sâmbătă, octombrie 09, 2010

Retrospectiva

Uneori ma opresc brusc si ma uit inapoi... Alteori imi ofer ragaz pentru o retrospectiva in mod planificat, cum ar fi pe parcursul unui weekend.

Scopul a fost intotdeauna acelasi, de a pune in balanta eforturile si castigurile, de a aprecia din perspectiva personala justetea drumului pe care ma aflu.

Am parasit de mai bine de trei luni sistemul medical romanesc, ghidat de dorinta de a munci intr-un mediu civilizat, cu reguli stricte si clare, in care a face performanta sa fie un de la sine inteles...

Intr-adevar, sistemul medical britanic este plin de reguli, protocoale, guideline-uri extrem de stricte. Am inteles ca a face performanta inseamna a urma cat mai strict - dincolo de limita absurdului, daca se poate -, protocolul!! Este frustrant sa discuti in protocoale, sa uiti de pacient in favoarea unui protocol, oricat de bine gandit ar fi fost el la un moment dat.
In plus, protocoalele oricat de complexe, nu pot inlocui inteligenta celor care le utilizeaza. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, nu injur si nu scuip... dar protocoalele medicale au fost gandite pentru a fi un ghid, un ajutor. In prezentarea multora din protocoalele NICE se afirma ca acel protocol nu se substituie gandirii clinice, afirmatie care la vremea ei m-a mobilizat spre a face pasul decisiv spre UK. Realitatea, cel putin in spitalul in care lucrez, este putin altfel....
De exemplu, un pacient de 8o de ani, cu o lombosciatica severa - cu dureri intense in ciuda medicatiei antialgice-, care il impiedica sa paseasca, sa se deplaseze normal si care locuieste singur, este un pacient care trebuie retinut la spital intrunind criteriile de internare . Au fost nevoie de multe ore de negociere cu echipa medicilor internisti, pana cand acest lucru a fost posibil. In general discutiile se poarta la modul: "suntem de acord ca trebuie internat dar sa-l vada mai intai ortopedul, sa fim siguri ca nu e altceva...". Ortopedul vrea un examen CT ca sa fie sigur ca nu e vreo piatra la rinichi, iar radiologul sustine ca este prea aglomerat pentru a face examinarea... sau radiologul este de acord dar nu imediat, ceea ce inseamna ca pacientul va depasi cele 4 ore alocate in sistem pana la luarea unei decizii un privinta sa. Se revine la interne solicitand internarea, invocandu-se si factorul timp. Acestia vor cere din nou sa fie vazut pacientul de un ortoped, iar ortopedul va refuza categoric in lipsa unei examinari CT... Pe durata acestui parcurs stupid, sa mai poate amesteca si medicul consultant din A&E, care sa sustina ca nu are rost sa se faca CT, anuleaza comanda pentru examinare, insistand sa fac trimiterea pentru internare... si totul se reia..., respectandu-se desigur protocolul.
Desigur, cineva ar putea sa se intrebe ce face pacientul, in timpul asta?? Pacientul ia calmante, si asteapta intr-un pat intelegand cu greu ca desi acasa nu poate pleca, inca nu e sigur ca se va interna...
Am intalnit pacienti adusi pentru ca lesina. In cazul persoanelor in varsta, lipotimiile sunt destul de frecvente, si dupa ivestigarea atenta pentru excluderea unor posibile cauze letale, sunt lasati acasa, sub supraveghere. Cu totul altfel arata o persoana de 50 de ani, activa, care lesina de doua ori pe saptamana, cunoscuta cu obstructie partiala de ramura a arterei carotide, si care are programare la medicul specialist peste 3-4 luni... Pana atunci va mai lesina de multe ori, se va antrena la lesinul pe strada si la birou, facand din orice activitate zilnica un sport extrem...
Dar aceste programari la mare distanta, sunt frecvente, astfel incat multe din ceea ce numeam urgenta ginecologica, medicala sau chirurgicala, sunt programate sa fie investigate de medicul specialist peste 2, 3, 4 luni...
