Teoria socului cultural in explicarea disparitiei aztecilor mi-a parut extrem de plauzibila: aztecii erau convinsi ca ei apartin pamantului. Spaniolii convinsi ca pamantul le poate apartine; l-au cumparat pe margele colorate in timp ce bastinasii erau siguri ca nu au vandut de fapt nimic, pacalindu-i pe cei veniti de peste mari.
In virtutea dreptului de proprietate insa pe care invadatorii l-au obtinut, acestia au trecut la exterminarea localnicilor...
Ciudat este ca acelasi mecanism de schimb functioneaza si astazi. Daca cineva ar spune ca doreste sa cumpere timpul, ceilalti i-ar recomanda calduros un consult psihiatric. Totusi, in plin curent consumerist oamenilor li se cumpara timpul cu hartii... sau chiar mai putin, cu bani electronici pe care pentru a-i returna avem a ne petrece restul vietii muncind pe plantatii. Ni se ofera entertainment in diverse forme, noi il platim cu propriul nostru timp pe care il dam la schimb.
Se poate deci, cumpara timpul? Aparent da! Timpul ca si concept este intangibil asemeni oricarui concept: nu poti cumpara libertate, nu poti cumpara pace sau echilibru. Extrase toate acestea din sfera conceptelor, devin manifestari ale fiintei umane pe care le poti manipula, conditiona sau incatusa in manifestare.
Toate acestea imi treceau prin minte urmand observatia ca ceea ce ne lipseste este... un plan!
In publicatiile stiintifice ale anilor '80-'90 puteam gasi o abundenta de curente, de strategii, de proiecte care sa ne pregateasca accesul la un viitor mai bun: automobile electrice, surse alternative de energie care fiind inepuizabile deveneau si foarte accesibile-ieftine, materiale de constructie ieftine si reciclabile, eradicarea unor boli, etc.
Intorcandu-ne in prezent am putea fi surprinsi de viata de rahat pe care o traim, de rezultatele negative obtinute dupa atata zbucium si cercetare, dar mai ales surprinsi de inaplicarea rezultatelor obtinute pe taramul cercetarii stintifice.
Am aflat ca suntem in cautarea de noi zacaminte de petrol si gaze naturale, ca vom folosi mult mai mult carbune in anii care vor urma(!?!), ca vom suferi din ce in ce mai mult de foame dar mai ales de sete, ca desalinizarea apei de mare ramane o metoda foarte costisitoare (proiectele ieftine fiind blocate pentru a nu dezechilibra piata...), ca populatia bolnava de cancer creste exponential iar la zborurile cosmice cu echipaj uman s-a renuntat... Aaaa, si ca vanzarile de autoturisme pe benzina au scazut mult, ceea ce inseamna recesiune, iar varsta de pensionare a crescut catre 67 de ani...
Si atunci, unde este planul nostru? Strategia noastra? Catre ce vrem sau catre ce am planui sa ne indreptam?
Decat sa CONSTRUIM un viitor preferam sa imbecilizam specia cu scenarii stupide despre sfarsitul lumii, sa ne ocupam si bruma de timp ramasa cu drogul sfarsitului iminent a tot si toate. La urma urmei ce scuza mai buna am putea avea pentru inertia in care balteste spiritul creator de ceva vreme incoace??
In lipsa viitorului, cu un trecut de care ne amintim din ce in ce mai precar de ce ne-ar mai interesa prezentul?
Timpul prezent nu poate avea sens decat in prezenta celorlalte dimensiuni perceptive ale sale: trecut si viitor.
Se poate deci, cumpara timpul? Cu imaginea unei intregi generatii care cand nu isi "valorifica" eforturile la locul de munca, se disociaza de ea insasi in fata ecranelor extraplate iar cand nu vaneaza target-uri corporatiste se face manga prin cluburi, cu aceasta imagine in fata ochilor as spune ca el, timpul, nu se poate cumpara, dar totusi se poate vinde, chiar foarte ieftin...
Acum 3 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu