie. La inceput tatonam terenul, incercam sa ne cunoastem. Dupa cateva zile, e decis. Ma ajuta cu tot ce poate: carti, bani, experienta. Compromisul nu caracterizeaza momentele limita, in care trebuie sa te transformi pentru a supravietui. Te dai la o parte sau il ajuti pe celalalt cu tot ce poti. Este DA sau NU. Plin de solicitudine reactioneaza si medicul canadian care face locum. La fel, ceilalti doctori middle grade. Din nou imi spun ca as vrea sa-i recompensez, dar nu am cum.
Intr-o dimineata, o tanara de culoare, studenta in practica, ma intreaba daca sunt de acord sa ma insoteasca la cazuri. Ii vad disperarea in ochi si incuviintez. Ii spun tot ceea ce stiu, chiar daca este putin. La sfarsitul zilei, imi multumeste si pot vedea o unda de incredere in aceiasi ochi. O iau ca pe o victorie personala. Aceeasi intrebare din partea altui coleg, a doua zi. Accept din nou.
Aveam sa inteleg ca acesta este singurul mod de a multumi celor care au facut acelasi lucru pentru mine, singura recompensa, de a da mai departe, respectand legea nescrisa care insoteste formarea profesionala a oricarui doctor. Este, totodata, un test al loialitatii. Inconstient, l-am trecut.
Fac eforturi sa-mi inteleg pacientii, sa nu pierd detaliile. Presiunea pe care o resimt intre umeri si in spatele fruntii e coplesitoare. Uneori, cate un pacient imi multumeste, insistand sa-mi stranga mana dupa ce i-am repus umarul luxat. Este ca o gura de oxigen, ca o conectare la o sursa uriasa. De obicei, se intampla in ultimul moment de epuizare, atunci cand nici eu nu mai dau doi bani pe mine.
Intr-o lume marcata de eficienta, pacientii in varsta sunt o categorie aparte: vor sa fie ascultati, sa li se explice ce se intampla cu ei... au timp. Ma angajez in discutii filozofice de multe ori, descoperind in ei profesorii mei de limba engleza. Demnitatea vietii nu le-a fost furata prin infometare sau neputinta. Sunt batrani, dar nu urati.
Colegul meu roman, imi spune: "...prin ceea ce facem aici, noi reprezentam imaginea romanilor. De noi depinde daca ii ajutam sau nu pe cei care doresc sa vina..".
In acelasi sens, am incercat sa sistematizez intrebarile care pot ghida medicul debutant - ma refer la experienta in UK- in coordonatele departamentului A&E:
1. Care sunt mijloacele de investigare clinica (ECG, Ecografie - bladder scan, microscop oftalmologic etc. ) din cadrul departamentului si cum se folosesc?
2. Care sunt mijloacele de investigare paraclinica din cadrul departamentului (microanalizor gaze arteriale, microanalizor pentru FBC, test sarcina, sumar urina) si cum se folosesc? (pentru primele doua este de obicei nevoie de o parola personala, care e bine sa fie obtinuta din timp).
3. Care sunt mijloacele de investigare clinice si paraclinice din exteriorul departamentului (CT, X-ray, angiografie ecografie) si cum pot fi apelate? (formulare, apelare telefonica anterioara, programari..)
4. Care sunt medicamentele, tratamentele medicamentoase disponibile in cadrul departamentului?
5. Care sunt manoperele efectuate in cadrul departamentului (cateterizare urinara, canulare venoasa, mica chirurgie) si pasii de urmarit in derularea lor?
6. Care sunt cazurile - pacientii care se refera (trimit) sectiilor din spital si care se refera altor spitale? Care este modul de apelare a acestora?
7. Cum se pot accesa rezultatele de laborator si cele imagistice? Dar protocoalele de lucru?(de obicei calculatorul ofera un acces rapid, cu conditia obtinerii din timp a parolelor necesare)
8. Care sunt echipele de interventie in situatii critice (terapie intensiva, echipa de trauma, asistenta sociala, psihiatrie..)?
Poate ca unele intrebari par puerile ... am descoperit insa ca merita puse, pentru ca pot constitui o baza de discutie pe care, ulterior, se va construi mult.
Personal, insist in completarea raspunsurilor, adun date, le ofer mai departe... continuand ceea ce am primit, pentru ca sunt dator, dator sa intretin miscarea in care inceputurile cresc, spre noi inceputuri. Este unul din drumurile spre noi insine, in care intalnirile nu lipsesc...
4 comentarii:
Dacă nu alegeai medicina, cariera de scriitor îţi era predestinată. Deşi cred că la un moment dat va fi cu putinţă să le îmbini pe amândouă, pentru că talentul l-a pus Dzeu în tine.
Primeşte felicitări de la un viitor medic, care de asemenea împărtăşeşte dorinţa de a mă alătura grupului de români din Marea Britanie.
Sunt mândru că există compatrioţi ca tine care îşi dau silinţa să ne facă noua tranziţia uşoară, şi să încerce să mai spele din păcatele României de peste hotare.
Numai bine,
A.
Ai descris perfect primul contact cu medicina britanică al oricărui nou-venit. Orice medic onest admite că a trecut prin fazele acestea, câteodată trăind senzaţii vecine cu teroarea de a nu face faţă. După aproape 2 ani de experienţă britanică, încă mai am momente de dubiu şi/sau marasm. Bravo pentru sinceritate şi încărcătura emoţională. Mult succes în continuare. Personal, voi citi cu interes articolele următoare pe tema experienţelor tale medicale în Anglia.
Numai bine.
@A
Multumesc pentru apreciere si mult succes in demersul formarii profesionale.
Nu incerc insa, sa spal din pacatele Romaniei. In primul rand pentru ca Romania nu are pacate.In al doilea rand pentru ca ceea ce fac, fac pentru mine, chiar daca poate avea influenta asupra medicilor care vor veni in continuare in UK... Singurele actiuni indreptate in mod categoric inspre ajutorul celorlalti sunt informatiile despre activitatea practica, pe care incerc sa le ofer.
Toate cele bune!
@Paracelsus
Multumesc pentru aprecieri si anticipat, si pentru critici. Am nevoie de ele! Aici, reperele sunt dificil de gasit iar capcana autosuficientei nu functioneaza doar in Romania.
Mult succes in continuare si numai bine!
Trimiteți un comentariu