luni, octombrie 01, 2018

Totul este Calea...

Omul se indreapta de mii de ani spre varful muntelui, spre punctul constientizarii adevaratei sale esente, a structurii sale energetice fundamentale. Se indreapta buimac, ranit si mai confuz ca oricand.

In istoria sa omului i s-au dat nenumarate poteci, incepute de tot atatia maestri: Buddha, Lao Tsu, Iisus, Mohammed, insa invataturile ecestora au fost schimbate rapid in religii, adica in regulamente si norme. Daca invataturile initiale aveau ca rezultat indreptarea omului spre interior, capacitarea sa catre introspectie si schimbare interioara, religiile oficiale au facut exact inversul, adica indreptarea omului catre exterior, raportarea sa permanenta la un set de reguli si norme pe care sa le urmeze in modelarea lumii. Pentru ca aici este diferenta fundamentala intre Cale si opusul ei: directia de mers. Totul este Calea, doar ca pe aceasta cale se poate merge inspre varful muntelui, sau ne putem indeparta de varful muntelui alunecand tot mai jos inspre baza.

Din cele mai vechi timpuri tinta a fost aceeasi: fericirea. Omul a alergat intr-una catre fericire si ea, fericirea este starea de gratie fireasca a omului. Pierduta candva, a ramas ca un dor care ne cheama neincetat spre a-l implini. Iar pentru atingerea fericirii, a implinirii totale, omului i s-au dat doua cai, in fond o singura cale insa doua directii de mers: pe de-o parte calatoria interioara urmata de alchimia interioara, atingerea acelui nivel de vibratie care sa permita gustarea si scufundarea in lumina, in fericire, in extaz, sau calatoria exterioara urmata de schimbarea lumii inconjuratoare pana cand aceasta devine pe placul nostru.

Este aceeasi cale, doar ca directia de mers este diferita. Cezar, Alexandru Macedon, Carol cel Mare sau Stalin, au mers spre exterior. Au construit imperii, au schimbat lumea dupa chipul si infatisarea lor. Nici unul nu a trait in extaz, nici unul nu s-a scufundat in beatitudine, plus ca ajungerea in astfel de pozitii de forta este destul de limitata datorita concurentei acerbe… Chuang Tzu, Francisc de Assisi, Rumi, au experimentat opusul, au experimentat extazul, gratia. Este o tinta accesibila fiecaruia, lipsita de concurenta. Lumea exterioara se schimba si ea tinand pasul cu schimbarile interioare. Nu este necesara schimbarea lumii, de altfel imposibila, ci doar schimbarea interioara. Restul universului o va urma, adaptandu-si forma si manifestarea launtricului nostru.

Preotii au produs multa confuzie. Administratori ai dogmei, ei nu au urmat directia initiala, ci au urmat calea idolatra a ridicarii in slavi a formelor si normelor. Au ignorant misticii, ascetii si daca le-au preluat invataturile au facut-o trunchiat atat cat sa nu se clatine dogma administrata de ei. Intre a fi blajin si a merge la slujba de duminica, s-a ales slujba. Intre a-ti ierta aproapele si a te spovedi, s-a ales spovedania, intre a trai in iubire sau a respecta normele familiei traditionale, au avut castig de cauza normele.
Omul a fost indreptat catre superficial, catre masti frumoase, catre prefacatorie conjuncturala in numele unui crez. Apoi mastile au fost impuse lumii in numele aceluiasi crez. Autenticul a fost sacrificat prin nefructificare. Doar autenticul propriu poate fi modificat prin intelegerea sa, prin dragoste, prin experimentare; doar el. Restul lucrurilor poate fi amprentat, dar niciodata schimbat. Aceasta se intampla si astazi, cand lasandu-ne de izbeliste dimensiunile interioare, nu vedem monstrii care au crescut acolo, iar cand universul isi adapteaza forma si manifestarea acestora, noua adica, ne simtim extrem de neindreptatiti si tributari acelorasi greseli ne indreptam iar si iar inspre exterior pentru a schimba lumea: revolutii, razboaie, intrigi, conflicte.

Calea este chiar cea pe care pasim. Nu avem alta. Directia de mers face, insa, diferenta intre  a ajunge la tinta si de a ne contopi cu tinta sau de a ne scufunda secol dupa secol in cruzime si moarte. Diferenta, adica liberul arbitru.

Niciun comentariu: