Despre intuitie…

O intrebare, o trimitere, o parere pot fi provocari pentru gasirea sau descoperirea unei definitii, pentru descrierea unei parti din noi insine.

Ce este intuitia? Nu stiu! Dar atrag atentia ca intrebarea este pusa prost. “Ce este?” sau “de ce?” sunt intrebari cu raspuns infinit adica fara un raspuns util. Orice explicatii stufoase as oferi despre “ce”, mai ramane intotdeauna "ceva", intrucat raspunsul complet ar fi “totul despre acel lucru”. Ce este acel lucru? – Tot ce este el. Ce anume cunoastem despre sau cum ati descrie, ce intelegeti prin, sunt intrebari care ne pot aduce si raspunsuri folositoare.

In privinta intuitiei as preciza ca intelegand prin intuitie o anticipare a unei solutii sau situatii, ea pare un ajutor extrem de util cand logica si rationamentele nu duc nicaieri si, “instinctiv”, cautam solutia exact acolo unde ea se afla.

As defini intuitia ca pe un simt al “solutiilor” sau al “realitatii”, un simt al descoperirii a ceea ce cautam si al anticiparii. Aici se impun unele precizari: intuitia a fost observata si folosita in special de femei, dar nu este un apanaj exclusiv al doamnelor. As spune ca este mai degraba un simt al “femininului”, care se gaseste in proportii diferite atat la femei, cat si la barbati. Daca femininului ii este caracteristica intuitia, masculinului ii este caracteristic rationamentul, ambele metode conducand spre cunoastere.

De unde vine si, mai ales, cum reusim sa beneficiem de intuitie?

As face o paranteza. Din punctul meu de vedere, creierul uman este o interfata intre constiinta si corpul material. Daca membrana celulara este o interfata intre corpul energetic si cel material al fiecarei celule, AND-ul este interfata dintre informatie si materie, iar creierul este interfata dintre constiinta si corpul biologic.

Corpul nostru este energetic si deopotriva material. Nu insist asupra acestui aspect care se poate fotografia si vizualiza cu diverse aparate. Interfata dintre cele doua “stari” o consider a fi membrana celulara care separa fizic, dar transmite energia sub forma activarii unor enzime.

 Energia influenteaza membrana celulara influentand diferentele de potential de la nivelul acesteia si va declansa o reactie in lant care, ajungand la nivelul nucleului, va dezvolta un raspuns, adica va fi activata sau va fi inhibata sinteza unei proteine. In functie de calitatea stimulului care a influentat membrana celulara, nucleul va raspunde citind intr-un anumit mod ADN-ul pe care il are la dispozitie. ADN-ul avand rolul de informatie codificata, cred ca acesta este interfata intre informatie si materie.

La nivelul intregului, paleocortexul sau creierul vechi se ocupa cu functia de armonizare, echilibrare si intretinere a functiilor organelor si sistemelor. Dar neocortexul, portiune mai recent dezvoltata din punct de vedere filogenetic, ramane un mister! Cu se se ocupa neocortexul? Ce rol are? - intrucat paleocortexul ar fi suficient pentru supravietuire si perpetuarea speciei, cel putin la prima vedere.

Observand comportamentul mamiferelor, remarc o abilitate deosebita in a gasi sursele de apa sau hrana, fara de care supravietuirea lor nu ar fi posibila. Aceasta abilitate depaseste “raza de actiune” a simtului olfactiv, auditiv sau vizual. Deci, care este acel simt care le directioneaza atat de precis in “directia” supravietuirii? Acest simt pare similar cu cel al intuitiei la om. Sa fie oare acelasi lucru?

Asa cum am redus viteza automobilului pentru ca “stiam ca s-a intamplat ceva dincolo de curba”, asa cum nu plecam de acasa pentru ca sotia “simtea ea, ca trebuie sa vina cineva important pe la noi”, cred ca la fel si in cazul animalelor functioneaza acelasi simt cu rol de orientare, ghidand calul tuaregului la zeci de kilometri de tabara, pana la sursa de apa…

O serie de animale poseda neocortex, ce pare a fi organul tinta sau sursa al acestui simt, caruia eu ii spun intuitie. Cred ca dezvoltarea neocortexului s-a facut tocmai pentru a face loc acestui simt si in mod evident pare un fel de “scurtcircuit” informational: nu o iei pas cu pas, ca mori de foame; nu o iei aleator, ca pana parcurgi toate variantele, mori de sete; pur si simplu te duci acolo!

