Tezaurul dacic sau mostenirea care obliga...

Cutreierand pe net, rasfoind presa electronica sau aruncand o privire pe diverse postari "de specialitate", imi ridic intrebari si gasesc raspunsuri, fata de ceea ce ne apasa din urma, ne imbogateste prezentul si ne obliga la un anumit viitor... Este vorba despre un tezaur, unic dar parte a tezaurului universal pe care cautatorii de aur l-au ratat sistematic: TEZAURUL DACIC.

Tezaurul asta nu e legenda sau poveste. Nu e piatra sau aur, nu are volum si nici cantitate dar creste impartindu-l cu altii, este inepuizabil dar totusi putand fi imbogatit. Are un nume complex, alcatuit dintr-o radacina comuna si una particulara, pe scurt este chiar Dorul de Eternitate....

Tracii au construit intr-un spatiu vast o cultura milenara, pe care dacii au stilizat-o in ceea ce eu numesc "dor de eternitate". Prin experientele si invatatura lor au structurat aspirational fiinta umana, ca fiind producatoare de valori, hranita de libertate si legata de eternitate prin dorul reintalnirii cu Marele Necunoscut.

Aceasta mostenire apasa pe umerii nostri, a tuturor celor care existand in spatiul geografic amprentat de prezenta lor, avem datoria de a continua sa construim, sa fim liberi si sa nu ne pierdem dorul de intoarcere in ETERN. Asta avem noi si asta nu ni se va putea lua niciodata, oricat de imbecila ar fi camarila falsificatorilor calificati...

Aruncati o privire in revistele de istorie, ascultati polemicile in care istorici de ieri si de azi incearca sa anuleze continuitatea civilizatiei unui popor unic si totusi atat de asemanator prin creatie, marilor constructori! Cum poate sa dispara un popor de sine statator? Nici chiar in America de Nord unde s-au folosit armele de foc si lenjeriile infestate din spitale, nu s-a reusit un complet proces de extinctie. Exterminarea a dat gres, desi inca nu s-a oprit! Civilizatia si cultura amerindienilor a inconjurat globul si chiar daca putini dintre ei mai traiesc, noi nu vom putea spune niciodata cat de mult sau putin ne-am insusit din spiritul inteleptilor razboinici... Ceea ce este cert, este ca el nu s-a pierdut!

Intorcandu-ma la spatiul carpato-danubiano-pontic, "evaporarea" unui popor este una dintre eculubratiile care surprinde prin larga ei raspandire cat si prin persuasiunea celor care o sustin!

Am sa ma explic:

1. dacii sunt infranti dupa lupte indelungate si o parte a teritoriului lor este cucerit

2. Vin colonisti si soldati in teritoriile ocupate care incearca sa se amestece cu autohtonii... probabil la inceput a fost destul de greu, ca nu e usor sa uiti cine ti-a ucis parintii sau fratii...

3. Dupa 160 de ani pleaca administratia si soldatii dar si restul populatiei atat din Dacia cucerita cat si din Dacia libera!!!

4. Vin popoarele migratoare, care gasesc un teren gol, dar bogat. Stau putin, se bat intre ei si pleaca...

5. Dupa cateva sute de ani, vin slavii care gasesc locul gol si mai apoi ungurii, care gasesc Transilvania pustie.

6. Mai trec cateva sute de ani si romanii, aflati intr-un fel de hibernare la sud de Dunare, se hotarasc sa treaca fluviul si sa migreze in Transilvania, dar si in restul teritoriului Romaniei de azi.

7. Bulgarii si ungurii nu au nimic impotriva... Aceasta ar fi teoria roessleriana.

Alta ar fi cea a "stingerii pe loc":

1. dacii sunt infranti dupa lupte grele...

2. Vin colonisti si soldati si se amesteca fericiti cu autohtonii, atat cu cei cuceriti cat si cu cei liberi (din teritoriile necucerite) care nu au nimic impotriva...

3. Dupa 160 de ani, soldatii si administratia pleaca la sud de Dunare, iar populatia pleaca in munti de frica popoarelor migratoare.

4. Stau asa, in munti, cateva sute de ani si uita orice mostenire geto-daca.

5. Se intorc la campie ca popor roman si formeaza cnezate si voievodate.

6. Mai departe stiti...

Amandoua teoriile frizeaza absurdul, prin disparitia continuitatii culturii si civilizatiei dace. Adica totusi, un popor care ridica cetati si temple, care scoate aur prin minerit, care creste animale si are o cultura bine definita a fierului, nu se evapora ca apa din baltoace!

La prima impresie, ar putea parea ca eu sustin si vorbesc aici despre vreo teorie referitoare la formarea poporului roman... Nicidecum! Vorbesc despre continuitatea civilizatiei dace! Poporul roman s-a format prin mecanisme complexe care continua si astazi, la care si-au adus contributia toti cei care au pasit pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Chiar si cei care au venit cu sabia ne-au ajutat sa crestem, infruntandu-i, ca si cei care au venit cu cartea sau comertul...

Repet, me refer la continuitatea civilizatiei dace, la transmiterea unui tezaur inestimabil care nu apartine doar romanilor, sau ungurilor, sau tatarilor din Dobrogea: apartine tuturor deopotriva, in masura in care acestia se pot ridica la nivelul la care un popor devine producator de valori, hranit de libertate si legat prin dor, de eternitate...

Nu limba pe care o vorbim ne imparte in tabere, nu nationalitatea careia ii apartinem ne divide! Acestea sunt granite false pe care politrucii imbecili le cultiva pentru a-si mentine influenta si dominatia asupra celor multi... Nu religia ne desparte si nici traditiile mostenite! Prapastia este intre constructor si demolator, intre producator si parazit, intre politicianul corupt si omul care nu a uitat sa fie liber! Libertatea nu se imputineaza impartasind-o cu altii si nici valorile nu se uratesc unele pe altele prin diversitatea lor; se pun doar mai bine in valoare! Nici dorul de Etern nu poate sa dezbine, indiferent in ce limba si prin ce ritual ii vorbim Dumnezeului in care credem!

In schimb, siluirea si furtul valorilor proprii, aruncarea elementului national AL FIECAREI NATIUNI la cosul de gunoi al globalizarii, al unei globalizari a prostitutiei si nu al accesului la spiritualitate, fatarnicia unei biserici care sub minciuna mesajului divin subjuga dorul de VIU lacomiei vorace... da, acestea sunt umbrele care ne neaga, care ne divid si ne imping unii impotriva celorlalti. Si da, de aceea avem de dus fiecare mai departe, fiecare calcator al acestui pamant, povara si mostenirea tezaurului dacic care ne obliga sa fim noi insine, de fiecare data, pana la capat...

Iar blestemul, pentru ca orice comoara este acoperita de unul, este acela ca putem muri, dar niciodata, niciodata nu vom putea renunta!