lucrurile simple...

Am vazut si auzit in ultimele zile, saptamani, oameni preocupati de probleme mari. Oameni seriosi, din media, din sfera politica, din societatea civila, preocupati de criza economica, de constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea unui decret vizand dizolvarea parlamentului, despre referendumuri (le-am pierdut numarul...) privind numarul de parlamentari, legalizarea drogurilor usoare si a prostitutiei, si nu in ultimul rand despre campania electorala care sa ne aduca presedintele pe care il meritam sau nu, pana in luna decembrie.

Propaganda "constitutionala" a drepturilor castigate dupa 1989, adica de a merge la vot, de a face politica, de a ne lupta ca orbetii pentru blana ursului din padure - oricat ar fi aceasta de promitatoare, nu ma motiveaza. Dimpotriva. In marile planuri de salvare a tarii, in strategiile complexe de atragere a investitiilor straine, in conflictul politic amplu, lipseste elementul esential: interesul pentru lucrurile simple...

De exemplu, nu intereseaza faptul ca multi copii (tigani in special dar nu numai), trimisi la cersit de la varste de 4-5 ani isi intretin parintii si nu invers, ca exploatarea copiilor se face din momentul nasterii lor, prin alocatiile pe care parintii le primesc si care sunt ratiunea principala a aducerii lor pe lume, exploatare dusa pana la vinderea copiilor pe piata neagra a traficului de carne vie, a traficului de organe. Ma intereseaza lucrurile simple, cum ar fi dreptul la liniste, condamnarea si pedepsirea abuzului fonic. Sa incercam sa ne imaginam un oras, sau un cartier in care fiecare individ, asculta muzica la maximum, urla la nevasta, isi injura progeniturile care in semn de protest deschid larg geamurile, sa se bucure si trecatorii de numarul impresionant de decibeli ai boxelor, soferii claxoneaza delirant salutandu-si cunoscutii, penalizand aglomeratia sau asa doar, de nervi. Peste toate s-ar suprapune clopotele celor 6 biserici din cartier care apartin a 4 culte diferite, al caror dangat se intercaleaza cu zbieretul din difuzoarele amplasate strategic, in jurul fiecarui locas de cult, pentru a nu rata cei de afara "adevarul" racnit inauntru... Plus terasele aflate in concurenta decibelo-vibratorie, care isi atrag clientii prin amplificarea basilor pana la durere... si salutarile urlate cordial peste carosabil.

Despre copiii care, intrebati simplu: "ce ai facut astazi la scoala?", raspund incurcati: "nu stiu...". Despre ogoare pustii, despre fabrici furate si parasite, despre gropi de gunoi care inconjoara orasele.

Despre lucrurile simple, nu se vorbeste... Nu sunt prioritati, nu sunt vitale. Acesta este paradoxul care ma demotiveaza: viata nu este vitala in viziunea oamenilor seriosi, care fac strategii, guverne, aliante, care conduc dezinvolt viata socio-politica romaneasca, care mint la modul cel mai serios, care fura argumentat inclusiv atentia noastra de la lucrurile simple... de la viata noastra, care nu poate fi decat prin noi.