Reflectand pe marginea articolelor aparute in revistele de specialitate, ajung la concluzia ca exista doua abordari si doua tabere: a celor care cauta sa inteleaga si a celor care se justifica...
Istoricii sunt impartiti in aceste doua tabere, indiferent de teoria pe care o sustin: aceea a latinogenezei, a dacogenezei (sau dacomaniei...), roesleriana etc.
Pe cei care incearca sa se justifice, sa justifice prezentul ca o consecinta a trecutului, ii consider in cel mai bun caz iresponsabili... sau contaminati de prostie in cel mai adanc mod cu putinta.
Este ca si cum ai incerca sa justifici palma data unui vecin prin faptul ca acesta s-a nascut, sau ca o consecinta a faptului ca s-a mutat langa tine cu ceva vreme in urma... Nu insist pe aceasta tema, pentru ca nu merita! Complicitatea unor istorici la crima savarsita de marile puteri "civilizatoare" este evidenta chiar daca vehement negata.
Pentru ceilalti, care incearca sa descopere ce s-a intamplat , care a fost procesul sau procesele care s-au desfasurat in timp pana astazi, as dori sa-i "impac" prin simpla observatie a faptului ca adevarul istoric nu va conta niciodata pentru cei care cauta justificari. In disputele "stiintifice", vor castiga intotdeauna cei care stiu ce concluzie trebuie trasa de la inceput prin simplul fapt ca au trisat startul si nu se vor opri pana la sfarsit...
In epoca in care cea mai mare putere militara si economica este detinatoarea recordului de exterminare a unei populatii stravechi, ma refer la exterminarea nativilor nord-americani, in epoca in care biserica a binecuvantat starpirea ereticilor care in America de Sud s-au dovedit destul de numerosi,... ei bine, in aceasta epoca in care masacrele au justificari nu cred ca mai este foarte important pentru autorii lor care este originea unui popor in sensul respectarii adevarului istoric!
Ma amuza chiar pretentia unor "oameni de stiinta" care au distrus dovezile istorice cu buna stiinta, de a li se prezenta dovezi clare in sustinerea unor teorii care nu sunt in asentimentul prea-potentilor stapani. Aceasta cerinta a istoriei contemporane de a avea dovezi "clare" adica scrise, este induiosatoare... Cu alte cuvinte, daca nu stii sa scrii, nu existi! Daca ti-ai pierdut certificatul de nastere sau de casatorie, la fel. Intr-adevar, in aceste conditii nu este usor sa recompui istoria! Ca o observatie de bun simt, imi permit sa afirm in aceste conditii, ca noi nu existam pana nu invatam sa scriem, folositori suntem in masura in care ne lasam folositi si de contat nu contam pana la sfarsitul vietii... si asta doar daca devenim parte din "istoria corecta" adica aceea pe care o scriu cei care fac si "politica corecta".
O fi "politica corecta" impanata de valorile democratiei, de drepturile omului, si vegheata de organisme internationale, dar in substrat, ramane maculatura pe care s-au schitat planurile epurarilor etnice, genocidului din lagarele naziste pana in gulag-ul comunist, care la o observatie mai atenta are aceeasi calitate a hartiei indiferent cine a scris pe ea: lacomia a fost universala inainte chiar de a fi globalizata...
Ne putem duela in teorii istorice, poate fi chiar incitanta pasiunea dezbaterii. Adevarul insa, apartine prezentului iar prezentul ne contine indiferent de interpretarile noastre asupra trecutului.
Trecutul nu putem sa il acceptam, il putem doar descoperi. Prezentul insa, il avem de acceptat pentru a nu fi acoperiti de trecut; pentru a nu ramane sa "traim" postum, captivi in filele unor carti sau documente de arhiva scrise stangaci suprarealist, despre certificate de nastere si de deces...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu