calului meu...

Galopul tau m-a rascolit in oase

si coama ta o revedeam in somn

iar pasul tau ma sugruma de moarte

cand incercam vazandu-te, sa dorm.

firului de viata

Firului de viata si de apa

fir de fum,

le-am urmat cararea

ratacind…

Firului de iarba si de vant,

fir de drum,

le-am urmat cararea

cautand…

Prin urzeala clipei si tacerii

panza vietii mele,

mi-am lasat povestea

ascultand.

Firului de luna si de stea

ramas bun,

mi-au lasat cararea

luminand

Intrebari si raspunsuri...

Acum cateva zile, o colega ma intreba inocent ...cum a fost in comunism?

Perspectiva ei - italianca fiind -, era una pe care o recunostea extrem de limitata si saraca, adica un minim de informatii si pareri pe care parintii le-au discutat in familie.

Raspunsul, mi-a venit oarecum de la sine astazi, in timp ce ma indreptam spre serviciu si asteptam la semafor: a fost la fel...

In intersectiile semaforizate din Romania, se sta la trecerea de pietoni pana se face verde ca sa traversezi. In Anglia, ai un buton pe care apesi, ca sa se schimbe semaforul in verde. Dupa ce se schimba in verde, traversezi. Desigur, semaforul isi schimba culoarea in functie de celelalte din oras, cu care este sincronizat, adica la aceleasi intervale de timp, indiferent daca apasa sau nu cineva pe buton. Totusi, trecatorii apasa constiincios si asteapta verdele. Iluzia alegerii este completa.

Comunismul este un semafor clasic. Capitalismul, unul cu buton incorporat. Unii vor spune: ce prosti englezii astia! Dar se pripesc: intregul Occident sta la semaforul istoriei si apasa butonul unui semafor care se schimba in functie de indicii de bursa de pe Wall Street la fiecare patru sau cinci ani. Si cu toate astea, mergem la vot convinsi ca alegem...

In aceasta stereotipie desueta, orice dictatura devine "o gura de oxigen" pentru sistemul ruginit de atata democratie spalacita. Adica vine unul care se hotareste sa traverseze strada pe rosu!

Cu toate ca istoria ne invata ca de fiecare data a venit tramvaiul, actiunea poate fi mult mai tentanta decat asteptarea disciplinata, mai ales daca amandoua se desfasoara sub heraldica aceleiasi manipulari.

Cat despre afirmatia ca "daca nu invatam din greselile trecutului, istoria tinde sa se repete", cred ca este nitel eronata, menita sa induca un sentiment de vinovatie. Istoria se repeta indiferent de ceea ce invatam, atunci cand problemele si solutiile sunt false: adica, chiar nu se poate traversa pe pasarela????... Aia, pe care am putea sa o construim??...

P.S. Acum 20-30 de ani, Ceausescu, cu casca pe cap, punea cate un cancioc de mortar in diverse ctitorii ale epocii. Juca rolul intaiului constructor al tarii. Anul trecut, Emil Boc dadea la coasa in rolul intaiului gospodar al tarii. Astazi ii vedem pe Barack Obama si David Cameron impartind carnati si salata in rolul de "cel mai de gasca" al tarii . Si, apropo, noi mai stam mult la intersectia asta??...

Ar fi timpul pentru inca o poveste...

A fost odata ca niciodata, a sasea zi... Atunci a aparut omul. S-a uitat la caine si a spus: "tu esti cel mai bun prieten al omului..." si a inceput sa ucida caini. S-a uitat la cal si a spus: "tu esti cel mai nobil prieten al omului..." si a inceput sa omoare cai.

Poate ca singurul moment in care care omul a fost sincer cu el insusi, a fost in timpul razboaielor in care oamenii si-au daruit preaplinul inimii lor, unii catre ceilalti.

Intr-o zi am vazut oameni multi in fata unui templu, rugandu-se si marturisindu-si dragostea pentru Dumnezeu... De atunci, nu l-a mai vazut nimeni!

