Am locuit o vreme in Bucuresti.. Vara sufocanta, aglomeratia, claxoanele isterice m-au facut adeseori sa-mi doresc sa ma aflu pe o alta planeta, m-au facut sa-mi ridic privirea spre cer ca inspre o poarta de evadare..; randurile de mai jos s-au nascut la sfarsitul unei zile epuizante, in asteptarea calmului relativ al noptii:
"Stelele asteapta..Asteapta apusul uneia dintre ele pentru stralucirea tuturora. Asteapta noaptea, pentru a spulbera iluzia intunericului. Stelele asteapta sa fie cazatoare, sa fie implinitoare ale unor cai desprinse din dimensiunea adanca a nasterii lor.
Stelele pot sa moara cand strangem pleoapele, sa renasca inmiit in apa baltilor, sa cada printre frunze coapte si fragede pana pe buzele noastre pentru a ne hrani trupul flamand de somn. Stelele cresc ca flacara lumanarii, palpaind in causul necunoscutelor si infinitelor clipe, ele pot naste lumi noi, continente imposibile, corabii magice si fluvii intre realitati concrete si abstracte, intre inima si mintea noastra, ne pot calauzi, ne putem insela.. Ne vor astepta o eternitate.."
Astazi, in plina si geroasa iarna, aproape de munti, departe de Bucuresti, imi surprind privirea indreptata spre stele, pandind parca o noua poteca, o noua calatorie fiind gata sa inceapa; unde, incotro?? Nu stiu, dar cred in aventura momentului, chiar daca uneori intelesul ei mi-a scapat.. Tuturor celor cautati de drum si cautatori de drumuri in aceasta noapte acoperita de ger, doar drum bun...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu