Reflectand la...istorie

sursa foto: http://www.2012en.ro/?p=5710

Reflectand pe marginea articolelor aparute in revistele de specialitate, ajung la concluzia ca exista doua abordari si doua tabere: a celor care cauta sa inteleaga si a celor care se justifica... Istoricii sunt impartiti in aceste doua tabere, indiferent de teoria pe care o sustin: aceea a latinogenezei, a dacogenezei (sau dacomaniei...), roesleriana etc. Pe cei care incearca sa se justifice, sa justifice prezentul ca o consecinta a trecutului, ii consider in cel mai bun caz iresponsabili... sau contaminati de prostie in cel mai adanc mod cu putinta. Este ca si cum ai incerca sa justifici palma data unui vecin prin faptul ca acesta s-a nascut, sau ca o consecinta a faptului ca s-a mutat langa tine cu ceva vreme in urma... Nu insist pe aceasta tema, pentru ca nu merita! Complicitatea unor istorici la crima savarsita de marile puteri "civilizatoare" este evidenta chiar daca vehement negata.

Pentru ceilalti, care incearca sa descopere ce s-a intamplat , care a fost procesul sau procesele care s-au desfasurat in timp pana astazi, as dori sa-i "impac" prin simpla observatie a faptului ca adevarul istoric nu va conta niciodata pentru cei care cauta justificari. In disputele "stiintifice", vor castiga intotdeauna cei care stiu ce concluzie trebuie trasa de la inceput prin simplul fapt ca au trisat startul si nu se vor opri pana la sfarsit...

In epoca in care cea mai mare putere militara si economica este detinatoarea recordului de exterminare a unei populatii stravechi, ma refer la exterminarea nativilor nord-americani, in epoca in care biserica a binecuvantat starpirea ereticilor care in America de Sud s-au dovedit destul de numerosi,... ei bine, in aceasta epoca in care masacrele au justificari nu cred ca mai este foarte important pentru autorii lor care este originea unui popor in sensul respectarii adevarului istoric!

Ma amuza chiar pretentia unor "oameni de stiinta" care au distrus dovezile istorice cu buna stiinta, de a li se prezenta dovezi clare in sustinerea unor teorii care nu sunt in asentimentul prea-potentilor stapani. Aceasta cerinta a istoriei contemporane de a avea dovezi "clare" adica scrise, este induiosatoare... Cu alte cuvinte, daca nu stii sa scrii, nu existi! Daca ti-ai pierdut certificatul de nastere sau de casatorie, la fel. Intr-adevar, in aceste conditii nu este usor sa recompui istoria! Ca o observatie de bun simt, imi permit sa afirm in aceste conditii, ca noi nu existam pana nu invatam sa scriem, folositori suntem in masura in care ne lasam folositi si de contat nu contam pana la sfarsitul vietii... si asta doar daca devenim parte din "istoria corecta" adica aceea pe care o scriu cei care fac si "politica corecta".

O fi "politica corecta" impanata de valorile democratiei, de drepturile omului, si vegheata de organisme internationale, dar in substrat, ramane maculatura pe care s-au schitat planurile epurarilor etnice, genocidului din lagarele naziste pana in gulag-ul comunist, care la o observatie mai atenta are aceeasi calitate a hartiei indiferent cine a scris pe ea: lacomia a fost universala inainte chiar de a fi globalizata...

Ne putem duela in teorii istorice, poate fi chiar incitanta pasiunea dezbaterii. Adevarul insa, apartine prezentului iar prezentul ne contine indiferent de interpretarile noastre asupra trecutului. Trecutul nu putem sa il acceptam, il putem doar descoperi. Prezentul insa, il avem de acceptat pentru a nu fi acoperiti de trecut; pentru a nu ramane sa "traim" postum, captivi in filele unor carti sau documente de arhiva scrise stangaci suprarealist, despre certificate de nastere si de deces...