Noapte buna!

http://www.antena3.ro/romania/imagini-socante-caii-salbatici-capturati-la-letea-isi-asteapta-sentinta-125683.html

Intamplator, aflu despre invitatia adresata domnului Arafat la "masa adevarului" ... prilej de a reflecta cateva clipe la ceea ce stiu eu despre acest personaj si la "rezistenta" incapatanata pe care am intampinat-o ori de cate ori am incercat sa desfasor o alta descriere asupra personajului sau decat cea oferita de mass-media. Raspunzandu-mi propriilor intrebari, am ajuns la ceva mai important decat orice caracterizare, la un "ceva" ce ne mobilizeaza pe toti deopotriva, dandu-ne o orbita a propriei miscari.

Intrebarea ar fi, de ce suntem manipulabili? "A manipula" este un verb interesant, cu radacini despre care nu vreau sa amintesc... Totusi, de ce suntem atat de usor de condus pe un drum de opinie sau altul? Suntem chiar atat de prosti, de "giboni" cum ar spune un celebru ganditor in viata, ca sa mergem condusi de un fluier sau o portavoce?

Nu cred ca suntem (chiar) atat de prosti, insa avem necesitati umane. iar una dintre acestea ar fi etica, adica sa alegem si sa ne orientam intre "bine" si "rau". Asemeni unei busole care se misca intr-un camp magnetic "jalonat" de polii magnetici, omul se misca in campul ideilor intre "bine" si "rau". Nu se poate altfel in civilizatia actuala. Suntem conditionati de mici sa ne ferim de rau si sa mergem spre bine, chiar daca binele respectiv este raul celuilalt. Este o necesitate fundamentala a omului de a avea aceste repere intre care sa-si aleaga/accepte drumul. In momentul in care totul devine intunecat sau "raul" pare preponderent, necesitatea unui pol pozitiv, devine egala cu necesitatea de a respira. In lipsa lui, miscarea se blocheaza, nu mai putem merge de la "-" la "+", iar instinctul ne spune ca oprirea din miscare inseamna moarte, ceea ce este destul de adevarat. Ne vom lupta sa gasim ceva pozitiv, ceva bun, ceva care sa ne mentina pe linia de plutire in mentalul propriu si colectiv. Acesta este momentul cand un astfel de pol pozitiv, poate fi fabricat, pus in lumina reflectoarelor si idolatrizat. Orice argument ca albul nu e chiar alb va fi automat respins, pentru ca alternativa ar fi acceptarea lipsei oricarui pol alb... Adica sa raman intr-o confuzie perpetua, intr-un fel de ceata mentala? Fara a putea spune pentru ceva da si pentru altceva nu? Este groaznic!

Intre a fi amorf si a fi gresit, oamenii vor alege intotdeauna a doua varianta. Cei care ar putea sa vada capcana nu sunt prea multi iar de-a lungul istoriei ni s-a dovedit ca toti acestia, nu au avut un sfarsit prea fericit, chiar daca cei care pretind ca le urmeaza calea se autonumesc "preafericiti" fara vreo urma de impovarare sufleteasca...

Revenind insa la personajul Arafat, nevoia individuala resimtita la nivel public si anume aceea de a avea un "cavaler fara teama si fara prihana" care se lupta el si face si drege, este absolut induiosatoare. Neavand personaje politice pozitive, incercam sa le inventam... Adica sunt toti, dar chiar toti o apa si un pamant? Da. Eeee, asta este foarte greu de acceptat! Adica polul pozitiv, binele, Fat-Frumos, nu exista? Raspuns - nu! Pai, si noi ce facem??? Raspuns: tocmai este timpul sa facem ceva!

Ma gandesc cati pot sa accepte ca Arafat a fraudat sistemul de bani grei, prin licitatii castigate de propriile firme care au aprovizionat cu materiale sanitare si aparatura??? Cati pot sa accepte ca datorita acestui personaj multi medici au plecat departe de medicina de urgenta dar si de Romania? Cati pot sa accepte ca desi la inceput SMURD-ul s-a sprijinit exclusiv pe voluntari, acestora li s-a dat un picior in dos cand nu a mai fost nevoie de ei sau cand din voluntari au devenit angajati?? Si cati ar putea accepta ca totul este un exercitiu de imagine, bine pus in scena de cel care se declara tehnician?? Oamenii care au dat totul - si spun bine ce spun-, pentru medicina de urgenta si pentru pacienti, au disparut treptat din peisajul SMURD iar cei cativa care au mai ramas tin in spate tot SMURD-ul, inclusiv pe cei care omoara pacienti din nepricepere si lipsa de instructie...

