de cat pamant e plin pamantul,
de cat cuvant e plin cuvantul
de cata piatra doare gandul,
rostogolit.
Ce galben il imbraca graul
ce verde curge raul si ce ud,
cat cer e plin de stele si ce sus
pluteste o secunda de noapte si apus.
Cata povara verde si uscata
sub umezeala sanului de lut
isi lasa pasul apasat pe gura,
sub bruma care-I cade de pe tampla…
Il vad cum moare peste mine
ca sa se nasca maine dimineata:
de cat pamant e plin pamantul,
cata rotunda viata e in viata.
Ce simpla noapte si ce grea povara
sa duci pamant insufletit,
in sufletul care te poarta
intre apus si rasarit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu