vineri, februarie 27, 2009

joi, februarie 26, 2009

.......... si pacienti

III.
Ma indrept cu toate fortele spre ambulanta... Acolo voi face medicina imi spuneam, iar lectia o stiam: totul se invata pe parcurs, important fiind sa ai inima deschisa si mintea treaza... Din nou adorm cu cartile in brate. Colegii cu mai multa experienta imi impartasesc din ceea ce stiu. Formam echipe si echipaje. Sentimentul de util devine tot mai pregnant, pana cand mi se aduce aminte ca traiesc in Romania: salariile intarzie sa apara... Ma revolt si in cadrul unei sedinte convocata de directorul institutiei, chem televiziunea si propun infiintarea unui sindicat. In urmatorii ani, de la drepturile elementare ale unui angajat si pana la dotarea minima si elementara a unei ambulante, totul devine dezbatere intre sindicatul proaspat infiintat, vechiul sindicat si conducere. De la medicamentele din truse pana la cauciucurile de iarna si placute de frana... totul cu efort... Am trait experienta ambulantei, a garzilor interminabile in masini neincalzite, dar si bucuria aducerii de bine, mai multi ani si in mai multe locuri din tara. Am intalnit o multitudine de cazuri si tot atat de multe tipologii. Pacientii sunt diferiti, fiecare isi manifesta personalitatea sa, de multe ori noi, medicii, incercand sa-i aparam de aceasta personalitate... Intotdeauna am fost acuzat ca se asteapta dupa mine... Cand eram medic de familie, desi programul meu incepea la 8, pacientii erau revoltati ca asteapta de la 6...(cine ii punea sa vina atat de devreme, nu stiu...). Noaptea, desi ma trezeam si raspundeam urgentelor care apareau, nemultumirea era aceea ca prea mult dureaza pana ma trezesc ca sa vad un pacient care tusea de doua saptamani, iar acum la 2.30, tusea mai tare... Adevaratele urgente asteptau, in timp ce tupeul si nesimtirea dadea buluc - un pacient imi reprosa ca incui usa de la intrarea in casa si, astfel, trebuie sa astepte la usa pana ma imbrac, sa-i vad copilul caruia a refuzat sa-i administreze tratamentul medicamentos sub pretextul ca" Nu am timp de asta! Eu am serviciu..." Pacientii asteptau prea mult la usa cabinetului... (in ciuda existentei de banci in sala de asteptare, se inghesuiau toti la usa, in picioare, ceea ce acum ma pune pe ganduri: oare erau chiar atat de bolnavi pe cat apreciam eu pe atunci?). Mi s-a reprosat ca prea mult timp consult copiii care urmau sa fie vaccinati in timp ce "adevaratii bolnavi" (care de multe ori miroseau a alcool) asteapta... Da, inainte vin prostia, tupeul, nesimtirea...la urma insa, ramaneau cativa batrani, femei suferinde cu cate un copil in brate si alti trei asteptand-o... erau putini adevaratii pacienti care veneau la cabinet si asteptau o mana de ajutor. Daca am gresit vreodata cu ceva, fata de ei am gresit, pentru ca i-am vazut la sfarsitul zilei, pentru ca le-am acordat prea putin timp fata de ceilalti bolnavi inchipuiti care "trebuiau sa fie consultati imediat, deoarece urmau sa prinda autobuzul"... oameni care nu se puteau deplasa la cabinet, dar ma asteptau acasa, cu increderea ca voi veni - dupa vreo 12 km, prin ploaie, peste dealuri, am ajuns sambata dupa masa la o batranica cu ochi albastri, care avea o fata surda, bolnava de reumatism; surdomuta i-a facut semne batranei. Am intrebat-o ce anume spune si... "Se bucura maica, zice: vezi, ti-am spus eu ca vine, si a venit!". De la acesti oameni am invatat ca cea mai mare crima este sa inseli increderea unui om.. nu speranta, nu dragostea, ci increderea. Unii dintre ei ma rugau sa-i ajut sa mai traiasca vreo doua zile pana ajungeau copiii acasa, altii sa-i ajut sa doarma, sa nu se chinuie prea tare, daca tot mor... Adevaratii suferinzi erau putini, dar ei dadeau sens profesiunii de medic. Suferinta lor si bucuria celor insanatositi dau dimensiunea unei lumi aparte, in care compasiunea si dragostea infrunta tupeul si mitocania si inving. Intotdeuna! Pacientii erau chiar mai nerabdatori cand era vorba de ambulanta... Nu conta ca sunt vreo 30-40 km de parcurs, nu conta starea drumurilor, nu