vineri, iunie 03, 2011

Cine

cine-ar fi de-ar fi sa fiu
ratacitor?
cine-ar fi de-ar fi sa fiu
nepieritor?
cine-ar fi de-ar fi sa fiu
lumina?
Ce drum ar rataci cu mine
si cine ar pieri in urma?
Cine ar fi alaturea de mine
si totusi ar ramane umbra?
Cine ar fi Satana
cand eu ma joc de-a Domnul?
cine-ar cadea in joaca
ca eu sa zbor lasandu-l?
Si cine-ar fi de-ar fi sa fiu
tacere?
Si cine-ar fi de-ar fi sa fiu
uitare?
Si cine m-ar lasa in nemiscare
iertandu-ma,
ca sufletul ma doare?
...de-aceea sunt si uit
raspunsul la-ntrebare…
Cand simt ca lumea ma strange, ca spatiul ei nu ma mai contine, ca sunt doar un strain cu pasaport biometric, ma uit in urma....
In urma si inainte, inconjurandu-ma ca un abur subtil, vad fetele, aud cuvintele scrise ale celor care au iubit pamantul pe care am facut primii pasi, cu pasiunea rascolitoare a unui amant sau unei amante care nu cunoaste limitele mortii si nici ale uitarii...
…lui Zaharia Stancu
Universul pasea pe hartie
in urme de semne,
descatusat de intrebare,
dansa pe hartie
esenta de Soare.
Pasea un copil ratacit,
sub norii umpluti de furtuna
printre copacii din urma,
tinandu-si la piept si sub frunte
padurea nebuna….