Karl si cutia cu lumini

Am fost pentru cateva luni medic in Rupea-un oras medieval, cu o cetate medievala, stradute inguste si amintiri acoperite de praf. Deserveam si cateva sate din jur, iar drumurile neasfaltate, taiate prin camp sau paduri, peste podete de lemn mi-au lasat ragazul de a descoperi ceea ce altadata trecusem cu vederea, ca Lumea incepe si continua dincolo de privirile mele iar oamenii cresc si cad in propriile lumi individuale.. Astfel s-a nascut si asezat pe hartie intr-o seara de toamna destul de rece din cate imi amintesc, "Karl si cutia cu lumini".. :

["Cutia cu lumini", ii trezea batranului Karl sentimente contradictorii: il intrista, desi nu o data simtise acel neastampar copilaresc care preintampina o mare aventura, vazand-o.

"Cutia cu lumini"- asa numea el masina rosie cu alb, cu lumini albastre pe ea si o cruce mare albastra. Masina venea dupa oameni bolnavi, ii ducea undeva in orasul cel mare de unde putini, prea putini in ultimul timp, se mai intorceau.

In satul sau, ca in atatea alte sate sasesti, batranetea era ca o mama buna care isi strange copiii pe langa ea, lasandu-i sa plece dupa ce ii pregatea pentru o noua si ultima schimbare.

Karl ramasese aproape singur, cu multe case goale in jur, cu multe amintiri, pe care le gazduia sub tample. Intotdeuna atent la sine, la hainele pe care le purta, la asternuturile care niciodata parca nu erau destul de albe, isi pastra curatenia casei si a trupului intr-un ritual ordonat de miscari care ii dadeau impresia ca ea, Ella, prima si ultima sotie, mai era acolo, bucuroasa sau dojenitoare, gata de cearta si impacare pentru lucrurile mari si mici insamantate si crescute din viata lor impreuna.

Un ochi atent, ar fi putut observa ca de ceva vreme, pe langa taietorul de lemne nu mai strangea nimeni aschiile iar butoaiele cu apa nu mai erau primenite -pe batranul Karl il durea spatele si atent la el, uita din ce in ce mai des de lucrurile care l-ar fi putut obosi peste masura..

Apoi, intr-o zi de gheata si fum, mana si piciorul stang s-au zbatut ca o aripa de pasare si cuprinse de furnicaturi au incetat sa-l mai asculte. Aceasta era o problema in plus pentru Karl care se straduia sa spele si sa albeasca hainele de duminica cu o mana in timp ce toate ustensilele destinate acestei operatiuni aveau doua torti. Treptat insa, a inceput sa nu le mai poarte iar starea aceasta de lucruri nu a putut umbri stralucirea florilor de mar, fosnetul usor al trifoiului din spatele casei si mai ales lumina pe care primavara o revarsa frenetic, pretutindeni in jur... Si toate ar fi putut continua in cursul lor firesc daca animalele din gospodarie nu l-ar fi dat de gol : mugetul lor i-a alarmat pe ultimii vecini, care banuiau ceva iar acum erau siguri ca singuraticul Karl nu-si mai putea hrani animalele. Tot ei au chemat "cutia cu lumini", convinsi ca era singurul ajutor pe care altii, l-ar fi putut da, insa mai mult asteptau disparitia lui Karl in pantecul masinii rosii cu lumini albastre, care ii despartea sigur si ferm de suferinta lor la vederea batranului neputincios.

Pentru Karl nu era nici un mister, nici o umbra de teama nu il insotea pe cand un tanar si o tanara l-au luat pe sus si cu grija l-au asezat pe un pat ingust si ciudat din "cutia cu lumini".

Fara de veste insa, o moale adiere parfumata si-a facut loc spre narile batranului, apoi mai adanc, spre sufletul lui.. Era miros de femeie tanara, de piele proaspata a unui trup cald, dornic de dragoste. Asistenta era preocupata cu montarea unei perfuzii iar lacrima muta din ochii batranului s-a prelins neobservata pe obrazul neras. Trupul lui Karl cel batran si obosit se framanta inlauntru, mintea lui descatusase imaginea Ellei mai proaspata ca oricand iar rusinea pentru hainele si mirosul sau, ii strangea in cercuri de fier pieptul, abdomenul uscat, oasele .. Viata lui si a ei, viata lor se insinua in parfumul fin al tinerei de langa el, cu ochi mari si buze carnoase ca merele din livada sa pe care stia acum, acum.. ca niciodata nu le va mai scalda in lumina ochilor sai si nici in amintirea calda a Ellei.

Era prea mult si Karl se stranse din trup si din pleoape, cazu inlauntrul sau pentru a-si vedea rasuflarea ridicandu-se incet, greoi, spre marginea lumii sale si a luminii ei.

Masina a pornit in viteza, in sunet de sirena si licariri albastre iar in urma ei a mai ramas un corb plutind pe cerul insuportabil de albastru al unui sat sasesc, rotindu-se o data, inca odata inainte de a plana mai departe spre un loc indepartat, nestiut inca de noi." ]