Dacii si o fituica numita "Historia"...

sursa foto: http://roncea.ro/2010/07/28/dacii-de-la-vatican-fotografii/

Descopar pe site-ul revistei Historia un articol semnat de Irina Manea: "Dacomania sau cum mai falsificam istoria", in care "cultul dacic" este incadrat la capitolul "extremism" si ma pune necuratul sa las un comentariu...

Realizez ca nu ai acces la celelalte comentarii decat in momentul in care postezi propriul comentariu si nu se publica un comentariu pana nu se "modereaza" in redactie. Ca urmare public pe propriul blog comentariul lasat si pe site-ul Historia:

"Stimata doamna Irina Manea, v-am citit articolul cu atentie si rabdare. Nu sunt istoric, ca urmare nu am sa comentez din punct de vedere stiintific articolul dumneavoastra.

Totusi, daca "cultul dacilor" este dovada de extremism, "cultul rromilor cetateni romani care au devenit romani de etnie rroma si mai nou romani..." ce fel de dovada este???

Interesant este ca istorici britanici ii considera pe daci "absolut senzationali", ca la Vatican sunt statui imense care ii reprezinta pe daci, ca dacii sunt singurul popor infrant de romani care a beneficiat de o cronica in piatra (Columna lui Traian), iar in Romania cultul dacic sau cercetarile in aceasta directie sunt considerate extremiste sau de orientare legionara...

In al doilea rand, spuneti ca "Demersul protocronist se plaseaza in zona extremismului, mai ales cand trateaza un fragment istoric putin cunoscut". Pai, daca este putin cunoscut, este firesc sa avem mai multe speculatii si interpretari. Iar atata timp cat nu avem o cronica-descriere impartiala asupra curentului legionar sau asupra regimului Antonescu sau a regimului comunist, acuza de extremism mi se pare exagerat de... comandata!

Personal, pariez pe "fabulatia dacismului" care chiar daca nu reprezinta adevarul istoric in proportie de 100%, nici nu contine doza de narcisism malign al teoriei conform careia unii "sunt poporul ales" si, ca atare, pot emite judecati de valoare asupra celorlalti si pot stabili limitele extremismului si nationalismului in functie de interesele lor de grup. Pariez ca teoria dacismului ne va readuce la esenta de care ne-am indepartat si nu la reinventarea unei esente. Dumneavoastra, ca si istoric, probabil ca nu va puteti permite vulgaritatea unui pariu. Eu insa, ca stranepot al strabunicilor mei, nu am nici o retinere.

Multa sanatate!"

Intrucat nu imi este prea sigur cum "functioneaza" site-ul celo de la Historia, imi expun aici unele nedumeriri, zic eu legitime... Am ajuns cu totii la un consens, in privinta unor fapte istorice dovedite, si anume ca Dacia a fost invadata de romani, care au cucerit-o partial in urma a doua razboaie de mare anvergura. Unii sustin ca barbatii au murit in razboi, altii ca au fost toti luati sclavi sau inrolati in armata imperiului si dusi departe... Buun! Dar femeile au ramas! Adica indiferent cati colonisti au venit sau soldati, cati migratori sau nemigratori au intrat in Dacia (cea cucerita...), s-au "intalnit" cel putin cu o populatie feminina numeroasa - intrucat cronici despre vreo deportare masiva a localnicilor nu s-au gasit, iar Stalin inca nu se nascuse....

Logic, cel putin 50% din populatia care se va forma in Dacia ocupata va avea radacina materna daca, iar radacina paterna diversa, dupa cum diversi au fost colonistii ajunsi in Dacia. Deci, daca doar 50% din poporul daco-roman si mai apoi roman are radacini dace, mi se pare firesc sa stiu cate ceva despre acea radacina materna, daca nu doar din curiozitate, poate si pentru a intelege ce anume vrea sa spuna cineva care ma injura de mama...