Poate ca gresesc, poate ca sunt "negativist". Dar poate cineva caruia ii va placea sa urmareasca firele logice din povestea cu Arafat si salvatorul medicinei romanesti, va reusi sa ne lamureasca mecanismul prin care un oarecare - adica un om fara sprijin politic, un independent - poate ajunge subsecretar de stat si cum pot exista bani pentru "Baraca" din Targu Mures (care consuma enorm si fara acoperire sau pentru Telemedicina pentru care s-a investit enorm si nu produce nimic - beneficii zero...), in timp ce atatea spitale s-au inchis din lipsa de fonduri si nu de cadre medicale...

Desi Arafat o spune cu gura lui ca el nu vrea sa fie ministrul sanatatii ci doar cel care trage sforile la minister (adica doar beneficii nu responsabilitati), eu ii doresc sa fie ministru, sa reformeze medicina romaneasca iar cand "gibonii" se vor trezi ca niste pompieri care pana ieri tineau de tulumba, vin sa-i dea primul ajutor nu stiu cui din familie, cand vor incepe sa fie indignati- ei "gibonii" -, atunci poate se va observa ca asistentii medicali si medicii buni din sistemul de urgenta sunt acolo unde au mai avut loc: in strainatate...

sufletul pereche

gasindu-ti sufletul pereche,

n-ai sa ramai cu trupul sau in brate,

nici nu-ti vei stinge setea de-a renaste…

n-ai sa ramai si n-ai sa pleci mai altfel.

Gasindu-ti sufletul pereche…

iti vei aduce-aminte ca esti singur

iti vei aduce moartea mai aproape,

si mitul ei uitat va fi o vreme…

gasindu-ti sufletul pereche

perechea ta, o vei lasa scapata

privindu-te pe tine din afara,

plangand ca un copil intaia oara…

Gasindu-ti sufletul pereche

n-ai sa ramai si n-ai sa pleci mai altfel

chiar de vei fi mai mult intr-o poveste,

vei continua ce ai uitat ca este….

Detalii...

Ma gandeam la detalii...

La cat de importanta a devenit pentru multi dintre noi, o reala schimbare. Constient sau nu, suprapunem ideii de mai bine ceva complet schimbat si diferit de momentul prezent. Ne dorim o mare schimbare. Aceasta dorinta insa seamana mai mult cu o idee utopica sau cu proiectul traznit al unui fizician nebun! Cum am putea sa schimbam totul? Cum am putea sa schimbam totul, deodata?? Desigur, nu putem! Poate doar Dumnezeu....

Am putea insa sa schimbam detalii. Detalii din viata noastra, care compun imensul tablou al lumii contemporane. Sa fim intransigenti la detalii, inseamna sa ne construim propriul tablou si propria lume. Orice megastructura este alcatuita din detalii, si nici o megastructura, nu a fost construita dintr-o data! Totul a inceput candva, cumva si a continuat crescand...

Am citit acum cateva zile despre uciderea unor caini, vreo doua sute, la adapostul din Botosani. Ucisi cu cruzime, ucisi la comanda. Am citit si comentariile unor "iubitori de oameni" care ii acuzau pe "iubitorii de caini", repetand aceeasi retorica imbecila, si anume ca in timp ce unii semeni ai nostri mor de foame altii nu mai pot de grija cainilor...

Desigur, uciderea unor caini vagabonzi la comanda este doar un detaliu. Sunt multe afaceri tenebroase in Romania si in intreaga lume. Uciderea brutala cainilor vagabonzi si bagarea in buzunar a banilor pentru eutanasiere, este doar una dintre multele afaceri din Romania, adica doar un detaliu. Si minciunile presedintelui Basescu sunt doar un detaliu din activitatea domniei sale ca si abuzul asupra Parcului National al Muntilor Bucegi sau ca si taierea padurilor. Sunt detalii, de care dupa unii, nu ar trebui sa ne impiedicam...

