........medici

II.

Medic la tara. Teribila frica ca as putea face ceva gresit... Ma intalnesc din cand in cand cu prieteni rasfirati prin tara : aceeasi teama ii bantuie pe multi dintre ei, altii nu vor sa recunoasca. Citim din carti intre doua consultatii, punem sub semnul intrebarii tot ceea ce stim... Noaptea e chinuitoare, in minte revenind obsedant posibilele greseli de diagnostic si tratament pe care sa le fi facut in timpul zilei. In medicina nimic nu e sigur. Nesiguranta e singura certitudine... suna bine, dar era extrem de greu sa acceptam. Primeam pacientii si ziua si noaptea, faceam vizite la domiciliu chiar daca acesta era la 7-8 km de sat, cumparam medicamente de la farmacie pe banii mei pentru cei care nu puteau sa se mai deplaseze si nu aveau pe nimeni, eram moasa, cardiolog, neurolog, dermatolog... Apoi ne intalneam din nou, cativa prieteni: asta faceau si ei, luptau cu boala, cu saracia si cu propria nestiinta. Am ajuns intr-un tarziu la concluzia ca suntem bine intentionati si avem suflet bun, dar nu ne prea duce capul. Aveam pretentii foarte mari de la noi. Ne certam cu pacientii care isi neglijau copii, iar un coleg dintr-un sat de munte, un baiat robust (plecat de cativa ani in Ungaria) a recurs nu o data la forta fata de pacientii in stare de ebrietate cate isi neglijau complet copiii... Ne impartaseam zvonuri: unii medici lasa parafa asistentei, care face retete, tot ea consulta pacientii si medicul vine vreo 2-3 ore pe zi la cabinet.. altul trimite toti pacientii la specialist, el nu mai vede pe nimeni si nici macar nu-i mai consulta pentru a le stabili diagnosticul. Erau si cativa sarlatani cu diploma de medic, care aveau insa o pacientura numeroasa. Prescriau retete scumpe, lipsite de valoare terapeutica, dar plateau cate un satean sa-l laude, sa le spuna si celorlalti ca l-a scapat de cine stie ce boala incurabila.... Ne certam cu autoritatile, ne luptam sa vaccinam, sa tratam in conditii de front de multe ori, iar hartiile se inmulteau, pretentiile celor de la Directia Sanitara si mai tarziu de la ASP si Casa de Asigurari, cresteau in ceea ce privea birocratia si nu numai. Intr-o zi de ianuarie, o doamna doctor care raspundea de raportarile vaccinarilor pe judet m-a amenintat cu sanctiuni financiare daca nu vaccinez mai multi copii. Eforturile mele de pana atunci trecusera neobservate si am rabufnit: "Ceilalti colegi au raportat altceva? Ce aveti cu mine? / - Ceilalti colegi au raportat vaccinari de 100%, chiar si cei din comuna M.. / - De comuna M.. tine si satul C.., si acolo au fost vaccinati toti copiii? / -Da, si acolo! / Bine dar acolo nu a intrat inca plugul sa dea zapada! Sunt inzapeziti de mai bine de o saptamana.. Cum au vaccinat? / - Nu ma intereseaza, eu trebuie sa raportez la Bucuresti!..." Se vaccina pe hartie. Nu conta nimic de fapt, decat sa iasa pe hartie. M-am ingrozit. Le-am telefonat prietenilor cu care pastram legatura, si ei medici de familie. Unii plecau din sistem, altii se incapatanau sa lupte cu autoritatile, cu minciuna aplicata sistematic, legalizata si institutionalizata. Colegiul Medicilor avea o singura problema: "am dori sa crestem cotizatiile intrucat nu avem inca un sediu, si am vrea sa luam o vila... frumoasa, care sa ne reprezinte!" Nici un sprijin! Aveam 60-50 de pacienti pe zi. Am renovat dispensarul, am facut disperat imbunatatiri, modernizari, refuzand sa accept realitatea: pe cei din minister si pe reprezentantii lor locali (Directia de Sanatate Publica) ii durea in cot de asistenta medicala de familie, iar cand mi s-a cerut socoteala de ce am facut modernizari in cabinetul medical si de ce au costat atat (in ciuda actelor doveditoare privind preturile minimale ale lucrarilor, pe care le-am obtinut prin staruinte si umilinte..), am devenit brusc lucid, m-am mai intalnit o data cu cei cativa prieteni si mi-am luat la revedere. Plecam la Ambulanta, luandu-mi ramas bun de la intregul care imi consumase energia, ma imbogatise cu experienta profesionala si caruia ii daruisem cei mai frumosi ani.... In aceasta perioada un rol special l-au ocupat pacientii. Ei m-au invatat lucruri elementare, care aveam sa constat mai tarziu ca definesc Romania...