Printre altele, sa nu uitam ca mamele sunt cele care transmit zestrea culturala a unui popor mai departe... educandu-si copii, transmitandu-le valorile si reperele mitice. Deci, este oare prea mult sa dorim deslusirea profilului si caracteristicilor acestei radacini dace, care a fost amprentata de insemnele civilizatiei fierului, de constructiile cetatilor si exploatarile aurifere?

Serios acum, am oare pretentii exagerate incercand sa aflu cate ceva despre bunici? Sunt legionar si extremist daca vreau si eu sa stiu cum traiau bunicii mei - ma rog, o parte din ei? In cazul in care raspunsul este "da, esti extremist!" doresc sa aflu cate ceva despre legitimitatea pe care o are cel care mi-l va da, de a emite judecati de valoare ! Abia apoi, ii voi raspunde....

un pas inapoi...

Am fost intampinat de dimineata, de anuntul mortii lui Steve Jobs. Cunoscand din media cate ceva despre boala care l-a ingenuncheat, am avut un moment de compasiune fata de omul care s-a stins. Am citit despre afirmatiile sale de-a lungul timpului si despre o scurta descriere a vietii celui care a infiintat cateva companii de succes si a inventat cateva aparate de foarte larg consum.

Chiar daca mi-a devenit brusc drag, in momentul in care am aflat ca tot el a infiintat Pixar, nu am putut sa nu remarc comparatia sau asemanarea deplasata dintre Steve Jobs si ...Einstein!

Am avut asa, vreo cateva ore un gust amar in gura si asta nu se datora in nici un caz celebrului disparut. Pur si simplu imi este greu sa accept, ca un inovator, un om inteligent care a fabricat un produs - este adevarat, de larg consum- poate fi comparat cu un vizionar care ne-a consolidat identitatea universala, care a deschis drumul unor curente noi in fizica si care ne-a aratat universul intr-un fel care ne-a facut sa devenim parte din el...

Din punctul meu de vedere, comparatiile nu incap, fiind doi oameni care au "activat" in domenii complet diferite: Jobs a facut cariera inventand produse dorite de foarte multi, imbinand stralucit marketing-ul cu utilitatea acestora; Einstein a rescris coordonatele fizicii.

Este ca si cum l-am compara pe inventatorul automobilului cu Heidegger... Dincolo de stupiditatea demersului comparativ, mi-a atras atentia nivelul nostru, al consumatorilor de presa si al producatorilor de presa: putem confunda foarte usor un zugrav cu un pictor. Nu creeaza amandoi??? Ba da, creeaza. Problema este insa a noastra, care includem intr-un numitor comun pe toti aceia care ating nivelul de zugrav, indiferent cat de mult se inalta deasupra acestuia.

Se pare ca nu mai avem "instrumente" care sa ne semnalizeze dincolo de punerea in practica a unui proiect. Pentru arta, filosofie, stiinta nu mai avem semnal... singurul semnal pe care il receptam viguros, este cel al banilor: daca ceva aduce bani este grozav! Daca nu aduce bani, de ce sa ne obosim sa mai vorbim despre el... poezia, filozofia si stiinta nu se pot tranzactiona la bursa! Chiar daca domnul Jobs a inventat - printre altele - un super telefon, iphone-ul, noi vom debita aceleasi banalitati pe care le-am vorbit la modestele Nokia si inca pentru multa vreme de aici inainte...

vinul tau e amar de soare,

vinul meu dulce de nori,

pot sa-ti spun cum te-as bea toata,

pot sa-ti spun de cate ori…

Ce petrecere ne-asteapta

si ce vis sa-mpartasim,

cu al tau cules din soare

si al meu doar simplu vin…

As turna vorbe de-a valma,

peste-nchipuirea noastra,

si visandu-ma senin ,

m-as visa la nunta noastra.

La fereastra inspre tine,

picatura mea de vis,

stropul meu de vin albastru

bland si simplu va fi nins…

Daca –as bea putin din soare,

daca-ai bea putin din nori,

am muri intr-o secunda,

am muri de-atata ori…