Aceasta observatie ma conduce la ideea ca informatia la care accedem prin intuitie trebuie captata cumva… “Antena” ar putea fi neocortexul? Animalele de laborator au trait mult si bine cu distructii extinse ale neocortexului, dar numai in conditii artificiale, de laborator! In libertate sau in situatii mai complexe a fost imposibil. Sa fie neocortexul doar un computer si atat? Ma indoiesc, intrucat combinand informatiile primite prin receptorii clasici, oricat de multe ar fi aceste informatii, nu vor conduce catre o decizie! Am nevoie de un reper, pentru a pune in aplicare varianta cea mai apropiata de acel reper si “convingerea” ca acel reper este corect! Sau, altfel spus, avem nevoie de statutul de “asa este”, “asa stau lucrurile” pe care informatia-reper sa-l detina si, mai ales, avem nevoie de acces la ea. Adica, avem nevoie de o interfata.

Toate acestea sugereaza un acces direct la informatia universala sau constiinta. In cazul animalelor acest acces nu pare constientizat si cred ca ele sunt beneficiarele unui dialog cu divinitatea, inconstient si permanent. In cazul oamenilor, constiinta este accesata in rastimpuri, din cand in cand, iar atunci sunt priviti cu neincredere de catre cei din jur (aici doamnele imi vor da dreptate).

Intuitia, ca resimtire a constiintei, ne ghideaza de fiecare data cand o lasam sa o faca, pentru ca daca suntem obisnuiti sa privim pentru a vedea ceva, nu suntem invatati (ba chiar suntem blocati) sa ascultam “vocea” constiintei sau sa acceptam imaginea revelata de aceasta.

Cei care au experimentat manifestarea intuitiei vorbesc despre resimtirea unei “imagini” sau “expuneri” cum ca asa stau lucrurile si nu e loc nici de intrebari, nici de indoieli. Iar daca neocortexul este locul in care captam si integram informatiile pana la nivel de constiinta (inclusiv de la nivel de constiinta), paleocortexul reprezinta un loc in care integram informatiile interne si externe plus deciziile luate la nivel de neocortex. Adica neocortexul poarta povara deciziei, iar paleocortexul pe cea a executiei, care trebuie sa fie perfect sincronizata, fara rateuri.

Aceasta functie a neocortexului apare si mai evidenta daca aruncam o privire la felul in care suntem educati si la rezultatele obtinute. Suntem invatati de mici cu ce trebuie sa facem si ce anume avem de facut in societate sau familie. Ni se predau cunostinte si ni se impune recunoasterea unor repere arbitrare (“pentru ca eu sunt taica-tu si asa spun eu”, “seful are intotdeauna dreptate”, “cei mari stiu mai bine” etc). In felul acesta se construieste un Supraeu (o instanta artificial-absoluta) care ne va servi drept ghid, inlocuind constiinta.

 Accesul la constiinta este si el blocat prin metodele pe care suntem invatati sa le folosim, cum ar fi logica folosita in exces de exemplu sau dependenta de dovezi/ argumente palpabile. Credintele impuse copilului fac acelasi lucru, blocand capacitatea de resimtire a ceea ce este adevarat, valoros pentru el sau chiar inducand un sentiment de vinovatie fata de ceea ce este resimtit ca adevarat si bun pentru el. Entertainment-ul in exces va face imposibila functionarea intuitiei prin suprastimularea si suprasaturarea receptorilor si mai sunt multe altele.

“Ce este” intutia? Nu stiu. Dar este pacat sa renuntam la ea, doar pentru ca cineva, candva, a pus sub semnul intrebarii tot ceea ce tine de noi si pe noi in acelasi timp.

Cum as descrie-o? Imperfect, dupa cum se poate vedea in incercarea de mai sus.

Ce anume cunoastem despre intuitie? Va doresc spor la treaba!