duminică, mai 01, 2011

...alunecau

alunecau multimi de foci albastre,
si hoarde sidefii de pesti,
alunecau multimi de vise
si ursii pe pamant paseau,
urmati de lupi si dropii triste,
urmati de herghelii de cai.
Balene cautau sa doarma
printre batrane continente,
sub zborul gastelor polare,
sub aurore ne-ntelese,
aluneca fiinta noastra
cu hoarde sidefii de pesti,
multimi de suflete albastre
calatorind din piept in piept.
Calatoreau cu elefantii,
cararile planetei noastre,
adulmecand urlau sub luna
melancoliile terestre,
ametitor visa padurea
si noi visand stiam ca este…
sub noi un suflet animalic
improspatand umanitatea,
pana la ultima faptura
pe care-o condamnam sa fie
tacutul martor al plecarii
din propria noastra vesnicie…

Niciun comentariu: