spaima

Inima imi fremata de spaima,

de spaima care va veni,

de soarele ce-ar plange maine,

de norii care nu vor fi.

Si mana se-nclesta in pumn

de singuratate cata simt,

de frica golului din palma,

cu golul fricii mele cand ma mint.

Oasele mi se topeau in pietre,

de cat de simplu e asa,

cu ne-mplinirea care a fost o vreme

si care implinindu-se ma vrea.

Inima imi fremata de moarte

de spaima zilei care asfintea,

de dragostea neinceputa inca,

ca maine ca si azi va ramanea....

Ochii mei, cuvintele si pasii

de singuratate s-ar induiosa

si fara sens anume, m-as intoarce

indragostit de insasi spaima mea...