conta ca nu era nici o masina disponibila... Pacientul trebuia servit imediat, altfel ne astepta cu injurii, amenintari.. iar mai nou cu televiziunea. M-am intrebat deseori cati parinti isi invata copiii sa nu sune la pompieri sau la ambulanta doar asa ca sa se joace, blocand liniile telefonice. Pana la aparitia sistemului 112, liniile telefonice ale ambulantei erau 40% ocupate cu astfel de apeluri, dispecerii erau extenuati de atatea injurii repetate la nesfarsit... din joaca, desigur, o joaca care a costat vieti. Oameni saritori cand e vorba de un betiv care mormaie langa un boschet ("faceti ceva, nu vedeti ca moare?!") dar indolenti si nepasatori cand sunt rugati sa dea o mana de ajutor la ridicarea si transportul unui pacient obez, cu infarct, pe targa. Oameni care au nevoie de ambulanta noaptea la doua, pentru ca le e frica sa stea singuri sau oameni care nu vor sa urce in ambulanta dupa ce au chemat-o, de frica injectiilor. Oameni care nu acorda prioritate ambulantei - ei "stiu" ca nu e nimic grav, numai "astia se dau mari cu sirena lor".... oameni care vin frangandu-si mainile: "Spuneti-mi cu ce pot sa ajut??". Cine poate judeca, cine poate expune sentinte sau generalizari? De multe ori nu mi-am inteles pacientii, nu mi-am inteles confratii medici si, poate, nici ei pe mine... Cineva spunea ca ne nastem singuri si murim singuri... Asa o fi, dar poate ca tocmai aceasta singuratate este cel mai de pret lucru pe care il avem de impartit cu ceilalti, pentru a ramane oameni. Acest gand ma face sa pun intrebari, celor care le vor citi, aceleasi intrebari pe care mi le-am pus mie :
  1. De ce exista un deficit atat de mare de personal in serviciile de urgenta?
  2. De ce s-a infiintat un serviciu SMURD care lucreaza in multe localitati numai cu pompieri care dupa trei saptamani de instruire medicala pot face orice, fara a cadea sub incidenta malpraxis-ului?
  3. De ce televiziunea prezinta numai echipaje SMURD in actiune dar omite sa spuna ca nu o data acestea au asteptat o jumatate de ora cu pacientul pe sosea pana la venirea televiziunii, pentru reclama...
  4. La cat s-au ridicat cheltuielile SMURD-ului fata de a serviciilor de Ambulanta si de ce pentru acestea din urma nu sunt niciodata bani si la fiecare sfarsit de an se subliniaza nerentabilitatea Serviciilor de Ambulanta Judetene?
  5. De ce de fiecare data cand exista o revendicare din partea medicilor, apare o stire traznet care pune sub semnul intrebarii credibilitatea unei intregi categorii profesionale??
  6. De ce cand un medic greseste flagrant, masiv, irecuperabil, Colegiul Medicilor nu numai ca nu se sesizeaza, dar se "sifoneaza" daca este sesizat, iar legea tace?
  7. De ce cand un medic este agresat in timpul serviciului si are singura vina ca isi face meseria, Colegiul Medicilor ramane impasibil, iar "legislatia in vigoare lipseste".. ?
  8. De ce promovam mediocritatea medicala, rezidentiatele fiind stagii de umilinta si servilism, la fel ca si atestatele ulterioare?
  9. De ce primesc aviz de functionare unitati medicale insalubre (vrea cineva exemple?..), iar cabinetele si clinicile ireprosabil dotate, raman obiectul bataii de joc al unor medici-functionari care nu pot trece peste "lipsa unei incaperi anume in care sa se usuce mopul cu care s-a sters pe jos" sau peste "mirosul nu-mi place"...?
  10. De ce un copil in stare critica are de asteptat vreo 10 ore un consult medical din partea medicului de garda care este si directorul (pardon, managerul) acelui spital, pana cand domnul manager termina de acordat interviul la radio despre eficienta domniei sale in postul pe care il ocupa?
  11. De ce mai ales, ne prefacem ca toate acestea nu exista?.................................................................................................................................................... .............................................................................................................................. ................................................................................