Straniu pentru mine este ca in saracia si mizeria in care ne zbatem, mai putem sa ignoram detaliile. Adica pentru omul sarac conteaza si 5 lei. Pentru bogatas, nu e mare lucru. Pentru un sarac insa, este painea pe cateva zile pentru copiii sai. Nu suntem atat de bogati sufleteste incat sa ignoram crimele, uciderea sau eliminarea fara discernamant a unora dintre noi, chiar daca acestia sunt caini sau oameni.

Ni se fura demnitatea, manipulatorii mass-media ne-au transformat intr-o natie de hoti si brute, calai si mitocani, manelisti si cocalari... Copiii si tinerii geniali sau harnici cresc in umbra burtilor ragainde, a nesimtirii oportunismului porcesc care a devenit codul deontologic al politicianului roman...

Crestem sub semnul exhibarii vulgaritatii unor "Oana si Pepe", "Iri si Moni" vedete aduse din suburbiile psihopatologiei in decorul tabloidizat al unei false si strambe societati de consum. Prea saraci pentru a calca peste detalii, peste copiii parasiti in orfelinate sau tomberoane, peste pensionarii saraciti de un guvern grotesc, peste bolnavi fara medici si scoli fara profesori, peste paduri fara copaci, peste caini macelariti, indiferent care este pretextul care ne cheama inainte. Nu mai avem voie sa trecem peste, sa calcam peste cadavre!

Nu demult se vorbea despre medici care ucid pacienti, despre pacienti care dau spaga pentru a avea acces la servicii medicale precare, despre medici care pleaca din tara pentru un trai mai bun si, desigur, pentru mai multi bani... Comentariile de atunci din presa, conduse abil de comentatori sub pseudonim, au facut ca acum, cand spitalele devin magazii pustii revolta sa fie minimala, medicii si populatia deservita aflandu-se in doua tabere ireconciliabile, intre care sila si dispretul nu mai lasa loc unor actiuni comune, chiar daca agresorul este acelasi pentru toti.

Aruncandu-se in presa cateva articole de scandal in care oamenii au fost victimele unor haite de caini, s-a dezgropat securea razboiului din nou, de data aceasta intre oameni si caini. Solutia nu poate fi decat una, exterminarea cainilor! Doctorii au putut sa plece peste granita, cainii insa nu pot! Vor fi exterminati si noi vom pasi peste cadavrele lor si peste tot atatea detalii.... Vrem o schimbare majora, sa ne fie cu totul, dintr-odata, mai bine! Nu avem timp de detalii, dar tocmai prin ele putem schimba ceva! Poate nu este intamplator ca detaliile sunt ignorate...

Cand tara sufera si atatia oameni muncesc din greu pentru o bucata de paine, profesorii faceau o greva criticata aspru de cei care doreau o schimbare, fara insa sa schimbe ceva... Adica nu castigau destul din meditatii, nu erau multumiti ca primeau bani si pentru vacantele in care nu faceau nimic?? Profesorii au fost redusi la tacere.... ...Si nemernicii de pensionari care nu intelegeau ca tara trece printr-o criza economica, iar ei au pretentii nesimtite, in a-si primi pensiile asa cum au fost stabilite ele prin lege... S-au aruncat in presa cateva cazuri de pensionari profitori, care primeau in mod evident pensii exagerate si astfel, pensionarii au devenit un alt detaliu care trebuia sacrificat pentrui a merge inainte... Comentariile platite din media si-au jucat din nou rolul eficient. La fel cum si l-au jucat in cazul cainilor ucisi fara discernamant, la gramada intre zidurile unui "adapost" pentru caini.