Idea ca trebuie sa ma adaptez, ma face mai flexibil, mai suportiv, astfel ca am nevoie sa-mi spuna asistenta de doua ori ca pot si eu sa pregatesc patul pentru pacient, pana sa inteleg ca asta nu face parte din protocol ci din atitudine. Vorbesc cu seful departamentului despre acest aspect, in termeni protocolari iar a treia zi o asistenta imi confunda numele cu al unui medic spaniol care a fost nevoit sa plece dupa multiple conflicte cu asistentele britanice...chiar daca nu a ras nimeni, a fost desigur, doar o gluma...
Asistentele sunt un motiv de uimire si indignare perpetua... Nu completeaza capul de fisa, pentru ca nu au timp. Nu pun canule, nu pregatesc pacientul, nu trimit sange pentru analize, pentru ca nu au timp.Nici ECG-ul nu le prea iese, fie nu au timp fie nu pun bine electrozii... Totusi, in tura de noapte, lucrurile au mers aproape perfect, astfel ca dimineata m-a surprins zambind... : in tura de noapte lucreaza de obicei filipinezi si ...am inteles! Nu, nu vreau sa generalizez: o mica parte din asistentii britanici isi fac foarte bine meseria. La asiatici proportia este inversa!
Totusi, asistentele sunt foarte bine privite... Exista o limita de timp de 4 ore pentru fiecare pacient, patru ore de la inregistrarea pacientului la receptie pana la internarea sau lasarea acasa. Acest timp este o marja de siguranta pentru ca toti pacientii sa fie vazuti in timp util,.. sau asa s-a vrut sa fie la inceput... In conditiile unui numar insuficient de medici si paturi, acest timp este o umilinta in plus, si atat. Daca 20 de pacienti intra in sala de asteptare intr-o jumatate de ora (si asta se intampla des, fiind singurul spital cu sectie de urgente la 500.000 de locuitori la care se adauga si cei care tranziteaza orasul...),ei vor fi inregistrati la receptie cam in acelasi timp, astfel ca primii vor fi luati in primire de medici imediat ce au ajuns, iar ceilalti dupa o ora, doua, sau trei, ramanand doar o ora sau 30 de minute pentru a fi tratati conform protocoalelor in vigoare. Medicii se lupta, majoritatea incercand sa se incadreze in timp, dar sa-si respecte si rigoarea profesionala; daca nu din alte motive, faptul ca o greseala poate atrage retragerea licentei, te face sa fii foarte constiincios.
Aici apare rolul asistentei, asa cum o vad eu: pactizand cu agresorul (a se citi "administrativul"), vor insista pana la abuz, ca medicul sa-si ia decizia. Neavand nici o responsabilitate in acest sens, nu e prea greu sa-l presezi pe altul sa ia o decizie. Pentru respectarea timpului de 4 ore, spitalul incaseaza bani, iar la depasirea lui pierde bani.
In aceasta afacere care nu prea are legatura cu calitatea actului medical, asistentele dau cu biciul, medicii trag enorm (plus asistentii care au gresit nascandu-se in alta tara...) iar pacientii sunt in situatia stupida de a fi primiti in departament pe un scaun, sa li se ia sange pe coridor, iar perfuzia sa li se lege de lampa de perete... Acum un an, am facut un training la "baraca" domnului Arafat, in Targu Mures. Credeam ca inghesuiala, haosul si umilinta medicilor este strict locala, si nu de import; m-am inselat. Este o consecinta care nu tine cont de tara, apartinand viziunii exclusiv financiare asupra sistemului medical, indiferent care ar fi acesta.
Ceea ce este cu adevarat surprinzator este lipsa oricaror critici aduse sistemului medical. Singura afirmatie cu conotatie negativa auzita, a fost: "bad management", care se refera la felul cum a coordonat activitatea medicul de garda ...si cam atat. Concluzia mea este ca fiecare se teme, se teme sa-si piarda slujba, se teme prin educatie si consens. Oamenii se manifesta in functie de protocoalele aprobate, care ajung sa vizeze nu numai viata profesionala ... Imi aduc aminte de Romania lui Ceausescu, in care mergeam toti fericiti spre culmile "Epocii de Aur". Nu lipsa de libertate ne-a scos in strada. Ne-au scos frigul, foamea... Deocamdata, in UK sunt cele mai mari salarii din Europa in domeniul medical, si ...este trist. Incredibil de trist.