Riscam sa ne prefacem atat de bine, incat viata insasi va parea o prefacatorie si, astfel, existenta ne va uita. Sau noi o vom pierde....

Am aflat un secret: moartea nu are legatura cu boala. Un om sanatos moare ca si unul bolnav, dar de trait traiesc diferit. Boala nu duce spre moarte mai mult decat duce viata, dar o face dormitand, uitand frumusetea acestei lumi, uitand lumina si intunericul, uitand pana si de noi insine...

luni, februarie 23, 2009

........medici

II.
Medic la tara. Teribila frica ca as putea face ceva gresit... Ma intalnesc din cand in cand cu prieteni rasfirati prin tara : aceeasi teama ii bantuie pe multi dintre ei, altii nu vor sa recunoasca. Citim din carti intre doua consultatii, punem sub semnul intrebarii tot ceea ce stim... Noaptea e chinuitoare, in minte revenind obsedant posibilele greseli de diagnostic si tratament pe care sa le fi facut in timpul zilei. In medicina nimic nu e sigur. Nesiguranta e singura certitudine... suna bine, dar era extrem de greu sa acceptam. Primeam pacientii si ziua si noaptea, faceam vizite la domiciliu chiar daca acesta era la 7-8 km de sat, cumparam medicamente de la farmacie pe banii mei pentru cei care nu puteau sa se mai deplaseze si nu aveau pe nimeni, eram moasa, cardiolog, neurolog, dermatolog... Apoi ne intalneam din nou, cativa prieteni: asta faceau si ei, luptau cu boala, cu saracia si cu propria nestiinta. Am ajuns intr-un tarziu la concluzia ca suntem bine intentionati si avem suflet bun, dar nu ne prea duce capul. Aveam pretentii foarte mari de la noi. Ne certam cu pacientii care isi neglijau copii, iar un coleg dintr-un sat de munte, un baiat robust (plecat de cativa ani in Ungaria) a recurs nu o data la forta fata de pacientii in stare de ebrietate cate isi neglijau complet copiii... Ne impartaseam zvonuri: unii medici lasa parafa asistentei, care face retete, tot ea consulta pacientii si medicul vine vreo 2-3 ore pe zi la cabinet.. altul trimite toti pacientii la specialist, el nu mai vede pe nimeni si nici macar nu-i mai consulta pentru a le stabili diagnosticul. Erau si cativa sarlatani cu diploma de medic, care aveau insa o pacientura numeroasa. Prescriau retete scumpe, lipsite de valoare terapeutica, dar plateau cate un satean sa-l laude, sa le spuna si celorlalti ca l-a scapat de cine stie ce boala incurabila.... Ne certam cu autoritatile, ne luptam sa vaccinam, sa tratam in conditii de front de multe ori, iar hartiile se inmulteau, pretentiile celor de la Directia Sanitara si mai tarziu de la ASP si Casa de Asigurari, cresteau in ceea ce privea birocratia si nu numai. Intr-o zi de ianuarie, o doamna doctor care raspundea de raportarile vaccinarilor pe judet m-a amenintat cu sanctiuni financiare daca nu vaccinez mai multi copii. Eforturile mele de pana atunci trecusera neobservate si am rabufnit: "Ceilalti colegi au raportat altceva? Ce aveti cu mine? / - Ceilalti colegi au raportat vaccinari de 100%, chiar si cei din comuna M.. / - De comuna M.. tine si satul C.., si acolo au fost vaccinati toti copiii? / -Da, si acolo! / Bine dar acolo nu a intrat inca plugul sa dea zapada! Sunt inzapeziti de mai bine de o saptamana.. Cum au vaccinat? / - Nu ma intereseaza, eu trebuie sa raportez la Bucuresti!..." Se vaccina pe hartie. Nu conta nimic de fapt, decat sa iasa pe hartie. M-am ingrozit. Le-am telefonat prietenilor cu care pastram legatura, si ei medici de familie. Unii plecau din sistem, altii se incapatanau sa lupte cu autoritatile, cu minciuna aplicata sistematic, legalizata si institutionalizata. Colegiul Medicilor avea o singura problema: "am dori sa crestem cotizatiile intrucat nu avem inca un sediu, si am vrea sa luam o vila... frumoasa, care sa ne reprezinte!" Nici un sprijin! Aveam 60-50 de pacienti pe zi. Am renovat dispensarul, am facut disperat imbunatatiri, modernizari, refuzand sa accept realitatea: pe cei din minister si pe reprezentantii lor locali (Directia de Sanatate Publica) ii durea in cot de asistenta medicala de familie, iar cand mi s-a cerut socoteala de ce am facut modernizari in cabinetul medical si de ce au costat atat (in ciuda actelor doveditoare privind preturile minimale ale lucrarilor, pe care le-am obtinut prin staruinte si umilinte..), am devenit brusc lucid, m-am mai intalnit o data cu cei cativa prieteni si mi-am luat la revedere. Plecam la Ambulanta, luandu-mi ramas bun de la intregul care imi consumase energia, ma imbogatise cu experienta profesionala si caruia ii daruisem cei mai frumosi ani.... In aceasta perioada un rol special l-au ocupat pacientii. Ei m-au invatat lucruri elementare, care aveam sa constat mai tarziu ca definesc Romania...