Macabra afacere, in care banii pentru sterilizarea lor (bani europeni si nenumarate donatii...) s-au scurs in buzunarele atarnate sub burtile proeminente ale unor oameni politici ca si banii pentru eutanasierea celor bolnavi sau agresivi. Iar in tot acest timp, haitele agresive, dificil de prins, sunt in libertate pe strazi iar maidanezii care dau din coada cand aud fosnetul unei hartii de ambalaj, sunt prinsi rapid - pentru ca e usor- si ucisi cu bestialitate. Se trece peste cadavrele lor in saci de plastic si peste baltile de sange cu graba si inconstienta cu care am trecut peste toti: medici, profesori, copii abandonati, pensionari, pacienti, elevi....Nu se gasesc solutii pentru nici una din categoriile enumerate, se gasesc doar comentarii bolnave si platite, voit necenzurate, ale camarilei care ne guverneaza cu pumnul in gura si cu haosul de fiecare zi. Haosul nu poate fi transformat pastrandu-se detaliile care il compun. Schimbarea nu se poate face pastrand nealterate detaliile. Caragiale a spus-o magistral in dilema lui Farfuridi...

Noi insa, ignorand clasicii, trecem peste detaliile care au devenit punctele fierbinti ale cotidianului, dispusi sa le ucidem rand pe rand. Iar daca gresim cumva, Biserica Ortodoxa ne va ierta ratacirile sau nu le va observa, prinsa intr-un conflict de interese financiare cu Biserica Ortodoxa de la Ierusalim, pentru care banii pelerinilor ortodocsi sunt mult mai importanti decat detaliile vietii si mortii de fiecare zi... Si revin la utopia schimbarii: pentru ca este atat de greu sa schimbam totul, nu ar fi mai simplu sa nu schimbam nimic si sa trecem peste acest... detaliu....???

Descompuse...

valuri de noapte m-au privit

intunecandu-ma cu grija,

de frica unui altceva, acoperindu-ma cu frica..

Alunecos in propriul trup

sau destramat in lumea toata,

ne-ntelegand de ce-am putut

si nu mai pot asa, deodata,

m-am dat pe aer si pe nopti,

pentru nimic am stat la panda…

Pentru nimic m-am risipit

si m-am vandut…

pe-un fir de soare ,

pe-o Aventura clandestina,

lasandu-ma acoperit de intuneric si de vina.

inconjurandu-ma de noapte,

iluzia unui infinit,

m-a urmarit pana la tine,

si pana astazi am murit…

emigrand...

de cat pamant e plin pamantul,

de cat cuvant e plin cuvantul

de cata piatra doare gandul,

rostogolit.

Ce galben il imbraca graul

ce verde curge raul si ce ud,

cat cer e plin de stele si ce sus

pluteste o secunda de noapte si apus.

Cata povara verde si uscata

sub umezeala sanului de lut

isi lasa pasul apasat pe gura,

sub bruma care-I cade de pe tampla…

Il vad cum moare peste mine

ca sa se nasca maine dimineata:

de cat pamant e plin pamantul,

cata rotunda viata e in viata.

Ce simpla noapte si ce grea povara

sa duci pamant insufletit,

in sufletul care te poarta

intre apus si rasarit.

Arunc o privire pe "Adevarul" de astazi si raman siderat de discursul personajului Basescu...

Dupa un moment de sovaiala, ajung la concluzia ca poate opinia mea conteaza in circuitul informatiei din mass-media sau ca ar putea conta. Ca de fiecare data cand am facut un comentariu, m-am semnat cu numele intreg, asumandu-mi cele scrise, adica sesizarea unei flagrante eschive din partea presedintelui, privind solutionarea problemelor reale ale Romaniei.

Pe scurt, afirmam raspicat ca domnul Basescu prin intermediul partidului pe care il conduce - chiar daca astfel incalca putin constitutia-, este direct responsabil de numirea si pastrarea in functii a "managerilor din regii", pe care ii arata cu degetul ca au sprijin politic, uitand sa spuna insa al cui anume este acest sprijin, cine il ofera... Nu am trecut cu vederea nici afirmatia potrivit careia institutiile statului s-au reformat din greu, in timp ce regiile si societatiile de stat, nu! Atata timp cat in acele societati si regii se aplica legile statului roman, nu prea se pot reforma unele fara altele.

In cele din urma, imi inchei comentariul si tastez codul necesar postarii si... surpriza: nu se intampla nimic! Nu apare nici o postare! Repet procedeul si ...nimic! Comentariul meu dispare de pe pagina iar de aparut ca tiparit, nu apare de fel! Cuprins de anumite banuieli, incerc o alta postare a unui alt comentariu, intr-o problema deloc "delicata" asa cum este viata noastra politica; un articol despre un politist american... Din nou, comentariul dispare ca si cum ar fi fost trimis, dar de aparut, nu apare nici acesta. Pentru prima data, incerc o smecherie: postez acelasi comentariu, dar sub un alt nume si adresa de mail. Comentariul a fost publicat imediat!

Am mai incercat si alte comentarii in ultimele zile la articole din "Adevarul", cu acelasi rezultat. Astfel am aflat ca sunt cenzurat in ziarul domnului Patriciu, si nu mai pot aparea nici macar la categoria "spam". Intrucat nu pot sa renunt in a-mi semna comentariile cu propriul meu nume, si nu pot sa renunt in a-mi asuma opiniile in egala masura in care presedintele Basescu nu isi poate asuma erorile partidului de guvernamant, ma vad silit sa abandonez pozitia de comentator si sa "absentez motivat" din rubrica de comment-uri. Nu este o tragedie, dar o intrebare imi da tarcoale: "cine se teme de Virginia Wolf? "

scoala

Poate e timpul pentru o alta poveste... A fost odata o tara numita Libia... Locuita de multime de oameni, din cei ce se roaga cu fata la rasarit si capul plecat, era aceasta tara asezata intre desert si mare, bogata in petrol si aur...

Era condusa aceasta tara de un tiran, care cu mana de fier peste neamuri le tinea in pace, construind palate si drumuri iar supusilor le dadu legi care ii ridicara din saracie. Cu cei care nu ascultau de legile sale, era aspru iar nesupunerea le putea aduce moartea! Stransese bogatii fara numar, isi trimisese copiii la scoli inalte peste mari si tari, iar tara o ridicase printre celelalte, si asa, incet, starnea invidia si lacomia altor regi si tirani...

Intr-o zi, acesti invidiosi se stransera si hotarara sa-i ia bogatiile si tara batranului! Mai intai platira oameni sa poarte zvonuri si sa indemne la nesupunere, starnind patima in sufletul celor dornici de mai bine. Cu ochii acoperiti de minciuni, oamenii nu au mai vazut ridicarea tarii lor... Au inceput nesupunerile, pedepsele, crimele... iar cei care pofteau averile tiranului, se stransera din nou la sfat si hotarara sa trimita arme si armate, pentru oprirea macelului pe care il pornisera tot ei...

De acolo, de peste mari si tari, unde copiii sai urmasera scoli inalte si invataturi drepte venira, astfel, armate nenumarate care ii arsera tara, distrugandu-i palatele si omorandu-i copiii... Iar in timp ce batranul isi blestema zilele si dusmanii, acestia sarbatoreau cu fast, nunta propriilor copii, cu multime de invitati si daruri, din birurile stranse de la supusii din intreaga lume... Noi, invatand o data in plus, ca oricat de buna invatatura ar aduna copiii in scoala, sa nu uitam sa ii ferim de cei care i-au ridicat zidurile si ii incaseaza taxele...

Noapte buna!

...alunecau

alunecau multimi de foci albastre,

si hoarde sidefii de pesti,

alunecau multimi de vise

si ursii pe pamant paseau,

urmati de lupi si dropii triste,

urmati de herghelii de cai.

Balene cautau sa doarma

printre batrane continente,

sub zborul gastelor polare,

sub aurore ne-ntelese,

aluneca fiinta noastra

cu hoarde sidefii de pesti,

multimi de suflete albastre

calatorind din piept in piept.

Calatoreau cu elefantii,

cararile planetei noastre,

adulmecand urlau sub luna

melancoliile terestre,

ametitor visa padurea

si noi visand stiam ca este…

sub noi un suflet animalic

improspatand umanitatea,

pana la ultima faptura

pe care-o condamnam sa fie

tacutul martor al plecarii

din propria noastra vesnicie…