Medic si pacient

I.
Am urmarit cu sufletul la gura campania de.. infierare a ceea ce este medical (implicit a ceea ce este medic) in Romania. Am trecut printr-o multitudine de stari sufletesti, (de unele nici macar nu aveam habar ca as fi in stare), pentru a lua o hotarare: sa scriu despre ceea ce eu am trait ca experienta directa in Romania, ca medic, pacient, dar in primul rand ca om. Sa incep cu inceputul: Facultatea de Medicina.. multi studenti, mai mult sau mai putin interesati de studiu, cu mai mult sau mai putin talent, dar indiscutabil efervescenti, aplecati spre cautarea si gasirea unei identitati prin actul medical, cercetare stiintifica, voluntariat in serviciile de urgenta (ce magie exercita SMURD-ul atunci! ...) si deoarece toate astea aveau oficiala recunoastere dupa obtinerea diplomei de medic, am acceptat sesiunile lungi, am sustinut examene cu o mai mica sau mai mare legatura cu medicina... am parcurs sase ani care, eram constienti ca vor fi urmati de altii multi, de studiu. Din punctul meu de vedere, am parcurs o scoala invechita, pe care nu pot sa nu o critic, in cel mai academic mod. Intreaga facultate de medicina se poate rezuma la maximum 4 ani, daca se renunta la materiile sau materialele inutile, fara relevanta in practica medicala, aceasta insemnand renuntarea implicita la sustinerea orgoliilor unor profesori care uita ca medicina nu inseamna Biochimie, Histologie sau Anatomie... Elemente din aceste discipline si multe altele, sunt necesare, dar nu studiul lor aprofundat. Dupa o rapida estimare, cam 75-85%, din ceea ce se invata in facultate, este inutil pentru practica medicala. O alta problema o constituie memorarea... Desi exista agende, ghiduri terapeutice, si alte materiale de inspiratie, se insista asupra memorarii a cat mai multe date, majoritatea schimbandu-se intr-un an, cel mult doi (vezi Farmacologia). In timpul stagiilor pe diverse sectii, (cu una sau doua exceptii) noi studentii eram ignorati, neexistand cadre universitare dispuse sa ne initieze, sa ne destainuie mereu surprinzatoarea magie, a actului medical. De o atentie deosebita se bucurau doar studentii cu pile, ai caror parinti (persoane importante) vorbisera in prealabil cu d-nii profesori... A propos, am terminat facultatea in 1996.., poate lucrurile s-au schimbat de atunci... Majoritatea profesorilor, nu erau capabili sa-si sustina afirmatiile, astfel incat disputele academice atat de stimulative in alte universitati europene, la noi lipseau.. Le multumesc din suflet insa, acelor profesori minunati (prea putini din pacate), care prin felul in care isi prezentau cursurile, prin consistenta discursului faceau sa se umple amfiteatrele pana la refuz.. Exista o lege nescrisa, extrem de daunatoare: toti care au intrat la medicina, trebuie sa si iasa... In S.U.A, Germania etc, o carte medicala, are 5-6 autori/coordonatori, si cateva zeci de colaboratori. In Romania, 1 autor scoat zeci de carti care prin intermediul Colegiului Medicilor intra in bibliografia obligatorie a examenelor din timpul facultatii si de dupa.. Oare de ce?.. Acei studenti care au reusit sa supravietuiasca platitudinilor asa zis stiintifice, cei care au incercat si au reusit sa-si pastreze mintea si inima deschise catre nou, catre practic, si in ciuda nestiintei (cumplita povara) sa ramana deschisi la suferintele semenilor lor, acei studenti au devenit medici si nu doar licentiati in medicina. Multi insa s-au pierdut pe drum, s-au complacut in formalismul birocratic si de casta care bantuie lumea medicala, iar dupa acceptarea unor compromisuri majore l-au acceptat si pe cel al incompetentei mascata sub halatul alb. Toti acestia sunt printre noi si merita sa-i descoperim. Le voi relata istoria (din putinul pe care il cunosc) pana in momentul prezent, cand au fost pusi la zid impreuna, iar mass media i-a masacrat deopotriva... In momentele de criza (morala, politica, economica, etc..), romanii organizau jocuri cu gladiatori.."Panem et circenses".. asta a oferit mass media acum, mai putin paine, iar daca paine nu este, cu atat mai amplu trebuie sa fie circul pentru a capta atentia... Voi reveni ..